Bulgaria începe pregătirile pentru sezonul turistic de vară. Ce reguli trebuie să respecte turiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nisipurile de aur / Bulgaria / FOTO Arhivă
Nisipurile de aur / Bulgaria / FOTO Arhivă

Bulgaria se pregăteşte pentru deschiderea sezonului turistic de vară, care începe pe 1 mai, iar ministrul Turismului de la Sofia a făcut o serie de precizări cu privire la condiţiile de intrare pe teritoriul Bulgariei pentru turişti şi regulile pe care aceştia trebuie să le respecte.

Turiştii vor fi primiţi în staţiunile de pe litoralul bulgăresc doar dacă sunt fie vaccinaţi împotriva COVID-19, fie s-au recuperat în urma bolii, fie prezintă un test PCR negativ, conform autorităţilor bulgare, citate de Agerpres.

Măştile faciale vor fi, obligatorii în această vară pentru persoanele aflate în zone comune închise, iar regulile de menţinere a distanţării sociale vor rămâne în vigoare.

Pe plajă, o umbrelă poate fi folosită de cel mult două persoane sau de membrii unei singure familii. De asemenea, se vor aplica numeroase alte reglementări de igienă.

Industria turistică a Bulgariei a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus în 2020. Numărul turiştilor din străinătate, consideraţi esenţiali pentru industrie, a scăzut, iar turiştii interni nu au putut compensa pierderile economice.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite