Viaţa lângă ​un alcoolic: „Am ajuns să-mi gândesc zilele în detaliu, să fiu atent mereu ce spun, când spun”

Viaţa lângă ​un alcoolic: „Am ajuns să-mi gândesc zilele în detaliu, să fiu atent mereu ce spun, când spun”

Cosmin şi Oana* sunt împreună de opt ani. Micile momente petrecute împreună, seara, cu câteva beri sau o sticlă de vin în faţă au devenit tot mai dese şi, fără să-şi dea seama, Oana a ajuns alcoolică. Bea mult, bea pe ascuns, îşi ia liber de la job ca să stea acasă şi să bea.

 Nu mai găseşte plăcere în nimic: nici în relaţiile de prietenie, nici în cea de cuplu. Sigur, sentimentele de vinovăţie şi de goliciune ale unui alcoolic sunt greu de suportat. Dar cum rămâne cu cel care-i stă alături unui dependent de alcool şi-l vede în toate momentele de decădere? Am vorbit cu Cosmin despre cum se vede alcoolismul de pe partea lui de baricadă. Cum e viaţa lângă un alcoolic, când minciuna şi neîncrederea sunt la ordinea zilei? Ce-i dă forţă să meargă mai departe? În acest vârtej emoţional, cel mai greu de suportat sunt, culmea, scurtele momente de luciditate, care te fac să vezi ce-ai fi putut să ai lângă tine, dar nu ai.

*Din motive care ţin de protejarea identităţii, numele folosite în acest articol nu sunt cele reale.

„E vorba de speranţa de mai bine. Ăsta e singurul lucru ce mă duce mai departe. Când trăieşti cu un alcoolic, e foarte simplusă zici la revedere şi să pleci. Dar eu încă o iubesc şi vreau o familie sănătoasă la cap cu ea”, spune Cosmin. El are 36 de ani, iar Oana, soţia lui, are 35.

Oana e angajată la firma soţului ei. O săptămână pe lună nu se duce la birou. Stă acasă şi, în principiu, bea. De dimineaţa până seara. Nu se fereşte să bea nici când se duce la birou, pentru că-şi permite, doar soţul ei e cel care deţine compania şi, dacă el o tolerează, n-are de ce să-şi facă griji. Uneori face scandal la birou, alteori, nu. În fiecare zi bea. Bea mult, bea necontrolat, bea pe furiş, bea până vomită, bea până adoarme, bea până nu mai poate să mănânce şi se simte din ce în ce mai rău.

„În momentul de faţă, nevastă-mea n-a mai mâncat de o săptămână. În schimb, a tot vomitat. Acum se simte slăbită, ştie că trebuie să renunţe la alcool şi, în clipa asta, sunt două opţiuni. Una: s-o las să îi fie rău încă vreo săptămână – dar rău de tot, cu vărsături, deşi n-a mai mâncat. A doua: să-i cumpăr marijuana. Când fumează iarbă, într-o zi-două se pune pe picioare”, spune Cosmin.

Nu-l lasă sufletul s-o vadă că se chinuie în momentele când se simte rău, dar nici nu ştie cum s-o convingă să se lase de băut. Simte c-a încercat cam tot ce se putea-ncerca. 

În perioada asta, ritmul de consumat alcool al Oanei se desfăşoară ciclic: în fiecare lună bea până nu mai poate şi i se face rău, apoi trece pe iarbă ca să-i revină pofta de mâncare şi să se pună pe picioare, după care în jur de o săptămână nu mai bea alcool sau bea în cantităţi mici. Apoi o ia de la capăt. Iar şi iar.

Dar unde se află Cosmin în toată această poveste despre alcoolismul ei?

„În momentul în care nu mai ai interese, atunci alcoolismul e nasol”

Cosmin s-a hotărât să-şi spună partea de poveste după ce el şi soţia lui au citit articolul despre Alina, o altă femeie dependentă de alcool. Îl aştept la o terasă din centrul Capitalei, într-o seară din cursul săptămânii, după program. Vine, îşi aprinde o ţigară, ne comandăm fiecare câte o bere şi începem să vorbim despre cum e, pentru el, viaţa lângă un alcoolic. 

„Cred că eu sunt alcoolic, cred că nevastă-mea e alcoolică”, începe Cosmin să povestească. „Eu văd treaba asta cu alcoolismul la modul: cât de funcţional eşti în societate? În momentul în care nu mai ai interese cu privire la tine, la job, la ceilalţi din jurul tău, atunci alcoolismul e nasol. Eu unul sunt un alcoolic cronic, beau vreo două beri pe zi, în fiecare zi. Beau zilnic de vreo şapte-opt ani, dar sunt un alcoolic funcţional. Nevastă-mea nu mai e funcţională”, adaugă el.

Alcoolismul e o boală cronică, adică o boală care nu se vindecă de tot, la fel ca diabetul, hipertensiunea sau cancerul. Dar, în societate, alcoolismul nu e privit ca o boală, ci ca un viciu arătat cu degetul.

Românii de îmbată, în medie, de 14 ori pe an, arată cel mai recent sondaj al Global Drug Survey (GDS - o companie independentă de cercetare din Marea Britanie care publică anual un raport referitor la consumul de droguri şi alcool). Un pic mai bine decât media la nivel mondial, care e de 20 de ori pe an. Sondajul a fost realizat pe 110.000 de persoane din 25 de ţări, 66% bărbaţi, 44% femei, în perioada 7 noiembrie - 30 decembrie 2019, adică înainte de pandemie.

În general, pe tot Globul, femeile se îmbată ceva mai rar decât bărbaţii: de 12 ori/an femeile sub 25 de ani versus 18 ori/an bărbaţii sub 25 de ani, respectiv de 22 ori/an femeile peste 25 de ani versus 27 ori/an bărbaţii peste 25 de ani.

Tot femeile (39%) sunt cele care regretă mai mult decât bărbaţii (30%) că s-au îmbătat. Totuşi, să ţinem cont de faptul că sondajul se bazează pe ceea ce au declarat participanţii.

De ruşine, femeile beau pe ascuns şi nu cer ajutorul.

„La femei, băutul e şi mai parşiv, pentru că ele întotdeauna se ascund şi întotdeauna mint. Dacă noi, bărbaţii, spunem «Da, bă, am băut, care e problema ta? Am băut pe banii mei, ce te interesează pe tine?», femeile se ruşinează grav şi se ascund în ultimul hal. Şi la nevastă-mea, stau zi de zi cu ea şi îmi dau seama că e băută numai când trece de un anumit prag, numai atunci sunt 100% sigur că e băută”.

Cosmin

Bărbatul din faţa mea se consideră deopotrivă victimă şi agresor în relaţia cu soţia lui alcoolică. Pe de o parte, e victima abuzurilor verbale ale unei femei alcoolice care, când bea, nu scapă vreo ocazie să-l învinovăţească. Pe de altă parte, se consideră vinovat pentru că nu reuşeşte s-o facă să se oprească.

Cum devii alcoolic. Începutul

Atunci când s-au cunoscut, în urmă cu opt ani, Cosmin şi Oana beau ocazional. Şi el, şi ea, ieşiseră din relaţii în care băuseră şi mai mult, aşa că nu li s-a părut în neregulă că, în scurt timp, au început să bea împreună, zilnic. În fiecare seară se întâlneau acasă, după job, şi beau. Cele două-trei beri sau o sticlă de vin de persoană erau, pentru ei, cantităţi normale.

La începutul relaţiei, cei doi beau împreună, seara, după job.

Cosmin nu şi-a pus vreo clipă problema că Oana bea prea mult. Nu atunci. Dar, la doi ani după ce s-au cunoscut, pe Oana, care avea atunci 29 de ani, au început să o doară palmele şi tălpile. Cu fiecare zi care trecea, durerea devenea tot mai puternică, până a ajuns să fie de nesuportat. În unele zile, palmele o dureau şi o ardeau atât de tare, încât adormea în baie, cu mâinile sub jetul de apă rece. 

„Începuseră să o ia durerile din ce în ce mai mult. Îmi spunea că nu e normal. La început, n-am luat-o în seamă prea mult, că nu iei în seamă, te gândeşti că te-oi fi lovit. Durerea nu a început la ambele mâini şi picioare deodată. Ba la o mână, ba la un picior. Dar a ajuns că o dureau palmele şi tălpile la modul că tremura”, îşi aminteşte Cosmin.

Au decis să meargă la medic şi s-au dus la Spitalul Sfânta Maria din Bucureşti. Acolo a fost bănuită de tot felul de boli, pornind de la reumatism şi ajungând la o boală rară, boala Fabry.

„Pentru că le dădea cu rest din cauza vârstei şi pentru că ea a negat întotdeauna că bea alcool (n.r. – că bea cantităţi mari de alcool), ajunseseră s-o bănuiască de un sindrom foarte rar (n.r. – boala Fabry), cu care în România sunt confirmaţi numai 12 oameni şi a cărui medicaţie costă 250.000 de euro pe an”, spune Cosmin.

În cele trei săptămâni de stat în spital în care a încercat tot felul de tratamente, inclusiv opioide, durerile Oanei tot nu se calmau. „Ţipa prin saloane de durere. Doctorii ajunseseră să creadă că pe ea n-o mai doare şi că, din cauza tramadolului, fiind opioid, a dezvoltat o dependenţă şi evitau să-i mai dea. La un moment dat au vrut să o scoată de pe tramadol, pentru că-i băgau o dată la două ore, adică ajunseseră la doze destul de mari, şi ne-au prescris un medicament asemănător cu morfina, o morfină mai slabă”, spune el.

„Ştiam cât bea seara, dar nu ştiam că pe timpul zilei ea mai băga”

Chiar dacă durerile nu i-au trecut, după trei săptămâni, a fost externată, urmând să continue acasă un tratament pe bază de vitamine B, pentru sistemul nervos. Chiar şi după ce a ajuns acasă a mai avut nopţi în care, din când în când, mai adormea cu mâinile sub apă.

Continuarea articolului, aici

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările