Mi-am sărbătorit o aşa-zisă onomastică, Sfîntul Cezar, prin muncă, aşa cum era odinioară, mutîndu-mi calabalîcul dintr-un corp de clădire în altul. Eh, o nimica toată, cîteva sute de metri, doar etajul unu în ambele părţi, se putea şi mai rău, treptele însumate, sub o sută, ce mai, chiar o bagatelă! Niscava ninsoare şi oleacă de viscol. Adică cald şi bine, senzaţii mişto, de catifea. Activitate lungită extensiv pînă pe la opt jumate, după înserat. Bine, am demarat-o şi eu cu decenţă, după program; nu se cădea să mă vadă instituţia trambalînd izmene, vechituri de cărţi din vremea lui Cuza, cîteva colaje ale lui Ion B, oricum nimeni nu ştie de el, şi nişte salopete. Adevăru-i că au dreptate ăia de zic că la cinci ani se impune o schimbare profesională; rutină, chestii... Acuma nu ştiu cine-o fi extins treaba asta inclusiv la relocările de încăperi/clădiri. Ba, mai mult, făcînd din această transhumanţă, una lunară. Mda, cazul meu. Adică, după nici o lună de la ultima descălecare, hopa-sus!, traista-n băţ şi de la capăt. Ca pentru a nu prinde igrasie la fund. Şi doară schimbarea e veşnică, zicea mai demult unul, Heraclit. Cert este c-am izbutit, prin multiple transporturi, ba chiar ajutat frăţeşte de către un căruţ cu pană la roata din stînga spate, să înving mai uşor cei două sute de metri dintre clădiri. Mai greu a fost cu acvariul care, chiar golit pe trei sferturi de apă, tot cîntărea greu; ea a venit ulterior şi bine răcită, gradele p-afară se luptau să tot scadă sub zero, separat, în nişte bidoane. Adică un total, cu tot cu pietrişul de pe fund, la vreo patruj de kile. Cele sub o sută de trepte cu el în braţe, şi-au spus serios cuvîntul, mai, mai, să mă răpună. Aş fi putut spune că la încheierea operaţiunilor, complet nins, ud, rebegit şi boşorogit, am tras un şnaps pentru încălzire-dezmorţire. Doar că-n instiuţie nu se cade aşa ceva, deci faptele incriminate, nu au avut loc.

Problema e că a doua zi, revenind la noul meu birou aflat, deocamdată, în stadiul de magazie cu ciorcioboate, am spus, aproape din primul moment, după ce am aprins lumina, să-i răsfăţ pe favoriţii mei acvatici cu ceva tain suplimentar. Zis şi făcut. Numai că, paradoxal, dumnealor nu au avut nici o reacţie; ei, fomiştii iremediabili! Ba, mai mult, nu erau nici la vedere. I-am găsit cu greu, ascunşi printre plante, într-un colţ, aproape nemişcaţi. I-am crezut prinşi de ele, nearanjate fiind încă. Am băgat mîna, le-am croit o cale să evadeze din strînsoarea vegetală, dar... nimic. Nemişcaţi! Ba chiar tinzînd spre o poziţie uşor anormală. Am verificat totul. Aparatul de aer, lumina, hrănitorul automat, în regulă. E adevărat, apa era bleu, dar albastru de metilen pun mereu, aproape săptămînal. Iar acum a fost mai mult, pentru că am adăugat apă. Dar parcă apa e cam rece. Controlez priza triplă. Toate porturile sînt pline. Drace! Încălzitorul! Ştecherul lui atîrnă în gol, la spatele acvariului. Singurul pe care am uitat să-l pun în priză. Adăugat la transportul prin viscol şi la cei douăzeci de litri de apă rece de la robinet, puşi în completare; şi camera care fără AC are o temperatură ce coboară pe la vreo cinşpe grade..., e clar! Catastrofă! Orice s-ar întîmpla este numai vina mea, o eroare umană; voi recunoaşte asta la toată lumea.

     Scot încălzitorul din suportul lui şi îl pun direct în apă, AC-ul la maxim, adică la treizeci de grade, ridic capacul acvariului, sperînd ca aerul cald să ajute măcar puţin, iar eu, cu mîinile lipite de pereţii de sticlă, încercînd să-i împrumut puţin din căldură, rugîndu-mă să-şi revină. Am oprit net-ul de pe telefon, radioul nu l-am mai pornit şi m-a durut la bască de orice altceva. Mă gîndeam şi la un termoplonjon introdus în apă, dar apoi, am renunţat, convins de ideea că schimbarea de temperatură bruscă le-ar putea dăuna.

După juma’ de oră, parcă e mai bine, au început să se mişte puţin, dar stau pe lîngă chestia aceea care încălzeşte apa. Care e tot rece sau poate eu nu-mi dau seama de cele cîteva grade în plus. De-ar fi! Acum merg să beau o cafea binemeritată. Şi să văd de ce am pe mobil şapte apeluri, toate de pe numere de serviciu.

Hei, am uitat ceva: favoriţilor mei acvatici, de-altfel nişte învingători, merită să le dedic cîteva rînduri...

  *

Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi apărute sînt „Ce mult te-am iubit!“, Editura Libris Editorial, 2018 şi „Facts of life“, Editura Junimea, 2018.

Citiţi aici toate editorialele semnate de Cezar Pârlog.

Pe Cezar Pârlog îl găsiţi şi aici: