Dr. Simona Tivadar: „Trebuie să ne gândim la ce mâncăm în funcţie de efortul fizic pe care îl facem“

Dr. Simona Tivadar: „Trebuie să ne gândim la ce mâncăm în funcţie de efortul fizic pe care îl facem“

Sursă FOTO: arhivă personală

„Weekend Adevărul“ a discutat cu medicul primar specializat în diabet, nutriţie şi boli metabolice Simona Tivadar despre nutriţie şi rolul ei în viaţa unei persoane încă de la vârste fragede, precum şi despre înţelegerea propriului organism şi hrănirea lui în funcţie de sezon, vârstă, sex, dar nu numai.

„Weekend Adevărul“: Promovaţi introducerea orelor de nutriţie în programa şcolară. Ce impact credeţi că va avea o astfel de măsură?  

Dr. Simona Tivadar: Să existe ore de nutriţie în şcoală pentru un popor atât de nedisciplinat şi care nu a uitat încă foamea comunistă cum sunt românii mi se pare extrem de important pentru că, după cum aţi văzut şi după cum spun statisticile, suntem unul dintre popoarele cu cea mai mare obezitate infantilă. Există concepţia de „grasa albă şi frumosă“, „gras şi sănătos“ în ceea ce priveşte un copil, iar părinţii au această atitudine absolut de neînţeles - cum că copilul plânge, copilul de supără, copilul protestează şi nu au ce să facă: trebuie să îi dea ciocolată la ora 9 seara, trebuie să îi dea sucuri etc.; ca şi cum copilul nu ar fi o plămadă, o plastilină căreia i se dă formă din copilărie până la vârsta de 18 de ani, şi ca şi cum ei nu ar avea absolut nimic de făcut decât să fie spectatori la dorinţele copilului. Copilul nu cere decât ceea ce i s-a dat. 

De ce copiii îşi doresc aşa mult dulciuri? 

Este absolut normal să ceară dulce pentru că dulcele (glucoza, zaharoza, fructoza, toate glucidele) produce o descărcare de dopamină - adică o reacţie de recompensă la nivelul creierului – şi dă o senzaţie de bine. Întreruperea administrării de dulciuri concentrate dă o stare de anxietate, de nelinişte, de tulburări ale dispoziţiei, care pentru părinţi sunt greu de gestionat. Ei nu au răbdare şi au altele pe cap mai importante (consideră ei), în aşa fel încât să nu facă acest efort dacă cumva au făcut greşeala de a obişnui copilul să mănânce multe dulciuri. Impactul pe termen lung va fi semnificativ - copilul va veni acasă cu nişte opinii (pentru că aşa fac copiii – există o vârstă până la care opinia profesorului este mai importantă decât cea a părintelui) şi asta se repercurtează asupra obiceiurilor alimentare de familie. De altfel, au fost şcoli de nutriţie făcute experimental în câteva ţări (ex. Franţa, Polonia), în care s-a constatat că elevii care au care au beneficiat de educaţie în sensul unui stil de viaţă sănătos însemnând alimentaţie, sport, educaţie împotriva fumatului, a abuzului de alcool, au reuşit să extindă obiceiurile lor în familia din care aproveneau. La 18 ani, când s-a făcut bilanţul, erau mult mai puţini obezi, mult mai mulţi copii sportivi, mult mai puţini copii fumători sau care abuzau de alcool ori de drogurile uşoare. Au fost extrem de bine-venite aceste ore.  

Sursă FOTO: Pixabay

Programe de nutriţie în şcoli

Credeţi că este fezabil pentru România iniţierea unor programe de nutriţie în şcoli? 

Nu sunt atât de greu de organizat, mai ales că în România există mulţi nutriţionişti-dieteticieni care sunt absolvenţi ai Facultăţii de Nutriţie-Dietetică (care nu e facultatea de medicină), dar au multe cunoştinţe medicale şi al căror potenţial ar putea fi folosit pentru a organiza în şcoli un foarte bun program de educaţie pentru nutriţie. Mai ales în contextul în care 50% din căutările pe internet sunt legate de alimentaţie şi de noile tendinţe în alimentaţie sănătoasă. Bineînţeles că pe internet scrie oricine ce vrea folosind un limbaj aparent profesional - poate să pară chiar competent, deşi cel care scrie nu are niciun fel de pregătire şi opinia lui nu ar trebui să fie luată în considerare. De aici şi atâtea aberaţii legate de tot felul de diete, una mai ciudată decât alta, una mai absurdă decât alta şi, uneori, una mai periculoasă decât alta. În contextul în care copiii ar avea o informaţie clară legată de compoziţia alimentelor, de orarul de alimentaţie, de nevoile nutriţionale ale unei fiinţe umane, ar putea să gestioneze ceea ce citesc pe internet. Am văzut o statistică care spune că 95% din dietele prescrise pe internet sunt nu doar false, ci şi periculoase pentru sănătate, mai ales dacă sunt făcute fără o supraveghere medicală competentă. Deci multiple avantaje: dacă ne gândim că în 20 de ani obţinem familie întreagă mai sănătoasă, obţinem oameni avertizaţi să nu facă excese, mi se pare un foarte bun beneficiu cu o investiţie nu tocmai mare. Şi, pe termen lung, la nivel de boli cronice, scăderea obezităţii înseamnă reducerea diabetului zaharat, a hipertensiunii arteriale, a problemelor de artroză, a afecţiunilor gastro-intestinale etc. Deci dintr-odată beneficiul educaţiei de nutriţie pentru copii devine inconmensurabil pentru societate.  

Cum le educăm apetitul copiilor încă de la vârste fragede, mai ales în contextul în care obiceiurile dobândite la vârstele copilăriei sunt eliminate cu greu la maturitate?  

Povestea asta cu educatul apetitului din copilărie – copilul nu trebuie educat. Să nu uităm totuşi că am locuit 200.000 de ani în peşteri. Eu nu cred că mama îşi făcea griji acolo despre cum să îi educe apetitul – îl alăpta şi apoi îi dădea ceea ce mânca tot tribul. Şi vă asigur că nu făcea copilul mofturi. De asemenea, dacă ne uităm la familiile cu venituri mici, la familie sărace - şi, din păcate, sunt statistici înspăimântătoare în România legate de procentul de copii care se duc flămânzi la culcare seara - acolo copilul nu protestează când i se pune fasole verde pe masă fiindcă nu îi place. Astea sunt nişte mofturi ridicate la rang de „şcoala de nutriţie“ - cum să educăm apetitul copiilor. Nu. Trebuie să avem un pediatru bun şi să facem diversificarea copilului exact aşa cum ne spune pediatrul pentru că, desigur, o mămică tânără nu are experienţă şi, dacă are şi neşansa să fie într-un grup de mămici din care cu siguranţă 10 sunt pe lângă gard cu opiniile, îi creşte anxietatea legată de acest eveniment atât de firesc care înseamnă ce mănâncă un copil mic.  

Sursă FOTO: Pixabay

Ce fel de alimentaţie ar trebui să aibă copiii 

Ce înseamnă această diversificare a alimentaţiei copilului? De la ce vârstă începe? 

Scopul diversificării unui copil mic este să fie aşezat cu noi la masă, cu adulţii. Am văzut această tendinţă - copilului i se găteşte separat până la vârsta de 3-4-5 ani, i se fac nişte mâncăruri foarte serbede, fără gust, nişte combinaţii aiuritoare. Vă dau un exemplu: o mămică îi dădea copilului la vârsta de un an un maglavaiţ făcut din mango şi carne spunând că aceasta este singura mâncare pe care o acceptă. Cred că străbunica nu a avut mango să îi dea bunicii să mănânce şi iaca bunica a mâncat şi sarmale până la urmă. În final, când ajunge adult, copilul evident că nu va aprecia aceste eforturi absolut fără rost, care îi epuizează pe părinţi... După care tendinţa este să fie plasat la grădiniţă şi să se descurce ăia cu alimentaţia. Şi acolo copilul când intră în comunitate începe încet-încet să mănânce exact ce mănâncă toţi copiii. Şi asta, după cum ştiţi, este o replică clasică: „nu ştiu cum se întâmplă că la grădiniţă sau la şcoală mănâncă tot şi acasă nu mănâncă nimic“. Plus povestea aceasta - „nu mănâncă nimic“. Şi totuşi te uiţi la copil care este normoponderal şi bine-dezvoltat pentru că fie probabil este hrănit între mese şi hrănit cu gustări care conţin multe calorii - tip fructe uscate, nuci, alune, sau, în cazuri proaste, pufuleţi, cipsuri, bombonele, bombonele de gumă şi aşa mai departe, care, bineînţeles, îi vor tăia complet apetitul -, sau care mănâncă suficient pentru vârsta sa. În plus, copiii noştri fac mult mai puţin efort fizic din cauza faptului că trebuie să stea într-un apartament, nu au grădini, nu au parcuri, nu pot fi toată ziua la joacă, comparativ cu un copil de acum 50 de ani care ieşea dimineaţa în faţa casei şi se întorcea seara în casă. Niciodată alimentaţia nu poate fi gândită singură, întodeauna trebuie corelată cu efortul fizic al fiecărui individ, că este copil, adult sau bătrân. Este o mare greşeală să ne gândim numai la ce mâncâm: ne gândim la ce mâncăm în funcţie de efortul fizic pe care îl facem ca să fie corect.  

Putem spune că părinţii sunt modelul unei vieţi sănătoase? 

Copilul este o fiinţă umană, are exact apetitul unei fiinţe umane. Fireşte că poate să dezvolte intoleranţe, alergii, preferinţe pentru alimente, dar vă asigură că nu este ceva medical - „copilul meu nu mănâncă legume“, „copilul meu nu mănâncă fructe“ - nu! Asta pentru că părinţii nu mănâncă fructe şi legume şi nevăzându-i pe ei nici el nu va mânca. Un copil va avea tendinţa să copieze părinţii, doar aşa am supravieţuit de la peşteră încoace – copilul copiind obiceiurile alimentare, de vănătoare, sociale ale părinţilor. Într-o familie în care se mănâncă dezechilibrat şi copilul este exclusiv hrănit iar masa nu este un moment de întâlnire a întregii familii, bineînţeles că vor apărea o sumedenie de tulburări de comportament alimentar. Nu degeaba în ţările în care se poate, ca să nu folosesc alt cuvânt, există o masă de prânz între 12 şi 1 şi jumătate în care părinţii vin acasă sau iau copilul de la şcoală, mănâncă împreună, iar după aceea se întoarce toată lumea fie la serviciu, fie la şcoală. În România este evident nefezabil aşa ceva, având în vedere infrastructura, dar sunt convinsă că fiecare familie poate găsi soluţii. Adică nu mai trebuie fetişizate nişte mofturi pe care le-au alimentat şi în final le-au creat părinţii, care se deculpabilizează foarte simplu prin „copilul meu nu mănâncă asta“, „copilul meu nu suportă asta“, „vomită dacă îi dau legume“. Dacă s-ar fi născut într-o familie săracă nu cred ar mai fi vomitat dacă i s-ar fi dat ciorbă de fasole verde. Greşelile sunt întotdeauna ale părinţilor, niciodată ale copiilor. Părinţii sunt cei care trebuie să se stăpânească şi să se educe, nu numai să educe. Copilul va mânca instinctiv (dacă este sănătos şi nu are vreo boală gravă); instinctul nostru de supravieţuire are suficiente mecanisme de foame-saţietate pe care, din păcate, noi le distrugem în loc să le cultivăm.  

Regimul alimentar, adaptat în funcţie de mai mulţi factori

Care sunt avantajele unui regim alimentar adaptat anotimpurilor? 

Am fost invitată la TEDxCluj şi am ţinut o conferinţă în care subiectul a fost exact adecvarea alimentaţiei. O alimentaţie sănătoasă este o alimentaţie adecvată vârstei, anotimpului, efortului fizic pe care îl faci, unei boli pe care o ai, sexului. Evident că este preferabil să mânânci ceea ce îţi oferă anotimpul, doar că aici toată lumea se gândeşte doar la fructe şi legume - „Nu mănânc roşii în ianuarie că nu sunt naturale“. Alimentaţia pe anotimpuri înseamnă să mănânci iarna cârnaţi şi vara să mănânci brânză slabă sau puţine grăsimi în general. Atâta timp cât mănânânci cartofi prăjiţi vară-iarnă, ceafă de porc vară-iarnă, cârnaţi şi caşcavaluri grase vară-iarnă, nu mai are importanţă dacă ai mâncat roşii şi în ianuarie sau dacă le mănânci numai în cursul verii când le ai din grădină. Întreaga alimentaţie trebuie să fie adecvată temperaturii exterioare. Iarna avem nevoie de mai multe grăsimi, vara, în schimb, nu. Fructele şi legumele nu trebuie să lipsească.  

Sursă FOTO: Pixabay

Dar fructele şi legumele exotice, care nu sunt specifice zonei noastre geografice? Ne pot afecta organismul în vreun fel? 

Dar vă asigur că nimeni nu o să se îmbolnăvească numai din cauza faptului că mănâncă iarna portocale care nu sunt specifice României, în loc să mănânce doar mere, pere de iarnă şi eventual gutui, care sunt fructele zonei noastre pe perioada iernii. Este preferabil să mănânci alimente care există pe zona ta de latitudine geografică pentru că, bineînţeles, ai strămoşi care au dezvoltat şi perfecţionat enzime cu care să poată digera, metaboliza alimentele crescute pe pământul tău. Va fi mai complicat să digeri amaranthul şi chia pentru că sunt pentru alte populaţii, nu sunt pentru tine; dar, mă rog, dacă ţi se pare mult mai exotic şi sănătos să mănânci un aliment care vine de la Polul Nord, cu siguranţă că nu ai să te îmbolnăveşti din cauza asta, deşi poţi face nişte tulburări digestive, îmbalonare, digestie dificilă, constipaţie, diaree etc. Goana asta după alimente exotice care au proprietăţi miraculoase... Vă imaginaţi ce tare ne-am distra noi dacă ar veni un japonez să ne ceară cantităţi industriale de praz considerându-l un aliment absolut miraculos; sau altceva care creşte la noi şi la ei nu. Ni s-ar părea ridicol. Exact aşa este şi inversul – goana noastră după alimente exotice şi cărora le atribuim beneficii care nu există.  

Aşadar, care este, până la urmă, secretul unei vieţi sănătoase? 

O alimentaţie echilibrată. Este bine să mănânci conform anotimpului şi produse locale. Dacă provin şi din surse verificate este minunat. Dar nici din asta nu trebuie să facem o regulă strictă care să devină o lege şi care să ne împiedice să mâncăm alte alimente: ortorexia care este o boală (obsesia de a mânca sănătos) trebuie stăpânită. Alimentele ne construiesc, ne pot îmbolnăvi sau ne ajută să ne vindecăm, dar înainte de a fi obsedat de ce bagi în gură ar trebui să ai nişte cunoştinţe de bază de nutriţie, de compoziţie alimentară, de compoziţie a corpului uman, ca să poţi prelua informaţiile corecte de pe internet şi să nu îţi faci o obsesie pur şi simplu doar pentru că se postulează nişte recomandări - cum arată statisticile care arată - îngrijorătoare.  

Citeşte şi:

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările