Îmi spune că alimentaţia fetiţei o stabileşte cu un dietetician, că a amenajat camera urmând întocmai sfaturile unui designer specializat, că îi vorbeşte aşa cum a învăţat să o facă din cărţile de NLP, că o educă urmând toate sfaturile din cărţi americane pe care le citeşte direct în engleză.
 
Până mai ieri se credea o supermămică. De mai bine de o săptămână însă fetiţa ei nu mai vrea cu Niciun chip să se apropie de baie de teamă că va fi absorbită de „găurile din vană şi wc”. Se
înroşeşte şi urlă cât o ţin puterile numai la auzirea cuvântului baie. A încercat să-i explice logic
faptul că nu are cum să alunece într-o gaură atât de mică, că dacă nu se spală va fi murdărică şi urâţică, că se poate chiar îmbolnăvi. Degeaba. Micuţa o ascultă, o aprobă, dar de îndată ce-i
propune să intre în baie, se pune pe urlat. Soţul, om practic, a cumpărat o oliţă şi o cădiţă de baie şi le-a proţăpit în mijlocul salonului.
 
Pe mămică însă teama total absurdă a copiliţei o tracasează. Nu o înţelege şi nu o poate soluţiona. Cântăreşte vorbele şi gesturile ei, vorbele şi gesturile celor care au intrat în contact cu fetiţa şi caută vinovatul. Dar nu găseşte nimic. Pentru că ea şi toţi ai ei l-au condamnat pe bau-bau şi pe fata apei la uitare, îi trag pe monştri de codiţe şi râd de ei prin cărţile de poveşti, lupul l-au îmblânzit şi îl vizitează la grădina zoologică.
 
Cu toate acestea, fetiţa ei se confruntă cu o frică iraţională. Aşteaptă de la mine o sentinţă exactă şi o pilulă care, odată înghiţită, în doar trei secunde vâră copilul sub duş şi repune întreaga familie pe orbita ei obişnuită.
 

Izvoarele fricilor

Generaţiile ultimelor decenii au făcut tot ce se putea face pentru a scoate cu totul fricile din trusa de strategii educative. Nu mai alimentăm fricile copiilor, nu le mai cultivăm pentru a-i dociliza. Mai mult chiar, alungăm fricile de prin toate cotloanele prin care se mai aciuează cu poveşti şi jocuri.
 
Dar, orice am face, oricât de roz e lumea în care ne creştem copiii, şi oricât de groasă sticla
clopotului cu care le protejăm universul, trosc!, o frică iraţională face irupţie şi ne dă peste cap toată şandramaua savant şi cu migală construită.
 
Vinovatul? Ai crede că e un gest, un cuvânt, un eveniment. Dacă stai însă să anchetezi cum se
cuvine dai peste ditamai asociaţia de infractori, o găşculiţă de factori care acţionează în bandă
organizată. Luaţi separat par liniştiţi, cetăţeni onorabili ai unor cărţi de ştiinţă: factori genetici,
factori sociali, factori culturali, factori psihologici etc. Puşi unul lângă altul, unul peste altul, înşiraţi sau stivuiţi, tot frumoşi şi liniştiţi par. Problema o vezi abia atunci când observi cum se îmbină între ei. Cum unii decid să-şi scoată pumnii pentru a izbi taman în punctul fragil al altora.
 
Ştiinţa actuală ne permite să anticipăm, să evităm unele îmbinări de factori şi să facilităm altele, să acţionăm asupra unor factori. Dar suntem încă departe, foarte departe de a controla pe deplin găşculiţa de factori care intervin în viaţa noastră.
 

Friciile copiilor

În ce priveşte fricile copiilor, eradicarea lor e dificilă. Şi asta pentru că fricile copilăriei sunt o etapă în dezvoltarea copilului. Confruntarea cu fricile mărunte, gestionarea lor, antrenează copilul pentru a face faţă mai bine situaţiilor neaşteptate, dificile pe care le are de înfruntat în viaţă.
 
Nu trebuie uitat că frica este o emoţie normală, sănătoasă, atâta timp cât pericolul este real. Mai mult, în situaţiile dificile, periculoase, frica este o emoţie indispensabilă căci ea pune organismul în stare de alertă şi îl pregăteşte pentru a face faţă pericolului.
 
Părintele nu poate să-l ferească pe copil de toate fricile şi situaţiile stresante. Viaţa aduce, în fiecare zi, astfel de situaţii. Ceea ce însă părintele poate şi trebuie să facă este:
 
1. să-l ferească pe copil de situaţiile traumatizante
2. să-l ajute pe copil să-şi întărească încrederea în sine şi să-şi dezvolte capacitatea de a evalua corect o situaţie
3. să-l ghideze pe copil spre acele strategii şi metode care pot transforma testul fricii într-o izbândă, într-un motor pentru dezvoltarea creativităţii, a inteligenţei. Frica poate determina un copil să exploreze, să-şi folosească creativitatea, să-şi îmbogăţească cunoştinţele şi să-şi dezvolte inteligenţa.

PAF si frica dispare

Pentru o frică mai importantă a copilului, nu există pilulă magică care să funcţioneze instantaneu. Nu există discurs sau activitate care aplicate o singură dată, trei minute, rezolvă ca prin minune totul. Există doar metode care necesită timp, înţelegere şi răbdare.
 
Nu stresaţi copilul cerându-i în mod autoritar să-şi domine frica şi nu îl ridiculizaţi sau pedepsiţi
pentru temerile sale. Nu rezolvaţi fricile, nu ardeţi vrăjitoarele în locul copilului.
 
Când vă confruntaţi cu o frică importantă, este primordial să observaţi câtă încredere are copilul în el şi ce ştie despre obiectul care îi produce frica. Ajutaţi copilul să aibă mai multă încredere în el, în ceea ce poate el să facă şi, în paralel, citiţi cu el, urmăriţi filmuleţe documentare, desenaţi, vizitaţi muzee, organizaţi activităţi din care el să afle cât mai multe lucruri despre obiectul fricii. Susţineţi-l să avanseze în fiecare zi cu paşi mărunţi şi să nu se oprească până nu îşi domină total frica, să-şi utilizeze abilităţile, talentul, creativitatea pentru a transforma negativul într-un factor de progres.
 
E greu? DA! E imposibil? NU!
 
Aveţi încredere în puiul de om pe care Dumnezeu vi l-a aşezat în braţe. Fără încrederea voastră nu va şti că are aripi şi va zbura mereu doar prin voi.