8 aprilie: Ziua în care s-a născut Carol Davila, considerat întemeietorul medicinei moderne româneşti
0Născut în Parma, Italia, sub numele de Carlo Antonio Francesco d’Avila, Carol Davila avea să devină unul dintre cei mai importanți medici și farmaciști români din secolul al XIX-lea.
Ziua internaţională a romilor
Ziua internaţională a romilor este sărbătorită anual de comunitatea internaţională, la 8 aprilie, în cinstea recunoaşterii culturii, istoriei şi drepturilor milioanelor de romi din toată lumea, dar şi pentru a atrage atenţia asupra provocărilor de discriminare cu care se confruntă comunităţile de romi din Europa şi de pretutindeni.
1802: S-a născut Gheorghe Magheru, om politic liberal
S-a născut în satul Bârzeiu de Gilort, județul Gorj, provenind dintr-o familie de origine transilvăneană, stabilită în Oltenia. Tinerețea i-a fost marcată de tragedii și încercări, fiind nevoit, împreună cu familia, să trăiască experiența pribegiei în urma prădării satului lor de către un corp expediționar turc, în 1806.
Și-a demonstrat curajul încă de la o vârstă fragedă. La numai 16 ani, Magheru s-a remarcat în lupta împotriva turcilor, fiind recunoscut pentru contribuția sa în războiul ruso-turc din 1828-1829. În această perioadă, a fost decorat de țarul Rusiei pentru faptele sale de vitejie și a obținut rangul de căpitan de panduri.
Ulterior, Magheru s-a implicat activ în evenimentele istorice marcante ale timpului său, fiind un susținător al Revoluției de la 1848 din Țara Românească. A făcut parte din guvernul provizoriu revoluționar, luptând pentru ideile de libertate și unire a Principatelor Române. A refuzat să accepte înfrângerea revoluției, motiv pentru care a retras cu trupele revoluționare în Oltenia, organizând tabăra militară de la Râureni.
Forțat să se exileze la Viena, Magheru a continuat să susțină cauza revoluționară și Unirea Principatelor Române, fiind un promotor activ al acestor idealuri. În august 1857, s-a întors în Țara Românească și a fost ales deputat de Gorj în adunarea ad-hoc de la București. A fost unul dintre fondatorii Partidei Naționale, mișcare care a militat pentru unirea Principatelor Române și pentru democratizarea și modernizarea acestora.
S-a stins din viață la data de 23 mai 1880 și a fost înmormântat la cimitirul Bellu din București. Bulevardul Magheru din București și străzi din Sibiu, Oradea, Arad, Timișoara și Slobozia îi poartă numele.
1828: S-a născut Carol Davila, medic român de origine franceză
Născut în Parma, Italia, sub numele de Carlo Antonio Francesco d’Avila, Carol Davila avea să devină unul dintre cei mai importanți medici și farmaciști români din secolul al XIX-lea.
„Discuţia asupra originii sale a făcut să curgă cu atât mai multă cerneală, cu cât Davila însuşi a evitat sistematic să vorbească despre familia şi despre copilăria sa“, potrivit volumului „Tinereţea lui Carol Davila“ al lui G. Brătescu. Într-un interviu acordat de fiul cel mai mare al lui Carol Davila, Alexandru Davila, publicistului I. Massoff şi apărut în gazeta „Rampa” la 23 octombrie 1929, acesta declara: „Tatăl meu era francez, născut la Parma, în Italia. Copil, a fost crescut la Frankfurt pe Main, de bunica lui, doamna Bethmann-Hollweg“. Cu alte cuvinte, doctorul Davila era fiul contesei Marie d'Agoult, al cărei tată, vicontele Alexandre de Flavigny, fost paj al reginei Maria-Antoaneta, se căsătorise, în timpul emigraţiei peste Rin, cu Marie-Elisabeth Bethmann, fiica unui mare bancher din Frankfurt am Main.
Carol Davila a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Paris, pe care a absolvit-o în 1853. După ce şi-a dat doctoratul la Paris şi a ajutat la stingerea epidemiei de holeră din 1849, în Champagne şi Cher, soseşte în Ţara Românească la 13 martie 1853, la nici 25 de ani.
În anul absolvirii sale, la Facultatea de Medicină din Paris s-au primit două cereri de medici: una din partea şahului Persiei şi cealaltă din partea domnitorului Ţării Româneşti, Barbu Ştirbei. Davila alege să vină în România, deschizând astfel șirul unor reforme sanitare.
Carol Davila a construit, din aproape în aproape, un sistem medical pe care l-a implementat cu succes în serviciul sanitar militar și civil. În 1855 a înființat o școală de felceri, iar în 1856 o școală secundară de chirurgie cu program școlar teoretic-liceal și sanitar-militar. Când adversarii filoruși au făcut demersuri pentru închiderea școlii, Davila s-a adresat guvernului francez, care s-a obligat să o mențină pe cheltuiala lui.
Abia atunci caimacamul Alexandru Dimitrie Ghica a dat un opis domnesc pentru menținerea tinerei instituții, pe care Davila a transformat-o curând în „Școala națională de medicină și farmacie“. După 10 ani, în 1869, a înființat Facultatea de Medicină. Între timp, Davila a întemeiat învățământul farmaceutic și pe cel veterinar, a fondat numeroase societăți și reviste de specialitate (între care Asociația medicilor români, Monitorul medical, Gazeta spitalelor), a organizat conferințe medicale și a ținut prelegeri cu demonstrații experimentale la Sfântu Sava.
Carol Davila nu s-a limitat doar la practica medicală și educație, ci a avut și un impact major în reformarea sistemului de sănătate. În 1855, a înființat o școală de felceri, iar în 1856 a deschis o școală secundară de chirurgie cu program școlar teoretic-liceal și sanitar-militar. A fost un susținător fervent al consultărilor gratuite în spitale pentru cei săraci și a organizat servicii de ambulanță eficiente, care s-au distins în timpul Războiului de Independență.
Viața sa personală a fost marcată de tragedii și realizări. Soția sa, Maria Marsille, a decedat în martie 1860, la vârsta de doar 24 de ani, după doar un an de căsătorie, la nașterea copilului.
La 30 aprilie 1861, Davila s-a căsătorit cu Ana Racoviță, nepoata Goleștilor. Ana a devenit colaboratoarea de nădejde a soțului ei și o adevărată parteneră de muncă și sacrificii.
Carol Davila a fost implicat în diverse proiecte de reformă și dezvoltare, iar sănătatea sa șubredă nu l-a împiedicat să-și continue munca cu pasiune și dăruire. A suferit de numeroase afecțiuni medicale de-a lungul vieții, inclusiv reumatism, pareză a unui braț și diverse infecții grave.
S-a stins din viață la data de 24 august 1884, la București. Reziliența și devotamentul lui Carol Davila au fost recunoscute pe scară largă, iar moștenirea sa a fost imortalizată prin instituții și monumente care îi poartă numele. La inițiativa dr. Mioara Mincu și a Confederației Naționale a Femeilor din România, a fost numit, post mortem, membru al Academiei Române în 2003.
1859: S-a născut Edmund Husserl, filosof german, fondatorul fenomenologiei
Edmund Husserl (1859-1938) a fost un filosof german de origine evreiască, fondator al fenomenologiei, un curent filosofic care își propune studierea conștiinței și a experienței umane într-un mod riguros și sistematic. Născut la 8 aprilie 1859 în Prosznitz (astăzi Prostejov, Cehia), Husserl a urmat studii de matematică și științele naturii la Leipzig și Berlin între 1876 și 1878, obținând doctoratul la Viena în 1883 cu o disertație despre calculul variațiilor.
Ulterior, a fost atras de filosofie și psihologie, influențat de Franz Brentano și Carl Stumpf, ceea ce l-a determinat să își orienteze cercetările spre natura percepției și a actelor mentale. În 1891, a publicat Filosofia aritmeticii, explorând fundamentele matematicii dintr-o perspectivă filosofică. Între 1901 și 1916, a fost profesor la Universitatea din Göttingen, unde a pus bazele unei adevărate școli de fenomenologie. Husserl își propunea să reafirme filosofia ca o „știință riguroasă”, capabilă să ofere o fundație solidă pentru cunoaștere, folosind metoda analitico-intențională pentru a studia conștiința și structurile ei.
În 1913, a publicat opera sa capitală, „Idei privitoare la o fenomenologie pură și la o filosofie fenomenologică”, unde argumentează că orice obiect există doar în corelație cu un act al conștiinței. Experiența umană nu se limitează doar la percepția senzorială, ci include și obiecte abstracte, precum entitățile matematice sau dispozițiile sufletești. În 1916, a fost numit profesor la Universitatea din Freiburg, iar în anii următori a ținut prelegeri și la Universitatea din Berlin.
După ascensiunea nazismului, Husserl a fost exclus din universitate din cauza originii sale evreiești și i s-a interzis accesul la bibliotecă. Cu toate acestea, în 1936, a reușit să publice Criza umanității europene și fenomenologia transcendentală, unde analizează criza raționalității în Europa și propune filosofia ca un mijloc de regenerare spirituală. El avertiza că Europa se află în pericolul de a aluneca în barbarie dacă își pierde tradiția rațională.
De-a lungul vieții, Husserl a influențat profund gânditori importanți, precum Martin Heidegger, care va dezvolta fenomenologia existențială, și Jean-Paul Sartre, unul dintre principalii reprezentanți ai existențialismului. Printre alte lucrări semnificative ale sale se numără Cercetări logice (1900-1901), Prelegeri despre fenomenologia conștiinței interne a timpului (1928) și Meditații carteziene (1931). Husserl a murit la 27 aprilie 1938, lăsând în urmă o moștenire filosofică esențială pentru înțelegerea conștiinței și a experienței umane.
1885: A murit Constantin A. Rosetti, om politic liberal și ziarist
Născut la 2 iunie 1816 în inima Bucureștiului, în Țara Românească, Constantin Alexandru Rosetti a fost un om politic și publicist remarcabil, care și-a dedicat viața luptei pentru Unirea Principatelor Române.
Copilăria și tinerețea sa au fost marcate de influențele familiale și de educația primită la Colegiul „Sfântul Sava” din București, unde a avut ocazia să învețe de la distinși profesori, precum Eftimie Murgu și Jean Alexandre Vaillant. După o scurtă perioadă în armată, Rosetti a explorat literatura și s-a angajat în administrație și apoi în magistratură, dezvoltându-și abilitățile și experiența în diverse domenii.
Călătoria sa la Paris în anii 1840 a jucat un rol crucial în formarea sa intelectuală și politică. Aici, în mijlocul unui val revoluționar european, a absorbit ideile de autodeterminare națională și dreptate socială. A intrat în legătură și s-a împrietenit cu alte personalități marcante precum Ion C. Brătianu și pictorul Constantin Daniel Rosenthal. Împreună cu aceștia, a fondat Societatea studenților români din Paris, pledând pentru solidaritatea și sprijinul între tinerii români aflați în străinătate.
Intrarea sa în masonerie, în 1844, l-a conectat la alte cercuri de influență și i-a oferit o platformă pentru ideile sale revoluționare. După întoarcerea sa în Țara Românească, Rosetti și-a investit energia în diverse afaceri și a devenit o figură importantă în conducerea comerțului bucureștean.
Revoluția din 1848 a fost un moment de cotitură în viața lui Rosetti, care a devenit unul dintre liderii curentului radical al revoluționarilor. A ocupat funcții importante în Guvernul provizoriu și a fost un susținător vocal al ideilor democratice și al unității naționale. Exilat după înfrângerea revoluției, Rosetti și-a continuat lupta în Franța, contribuind la editarea mai multor publicații ce promovau ideile progresiste și unirea principatelor.
Întors în țară în 1857, Rosetti a fost printre cei care au contribuit la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Unite. A fost o voce influentă în mișcarea liberală și a militat pentru reforme democratice și pentru independența națională a României.
De-a lungul carierei sale politice, Rosetti a deținut mai multe funcții ministeriale și parlamentare, contribuind semnificativ la dezvoltarea societății românești. A fost un lider marcant al Partidului Național Liberal și un promotor fervent al independenței țării.
1885: Premiera comediei „D’ale carnavalului”
A avut loc premiera comediei lui I.L. Caragiale, „D’ale carnavalului”, la Teatrul Naţional din Bucureşti; piesa a fost publicată în „Convorbiri literare”, la 1 mai 1885.
Premiera piesei de teatru „D’ale carnavalului” a avut loc pe 8 aprilie 1885 la Teatrul Național din București. Acest moment ar fi trebuit să fie unul de triumf pentru autorul său, Ion Luca Caragiale, care câștigase concursul organizat de teatru cu această comedie în trei acte. Cu toate acestea, premiera s-a dovedit a fi un insucces.
Principalul motiv al eșecului a fost orchestrat de cronicarul dramatic D.D. Racoviță-Sfinx, redactor la ziarul România liberă, care a organizat fluierăturile împotriva piesei. Presa vremii a fost aproape unanimă în negație, criticând pretinsa imoralitate a piesei, mai ales prin aducerea pe scenă a drojdiei mahalalei.
Cu toate acestea, în același an, pe data de 1 mai, Titu Maiorescu a publicat un studiu în „Convorbiri literar”, intitulat „Comediile domnului Caragiale”. În acest studiu, Maiorescu a argumentat că valoarea morală a operei trebuie lăsată în afara discuției, punând accentul pe modul în care autorul prezintă tipuri și situații din lumea înconjurătoare într-un mod artistic.
1911: S-a născut Emil Cioran, scriitor și filosof
S-a născut, în satul Rășinari, situat în comitatul Sibiu al Austro-Ungariei (astăzi în județul Sibiu, România). Familia sa, de origine nobilă transilvăneană, l-a introdus, încă din copilărie, într-un univers cultural bogat și plin de tradiție.
Tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox și consilier al Mitropoliei din Sibiu, în timp ce mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), provenea dintr-o familie notabilă din Veneția de Jos, având rădăcini adânci în nobilimea transilvană. Aceste influențe au marcat profund percepția lui Emil Cioran asupra lumii și au influențat subtil direcția gândirii sale.
Era al doilea fiu al familiei preotului Emilian Cioran. Curios încă din copilărie, a urmat, începând cu 1921, cursurile Liceului „Gheorghe Lazăr“ din Sibiu şi, ulterior, s-a mutat acolo cu părinţii. În Bucureşti, a studiat la Facultatea de Litere şi Filosofie, până în 1932, când au fost publicate mai multe dintre articolele sale în ziarele vremii. Prima carte, însă, a ajuns la public doi ani mai târziu. Volumul „Pe culmile disperării“ i-a adus Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi.
Când era doctorand, Cioran a obţinut din partea Fundaţiei Humboldt o bursă la Berlin, unde a studiat doi ani, până în 1935. Apoi, a predat filosofie la Liceul „Andrei Şaguna“ din Braşov.
A mai publicat trei volume înainte de plecarea la Paris: „Cartea amăgirilor“, „Schimbarea la faţă a României“, respectiv „Lacrimi şi Sfinţi“. O nouă bursă, de data asta de la Institutul Francez din Bucureşti, i-a schimbat viaţa – s-a mutat temporar în Capitala Franţei, dar a rămas acolo şi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, după care a hotărât să se stabilească în ţara adoptivă. „Tratat de descompunere“, primul volum la Gallimard, una dintre cele mai importante edituri din Paris, l-a publicat în 1949.
În Franţa, s-au conturat şi prieteniile cu Mircea Eliade şi Eugen Ionesco, dar şi cu alte personalităţi literare, precum dramaturgul Samuel Beckett, autorul piesei „Aşteptându-l pe Godot“. Cioran a trăit la Paris până la finalul vieţii, însă n-a aplicat pentru cetăţenie. Nici în România n-a mai vrut să revină după căderea comunismului.
1927: S-a născut compozitorul George Grigoriu
George Grigoriu a fost compozitorul care, în 1959, a creat prima piesă special pentru timbrul aparte al Margaretei Pâslaru - „Chemarea mării”, cunoscută de public și ca "Și-n apa mării"; în 1960 Margareta Pâslaru înregistrează această melodie la Electrecord iar în 1961 bate toate recordurile de vânzări. Coloana sonoră a filmului Vacanță la mare a fost semnată tot de el.
De-a lungul anilor, George Grigoriu a ales-o pe Margareta Pâslaru să-i interpreteze 29 dintre compoziții. George Grigoriu a compus marea majoritate a melodiilor pe textele a doi colaboratori: Angel Grigoriu și Romeo Iorgulescu.
1994: A murit Jean Georgescu, regizor, actor şi scenarist
Regizor, actor şi scenarist român Jean Georgescu a desfăşurat o activitate neîntreruptă timp de patru decenii în România şi în Franţa şi a abordat preponderent genul comic. Sursa de inspiraţie a fost adesea opera lui I. L. Caragiale, ecranizările sale (îndeosebi „O noapte furtunoasă”) rămânând repere de bază ale filmografiei caragialiene.
În perioada comunistă, Jean Georgescu a fost marginalizat ca regizor însă şi-a continuat cariera. Între filmele realizate în calitate de regizor s-au aflat: „Milionar pentru o zi” (1924); „Ziua cumpătării” (1942); „O noapte furtunoasă” (1943); „Visul unei nopţi de iarnă” (1946); „Petrolul” (1949); „Pădurile” (1950); „În sat la noi” (1951); „Vizită” (1952); „Lanţul slăbiciunilor” (1952); „Arendaşul român” (1952); „Directorul nostru” (1955); „Lanterna cu amintiri” (1962); „Mofturi 1900” (1965).
A jucat în: „Năbădăile Cleopatrei” (1925); „Maiorul Mura” (1928); „Aşa e viaţa” (1928); „Televiziune” (1931); „Nu filmăm să ne-amuzăm” (1975). Ultimul său lung metraj a fost „Pantoful Cenuşăresei” (1969).
2013: A murit Margaret Thatcher, supranumită „Doamna de Fier“
Margaret Thatcher a fost primul premier care a avut trei mandate consecutive, realizare egalată doar de Tony Blair mult mai târziu. „Doamna de Fier” avea să devină una dintre cele mai proeminente figuri politice ale secolului XX care a reuşit să rămână în memoria colectivă drept cea mai puternică femeie lider din lume.
Margaret Thatcher s-a născut în familia Roberts în 1925, în Grantham, Linconshire, fiind fiica unui băcan. În primii ani s-a remarcat drept un elev capabil, iar când a venit vremea pentru a urma studiile superioare a fost admisă în cadrul Universităţii Oxford unde s-a instruit pentru a deveni cercetător chimist. În 1951, Margaret s-a căsătorit cu Denis Thatcher, un afacerist prosper. Mai târziu, cuplul s-a bucurat de doi copii.
Pe 8 aprilie 2013, Thatcher, în vârstă de 87 de ani, a avut ultimul atac cerebral. Medicii spun că a murit repede şi fără dureri.
Margaret Thatcher, o veritabilă deschizătoare de drumuri, s-a impus drept o personalitate care putea concentra o forţă politică impresionantă prin autoritate de neclintit şi energie inepuizabilă. Misiunea pe care şi-a impus-o urmărea asigurarea autonomiei oamenilor şi limitarea puterii statului. A devenit recunoscută pentru rolul major pe care l-a jucat în reformarea guvernului Marii Britanii, reducerea privilegiilor serviciilor publice şi limitarea sindicatelor.
2016: A murit actorul Mircea Albulescu
Mircea Albulescu, născut la 8 aprilie 2016, a fost unul dintre cei mai prolifici actori români, având zeci de roluri memorabile în cinematografie.
A colaborat frecvent cu regizori celebri, printre care Sergiu Nicolaescu (Dacii, Mihai Viteazul, Nea Mărin Miliardar), Mircea Veroiu (Somnul Insulei, Dincolo de pod), Radu Gabrea (Prea mic pentru un război atât de mare, Rosenemil) și Francis Ford Coppola (Youth Without Youth). A jucat și în filme regizate de Mircea Daneliuc, Manole Marcus, Nicolae Mărgineanu, Alexa Visarion, Mircea Drăgan și alții.
Pe lângă cariera artistică, Albulescu a fost implicat în controverse legate de colaborarea cu fosta Securitate. În 1988, Direcția a III-a Contrainformații a solicitat aprobarea PCR pentru a-l folosi ca sursă, atribuindu-i numele conspirativ „Manole”. Dosarele CNSAS conțin note-raport rezultate din discuțiile sale cu ofițerii de Securitate.
În ciuda acestor aspecte, Mircea Albulescu rămâne o figură emblematică a cinematografiei românești, apreciat pentru talentul său și contribuția remarcabilă la film și teatru.
Se încarcă comentariile...
