8 aprilie: S-a născut marele filosof român, Emil Cioran. Pe cine a avut profesori și ce opere literare l-au marcat
0Pe data de 8 aprilie s-a născut marele filosof român, Emil Cioran, dar și filosoful german, fondator al fenomenologiei Edmund Husserl. A apărut „Curierul Românesc”, primul periodic important, în limba română, din Ţara Românească și a avut loc premiera piesei de teatru „D’ale carnavalului”, a lui Ion Luca Caragiale, care inițial a fost un eșec.
Ziua internaţională a romilor
Sărbătoarea etniei romilor din România
1802: S-a născut Gheorghe Magheru, om politic liberal
S-a născut în satul Bârzeiu de Gilort, județul Gorj, provenind dintr-o familie de origine transilvăneană, stabilită în Oltenia. Tinerețea i-a fost marcată de tragedii și încercări, fiind nevoit, împreună cu familia, să trăiască experiența pribegiei în urma prădării satului lor de către un corp expediționar turc, în 1806.
Și-a demonstrat curajul încă de la o vârstă fragedă. La numai 16 ani, Magheru s-a remarcat în lupta împotriva turcilor, fiind recunoscut pentru contribuția sa în războiul ruso-turc din 1828-1829. În această perioadă, a fost decorat de țarul Rusiei pentru faptele sale de vitejie și a obținut rangul de căpitan de panduri.
Ulterior, Magheru s-a implicat activ în evenimentele istorice marcante ale timpului său, fiind un susținător al Revoluției de la 1848 din Țara Românească. A făcut parte din guvernul provizoriu revoluționar, luptând pentru ideile de libertate și unire a Principatelor Române. A refuzat să accepte înfrângerea revoluției, motiv pentru care a retras cu trupele revoluționare în Oltenia, organizând tabăra militară de la Râureni.
Forțat să se exileze la Viena, Magheru a continuat să susțină cauza revoluționară și Unirea Principatelor Române, fiind un promotor activ al acestor idealuri. În august 1857, s-a întors în Țara Românească și a fost ales deputat de Gorj în adunarea ad-hoc de la București. A fost unul dintre fondatorii Partidei Naționale, mișcare care a militat pentru unirea Principatelor Române și pentru democratizarea și modernizarea acestora.
S-a stins din viață la data de 23 mai 1880 și a fost înmormântat la cimitirul Bellu din București. Bulevardul Magheru din București și străzi din Sibiu, Oradea, Arad, Timișoara și Slobozia îi poartă numele.
1828: S-a născut Carol Davila, medic român de origine franceză
Născut în Parma, Italia, sub numele de Carlo Antonio Francesco d’Avila, Carol Davila avea să devină unul dintre cei mai importanți medici și farmaciști români din secolul al XIX-lea.
După absolvirea Facultății de Medicină din Paris, în februarie 1853, Davila a sosit în Țara Românească, la doar 25 de ani, cu un bagaj solid de cunoștințe medicale și o determinare de neclintit.
La București, a fost invitat de domnitorul Barbu Știrbei pentru a organiza serviciul sanitar, contribuind decisiv la dezvoltarea sistemului medical din țară. De-a lungul vieții sale, a fost profesor de chimie la Universitatea din București, organizând învățământul medical și farmaceutic în România.
Carol Davila nu s-a limitat doar la practica medicală și educație, ci a avut și un impact major în reformarea sistemului de sănătate. În 1855, a înființat o școală de felceri, iar în 1856 a deschis o școală secundară de chirurgie cu program școlar teoretic-liceal și sanitar-militar. A fost un susținător fervent al consultărilor gratuite în spitale pentru cei săraci și a organizat servicii de ambulanță eficiente, care s-au distins în timpul Războiului de Independență.
Viața sa personală a fost marcată de tragedii și realizări. Soția sa, Maria Marsille, a decedat în martie 1860, la vârsta de doar 24 de ani, după doar un an de căsătorie, la nașterea copilului.
La 30 aprilie 1861, Davila s-a căsătorit cu Ana Racoviță, nepoata Goleștilor. Ana a devenit colaboratoarea de nădejde a soțului ei și o adevărată parteneră de muncă și sacrificii.
Carol Davila a fost implicat în diverse proiecte de reformă și dezvoltare, iar sănătatea sa șubredă nu l-a împiedicat să-și continue munca cu pasiune și dăruire. A suferit de numeroase afecțiuni medicale de-a lungul vieții, inclusiv reumatism, pareză a unui braț și diverse infecții grave.
S-a stins din viață la data de 24 august 1884, la București. Reziliența și devotamentul lui Carol Davila au fost recunoscute pe scară largă, iar moștenirea sa a fost imortalizată prin instituții și monumente care îi poartă numele. La inițiativa dr. Mioara Mincu și a Confederației Naționale a Femeilor din România, a fost numit, post mortem, membru al Academiei Române în 2003.
1829: A apărut, la Bucureşti, „Curierul Românesc”, primul periodic important din Ţara Românească
„Curierul Românesc”, gazetă politică, administrativă, culturală şi literară, editată la Bucureşti de Ion Heliade-Rădulescu, a fost primul periodic românesc cu o apariţie de lungă durată: 8 aprilie 1829 - 19 aprilie 1848.
A reapărut în 1859 sub titlul „Curierul român”, dar a fost suprimată după câteva numere. După mai multe încercări eşuate, în 1828, Dinicu Golescu a obţinut din partea guvernatorului rus Pahlen aprobarea pentru tipărirea unui ziar în limba română. Publicaţia lui Ion Heliade Rădulescu a apărut, de-a lungul timpului, săptămânal şi, uneori, de două până la patru ori pe săptămână.
„Datorită lui Heliade şi colaboratorilor lui apropiaţi, ‘Curierul Românesc’ a devenit, dintr-un ziar administrativ, cu conţinut informativ, o publicaţie culturală cu o audienţă considerabilă în Muntenia, Moldova şi Ardeal. În paginile gazetei, s-au refl ectat principalele obiective ale programului cultural iluminist de emancipare a românilor, la care se angajase Heliade, alături de ceilalţi fruntaşi ai mişcării naţionale. (...) Se disting articolele lui Heliade despre limba română literară şi despre rolul culturii în lupta pentru autonomie şi progres social (...), precum şi articolele despre istoria ţării şi organizarea statului, aparţinând lui Simeon Marcovici şi Gr. Pleşoianu”, se arată în „Dicţionarul general al literaturii române” (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004).
În paginile revistei au fost prezenţi cu poezii, articole, însemnări sau traduceri Iancu Văcărescu, C.A. Rosetti, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Boliac, C.D. Aricescu ş.a. Tot aici au debutat V. Cârlova şi Gr. Alexandrescu. Contribuţia gazetei la promovarea literaturii autohtone şi la cultivarea limbii este reprezentată, în mare măsură, de activitatea de poet, prozator, traducător şi îndrumător literar al lui Heliade-Rădulescu, se mai arată în dicţionarul amintit mai sus.
1859: S-a născut Edmund Husserl, filosof german, fondatorul fenomenologiei
Filosoful Edmund Gustav Albert Husserl, întemeietor al curentului filosofic numit „fenomenologie”, s-a născut într-o familie de evrei, la 8 aprilie 1859, în Prosznitz, azi Prostejov (Cehia), potrivit http://www.husserlpage.com/.
A studiat ştiinţele naturii şi matematica la universităţile din Leipzig şi Berlin, între anii 1876 43 44 şi 1878. În 1881, a plecat la Viena, unde a obţinut doctoratul, în 1883, cu o disertaţie despre teoria calculului variaţiilor („Beiträge zur Variationsrechnung”).
Tot la Viena, a început să urmeze cursurile de psihologie şi fi losofi e ale lui Franz Brentano, pe care le-a continuat la Universitatea din Halle cu discipolul lui Brentano, Carl Stumpf. Aici a obţinut titlul de docent (venia legendi) şi a scris lucrarea „Über den Begriff der Zahl” (Asupra conceptului de număr), care i-a servit ca bază pentru prima sa operă majoră, „Philosophie der Arithmetik” (Filosofi a aritmeticii). Între 1901-1916, a predat la Universitatea din Göttingen, inaugurând o adevărată şcoală de Fenomenologie. „Husserl îşi propune să restabilească locul central al fi losofi ei în sistemul ştiinţelor şi să dezvolte filosofia ca ‘ştiinţă riguroasă’.
Fenomenologia, înţeleasă ca aplicare a metodei analitic-intenţionale asupra oricărui obiect posibil, a fost concepută de Husserl ca filosofie universală şi transcendentă”, conform humanitas.ro. În 1913, a publicat opera sa capitală, „Ideen zu einer reinen Phänomenologie und phänomenologischen Philosophie” („Idei privitoare la o fenomenologie pură şi la o filosofie fenomenologică”). Lucrarea „înfăţişează un program de investigare sistematică a conştiinţei (existentul fundamental incontestabil) şi a obiectelor ei.
Ţine de esenţa obiectelor de a fi corelative unor stări mentale; nu se poate face distincţie între percepţie şi ceea ce e perceput. Experienţa nu se limitează la aprehendarea prin simţuri, ci include tot ceea ce poate fi obiect al gândirii (entităţi matematice, dispoziţii sufl eteşti, dorinţe)”, scrie Antony Flew în „Dicţionar de fi losofi e şi logică” (Humanitas, 1999, traducere de D. Stoianovici).
În 1916, a fost numit titular de filosofie la Universitatea din Freiburg im Breisgau. A fost invitat să ţină prelegeri şi la Universitatea din Berlin. Odată cu instaurarea regimului nazist, Edmund Husserl a fost exclus din universitate, interzicându-i-se chiar şi accesul la biblioteca Universităţii din Freiburg. A reuşit să mai publice, în 1936, opera „Die Krisis der europäischen Wissenschaften und die transzentale Phänomenologie” („Criza umanităţii europene şi fenomenologia transcedentală”). „Criza existenţei umane europene are numai două căi de ieşire: sau declinul Europei în înstrăinare faţă de propriul său sens raţional de viaţă, căderea în duşmănie faţă de spirit şi în barbarie, sau renaşterea Europei din spiritul filosofiei printr-un eroism al raţiunii, care va depăşi definitiv raţionalismul.
Pericolul cel mare care ameninţă Europa îl constituie oboseala. Să luptăm împotriva acestui pericol al pericolelor ca ‘buni europeni’, animaţi de curajul pe care nici chiar o luptă fără de sfârşit nu-l sperie”, scria Husserl în „Criza umanităţii europene şi fenomenologia transcedentală”, potrivit paidea.ro.
Printre alte lucrări semnate de Edmund Husserl, se numără: „Logische Untersuchungen” („Cercetări logice”), lucrare apărută în două volume, în anii 1900 şi 1901; „Vorlesungen zur Phänomenologie des inneren Zeitbewusstseins” („Prelegeri despre fenomenologia conştiinţei interne a timpului”, 1928) şi „Meditations cartesiennes” („Meditaţii carteziene”, 1931). Edmund Husserl, unul dintre cei mai infl uenţi fi losofi ai secolului XX, a murit la 27 aprilie 1938. Unul dintre discipolii săi a fost Martin Heidegger, care avea să dezvolte fenomenologia existenţială. La rândul său, Jean-Paul Sartre a fost influenţat atât de Husserl, cât şi de Heidegger în elaborarea existenţialismului.
1885: A murit Constantin A. Rosetti, om politic liberal și ziarist
Născut la 2 iunie 1816 în inima Bucureștiului, în Țara Românească, Constantin Alexandru Rosetti a fost un om politic și publicist remarcabil, care și-a dedicat viața luptei pentru Unirea Principatelor Române.
Copilăria și tinerețea sa au fost marcate de influențele familiale și de educația primită la Colegiul „Sfântul Sava” din București, unde a avut ocazia să învețe de la distinși profesori, precum Eftimie Murgu și Jean Alexandre Vaillant. După o scurtă perioadă în armată, Rosetti a explorat literatura și s-a angajat în administrație și apoi în magistratură, dezvoltându-și abilitățile și experiența în diverse domenii.
Călătoria sa la Paris în anii 1840 a jucat un rol crucial în formarea sa intelectuală și politică. Aici, în mijlocul unui val revoluționar european, a absorbit ideile de autodeterminare națională și dreptate socială. A intrat în legătură și s-a împrietenit cu alte personalități marcante precum Ion C. Brătianu și pictorul Constantin Daniel Rosenthal. Împreună cu aceștia, a fondat Societatea studenților români din Paris, pledând pentru solidaritatea și sprijinul între tinerii români aflați în străinătate.
Intrarea sa în masonerie, în 1844, l-a conectat la alte cercuri de influență și i-a oferit o platformă pentru ideile sale revoluționare. După întoarcerea sa în Țara Românească, Rosetti și-a investit energia în diverse afaceri și a devenit o figură importantă în conducerea comerțului bucureștean.
Revoluția din 1848 a fost un moment de cotitură în viața lui Rosetti, care a devenit unul dintre liderii curentului radical al revoluționarilor. A ocupat funcții importante în Guvernul provizoriu și a fost un susținător vocal al ideilor democratice și al unității naționale. Exilat după înfrângerea revoluției, Rosetti și-a continuat lupta în Franța, contribuind la editarea mai multor publicații ce promovau ideile progresiste și unirea principatelor.
Întors în țară în 1857, Rosetti a fost printre cei care au contribuit la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Unite. A fost o voce influentă în mișcarea liberală și a militat pentru reforme democratice și pentru independența națională a României.
De-a lungul carierei sale politice, Rosetti a deținut mai multe funcții ministeriale și parlamentare, contribuind semnificativ la dezvoltarea societății românești. A fost un lider marcant al Partidului Național Liberal și un promotor fervent al independenței țării.
1885: Premiera comediei „D’ale carnavalului”
A avut loc premiera comediei lui I.L. Caragiale, „D’ale carnavalului”, la Teatrul Naţional din Bucureşti; piesa a fost publicată în „Convorbiri literare”, la 1 mai 1885.
Premiera piesei de teatru „D-ale carnavalului” a avut loc pe 8 aprilie 1885 la Teatrul Național din București. Acest moment ar fi trebuit să fie unul de triumf pentru autorul său, Ion Luca Caragiale, care câștigase concursul organizat de teatru cu această comedie în trei acte. Cu toate acestea, premiera s-a dovedit a fi un insucces.
Principalul motiv al eșecului a fost orchestrat de cronicarul dramatic D.D. Racoviță-Sfinx, redactor la ziarul România liberă, care a organizat fluierăturile împotriva piesei. Presa vremii a fost aproape unanimă în negație, criticând pretinsa imoralitate a piesei, mai ales prin aducerea pe scenă a drojdiei mahalalei.
Cu toate acestea, în același an, pe data de 1 mai, Titu Maiorescu a publicat un studiu în „Convorbiri literar”, intitulat „Comediile domnului Caragiale”. În acest studiu, Maiorescu a argumentat că valoarea morală a operei trebuie lăsată în afara discuției, punând accentul pe modul în care autorul prezintă tipuri și situații din lumea înconjurătoare într-un mod artistic.
1911: S-a născut Emil Cioran, scriitor și filosof
S-a născut, în satul Rășinari, situat în comitatul Sibiu al Austro-Ungariei (astăzi în județul Sibiu, România). Familia sa, de origine nobilă transilvăneană, l-a introdus, încă din copilărie, într-un univers cultural bogat și plin de tradiție.
Tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox și consilier al Mitropoliei din Sibiu, în timp ce mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), provenea dintr-o familie notabilă din Veneția de Jos, având rădăcini adânci în nobilimea transilvană. Aceste influențe au marcat profund percepția lui Emil Cioran asupra lumii și au influențat subtil direcția gândirii sale.
După absolvirea studiilor clasice la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, Cioran a început studiul filozofiei la Universitatea din București, la vârsta de 17 ani. Aici, a fost coleg cu figuri importante ale culturii române, precum Constantin Noica și Mircea Eliade, fiind îndrumat de profesori de prestigiu, precum Tudor Vianu și Nae Ionescu. În paralel cu aceste studii, Cioran și-a dezvoltat pasiunea pentru limba germană și a studiat, în original, opereke unor gânditori precum Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer și Friedrich Nietzsche.
În timpul studenției, influențele filozofice și întrebările profunde asupra existenței l-au condus către agnosticism și o conștientizare a „incovenienței existenței”. Lecturile sale s-au diversificat, fiind profund marcat de operele lui Georg Simmel, Ludwig Klages și Martin Heidegger, precum și de filozofia gânditorului rus Lev Șestov.
Primul său volum, „Pe culmile disperării”, publicat în 1934, a marcat debutul său literar și a fost recompensat cu premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needucați și Premiul Tinerilor Scriitori Români.
Au urmat de alte volume, precum „Cartea amăgirilor” (1935) și „Schimbarea la față a României” (1936). Lucrările sale au reflectat o îngrijorare profundă asupra condiției umane și o explorare a suferinței și disperării.
În timpul unei burse la Berlin, în 1933, Emil Cioran și-a exprimat admirația pentru Adolf Hitler și Mișcarea legionară românească, înainte de a-și reconsidera ulterior poziția și de a-și dezavua ferm trecutul legionarist.
În 1937, a părăsit România și s-a stabilit la Paris, unde a continuat să publice exclusiv în limba franceză și să-și dezvolte filozofia distinctă și stilul literar rafinat.
Opera sa franceză, începând cu lucrarea „Précis de décomposition” (1949), a atras atenția criticilor și a câștigat recunoaștere internațională pentru profunzimea sa. Cioran a fost un observator aspru al condiției umane, explorând teme precum contingența ființei umane, alienarea, tragedia istoriei și natura suferinței umane.
Recluziunea și evitarea publicității l-au caracterizat pe Emil Cioran, însă el a cultivat relații cu numeroși prieteni și intelectuali de seamă ai vremii, inclusiv Mircea Eliade, Eugène Ionesco și Samuel Beckett.
După ce și-a petrecut cea mai mare parte din viață la Paris, Emil Cioran s-a stins din viață pe 20 iunie 1995, lăsând în urmă o moștenire filozofică remarcabilă și o operă literară ce continuă să fascineze și să inspire cititorii din întreaga lume.
1929: S-a născut Jacques Brel, actor și poet
Cantautor, actor şi regizor, Jacques Brel s-a născut la 8 aprilie 1929, la Bruxelles. După terminarea şcolii, s-a angajat la fabrica tatălui său. Şi-a dorit, însă, ca viaţa sa să aibă un alt parcurs, astfel s-a decis să se facă artist, în acest sens plecând la Paris, potrivit imdb.com.
Şi-a început cariera de muzician interpretând în public cântecele compuse chiar de el, inspirate din realitatea vieţii. Acestea au devenit extrem de populare în Europa, datorită conţinutului lor vădit satiric, adesea cu implicaţii religioase.
Critica de specialitate l-a urmărit de-a lungul anilor, scriind despre talentul său poetic deosebit (îşi scria singur textele pentru cântecele pe care le cânta) şi apreciindu-l pentru melodica originală a pieselor. Dintre cântecele sale amintim doar câteva titluri: „Amsterdam”, „La Valse a Mille Temps”, „Vesoul” şi „Au Suivant”.
Cântecele sale au fost traduse în mai multe limbi, iar după ele s-au făcut numeroase cover-uri, o parte din ele fi ind interpretate de artişti celebri precum Frank Sinatra, Tom Jones şi David Bowie. În 1966, când avea mai mult succes ca oricând, a renunţat la scena muzicală. În schimb, a devenit actor şi regizor. A jucat în mai multe muzicaluri şi fi lme în perioada 1967-1973. S-a făcut cunoscut în SUA datorită muzicalului „Jacques Brel Is Alive and Well and Living în Paris” („Jacques Brel este viu şi nevătămat şi trăieşte la Paris”) în care a jucat în 1968.
În anii ’70, a devenit marinar şi a încercat să navigheze în jurul lumii. A ajuns în Insulele Marquesas în 1976. A murit la 9 octombrie 1978 la Bobigny, Seine-Saint-Denis, Franţa. Jacques Brel a fost considerat unul dintre cei mai buni textieri ai secolului al XX-lea.
2004: Descoperirea primei imagini cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos din România
A fost anunţată descoperirea, pe o fibulă de tip romano-bizantin din secolul al VI-lea, a primei imagini reprezentând chipul Mântuitorului Iisus Hristos de pe teritoriul României, în urma unor cercetări arheologice desfăşurate în localitatea Davideni (jud. Neamţ).
Se încarcă comentariile...
