7 martie, ziua în care s-a născut celebrul criminalist Traian Tandin, care a participat la prinderea lui Râmaru
0În 1876, Alexander Graham Bell primește brevetul pentru o invenție pe care el o numește telefon, iar în 1939, în România începe guvernarea Armand Călinescu (7 martie-21 septembrie 1939). În 1945, s-a născut Traian Tandin, scriitor român de romane polițiste, iar în 2004 a murit medicul Nicolae Cajal.
1945: s-a născut Traian Tandin, scriitor român de romane polițiste
Comisarul Traian Tandin, unul dintre cei mai renumiţi criminalişti români, care a participat şi la prinderea celebrului Râmaru a decedat, la vârsta de 75 de ani, în urmă cu 4 ani. Mulţi infractori celebri au fost prinşi de Tandin, care a ieşit la pensie în anul 2000.
A lucrat ca ofiţer criminalist în Serviciul Judiciar al Inspectoratului General al Poliţiei până în anul 2000, când a fost pensionat cu gradul de colonel. A scris cărţi inspirate din aventurile sale ca ofiţer şi a fost redactor-şef al revistei Poliţia Româna, A lucrat la cazul „Râmaru” cu faimosul criminalist Ceacanica, a elucidat peste 2000 de mistere judiciare şi nu s-a lăsat până nu a aflat adevărul despre marile erori făcute de justiţie în perioada regimului comunist.
L-a înfruntat pe Marin Bărbulescu
Traian Tandin este unul dintre cei mai faimoşi criminalişti ai perioadei comuniste, iar pasiunea lui era să dezlege mistere, de azi sau de acum o sută de ani”, mai arată sursa citată.
Dan Antonescu, specialist criminolog, susţine că Traian Tandin a fost un foarte bun judiciarist şi unul dintre puţinii ofiţeri care au avut curajul să înfrunte conducerea Miliţiei Capitalei. „A fost un ofiţer care l-a contrat pe fostul şef al Miliţiei Capitalei de pe vremea lui Ceauşescu, Marin Bărbulescu, care era un individ extrem de răzbunător. L-a înfruntat pentru că ştia că este bine pregătit, un bun meseriaş. Şi asta s-a văzut şi în cărţile lui unde, în cazul crimelor, a descris foarte fidel trăirile victimelor, autorilor şi poliţiştilor implicaţi ulterior în elucidarea respectivelor dosare”, a precizat Dan Antonescu.
1876: Alexander Graham Bell primește brevetul pentru o invenție pe care el o numește telefon
Alexander Graham Bell vorbea pentru prima dată la un prototip de telefon în 1876. Invenţia sa, marcată de controverse, a schimbat omenirea pentru totdeauna.
În 1874 Bell a început să lucreze la un aparat de telegrafie armonic. Bell considera că mai multe arcuri lamelare la diferite frecvenţe ar putea transforma curentul în sunet. Dar nu avea niciun model.
Bell a primit finanţare de la Gardiner Hubbard şi Thomas Sanders. În martie 1875 Bell l-a vizitat pe Joseph Henry, directorul Institutului Smithsonian şi i-a cerut un dispozitiv electric cu mai multe arcuri prin care spera să transmită vocea. Henry considera că Bell are cumva începutul unei mari invenţii.
După ce l-a cunoscut pe inginerul Thomas Watson, Bell a intrat în ultima fază a implementării ideii sale. Primul moment când cei doi ştiau că sunt pe drumul cel bun a fost pe 2 iunie 1875.
Elisha Gray experimenta şi el şi a folosit un transmiţător cu apă. Pe 14 februarie 1876 Gray a depus patentul unui … telefon. În aceeaşi dimineaţă Bell a depus şi el cererea.
Au crezut că este o jucărie
Telefonul a evoluat chiar rapid. Pe 3 august, în acelaşi an, Bell a făcut o demonstraţie a unei convorbiri la o distanţă de 8 kilometri. Invenţia telefonului a fost atât de simplă, dar conţine şi o anecdotă care ar fi schimbat poate faţa telecomului astăzi. Bell şi partenerii săi s-au oferit să vândă patentul telefonului către Western Union (cea mai mare firmă de telegrafie din lume) cu 100.000 de dolari. Oficialii firmei au considerat că telefonul e doar o jucărie. Doi ani mai târziu, nici dacă ar fi dat 25 milioane de dolari nu ar mai fi putut să se bucure de acest patent.
1875: S-a născut Maurice Ravel, compozitor francez (d.1937)
Bolero-ul este opera cea mai pusă în scenă din toate timpurile. Până în anii 2000, piesa a fost cea mai exportată lucrare de muzică clasică în clasamentul francez al drepturilor de autor, cu încasări de peste 1,5 milioane de euro, anual.
Compozitorul francez impresionist s-a născut pe 7 martie 1875 în Ciboure, Franța. Atracţia compozitorului pentru sonorităţile hispanice se explică astfel prin ADN-ul basco-hispanic. Însă micul Maurice nu a petrecut în Ţara Bascilor decât puţin timp; părinţii au venint la Paris chiar în anul naşterii sale . Ravel a fost un talent precoce, încurajat de tatăl său. La doar 12 ani a fost admis la celebrul Conservator din Paris.
A fost un pianist remarcabil care a dedicat primele sale lucrări acestui instrument: menuet antic, habanera, pavană pentru o infantă moartă: dovedind o înclinație deosebită pentru dans; de la dansul din epoca barocului pană la cel modern: vals, foxtrot dar și pentru blues.
Ravel a reînviat spiritul clasic francez în sonatină pentru pian și în suita preclasică Mormântul lui Couperin. Cea mai populară creație a sa simfonică este Bolero – conceput pe un ritm obstinat care a persistat până la sfârșitul lucrării. Ravel a expus la flaut o amplă melodie alcătuită din două perioade muzicale după care a reluat mereu aceeași linie melodică și i-a suprapus succesiv câte un instrument la cvartă și octavă.
1939: În România începe guvernarea Armand Călinescu (7 martie-21 septembrie 1939)
Inteligenţă, mare putere de muncă, deosebită cultură generală, curaj unanim recunoscut, în ciuda ameninţărilor zilnice primite din partea „gardiştilor”, îndrăgostit de realism. Aceştia sunt termenii pe care îi regăsim în presa vremii, atât internă, cât şi internaţională, referitor la Armand Călinescu.
Toate acestea l-au ajutat în viitoarea carieră politică.
Când vorbim despre Armand Călinescu trebuie să spunem că acesta a avut un Cursus honorum „ca la carte”, urcând pe rând toate treptele ierarhiei politice. Acesta a început prin a activa în rândurile Partidului Ţărănesc, în 1919, fiind ales în mai multe legislaturi deputat de Argeş, între 1926 şi 1937.
În 1928 este numit prefect al Argeşului, ţinutul său natal. În 1929 este numit subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, iar în 1930 este numit subsecretar de stat la Interne.
Între 1937 şi 1939 ocupă pe rând portofoliile Ministerelor de Interne, Sănătăţii, Educaţiei şi Apărării (ad-interim). La 1 februarie 1939 este numit vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, iar la 7 martie devine Preşedinte al Consiliului de Miniştri, după moartea predecesorului său Patriarhul Miron Cristea.
Armand Călinescu, prim-ministrul României în 1939, a fost executat, la doar 46 de ani, de legionari. Atentatorii au oprit maşina în care se afla premierul şi au tras asupra lui peste 20 de gloanţe. Crima a fost anunţată chiar de făptaşi, care au luat cu asalt sediul Radio şi au întrerupt transmisia pentru anunţul: „Primul ministru Armand Calinescu a fost omorât”.
A fost sprijinul lui Carol al-II-lea
Armand Călinescu a fost al treilea premier al României asasinat din motive politice, după Lascăr Catargiu şi I. Ghe. Duca. Om politic, jurist, economist, Armand Călinescu s-a remarcat în cadrul Partidului Naţional Ţărănesc. În 1933, de pe poziţia sa de subsecretar în Ministerul de Interne a luat măsuri fără precedent împotriva Gărzii de Fier care l-au transformat în duşmanul legionarilor. A trecut de partea regelui Carol al II-lea după alegerile din 1937, iar liderii ţărănişti l-au exclus din partid. Armand Călinescu a primit portofoliul de la Interne şi a fost sprijinul lui Carol al II-lea care urmărea instaurarea dictaturii monarhice.
Când liderul legionarilor Corneliu Zelea Codreanu, alături de alţi membri ai Gărzii de Fier, au fost asasinaţi, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, în timp ce erau transportaţi de la închisoarea din Râmnicu Sărat spre cea de la Jilava, s-a spus că în spatele mişcării s-ar fi aflat însuşi ministrul de Interne. Legionarii i-au considerat vinovaţi de asasinarea liderilor Gărzii de Fier pe Nicolae Iorga şi pe Armand Călinescu şi au pus la cale asasinarea lor. Prima victimă a fost Armand Călinescu.
2004: A murit Nicolae Cajal, medic român (n. 1919)
Născut la 1 octombrie 1919, la București, Nicolae Cajal a devenit doctor în medicină și chirurgie al Facultății de Medicină București în 1946 și doctor în științe în 1958. Cajal a fost director al Institutului de Virusologie al Academiei Române din 1967, al cîrui membru corespondent era din 1963. În 1990, a fost ales membru titular al Academiei Române. Din 3 februarie 1990 și pânî la 2 februarie 1994, a fost vicepreședinte al Academiei Române, conducând sectia de științe medicale a acestui for din 1994.
Membru al Academiei de Științe din New York
A fost membru al unor societăți internaționale de specialitate, la unele făcând parte din grupul de conducere: vicepreședinte și apoi președinte al Asociației europene pentru studiul poliomielitei, președinte al Societății europene pentru studiul și combaterea virozelor, vicepreședinte al Societății de patologie infecțioasă. A fost membru al Societății Regale de Medicină - Londra, al Societății Internaționale de Patologie Comparată, al Societății Franceze de Microbiologie, al Academiei de Științe din New York etc. Cajal a reprezentat Federația Comunităților Evreiești în CPUN (9 februarie - 11 mai 1990). La 20 mai 1990 a fost ales senator de București, ca independent, pe lista FSN (legislatura 9 iunie 1990 - 14 octombrie 1992). A fost președinte al Federației Comunităților Evreiești din România, ales la 13 iunie 1994.