Video 27 iunie, ziua în care s-a născut maestrul Temistocle Popa, compozitorul denumit „fabrica de șlagăre” a României

0
Publicat:

Pe 27 iunie, s-a năcut Temistocle Popa, marele compozitor român, creatorii a zeci de șlagăre. Episcopul Ioan Suciu a murit în închisoarea de la Sighet pe 27 iunie 1953. Tot într-o zi de 27 iunie, România a declarat război Bulgariei, întrând în al doilea război balcanic.

Compozitorul Temistocle Popa Foto: captura youtube
Compozitorul Temistocle Popa Foto: captura youtube

1913: România a declarat război Bulgariei, întrând în al doilea război balcanic, alături de Grecia, Serbia, Muntenegru şi Turcia

Cel de-al doilea război balcanic a avut loc în 1913 între Bulgaria pe de o parte și în principal Grecia și Serbia pe cealaltă. Temându-se de apariția unei Bulgarii mari și puternice la frontierele ei sudice și la posibilele revendicări teritoriale față de Dobrogea de Nord obținută în 1878, România a intervenit și ea militar împotriva Bulgariei.

Totodată, Imperiul Otoman a profitat de conflict pentru a redobândi unele teritorii pierdute. Când trupele românești au invadat nordul Bulgariei și se apropiau de capitala Sofia, Bulgaria a cerut armistițiu. Prin Tratatul de la București, Bulgaria a fost forțată să renunțe la o bună parte din teritoriile obținute după Primul Război Balcanic către Serbia, Grecia și Imperiul Otoman și să facă concesii României în nord în schimbul păstrării restului teritoriului obținut anterior

Rezultatul a făcut din aliatul Rusiei, Serbia, o putere regională importantă, alarmând astfel Austro-Ungaria și fiind astfel o cauză importantă de izbucnire a Primului Război Mondial.

1921: s-a născut Temistocle Popa, compozitor român

Temistocle Popa a fost un compozitor, instrumentist (flaut, saxofon) și actor de film român.

Laureat cu Premiul Festivalului de la Mamaia si cu Premiul ACIN pentru muzică de film (Un oaspete la cină). În anul 2004 a primit Ordinul Național Serviciul Credincios, cu grad de Cavaler. A debutat cu melodia „Vântule din zarea-albastră”. „Gabriela”, „În rândul patru”, „Chitarele”, „În târgul moșilor”, „Mereu cânta o serenadă” si „Trecea fanfara militară”, „Lalele, lalele”, sunt câteva din compozițiile sale cele mai cunoscute.

Nu este român care să nu ştie melodia „Trecea fanfara militară”. Interpretată de Dan Spătaru, piesa a fost compusă de marele Temistocle Popa. Născut la Galaţi, a a rămas în memoria generaţiei de aur pentru contribuţia sa în muzica românească.

A fost distins cu Premiul Uniunii Compozitorilor de 12 ori, între 1963 şi 1985, a obţinut şase premii la Festivalul de la Mamaia, dar şi „Lira de aur” la concursul internaţional de la Bratislava, în 1985. A făcut parte de nenumărate ori din juriile unor concursuri de muzică uşoară, atât în ţară, cât şi în străinătate.

A creat muzică de teatru, muzică simfonică, muzică de film, muzică corală, muzică pentru copii, muzică uşoară.

Este creatorul muzicii pentru filmele „Veronica“, „Veronica se întoarce“, „Mama“, „Trahir“ și altele.

 Compozitorul Temistocle Popa a murit pe 26 noiembrie 2013, la vârsta de 92 de ani,

1926: s-a născut medicul Nicolae Simionescu, fondator al şcolii româneşti de biologie celulară

Medicul Nicolae Simionescu este fondator al şcolii româneşti de biologie celulară, membru titular şi vicepreşedinte al Academiei Române. A murit la 6 februarie 1995.

1940: un al doilea ultimatum sovietic

Un al doilea ultimatum sovietic (27/28 iunie) cerea evacuarea administraţiei şi armatei române din Basarabia şi nordul Bucovinei în decurs de patru zile, iar răspunsul guvernului român la 28 iunie a fost că „pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forţă şi deschiderea ostilităţilor în această parte a Europei, se vede silit să primească condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic”

1953: a murit Ioan Suciu, episcop român unit, deținut politic

Ioan Suciu a fost un episcop român unit, arestat de autoritățile comuniste în anul 1948 și decedat în închisoare. A fost beatificat de papa Francisc în anul 2019.

Ioan Suciu a murit în închisoarea de la Sighet pe 27 iunie 1953. A fost primul episcop greco-catolic arestat de comunişti în noaptea „cuţitelor lungi“ româneşti în care a început desfiinţarea Bisericii Române Unite cu Roma. A fost un vinovat fără vină, închis pentru curajul de a fi luptat făţiş şi cu virulenţă împotriva sovietizării ţării.

Ioan Suciu, episcop și deținut român FOTO: Arhivă
Ioan Suciu, episcop și deținut român FOTO: Arhivă

Lovitura de graţie a fost dată în noaptea de 28 spre 29 octombrie 1948, când Ioan Suciu, împreună cu toţi ceilalţi episcopi greco-catolici, a fost arestat. Toţi, într-o noapte. El, primul. A parcurs un drum lung: întâi, a ajuns în beciurile Ministerului de Interne din Bucureşti, apoi a fost dus la vila Patriarhiei de la Dragoslavele, unde însuşi Justinian Marina i s-a înfăţişat pentru a-l convinge să accepte „revenirea la ortodoxie“ în schimbul libertăţii.

A refuzat categoric. Au urmat: mănăstirea de la Căldăruşani, transformată în lagăr, din nou în beciurile Ministerului, unde a fost anchetat şi torturat, închisoarea Văcăreşti şi, în octombrie 1950, închisoarea din Sighetu-Marmaţiei. La Sighet au fost adunaţi toţi

Într-o noapte, Ioan Suciu, deja grav bolnav şi mutat în celula 44, alături de alţi episcopi, a început să strige „Tatăl nostru“ şi „Născătoarea“. Colegii de celulă, treziţi brusc din somn, încercau să-l liniştească, de teamă că îl putea auzi gardianul. Episcopul Iuliu Hossu s-a dus lângă patul lui, i-a dat dezlegarea sacramentală. Ceilalţi l-au vegheat, până la ora 00.40 din ziua de 27 iunie 1953, când şi-a dat ultima suflare.

1954: Prima centrală nucleară a fost inaugurată la Obninsk, în apropiere de Moscova, Uniunea Sovietică.  

În 1954, prima centrală nucleară din lume, destinată producerii de energie electrică pentru uz civil, a fost inaugurată la Obninsk, în apropiere de Moscova, Uniunea Sovietică. Aceasta a marcat începutul erei energiei nucleare civile. Centrala, denumită AM-1, a funcționat până în 2002. Ulterior, a fost transformată într-un muzeu. 

2007: Tony Blair, prim-ministru al Regatului Unit, se retrage după zece ani din funcție  

Anthony Charles Lynton Blair este un politician britanic, care din 1997 până pe 27 iunie 2007 a fost prim-ministru al Regatului Unit. 

La început, politica sa se concentra pe inițierea unei reforme sociale a țării ("Noul Labour") și pe deschiderea față de Uniunea Europeană.

Tony Blair FOTO: reuters
Tony Blair FOTO: reuters

După ce a fost ales pentru a doua oară, a intrat, la fel ca și alți șefi de stat europeni, sub influența crizei economice internaționale. La aceasta s-au adunat motivele nesatisfăcătoare (după unii aleși locali britanici) pentru începerea războiului din Irak în 2003, lucru care l-a făcut să piardă multe simpatii din partea poporului și care a adus la o demisie în bloc a unor membri ai cabinetului său.

După moartea lui David Kelly (expert în armament și consilier al guvernării britanice), pe 17 iulie 2003 s-au intensificat controversele în propriile rânduri și în opoziție. Blair a depășit recordul lui Clement Attlee pe 2 august 2003, ca cel mai longeviv prim-ministru laburist.

La 10 mai 2007, în timpul discursului de la Trimdon Labour Club din Sedgefield Blair a anunțat ca va demisiona în iunie atât din calitatea de președinte al Partidului Laburist, cât și din funcția de Prim-Ministru. La 24 iunie el i-a predat președinția Partidului Laburist lui Gordon Brown, în cadrul unei conferințe speciale a partidului ținută la Manchester.

Blair i-a înmânat demisia din funcția de Prim-Ministru al Marii Britanii reginei pe 27 iunie 2007, succesorul său, Gordon Brown preluând funcția chiar în decursul aceleași după-amiezi. Și-a anunțat de asemenea demisia și din Camera Comunelor, în modalitatea tradițională de acceptare a funcției de conducere a Chiltern Hundreds, desemnat fiind de către Gordon Brown prin una dintre deciziile acestuia ca Chancellor of the Exchequer (Este imposibil să îți dai demisia din Parlamentul Marii Britanii, aceasta fiind modalitatea prin care un parlamentar poate să renunțe la funcția sa.)

Alegerile ce au urmat apoi pentru Sedgefield au fost câștigate de către candidatul Laburist, Phil Wilson.

2020: A murit Dumitru Comănescu, cel mai vârstnic bărbat din lume

Dumitru Comănescu a fost declarat cel mai bătrân om în viață din lume înainte de moartea sa, în iunie 2020, la vârsta de 111 ani și 219 zile. El provenea din comuna Provița de Jos, Prahova.

Istoria zilei

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite