25 mai: ziua când comuniștii au luat decizia de începere a lucrărilor la Canalul Dunăre - Marea Neagră
0Pe 25 mai, conducerea Partidului Muncitoresc Român a luat decizia de începere a lucrărilor la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Tot pe 25 mai a început construirea Canalului Suez.
240 i.I.Hr: Prima menționare a cometei Halley
Prima menționare de către astronomi chinezi a trecerii cometei Halley, cea mai faimoasă dintre cometele periodice, care poate fi văzută aproximativ la fiecare 75–76 de ani.
Cometa Halley este cea mai faimoasă dintre cometele periodice, putând fi văzută aproximativ la fiecare 75–76 de ani.
Cometa a fost numită după astronomul englez Edmond Halley, care aplicând teoria gravitațională a lui Newton și luând în calcul efectele gravitaționale ale lui Jupiter și Saturn a reușit să stabilească data aproximativă a următoarei reîntoarceri a cometei.
Din anul 240 î.Hr. și până în prezent, cometa a fost observată de aproximativ 30 de ori, următoarea sa apariție fiind pe 28 iulie 2061.
Chiar dacă ultimele apariții ale cometei au fost dezamăgitoare, datorită poziției sale nefavorabile față de Soare și Terra, rămâne una dintre cele mai active și mai mari comete cunoscute.
1827: Petrache Poenaru brevetează stiloul
Personalitate de o rară predilecţie pentru varii domenii, Petrache Poenaru este prezentat în lucrări enciclopedice drept „inventator, strălucit pedagog, ctitor al şcolii româneşti, luptător pentru dreptate socială şi naţională”.
A făcut studii la Craiova, Bucureşti, Viena, Paris. si a participat la revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu. A fost profesor de fizică şi matematică la Colegiul Sf. Sava, unde funcţionează apoi şi ca director.
Între anii 1833 şi 1847 este inspector şi director general al şcolilor din Ţara Românească.
La numai 28 de ani, Petrache Poenaru brevetează primul toc rezervor din lume, mai întâi la Viena, apoi la Paris în 1827 (pe când era student), cu titlul “Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală” şi devine astfel deţinătorul primului brevet de invenţie obţinut de un român.
Aceasta invenție a revoluţionat domeniul instrumentelor de scris, contribuind astfel la crearea unui obiect utilizat şi astăzi de miliarde de oameni.
Tocul cu rezervor de cerneală “Poenaru”, precursorul stiloului modern, elimina zgârieturile de pe hârtie şi scurgerile nedorite de cerneală şi propunea soluţii pentru îmbunătăţirea părţilor componente, astfel încât să asigure un flux constant al cernelii şi posibilitatea înlocuirii unor piese.
Mai târziu, Lewis Edson Waterman a preluat ideea românului transfomându-l in 1884, într-un stilou cu un flux mai sigur de cerneală.
1859: A început construirea Canalului Suez
Canalul Suez, aflat la vest de Peninsula Sinai, este un canal de 163 km lungime, și lat de 300 m în cel mai îngust punct. Este situat în Egipt, între orașele Port Said (Būr Sa’īd) la Marea Mediterană și Suez (al-Suways) la Marea Roșie.
Canalul permite trecerea în ambele direcții a navelor între Europa și Asia, fără să mai fie necesară înconjurarea Africii pe la vest. Înainte de deschiderea canalului în 1869, bunurile erau uneori transportate între Marea Mediterană și Marea Roșie pe pământ.
Canalul e format din două părți, la nord și la sud de Marele Lac Amar, legând Marea Mediterană de Golful Suez la Marea Roșie. A fost construit sub conducerea lui Ferdinand de Lesseps și inaugurat la 17 noiembrie 1869.
1895: Dramaturgul britanic Oscar Wilde este acuzat de relații homosexuale
Oscar Fingal O’Flaherty Wills Wilde (n. 16 octombrie 1854, Dublin – d. 30 noiembrie 1900, Paris), scriitor irlandez, cel mai cunoscut dintre scriitorii estetizanți de limbă engleză.
În 1884 se căsătorește cu Constance Lloyd, cu care are doi fii: Cyril (1885) si Vyvyan (1886). Tot în 1886, Wilde are prima relație homosexuală cu tânărul Robbie Ross (la moartea acestuia din urmă, în 1918, cenușa sa va fi înhumată în mormântul lui Oscar Wilde).
În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea publică o serie de opere care îi aduc un mare renume în lumea artistică. Declinul său începe în vara lui 1891, când Oscar îl întâlnește pe lordul Alfred Douglas. În curând, cei doi devin iubiți și de nedespărțit până la arestarea lui Wilde, patru ani mai târziu, când după acuzarea de homosexualitate (pe atunci ilegală în Anglia) va fi condamnat la închisoare.
Ostil filosofiei și convențiilor morale ale epocii victoriene, Oscar Wilde duce o viață de ostentație cinică și de scandal, afișându-și public relația sa homosexuală, ceea ce îi atrage în 1895 o condamnare penală de doi ani închisoare pentru ultragiu la moralitatea publică. Între timp soția și copiii îl părăsesc și își schimbă numele în „Holland”.
După eliberare, ruinat financiar de luxoasa relație cu Bosie (Lordul Douglas) și căzut în dizgrație, Wilde mai trăiește încă trei ani, cutreierând Europa și locuind în hoteluri ieftine. Ultima parte a condamnării o ispășește în închisoarea din Reading și va face obiectul unei celebre balade.
Eliberat în 1897, se stabilește în Franța, unde-și sfârșește viața în uitare și singurătate. Își găsește sfârșitul la Paris pe 30 noiembrie 1900, după o meningită, ce se instalase pe fondul unei infecții puternice la o ureche. Este înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris.
1933: S-a născut Eugen Simion, critic literar, membru al Academiei Român
Eugen Simion a fost critic și istoric literar, editor, eseist, profesor universitar român, membru titular al Academiei Române și președinte al acestui for cultural român din 1998 până în aprilie 2006.
Născut la 25 mai 1933 în Chiojdeanca (judeţul Prahova), într-o familie de moşneni cu ascendenţe (deducem din istoria orală a familiei) transilvănene. Studii la Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel“ (devenit ulterior „I.L. Caragiale“) din Ploieşti, liceu care a dat 23 de membri ai Academiei Române.
În 1969, a devenit doctor în ştiinţe filologice cu o teză despre „Eugen Lovinescu, scepticul mântuit”, avându-l drept conducător ştiinţific pe Şerban Cioculescu. Pentru o perioadă, între 1970-1973, a fost profesor la Universitatea Paris IV (Sorbona), unde a predat cursuri de cultură şi civilizaţie românească. Experienţa pe care a avut-o în Franţa se regăseşte în două dintre cărţile sale: „Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian” (1977, în 2014 a apărut cea de-a VI-a ediţie; în 1983 a fost tradusă în maghiară) şi „Întoarcerea autorului" (1981, tradusă în SUA şi în Franţa, 1996). În 1992, a fost profesor invitat la Ecole Normale Superieure de Paris (Fontenay-aux-Roses).
A publicat peste 3.000 de articole
Academicianul Eugen Simion a publicat peste 3.000 de articole şi studii în reviste literare şi culturale. Totodată, este autorul unei opere prodigioase, care cuprinde titluri fundamentale pentru literatura română şi cultura românească.
Este şi autorul unor ediţii, studii introductive şi antologii. A prefaţat numeroase ediţii din scrierile lui Tudor Arghezi, Blaga, George Călinescu, Marin Preda, Ilarie Voronca, Geo Dumitrescu, Constanţa Buzea etc.
1949: Conducerea Partidului Muncitoresc Român a luat decizia de începere a lucrărilor la Canalul Dunăre-Marea Neagră
Ponderea deţinuţilor în numărul total al lucrătorilor de la Canal a crescut de la 19,2% la 1 septembrie 1949 la 82,5%, adică 20.768 de persoane în noiembrie 1952.
Însuşi Stalin îi sugerase lui Gheorghiu-Dej începerea construcţiei Canalului, cu ocazia unei vizite făcute de acesta în 1948 la Kremlin, iar sistarea lucrărilor, la fel ca şi începerea lor, a fost tot la iniţiativa Kremlinului.
După moartea lui Stalin, cu ocazia vizitei din iulie 1953 la Moscova, Hruşciov i-a cerut lui Gheorghiu-Dej să renunţe la lucrările din Dobrogea, întrebându-l la ce le trebuie românilor acel Canal… Îndată după întoarcerea la Bucureşti, Gheorghiu-Dej a înfiinţat, în iulie 1953, Comisia Guvernamentală pentru închiderea lucrărilor Canalului Dunare-Marea Neagră.
În perioada 1949 - 1953, peste 30.000 de oameni au fost folosiți la lucrările, nefinalizate, la Canalul Dunăre - Marea Neagră, iar mulți dintre ei erau deținuți politic, militari sau membri ai detașamentelor de muncă forțată.
Doar 20 de kilometri din Canalul Dunăre – Mare Neagră au fost finalizaţi complet înainte ca lucrările să înceteze. Toate utilajele au fost dezmembrate, iar materialele rămase au fost transportate în Uniunea Sovietică, informa CIA, într-un alt raport din 1954.
Tot atunci au fost desființate și cele peste 20 de lagăre de muncă înșiruite de-a lungul traseului de peste 60 de kilometri al canalului.
Lucrările Magistralei Albastre au fost reluate în 1978, când inginerul Chiriac Avădanei, de la Institutul de Proiectări Transporturi Auto, Navale şi Aeriene (IPTANA) din Bucureşti, a primit ordin să meargă la Neptun, unde avea să participe la o întâlnire cu însuşi tovarăşul Nicolae Ceauşescu.
Povestea Magistralei Albastre, aşa cum este supranumit Canalul Dunăre-Marea Neagră, a început în iulie 1973, când inginerul Chiriac Avădanei, de la Institutul de Proiectări Transporturi Auto, Navale şi Aeriene (IPTANA) din Bucureşti, a primit ordin să meargă la Neptun, unde avea să participe la o întâlnire cu însuşi tovarăşul Nicolae Ceauşescu.
„Am primit din partea inginerului Marin Măroiu, ministrul adjunct al Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, sarcina să mă deplasez la Mangalia, cu trenul. Acolo, şeful staţiei CFR urma să îmi comunice ce am de făcut în continuare“, a povestit Chiriac Avădanei, într-un interviu acordat cotidianului Adevărul.
Proiectarea a început imediat, pe data de 10 iulie 1973. Iniţial, echipa a fost formată din 185 de ingineri şi de tehnicieni de la IPTANA. După după doi ani, erau 225 de specialişti. „Lucram la realizarea studiilor cu universităţile din Bucureşti şi Timişoara şi cu cei de la IPTANA, precum şi cu alte 37 de centre, institute de cercetare şi de proiectare din toată ţara. Le dădeam teme, examinam şi avizam studiile şi documentaţiile tehnice elaborate. Trebuia să găsim soluţiile ce mai economicoase. După aprobarea proiectului general, în 1978, timp de trei zile pe săptămână urmăream şi examinam execuţia lucrărilor“, povestea Chiriac Avădanei.
Realizarea canalului a implicat un volum foarte mare de lucrări, concretizate în 301 milioane de metri cubi de excavaţii, dintre care 294 de milioane de metri cubi din canalul propriu-zis şi 7 milioane de metri cubi pentru lucrări conexe. Canalul Dunăre-Marea Neagră este al cincilea, ca mărime, din lume, pe primul loc fiind cel din Panama. Are o adâncime de 7 metri şi o lăţime cuprinsă între 70 şi 120 de metri. Lungimea canalului este de 94,4 kilometri. Canalul Dunăre-Marea Neagră a fost inaugurat la 26 mai 1984.
1977: A avut loc premiera filmului “Războiul stelelor”, în regia lui George Lucas
Războiul stelelor (engleză Star Wars) este o serie de filme științifico-fantastice despre spațiul cosmic, concepută de George Lucas.
Primul film din serie a fost difuzat în 25 mai 1977 de 20th Century Fox și a devenit un fenomen de cultură populară, răspândit în lumea întreagă, după care au urmat încă două filme, difuzate la distanță de trei ani.
La șaisprezece ani după difuzarea ultimului film din trilogie, a fost difuzat primul film dintr-o nouă trilogie a cărei acțiuni se petrece înaintea celei dintâi, tot la o distanță de trei ani, iar ultimul film a fost difuzat în 19 mai 2005.
În 2012, compania Walt Disney a cumpărat Lucasfilm, obținand astfel dreptul de a distribui toate filmele viitoare.
Astfel, în 2015 a fost începută o a treia trilogie care are loc după evenimentele celei originale. În 2016 a fost începută o serie de filme Războiul stelelor, care formează trilogia “antologică”.
Ele au loc între evenimentele filmelor principale (episoadele). Singurele filme antologice lansate pană acum sunt “Rogue One” și “Solo“.
Din 2008, câștigurile seriei de filme formată din șase părți Războiul stelelor au fost totalizate la aproximativ 4.3 miliarde $, făcându-l să fie a treia serie cu cele mai mari încasări din lume, după seria James Bond și Harry Potter.
1984: A murit Henriette Yvonne Stahl, romancieră română
Scriitoarea și traducătoarea Henriette Yvonne Stahl s-a născut pe 9 ianuarie 1900, în Saint Avald, Lorena, Franța și a murit pe 25 mai 1984, la București. Ea s-a născut într-o familie franceză, (fiind sora sociologului Henri H. Stahl și fiica scriitorului Henri Stahl), care s-a stabilit în România, primind cetăţenie română.
Henriette Yvonne Stahl este cunoscută pentru operele sale precum: romanul „Steaua Robilor" (1933 / 1934), romanul „Între zi şi noapte" (1942), volumul cu patru nuvele „Mătuşa Matilda" (1967) și romanul, „Voica" (1972), cu care a obţinut premiul Societăţii Scriitorilor Români.
2002: A murit Ștefan Augustin Doinaș, poet român
25 mai 2002 va rămâne în istorie drept ziua în care s-a declanşat cea mai mare tragedie din cultura română. Pe masa de operaţie, la spitalul Fundeni, scriitorul Ştefan Augustin Doinaş a încetat din viaţă în urma unui infarct. Soţia scriitorului, balerina Irinel Liciu, nu a suportat să îşi ducă mai departe traiul fără cel pe care l-a iubit timp de 42 de ani. A luat un pumn de pastile şi s-a sinuci
„Scriitorul Ştefan Augustin Doinaş a încetat din viaţa în urma unui infarct, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la spitalul Fundeni, iar soţia lui s-a sinucis dupa o zi, lăsând un bilet în care a scris: «o prea mare iubire ucide»“. Aşa suna ştirea care a ţinut prima pagină a ziarelor, la finalul lunii mai a anului 2002. În spatele gestului cutremurător făcut de soţia scriitorului stă o poveste de iubire pasională, care a durat 42 de ani. Cei doi s-au îndrăgostit la prima vedere, iar ceea ce a urmat a fost o relaţie intensă şi i-a ţinut împreună mai bine de patru decenii, în ciuda problemelor întâmpinate. S-au cunoscut în casa unor prieteni, la Bucureşti, în plin regim comunist.
Ea l-a întreținut mult timp
El era un poet care încă nu îşi crease un renume, iar ea era o vedetă care strălucea deja în luminile reflectoarelor. Poetul fără nume a fost vrăjit de la prima vedere de vedeta balerină şi, în ciuda diferenţelor, sentimentul a fost reciproc. Se spune că el i-ar fi scris o poezie pe un măr. A tăiat mărul în două şi l-a împărţit: ”Partea asta eşti tu, partea asta sunt eu!”. Aşa a început o frumoasă şi tragică poveste de iubire pe care nici moartea nu a despărţit-o.
S-au căsătorit în 1958 şi de atunci au devenit nedespărţiţi. Pentru Doinaş, un poet interzis, au urmat ani grei. Vedeta Irinel Liciu a primit în 1958 titlul de Artistă Emerită. Ea a fost cea care l-a întreţinut pe poet o bună perioadă de timp.
Când scriitorul s-a stins la spital, Irinel a refuzat să îi supravieţuiască soţului. S-a dus acasă, în apartamentul pe care îl împărţiseră vreme de 42 de ani, şi a înghiţit un pumn de somnifere. Avea 74 de ani şi a considerat că viaţa nu mai are rost fără cel pe care l-a iubit. Înainte de gestul fatal şi-a scris ultimele cuvinte de dragoste pe o foaie albă de hârtie: "Domnul meu şi Dumnezeul meu, iartă-mă! Doinaş, dulcele meu, o prea mare iubire ucide". Menajera a găsit mesajul şi a descoperit trupul neînsufleţit a doua zi.
Se încarcă comentariile...
