24 mai: Se împlinesc 150 de ani de la înființarea Partidului Naţional Liberal

0
0
Publicat:

La 24 mai 1875 a fost înființat Partidul Naţional Liberal, una dintre cele mai vechi și importante formațiuni politice din România. În 1956 a avut loc, la Lugano, în Elveția, prima ediție a concursului muzical Eurovision, iar în 2004 a avut loc Explozia de la Mihăilești.

Constantin A. Rosetti, unul dintre fondatorii PNL FOTO: Wikipedia
Constantin A. Rosetti, unul dintre fondatorii PNL FOTO: Wikipedia

1543: A murit savantul şi astronomul Nicolaus Copernicus

Nicolaus Copernicus s-a născut la Torun, în Polonia, într-o familie de origine germană. Unchiul său, episcopul Lukas Watzenrode, i-a oferit acces la o educație de prestigiu.

Nicolaus Copernicus susținea că Soarele se află în centrul sistemului solar FOTO: Arhivă
Nicolaus Copernicus susținea că Soarele se află în centrul sistemului solar FOTO: Arhivă

După studii la Universitatea din Cracovia, Copernicus a plecat în Italia, unde a studiat medicina, dreptul canonic și literatura clasică la Bologna, locuind în casa unui matematician.

Aici a început să se intereseze de astronomie, studiind lucrările lui Ptolemeu. Încercând să îmbunătățească modelul geocentric, Copernicus a formulat teoria heliocentrică, susținând că Soarele se află în centrul sistemului solar, nu Pământul. A explicat astfel mișcările planetelor, succesiunea anotimpurilor și mișcarea retrogradă a planetelor.

A contribuit și la trigonometrie și a considerat prematură reforma calendarului, din cauza lipsei unor date exacte. Principala sa lucrare este „Despre mișcările de revoluție ale corpurilor cerești” (1543). A murit la Frauenburg.

1819: S-a născut Regina Victoria

Regina Victoria s-a născut pe 24 mai 1819 la Londra și a devenit moștenitoare a tronului britanic după moartea tatălui și a unchilor săi.

Regina Victoria, supranumită „bunica Europei” FOTO: Arhivă
Regina Victoria, supranumită „bunica Europei” FOTO: Arhivă

A urcat pe tron la 18 ani, în 1837, și a domnit timp de 63 de ani, perioadă cunoscută ca Epoca Victoriană.

S-a căsătorit în 1840 cu vărul ei, Prințul Albert, cu care a avut nouă copii. Prin descendenții săi, a fost supranumită „bunica Europei”, fiind legată de multe familii regale europene.

Domnia sa a fost marcată de extinderea Imperiului Britanic, revoluția industrială, reforme sociale și progrese științifice. A murit în 1901, fiind succedată de fiul ei, Edward VII, iar moartea sa a marcat sfârșitul epocii victoriene.

1844: Samuel F.B. Morse a transmis primul mesaj „morse” 

Samuel F.B. Morse, născut în 1791 lângă Boston, a fost inițial pasionat de pictură, dar este cunoscut mai ales ca inventator al telegrafului electric și al codului Morse.

Samuel F.B. Morse, inventator al telegrafului electric și al codului Morse FOTO: Wikipedia
Samuel F.B. Morse, inventator al telegrafului electric și al codului Morse FOTO: Wikipedia

Inspirat de ideile privind telegraful electric, a lucrat timp de 12 ani, alături de colaboratori, la dezvoltarea propriului aparat și a unui sistem de transmitere a mesajelor prin semnale scurte și lungi.

Pe 24 mai 1844, Morse a inaugurat prima linie telegrafică americană, între Washington și Baltimore, trimițând celebrul mesaj „What hath God wrought!” („Cum o vrea Dumnezeu!”). Telegraful său, bazat pe electromagnetism, s-a răspândit rapid în SUA, devenind esențial în comunicații. Deși ideea telegrafului fusese explorată și de alți inventatori europeni, Morse a avut meritul de a o perfecționa și implementa eficient.

Invenţia sa i-a adus o avere considerabilă din care, credincios idealurilor sale umaniste, o importantă parte a fost donată instituţiilor de învăţământ precum „Yale” sau „Vassar”, sau artiştilor talentaţi, dar fără posibilităţi materiale. Samuel Morse a murit la 2 aprilie 1872, la New York.

1875: A fost înființat Partidul Naţional Liberal

Partidul Național Liberal (PNL) este una dintre cele mai vechi și importante formațiuni politice din România, cu o istorie ce începe în secolul al XIX-lea. PNL a fost înființat pentru prima dată pe 24 mai 1875 în Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești.

Această inițiativă a fost rezultatul eforturilor unei grupări de intelectuali și politicieni care doreau modernizarea și liberalizarea țării. Fondatorii săi includeau figuri proeminente precum Ion C. Brătianu și C.A. Rosetti, care au jucat un rol esențial în configurarea direcției politice și ideologice a partidului.

În perioada interbelică, PNL a continuat să fie o forță politică majoră. În 1923, a fost adoptată o nouă constituție, care a consolidat democrația și a modernizat structura statului român. De asemenea, liberalii au fost implicați în relansarea economică a României după Marea Criză Economică din 1929-1933.

După instaurarea regimului comunist în România, în 1947, PNL a fost desființat și interzis, alături de alte partide istorice. Activitatea politică independentă a fost suprimată, iar membrii partidului au fost persecutați. După Revoluția Română din 1989, PNL a fost reînființat în ianuarie 1990 de Radu Câmpeanu și alți foști membri ai PNL-ului interbelic și postbelic, care supraviețuiseră regimului comunist.

În prezent, PNL este unul dintre principalele partide politice din România și continuă să fie o forță politică majoră, atât pe plan național, cât și european. 

1903: A fost inaugurat Castelul Pelișor

Castelul Pelișor a fost inaugurat la 24 mai 1903, fiind un palat de mici dimensiuni construit pe domeniul castelului Peleș (în valea Prahovei).

Castelul Pelișor, construit din dorința regelui Carol I FOTO: Arhivă
Castelul Pelișor, construit din dorința regelui Carol I FOTO: Arhivă

Ridicat între 1899 și 1902 de arhitectul ceh Karel Liman și decorat de artistul vienez Bernhardt Ludwig, castelul Pelișor a devenit, începând cu anul 1903, reședința de vară a principilor moștenitori ai României.

A fost construit din dorința regelui Carol I, ca reședință a principilor moștenitori Ferdinand și Maria. Pelișor are doar 99 de încăperi, față de Castelul Peleș cu 160 de încăperi.

1906: A apărut primul ziar românesc din Basarabia, care purta numele „Basarabia”

Ziarul „Basarabia” a fost o publicație emblematică pentru lupta românilor basarabeni de păstrare a identității naționale în contextul dominației țariste.

Apărut într-o perioadă de intensă rusificare a administrației, educației și vieții religioase din Basarabia, ziarul a reprezentat o reacție curajoasă și conștientă împotriva marginalizării limbii române și a valorilor culturale naționale.

Ziarul „Basarabia”, primul ziar românesc din Basarabia FOTO: moldova.europalibera.org
Ziarul „Basarabia”, primul ziar românesc din Basarabia FOTO: moldova.europalibera.org

După o tentativă eșuată în 1903 de a lansa un ziar cu același nume în limba rusă, adevărata apariție a „Basarabiei” s-a produs pe 24 mai 1906, sub conducerea avocatului G. Emanuil Gavriliță. Publicat în limba română, dar cu alfabet chirilic, ziarul promova idei național-democratice, pledând pentru educație în limba maternă și trezirea conștiinței românești în rândul basarabenilor.

În cele 79 de ediții tipărite, „Basarabia” a reușit să coaguleze în jurul său o serie de intelectuali tineri care aveau să joace un rol esențial în mișcarea unionistă, precum Alexei Mateevici, Pan Halippa și Ion Pelivan. Sprijinul financiar al ziarului a venit atât din Basarabia, cât și din Regatul României, prin personalități ca Vasile Stroescu și Constantin Stere.

Publicația s-a aflat constant sub presiunea autorităților țariste, fiind supusă cenzurii, confiscărilor și intimidării. Cu toate acestea, „Basarabia” a reușit să publice texte ale unor autori români și să mențină vie legătura culturală cu Regatul României. În martie 1907, din cauza persecuțiilor continue, ziarul și-a încetat apariția, ultimul său număr incluzând simbolic imnul „Deșteaptă-te, române!”, ca un strigăt final de rezistență identitară.

1908: S-a născut actorul Fory Etterle

Cristofor „Fory” Etterle s-a născut la 24 mai 1908, în Ploiești, unde a urmat școala primară și liceul „Sfinții Petru și Pavel”. Încă din adolescență, a manifestat o atracție puternică față de artă, ceea ce l-a îndrumat spre Conservatorul de Artă Dramatică din București. Acolo a studiat sub îndrumarea celebrei actrițe Lucia Sturdza-Bulandra, formându-se într-un mediu artistic de înalt nivel.

Actorul Cristofor „Fory” Etterle FOTO: Wikipedia
Actorul Cristofor „Fory” Etterle FOTO: Wikipedia

Etterle și-a dedicat întreaga carieră teatrului, activând cu succes pe scena Teatrului Municipal din București, devenit ulterior Teatrul Bulandra. A interpretat numeroase roluri de compoziție, devenind una dintre figurile marcante ale scenei românești, apreciat atât de public, cât și de critici.

Pe lângă activitatea teatrală, Fory Etterle a avut o prezență notabilă și în cinematografie, jucând în filme importante ale epocii, precum Viața învinge (1951), Desfășurarea (1954), Telegrame (1960), Mihai Viteazul (1971) sau Conspirația (1973). Vocea sa caldă și inconfundabilă i-a conferit un farmec aparte, valorificat și în emisiuni televizate, unde apărea uneori cântând și acompaniindu-se la chitară.

În semn de recunoaștere a contribuției sale la cultura românească, Etterle a fost distins în 1967 cu titlul de Artist Emerit și Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a. În 1973, a primit premiile ACIN pentru prestațiile sale din filmele Conspirația și Departe de Tipperary.

A fost căsătorit cu balerina Marie-Jeanne Livezeanu, alături de care a împărtășit o viață dedicată artei. Cristofor Etterle s-a stins din viață la 16 septembrie 1983, la București.

1914: A murit Pompiliu Eliade, critic și istoric literar

Pompiliu Eliade s-a născut la București, unde a urmat atât liceul, cât și Facultatea de Litere și Filosofie, obținându-și licența în 1891 cu o teză despre silogism și Herbert Spencer. Între 1892 și 1895 a studiat la École Normale Supérieure din Paris, iar în 1898 și-a luat doctoratul la Sorbona, cu o lucrare despre influența franceză asupra spiritului public românesc în perioada fanariotă.

Pompiliu Eliade, critic și istoric literar, născut la București FOTO: Wikipedia
Pompiliu Eliade, critic și istoric literar, născut la București FOTO: Wikipedia

La începutul carierei sale, Eliade a fost puternic influențat de Titu Maiorescu și a publicat în revista Convorbiri literare. Totuși, în timpul studiilor la Paris, s-a apropiat de conceptele critice ale școlii franceze, îndepărtându-se de direcția maioresciană. Întors în țară, a devenit profesor la Facultatea de Litere din București și a susținut cursuri importante, publicate ulterior, precum Ce este literatura? (1903).

Pe lângă cariera didactică, a avut și o activitate politică și administrativă: a fost deputat liberal, membru în Consiliul Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, dar și director general al Teatrului Național între 1908 și 1911. A colaborat cu numeroase publicații românești și franceze, iar articolele sale de critică literară au fost reunite în volumul Causeries littéraires.

Interesul său principal a fost legătura culturală franco-română, ilustrată prin lucrări precum Histoire de l’esprit public en Roumanie au XIXe siècle și diverse studii despre autori francezi. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1912 și a murit la București.

1914: S-a născut Lilli Palmer, actriță și cântăreață de origine germană

Lilli Palmer, născută Lilli Marie Peiser pe 24 mai 1914 la Posen (azi Poznań, Polonia), a fost o actriță, cântăreață și autoare de renume internațional. Provenind dintr-o familie evreiască – tatăl chirurg și mama actriță – Palmer a fost nevoită să părăsească Germania odată cu venirea naziștilor la putere. După o scurtă perioadă în Franța, s-a stabilit la Londra, unde și-a început cariera actoricească pe scena teatrului „The Old Vic”.

Lilli Palmer, actriță și cântăreață de origine germană, de renume internațional FOTO: Arhivă
Lilli Palmer, actriță și cântăreață de origine germană, de renume internațional FOTO: Arhivă

A debutat în film în 1935 și, odată mutată la Hollywood în 1943, a semnat cu Warner Bros. și a apărut în pelicule de succes precum „The Rains Came” și „Body and Soul”. În același an s-a căsătorit cu actorul Rex Harrison, alături de care a jucat în mai multe filme, inclusiv „The Four Poster”, pentru care a primit prestigiosul premiu Volpi Cup la Veneția.

După divorțul de Harrison în 1957, Lilli Palmer s-a reîntors în Europa, continuându-și cariera cinematografică în Germania și Franța. S-a recăsătorit cu actorul Carlos Thompson și a continuat să joace în filme de succes internațional precum „The Counterfeit Traitor”, „Operation Crossbow” și „The Boys from Brazil”.

Pe lângă activitatea sa artistică, Palmer a fost și o scriitoare apreciată, publicând inclusiv o autobiografie, „Change Lobsters and Dance”. A fost recompensată cu numeroase premii, printre care un Glob de Aur și o stea pe Walk of Fame de la Hollywood. A activat până la finalul vieții, stingându-se pe 27 ianuarie 1986, la Los Angeles, în urma unui cancer.

1924: S-a născut traducătoarea Antoaneta Ralian

Antoaneta Ralian, născută Antoaneta Stein, a fost una dintre cele mai importante traducătoare române, cu o activitate remarcabilă în domeniul literaturii universale.

Antoaneta Ralian, una dintre cele mai importante traducătoare române FOTO: Arhivă
Antoaneta Ralian, una dintre cele mai importante traducătoare române FOTO: Arhivă

Originară din București și fiica economistului Leon Stein, a urmat Liceul de Fete din Roman, apoi Facultatea de Litere și Filozofie la Universitatea din București, pe care a absolvit-o în 1948. A lucrat în domeniul editorial, mai întâi la Direcția Generală a Editurilor, apoi ca redactor la Editura „Univers”, unde s-a consacrat ca traducător.

Ralian a debutat în 1956 cu traducerea unei culegeri de povestiri italiene și, de-a lungul carierei, a adus în limba română peste 110 volume, în special din literatura engleză. Datorită ei, cititorii români au avut acces la opere semnate de autori precum H.G. Wells, Virginia Woolf, Charles Dickens, D.H. Lawrence, J.D. Salinger, Saul Bellow, Iris Murdoch, Thomas Hardy sau Nathaniel Hawthorne.

A fost prima care l-a tradus în limba română pe Henry Miller, aducând în atenția publicului român scrierile sale cu tentă erotică, într-o perioadă în care astfel de texte reprezentau un șoc cultural. Pentru activitatea sa, Ralian a fost distinsă cu numeroase premii, inclusiv Premiul Asociației Scriitorilor din București și Premiul Național pentru Literatură în 2014.

Personalitate recunoscută și admirată în mediul cultural, Antoaneta Ralian a continuat să traducă și să publice până la o vârstă înaintată. La 90 de ani, și-a lansat volumul de memorii Amintirile unei nonagenare, iar Târgul Internațional Gaudeamus a instituit un premiu de traducere care îi poartă numele. A murit pe 26 noiembrie 2015, lăsând în urmă o moștenire literară de excepție.

1929: S-a născut Ștefan Ștefănescu, istoric

Ștefan Ștefănescu a fost un reputat istoric român, specializat în istoria medievală a României, bizantinologie și istoria sud-slavilor. Născut în Goicea Mică, județul Dolj, a urmat Colegiul Național Militar de la Mănăstirea Dealu și Facultatea de Istorie din București. S-a format academic și în străinătate, obținând doctoratul în 1957 și continuând cercetările în centre de elită din Franța, inclusiv la Sorbona. A lucrat zeci de ani la Institutul de Istorie „N. Iorga” al Academiei Române, ajungând director al instituției între 1970 și 1990.

Ștefan Ștefănescu a fost un reputat istoric român FOTO: Academia Română
Ștefan Ștefănescu a fost un reputat istoric român FOTO: Academia Română

Pe lângă activitatea de cercetare, Ștefănescu a avut un rol important în învățământul superior, fiind profesor și decan la Facultatea de Istorie din București, unde a fondat și un seminar dedicat istoriei medievale românești. A participat la numeroase congrese internaționale și a avut un aport semnificativ în recuperarea operei unor istorici importanți, cum ar fi Dimitrie Onciul.

Opera sa științifică include peste 500 de titluri și acoperă domenii precum istoria instituțiilor medievale, demografia istorică, relațiile internaționale ale Țărilor Române și structurile socio-politice medievale. Printre cele mai importante lucrări ale sale se numără „Țara Românească de la Basarab I până la Mihai Viteazul”, „Principatele Române în secolele XIV-XVI”, „Istoria românilor de la Mihai Viteazul la Brâncoveanu” și „Demografia – dimensiune a istoriei”.

A fost membru al Academiei Române (membru titular din 1992) și al unor organizații internaționale de prestigiu, precum Academia Europeană de Istorie de la Bruxelles sau Comisia Internațională de Studii Slave. De-a lungul carierei, a primit distincții importante, precum Ordinul „Meritul Științific”, Premiul „Nicolae Bălcescu” și Ordinul Național „Pentru Merit”. Ștefan Ștefănescu rămâne o figură esențială a istoriografiei românești contemporane.

1937: S-a născut cântăreţul de muzică populară Benone Sinulescu

Benone Sinulescu a fost un interpret român de muzică populară din comuna Siriu, județul Buzău.

Cântăreţul de muzică populară Benone Sinulescu FOTO: Arhivă
Cântăreţul de muzică populară Benone Sinulescu FOTO: Arhivă

De-a lungul carierei sale, a colaborat cu diverși interpreți de muzică populară printre care Irina Loghin. După 1989, a abordat și stilul etno-dance și a colaborat în acest sens cu formația Ro-Mania.  

Benone Sinulescu făcea parte din aşa numita „gardă de aur” a muzicii populare româneşti, alături de Maria Ciobanu, Ion Dolănescu şi Irina Loghin. Cu vocea sa blândă, nea Beni, aşa cum i se spunea, alina suferinţele şi mângâia sufletele celor care îl ascultau.

Punea pasiune în ceea ce făcea şi le-a cântat românilor din toată lumea pentru a le mai stinge dorul de ţară.

De-a lungul carierei, a primit numeroase distincţii. În 2002, a fost recompensat cu Crucea Naţională Serviciul Credincios Clasa a III-a, iar în 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de mare ofiţer.

1945: S-a născut actrița americană Priscilla Presley

Priscilla Presley s-a născut pe 24 mai 1945, în Brooklyn, New York, sub numele complet Priscilla Ann Wagner. Ulterior, a luat numele de familie Beaulieu, după ce mama sa s-a recăsătorit. A devenit cunoscută la nivel internațional mai ales datorită căsătoriei sale cu legendarul cântăreț Elvis Presley, cu care s-a căsătorit în anul 1967. Împreună au avut o fiică, Lisa Marie Presley, născută în 1968.

Priscilla Presley alături de soțul său Elvis FOTO: Getty Images
Priscilla Presley alături de soțul său Elvis FOTO: Getty Images

După divorțul de Elvis în 1973, Priscilla și-a construit o carieră independentă, devenind o prezență constantă în televiziune și în lumea afacerilor. A obținut notorietate pentru rolul Jenna Wade din celebrul serial „Dallas”, iar publicul larg o cunoaște și din aparițiile sale în filmele de comedie „The Naked Gun”, alături de Leslie Nielsen.

Dincolo de activitatea artistică, Priscilla Presley a jucat un rol esențial în păstrarea moștenirii lui Elvis. A fost cofondatoare și președintă a Elvis Presley Enterprises, compania care administrează drepturile comerciale și imaginea artistului. Ea a contribuit decisiv la transformarea reședinței Graceland într-un obiectiv turistic de renume mondial.

De-a lungul timpului, Priscilla Presley a devenit o figură marcantă în cultura americană, recunoscută nu doar pentru legătura sa cu Elvis, ci și pentru activitatea sa artistică și antreprenorială.

1954: S-a născut poetul Florin Iaru

Florin Iaru, pe numele său real Florin Râpă, s-a născut pe 24 mai 1954 în București, fiind fiul lui Ilie Râpă și al Luciei Iaru. A avut un debut literar precoce, publicând versuri în revista „Luminița” încă din 1962. În 1978 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București, pregătindu-se temeinic pentru o carieră în literatură și în învățământ.

Florin Iaru, pe numele său real Florin Râpă FOTO: Sever Gheorghe
Florin Iaru, pe numele său real Florin Râpă FOTO: Sever Gheorghe

După studii, a lucrat ca profesor în Galați și în localitatea Bulbucata până în 1982. Cariera sa literară a luat avânt odată cu intrarea în „Cenaclul de luni”, coordonat de criticul Nicolae Manolescu, unde a interacționat cu numeroși scriitori ai generației '80 și a contribuit la conturarea direcției literare a acesteia.

Debutul editorial major a avut loc în 1981 cu volumul „Cîntece de trecut strada”, urmat în 1982 de participarea la volumul colectiv „Aer cu diamante”. A publicat apoi o serie de lucrări importante, printre care „La cea mai înaltă ficțiune”, „Înnebunesc și-mi pare rău”, „Poeme alese”, „Fraier de București”, „Povestiri cu final schimbat”, „Sînii verzi” și „Jos realitatea”, consolidându-și reputația ca poet și prozator inovator.

În paralel cu activitatea literară, Florin Iaru a fost redactor la editura Cartea Românească începând cu 1990, apoi, între 1991 și 1992, a lucrat la publicația „Cotidianul”. Portretizat de Nicolae Manolescu ca o figură delicată, dar profund inteligentă, Iaru a devenit o prezență marcantă în literatura română contemporană.

Este căsătorit cu prozatoarea și publicista Cecilia Ștefănescu. Opera sa este recunoscută pentru originalitate, ironie fină și capacitatea de a surprinde realitatea cu o voce distinctă, devenind una dintre cele mai importante figuri ale literaturii române postbelice.

1956: A avut loc, la Lugano, în Elveția, prima ediție a concursului muzical Eurovision

Concursul Muzical Eurovision este o competiție anuală desfășurată între multe dintre țările care sunt membre active ale Uniunii Europene de Radio-Televiziune (European Broadcasting Union, EBU).

eurovision jpg

Prima ediție s-a ținut în orașul Lugano din Elveția, pe 24 mai 1956. 7 țări au participat, fiecare trimițând câte 2 cântece. Aceasta a fost singura dată când țările au fost reprezentate de mai mult de un cântec; începând din 1957, fiecare țară participantă a avut un singur cântec reprezentant. Această ediție a fost câștigată de țara-gazdă, Elveția.

Emisiunea a fost cunoscută inițial ca „Eurovision Grand Prix”. Termenul de „Grand Prix” a fost adoptat de Danemarca, Norvegia și de țările francofone, denumirea în limba franceză fiind „Le Grand-Prix Eurovision de la Chanson Européenne”.

Termenul a fost ulterior înlocuit cu „Concours” („concurs”) în franceză, dar nu și în daneză sau în norvegiană. Rețeaua Eurovision este folosită pentru transmiterea internațională de știri și programe sportive, printre alte evenimente speciale organizate de EBU. Cu toate acestea, numele „Eurovision” este asociat de publicul larg cu Concursul Muzical Eurovision.

Austria a câștigat concursul Eurovision 2025, desfășurat în orașul elvețian Basel. Este cea de-a treia victorie a Austriei după succesul Conchitei Wurst și victoria lui Udo Juergens din 1966.

1975: S-a născut Călin Goia, liderul trupei Voltaj

Călin Goia s-a născut pe 24 mai 1975 în Cluj-Napoca, oraș în care și-a petrecut copilăria. Încă din primii ani de viață a manifestat o atracție deosebită atât pentru muzică, cât și pentru disciplinele exacte. A început să studieze vioara la doar șase ani, iar în gimnaziu a continuat cu flautul și chitara. În paralel, a urmat cursuri de canto la Școala Populară de Arte din Cluj-Napoca.

Călin Goia, liderul trupei Voltaj FOTO: Arhivă
Călin Goia, liderul trupei Voltaj FOTO: Arhivă

După primii doi ani de facultate, la vârsta de 20 de ani, Călin s-a mutat la București, unde a fost selectat pentru proiectul „Școala Vedetelor”, un pas important în direcția consolidării carierei sale muzicale. A absolvit Academia de Studii Economice în 1997, iar un an mai târziu s-a alăturat trupei Voltaj, devenind vocea principală a uneia dintre cele mai îndrăgite formații din România.

Sub conducerea sa artistică, Voltaj a cunoscut un succes constant, promovând mesaje optimiste și inspirând un public larg. De mai bine de un deceniu, trupa se menține în preferințele fanilor, iar Călin își exprimă dorința ca această relevanță să dureze cel puțin încă 20 de ani.

Personalitatea lui reflectă dualitatea specifică zodiei Gemeni: este, pe de o parte, rațional și pasionat de științele exacte, iar pe de altă parte, visător și creativ, dedicat muzicii. A fost olimpic la matematică și a urmat Liceul de Informatică din Cluj, dar, în cele din urmă, dragostea pentru muzică a fost cea care i-a definit drumul în viață.

1990: S-a înfiinţat primul teatru de gest, pantomimă şi expresie corporală 

Teatrul Masca, înființat în 24 mai 1990, este singurul teatru de gest, pantomimă și expresie corporală din România. În prezent este condus de Anca Dana Florea.

Încă de la înființare, Teatrul Masca și-a căpătat o reputație prestigioasă atât în țară, cât și în multele turnee peste hotare Franța, Germania, Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, UȘA, Luxemburg, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Turcia, Albania, Macedonia, Marea Britanie, Egipt.

Teatrul Masca a fost prezent la Festivalul Internațional de Teatru de la Cairo doi ani la rând în 1991 și 1992 când a prezentat Clovnii, Medievale și Mantaua respectiv A murit moartea, mai! pentru care directorul trupei Mihai Mălaimare a primit Premiul pentru cel mai bun actor.

2004: A avut loc explozia de la Mihăilești, accident soldat cu 18 morți

Explozia de la Mihăilești este denumirea generică sub care este cunoscut unul din cele mai grave accidente produse pe șoselele din România. Pe data de 24 mai 2004, la ora 5:50 în comuna Mihăilești, județul Buzău, pe DN2 (segment din drumul european E85), la 32 de kilometri sud de Buzău, a avut loc o explozie datorată accidentului unui camion care transporta 20 de tone de azotat de amoniu.

Explozia de la Mihăilești FOTO: Webp
Explozia de la Mihăilești FOTO: Webp

Bilanțul victimelor arată că au fost 18 morți (dintre care șapte pompieri, trei localnici și doi jurnaliști ai postului TV Antena 1) și 13 răniți grav. Un crater cu adâncime de 6,5 metri și un diametru de 21 metri s-a format în jurul locului exploziei, iar bucăți de metal au fost aruncate pe o rază de 200 de metri afectând acoperișurile mai multor case din zonă.

Cei trei reprezentanți ai firmelor care au asigurat transportul și livrarea azotatului de amoniu, Ionel Ionuț Neagoe, administratorul Ney Transport SRL, Mihai Gună, patronul Mihtrans SRL și Ion Gherghe, fost director al combinatului Doljchim din Craiova au fost condamnați la câte patru ani de închisoare.

Istoria zilei

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite