20 noiembrie, ziua în care Guvernul României s-a refugiat la Iași, oraș care a devenit noua capitală a țării VIDEO
0La 20 noiembrie 1916, Iașiul a devenit noua capitală a țării. Tot într-o zi de 20 noiembrie a murit Lev Tolstoi și s-a născut Joe Biden.
1851: s-a născut Margareta de Savoia, regină a Italiei
Margareta de Savoia a fost regina Italiei în timpul domniei soțului ei, Umberto I al Italiei. Cuplul a produs un singur fiu, baiat, care va moșteni tronul tatălui său, Victor Emmanuel al III-lea.
1907: s-a născut Mihai Beniuc, scriitor și academician român
Mihai Beniuc a fost un poet, prozator și psiholog român. Mihai Beniuc este cunoscut în general ca poet proletcultist, al regimurilor comuniste din România. A fost și psiholog (specialist în psihologia animalelor), profesor la Universitatea din Cluj.
După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, este conferențiar la Facultatea de Psihologie din Cluj (ca specialist în psihologia animalelor) și autorul unor volume de versuri (Cântece de pierzanie, 1938, Cântece noi, 1940, Orașul pierdut, 1943).
Adevărata sa carieră literară începe în 1946, când publică volumul intitulat „Un om așteaptă răsăritul“, și pleacă în calitate de consilier cultural la Moscova. După doi ani se întoarce în țară și se stabilește la București.
1910: a murit Lev Nicolaevici Tolstoi, scriitor rus
Pentru „Război şi pace" şi „Anna Karenina", dar şi pentru celelalte scrieri ce alcătuiesc o operă care a rezistat la trecerea timpului şi, mai mult, a sfidat-o, Lev Tolstoi a fost considerat cel mai mare romancier din toate timpurile.
Tolstoi a lucrat la „Război şi pace” timp de şase ani: din 1863 până în 1869, pornind de la diverse fragmente pe care le avea de câţiva ani, astfel dezvoltând povestea şi personajul eroului principal, un tânăr decembrist. Romanul redă evenimentele din timpul invaziei lui Napoleon văzută prin prisma destinului câtorva familii ruseşti şi în special prin ochii a două personaje, prinţul Andrei Bolkonski şi Pierre Bezuhov, care încearcă să descopere sensul vieţii.
În 1873, Tolstoi a început să lucreze la următorul lui roman de mari proporţii, inspirat parţial din nişte evenimente ce au avut loc la o moşie învecinată, unde amanta respinsă a unui nobil s-a sinucis aruncandu-se în faţa unui tren. „Anna Karenina”, reprezentând una dintre cele mai măreţe poveşti de dragoste din literatura mondială, ilustrează iubirea adulteră a Annei Karenina şi a contelui Alexei Vronski care duce la distrugerea Annei, ca urmare a refuzului acesteia de a se conforma valorilor ipocrite ale moralei clasei superioare.
În 1877, romanul a fost publicat. Răzvrătita Anna Karenina dă frâu liber pasiunii pentru un ofiţer îndrăzneţ, contele Vronski, şi îşi părăseşte căminul lipsit de dragoste pentru a se arunca în braţele unei iubiri pasionale, dar sortite eşecului. Ea îşi sacrifică astfel copilul şi se supune condamnării de către înalta societate moscovită. Povestea tragică a Annei este întreţesută şi contrastează cu idila şi căsătoria dintre Constantin Levin şi Kitty Şcerbaţkaia, foarte asemăntoare cu cea dintre Tolstoi şi soţia sa. Cu acest roman, atenţia lui Tolstoi se îndreaptă spre viaţa contemporană. Cadrul social (romanul are circa 150 de personaje) este şi aici amplu şi atent investigat. Prezentând nu doar o poveste de dragoste, ci şi idei filosofice despre societate, romanul încearcă să evidenţieze aspecte umanitare, sensul şi scopul vieţii, condiţiile morale ale căsătoriei şi vieţii de familie, relaţia dintre viaţa şi moarte, dintre iubire şi fericire.
„Anna Karenina” este considerat cel mai „cinematografic” roman al lui Tolstoi, beneficiind de numeroase ecranizări.
1916: Primul Război Mondial: Guvernul României se retrage din Muntenia ocupată, la Iași, noua capitală a țării
În august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial, de partea Antantei, începând operațiunile militare împotriva Austro-Ungariei în noaptea de 14 spre 15 august.
La sfârșitul toamnei aceluiași an, cea mai mare parte a teritoriului național, inclusiv Bucureștii, a fost ocupată de inamic. După pierderea Capitalei, a urmat retragerea spre Moldova, teritoriu ce va deveni centrul rezistenței românești în timpul războiului.
În orașul Iași, devenit capitala propriu-zisă a țării (până în noiembrie 1918), s-au mutat autoritățile și principalele instituții ale țării, aici găsindu-și deopotrivă refugiul și mii de locuitori. Aici s-au aflat reședința regelui Ferdinand I și reședința reginei Maria și tot aici și-au avut sediile și și-au desfășurat activitatea Guvernul României, Parlamentul României, Banca Națională a României, Curtea de Casație și Justiție, alte instituții.
La Iași, la 30 martie/12 aprilie 1918, a fost prezentat regelui Ferdinand I și guvernului României actul unirii Basarabiei cu România, votată la 27 martie/9 aprilie 1918, la Chișinău, de Sfatul Țării, iar prin decretul regal din 9/22 aprilie 1918, a fost ratificată unirea Basarabiei cu România, potrivit volumului „Regele Ferdinand“, autor — prof. univ. dr. Ioan Scurtu.
1917: Ucraina este declarată republică
Cu centrul la Kiev, un prim stat ucrainean a apărut spre finalul Primului Război Mondial, în 1917, numit Republica Populară Ucraineană, care, prin Actul Zlukî, din 22 ianuarie 1919 („Ziua Integrității”, din 1999), s-a unit simbolic cu Republica Populară a Ucrainei Occidentale. Însă independența acestui stat abia recunoscut pe plan internațional a fost de scurt durată, fiind curmată în urma unor războaie suprapuse încheiate în 1921 cu împărțirea teritoriului ucrainean de atunci între Rusia bolșevică, A Doua Republică Poloneză și Cehoslovacia. Astfel, din capitală a unui stat independent, Kievul a devenit un oraș de provincie al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene (RSSU), cu reședința la Harkov până în 1934.
Treptat, până în 1954, RSSU avea să se extindă teritorial, din diverse interese (geo)politice, fie ale fostului dictator sovietic Iosif Visarionovici Stalin, fie ale predecesorului său Nikita Hrușciov, și să dea granițele Ucrainei actuale.
În mod surprinzător, identitatea ucraineană a fost tolerată la începutul stăpânirii sovietice. Sub politica de „indigenizare” („korenizația”), care presupunea promovarea reprezentanților națiunilor titulare și minorităților etnice ale URSS în funcții de conducere, s-a bucurat de o perioadă de avânt în privința redescoperirii limbii și culturii naționale.
Folosirea limbii ucrainene era încurajată la toate nivelurile, în timp ce orașele se ucrainizau pe fondul întețirii migrației interne dinspre rural spre urban. Însă această „epocă de aur” nu a durat mult, fiind oprită în 1932 mai ales printr-un proces de rusificare și organizarea unei foamete în masă rămasă în memoria colectivă a ucrainenilor sub denumirea de „Holodomor”. Conform celor mai grave estimări, până la zece milioane de locuitori ai RSSU au murit în anii 1932-1933 în timp ce Stalin le rechiziționa cerealele pentru export și îi ținea blocați în propriile sate.
Însă natura acestei tragedii, la fel ca în cazul catastrofei nucleare de la Cernobîl, din primăvara anului 1986, avea să iasă la iveală abia după declararea independenței față de Uniunea Sovietică, un act urmat de o regăsire progresivă a spiritului ucrainean și de îndepărtare turbulentă de așa-numitul „frate mai mare” rus.
1942: s-a născut Joe Biden, al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii
Joseph Robinette „Joe” Biden, Jr. este al 46-lea președinte al Statelor Unite. Membru al Partidului Democrat, a fost al 47-lea vicepreședinte din 2009 până în 2017 în timpul mandatelor președintelui Barack Obama și a reprezentat statul Delaware în Senatul Statelor Unite din 1973 până în 2009.
Joe Biden s-a născut în Scranton, Pennsylvania. Mama sa, Jean, era de origine irlandeză, în timp ce tatăl său, de asemenea de origine irlandeză, avea și origini englezești și franceze.
Şi-a început educaţia la Şcoala "Saint Helena" din Wilmington şi a făcut studiile liceale la Archmere Academy din Claymont, Delaware, potrivit biografiei publicate pe site-ul https://bioguideretro.congress.gov. S-a înscris apoi la Universitatea din Delaware, pe care a absolvit-o în 1965, cu licenţa atât în istorie cât şi în ştiinţe politice. Trei ani mai târziu, în 1968, obţine licenţa în drept la Universitatea Syracuse, statul New York. A intrat în baroul din Delaware, anul următor, începând să practice avocatura la Wilmington. Activ membru al Partidului Democrat, el a lucrat în cadrul Consiliului regional din New Castle, în perioada 1970-1972. În 1972, Partidul Democrat din Delaware l-a încurajat pe Biden, în vârstă de 29 de ani, să candideze împotriva republicanului J. Caleb Boggs pentru Senatul Statelor Unite. Deşi puţini credeau că are vreo şansă, Biden a condus o campanie organizată în mare parte de membrii familiei, sora sa, Valerie Biden Owens, fiind managerul său de campanie.
În noiembrie, într-o cursă strânsă, Biden a câştigat confruntarea, devenind al cincilea cel mai tânăr senator american ales din istoria naţiunii, notează https://www.biography.com/.La doar câteva săptămâni, o tragedie a lovit familia Biden. Soţia sa, Neilia, şi fiica lor de un an, Naomi, au murit într-un accident de maşină, în timp ce, ceilalţi doi copii - Joseph Robinette "Beau" şi Robert Hunter - au fost grav răniţi. Joe Biden a depus jurământul de senator lângă patul de spital al fiilor săi şi a început să facă naveta la Washington în fiecare zi cu trenul, o practică pe care a menţinut-o de-a lungul perioadei în care a fost senator, conform https://www.bidenschool.udel.edu/.
În 1977, Joe Biden s-a recăsătorit cu Jill Jacobs, profesoară de limba engleză. În 2007 ea a obţinut un doctorat în ştiinţe ale educaţiei, iar din 2009 predă la Northern Virginia Community College. Au împreună o fiică, Ashley, asistent social, director executiv al Centrului pentru Justiţie din Delaware (2014-2019). Fiul său cel mare, Beau, a fost procurorul general al statului Delaware (2007-2015) şi a fost timp de un an (2008-2009) în Irak ca membru al Gărzii naţionale din Delaware. În 2015, Beau a murit de cancer cerebral. Al doilea fiu al preşedintelui, Hunter, este avocat şi conduce o firmă cu capital privat, notează https://www.bidenschool.udel.edu/
Joe Biden a fost reales senator şi în 1978, 1984, 1990, 1996, 2002 şi 2008. Practic, mandatul său a cuprins perioada 3 ianuarie 1973 - 15 ianuarie 2009, când a demisionat pentru a prelua mandatul de vicepreşedinte al Statelor Unite.
1945: Încep la Palatul de Justiție de la Nürnberg procesele împotriva a 24 de foști lideri germani, pentru crime de război
Dezbaterile procesului de la Nürnberg s-au ţinut între 20 noiembrie 1945 şi 1 octombrie 1946. În proces au fost 24 de inculpaţi. Jumătate dintre ei au fost condamnaţi la moarte: Martin Bormann, secretar al partidului nazist, Hans Frank, guvernatorul general al guvernământului Poloniei ocupate de Germania, Wilhelm Frick, cel care a scris legile rasiale de la Nürnberg, Hermann Goring, comandantul aviaţiei militare, Alfred Jodi, înaltul comandament al Armatei, Ernst Kaltenbrunner, cel care a avut în subordine câteva lagăre de concentrare.
Aceeaşi sentință au primit-o şi Wilhelm Keitel, şef al Oberkommando der Wehrmacht, Joachim von Ribbentrop, ambasador plenipotenţiar şi ambasador în Regatul Unit şi ministru de externe al Germaniei, Alfred Rosenerg, ideologul şef al Partidului nazist, Fritz Sauckel, cel care a coordonat programul nazist de muncă forţată, Arthur Seyss-Inquart, comisar al Reich-ului pentru Olanda ocupată, şi Julius Streicher, care a instigat la ură şi omoruri împotriva evreilor prin săptămânalul său de propaganda nazistă Der Sturmer.
2006: a murit Zoia Ceaușescu, fiica lui Nicolae Ceaușecu
Zoia Ceaușescu făcut Liceul nr. 24, actualul Jean Monnet, și Facultatea de Matematică, pe care a absolvit-o în 1971. Intrase fără examen, pentru că avea medie mare în liceu. Se pare că ar fi vrut să studieze regie de teatru sau film, dar Elena Ceaușescu s-a împotrivit fără drept de apel: ”A fost de-ajuns o Lica Gheorghiu în țara asta”, ar fi Elena, făcând trimitere la lipsa de talent a fiicei lui Gheorghiu-Dej.
”În Universitate, Zoe legase prietenii deosebite, atrăgând un cerc de tineri inteligenți, cultivați și nonconformiști. Printre ei, fata lui Ceaușescu voia să se piardă și totodată să se regăsească pe sine“, arată Lavinia Betea în cartea ”Viața lui Ceaușescu. Tiranul“.
Zoia a absolvit cu media 9,75 și a promovat examenul de diplomă cu 10. A obținut titlul de doctor în matematică la Universitatea din București cu teza ”On Intertwining Dilations“, a publicat mai multe lucrări, dintre care 22 sunt înregistrate în baza de date a American Mathematical Society.
A fost asistent universitar la Facultatea de Matematică și apoi cercetător la Institutul de Matematică. Din ’75, după ce institutul a fost desființat, a ajuns director la Institutul pentru Creație Ştiințifică și Tehnică (INCREST), unde a rămas până în 1989. Zoia n-a avut funcții politice în timpul regimului comunist.
În timpul Revoluției din 1989, Zoia a fost reținută împreună cu frații săi, Nicu și Valentin Ceaușescu, și anchetată pentru subminarea economiei naționale, ulterior ei fiind cercetați în stare de libertate. Zoia a fost reținută inițial pe 24 decembrie 1989, în complexul Primăverii, în casa bunicii din partea mamei, Alexandrina Petrescu. A fost trimisă la o unitate militară din București, la Antiaeriană. Acolo era pe 25 decembrie, când a auzit că părinții ei au fost executați. A rămas în închisoare până la 18 august 1990.
La începutul lunii ianuarie 1990 a fost reținut și soțul ei, Mircea Opran, profesor universitar la Universitatea Politehnică, care a fost ținut în închisoare până pe data de 8 august 1990. Zoia a fost scoasă de sub acuzare în 1996.
Se încarcă comentariile...
