2 iunie, ziua în care s-a născut controversatul mareșal Ion Antonescu și a fost încoronată Regina Elisabeta a II-a

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 2 iunie 1952 a început guvernarea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, primul lider comunist al României, iar în 1953 a avut loc încoronarea reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord, la Westminster. În 1968 se naște Teo Trandafir, îndrăgită prezentatoare TV.

1882: S-a născut Ion Antonescu, mareşal, politician român, prim-ministru şi lider al României în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (d. 1946) 

Mareșalul Ion Antonescu FOTO Adevărul
Mareșalul Ion Antonescu FOTO Adevărul

Ion Antonescu rămâne una dintre personalitățile cele mai controversate ale istoriei noastre. În vreme ce unii istorici îl acuză de faptul că a avut o politică antisemită și că s-a aliat cu Hitler, alții spun că reîntregirea teritorială la granița est s-a datorat în mare măsură lui Ion Antonescu.

Conducător al statului român în perioada 6 septembrie 1940 – 23 august 1944, Ion Antonescu a fost apreciat şi denigrat în aceeași măsură atât în epoca sa cât și în zilele noastre.

În vreme ce unii îl consideră criminal de război, alți istorici cred că a fost mare patriot, că principala sa preocupare a fost refacerea integrității teritoriale a țării și că în vara anului 1944 situația economică a României era de invidiat pentru multe țări europene.

Ion Antonescu s-a născut la 2 iunie 1882 la Pitești și a murit la 1 iunie 1946, la Penitenciarul Jilava.  General, apoi mareşal al Armatei Române, preşedinte al Consiliului de miniştri, „conducător” al statului, Ion Antonescu a avut o ascensiune fulminantă în ierarhia militară, ajungând şef al Statului Major General, apoi ministru al Apărării Naţionale.

Regimul autoritar instaurat

În timpul regimului carlist a intrat în dizgraţia regelui. Reapare pe scena publică în contextul creat de pierderile teritoriale din vara anului 1940, numit preşedinte al Consiliului de Miniştri şi învestit cu puteri depline.

După abdicarea regelui Carol al II-lea, a preluat efectiv conducerea statului şi a format un guvern alături de Mişcarea Legionară.  

După îndepărtarea legionarilor, Antonescu a instaurat un regim autoritar, iar la 22 iunie 1941 România a participat alături de Germania la invadarea Uniunii Sovietice, cu scopul de a elibera Basarabia şi nordul Bucovinei, pierdute în urma Dictatului de la Viena și Pactului Ribbentrop-Molotov.

1952: Începe guvernarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej

Gheorghe Gheorghiu Dej FOTO Fototeca Online a Comunismului Românesc
Gheorghe Gheorghiu Dej FOTO Fototeca Online a Comunismului Românesc

Primul lider al României comuniste a murit fulgerător după conferinţa Tratatului de la Varşovia. Acest lucru a născut suspiciuni, apărând numeroase teorii privind sfârşitul ”primului ceferist al ţării”. Una dintre acestea arată că Dej, un adversar înverşunat al destalinizării, a fost asasinat prin iradiere.

Pe 19 martie 1965 se stingea din viaţă Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul lider al României comuniste. A rămas cunoscut ca un personaj duplicitar, un susţinător înfocat al colectivizării forţate şi al industrializării dar şi cel care a creat sistemul cumplit al puşcăriilor şi al epurării politice din anii 50. Practic, a fost primul dictator al comunismului românesc. 

Moartea fulgerătoare a lui Dej a ridicat numeroase semne de întrebare. Deşi diagnosticul medicilor este fără echivoc, sunt mulţi dintre cei care sunt siguri că Dej a fost asasinat de KGB. 

1953: Ceremonia de încoronare a reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord, la Westminster

Regina Elisabeta a -II-a în ziua încoronării FOTO Profimedia
Regina Elisabeta a -II-a în ziua încoronării FOTO Profimedia

În faţa a 8.000 de oameni, în urmă cu 70 de ani, Elisabeta a II-a depunea jurământul de credinţă în cadrul ceremoniei sale de încoronare, desfăşurată la catedrala Westminster din Londra. Pe 2 iunie 1953, după ce i s-au înmânat simbolurile autorităţii – globul, sceptrul şi inelul regal cu safire şi rubine – arhiepiscopul de Canterbury, Geoffrey Fisher, îi plasa pe cap coroana Sfântului Edward, finalizând astfel încoronarea noii regine a Marii Britanii, care avea pe atunci doar 25 de ani.

Posturile de radio din întreaga lume au difuzat evenimentul, iar la cererea tinerei regine acesta s-a transmis pentru prima oară în lume şi la televiziune.

„Există unele dezavantaje la coroane, dar altfel, ele sunt lucruri foarte importante“, mărturiseşte regina. Coroana regală a Angliei cântăreşte aproximativ 2,5 kilograme, este realizată din aur masiv şi decorată cu 444 de pietre preţioase, făcând-o foarte greoaie şi obositor de purtat, potrivit site-ului Turnul Londrei, unde sunt păstrate bijuteriile regale. „Îmi place rubinul negru“, a precizat regretata suverană într-un interviu acordat în 2018. 

Reflectând asupra încoronării Majestăţii Sale şi a tatălui ei, George VI, regina a adaugat: „Am privit o încoronare şi am luat parte la una, ceea ce este remarcabil. Aceasta reprezintă începutul vieţii ca suveran“. 

1970: S-a stins din viață Bruce McLaren, pilot de Formula 1 din Noua Zeelandă (n. 1937)  

Un pilot a fost fondatorul echipei de Formula 1 McLaren FOTO Adevărul
Un pilot a fost fondatorul echipei de Formula 1 McLaren FOTO Adevărul

Bruce McLaren (n. 30 august1937, Auckland, Noua Zeelandă – d. 2 iunie 1970, Goodwood Circuit, Anglia) a fost un pilot de Formula 1 şi totodată fondator al echipei de Formula 1McLaren. Între 1959 şi 2003 a fost deţinătorul recordului de cel mai tânăr pilot care a câştigat o cursă de F1.  

1975: S-a născut  Cătălina Cristea, jucătoare română de tenis 

Cătălina Cristea, fostă tenismenă FOTO prosport.ro
Cătălina Cristea, fostă tenismenă FOTO prosport.ro

Ea a fost clasată pe locul 59 în clasamentul individual pe 21 iulie 1997 şi pe 40 la dublu pe 17 august 1998 în clasamentul WTA. S-a retras din tenisul profesionist în septembrie 2001, înainte de a reveni în 2005; după aceea, s-a retras în septembrie 2005, la vârsta de 30 de ani.

În meciurile jucate pentru România la Fed Cup, Cristea are palmares de 20 de victorii şi 13 înfrângeri

Ea s-a retras din tenis în sezonul 2005, pe când avea 30 de ani. Cătălina Cristea are în palmares un singur titlu WTA, cucerit în circuitul de dublu, la Varșovia 1999, alături de Irina Selyutina din Kazahstan.

1978: Santiago Bernabéu Yeste, fotbalist şi antrenor spaniol de fotbal (n. 1895) 

Santiago Bernabeu, cel mai important om din istoria clubului Real Madrid FOTO wikipedia.org
Santiago Bernabeu, cel mai important om din istoria clubului Real Madrid FOTO wikipedia.org

Santiago Bernabéu Yeste (n. 8 iunie 1895, Almansa, Castilia-La Mancha, Spania – d. 2 iunie 1978, Madrid) a fost unul dintre cei mai importanţi oameni din istoria Real Madrid, putând fi creditat cu meritul de fi transformat Real Madrid din al doilea cel mai bun club din Madrid în cel mai de succes club din Spania şi din Europa. Stadionul Santiago Bernabéu al clubului Real Madrid şi-a luat numele în memoria sa. A fost preşedintele clubului în perioada septembrie 1943 - iunie 1978.  

Istoria zilei



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite