17 aprilie: Ziua în care a murit scriitorul Gabriel García Márquez, primul columbian care a luat Nobelul pentru Literatură

Magda Isanos s-a născut în anul 1916, pe 17 aprilie, la Iași, într-o familie de medici. Tot pe 17 aprilie au murit poetul Ion Pillat și scriitorul Garbriel Marcia Marquez.

1790: A murit Benjamin Franklin, diplomat, om de știință, inventator, filozof, profesor şi om politic american

Benjamin Franklin (este una dintre cele mai cunoscute personalități din istoria Statelor Unite, unul din Fondatorii Statelor Unite ale Americii. A fost diplomat, om de știință, inventator, filosof, profesor și om politic.

A organizat prima bibliotecă din SUA și a fost un inventator prolific, lui fiindu-i atribuiți ochelarii bifocali și paratrăsnetul. A executat numeroase experimente în domeniul electricității.

Benjamin Franklin

În vremea sa era extrem de cunoscut și de influent și în Europa. Franklin a fost cel care i-a convins pe englezi să retragă „Legea timbrului”, respectiv i-a convins pe francezi să intervină în Războiul de Independență al Statelor Unite de partea acestora. În Statele Unite ale Americii, a fost unul din semnatarii de frunte ai Declarației de Independență a Uniunii și al Constituției americane.

A fost ambasador în Anglia și apoi în Franța și secretarul Adunării din Pennsylvania.

1880: S-a înfiinţat Banca Naţională a României

La 1 decembrie 1880, au început operaţiunile propriu-zise ale Băncii Naţionale. În condiţiile temerilor inspirate de starea pieţei comerciale, BNR trebuia să pună în funcţiune mecanismul şi operaţiunile sensibile ale unei bănci privilegiate. Funcţionarii ei, puţini la număr şi lipsiţi de experienţa dată de practica într-o asemenea instituţie, s-au aflat în faţa unei mari provocări, potrivit site-ului oficial.

Conform Regulamentului interior, BNR era organizată în 7 servicii: Secretariat general; Scont; Acţiuni, fonduri publice, depozite şi împrumuturi; Fabricarea şi contabilitatea biletelor; Contabilitate generală; Casierie; Control general.

La 5 decembrie 1880, Consiliul de administraţie a aprobat primele cereri de cont curent cu facultatea de scont pentru 13 case de comerţ. În aceeaşi zi, Consiliul general a fost informat despre numirea lui Eugeniu Carada, ca director, în locul lui G. C. Cantacuzino, demisionat, şi s-a stabilit primul curs al efectelor garantate de stat admise la bancă.

De asemenea, s-a admis scontarea cupoanelor efectelor admise la avansuri pe maxim o sută de zile, cu o taxă de 6% pe an, dobânda fiind stabilită în funcţie de natura titlului, pentru 10 zile după scadenţă, acest ultim aspect provocând dezacordul cenzorului Al. Băicoianu.

Palatul BNR

La o săptămână, inspectorul Victor d'Anfreville, trimis din partea Băncii Franţei pentru a sprijini începuturile instituţiei similare de la Bucureşti, şi-a încheiat misiunea şi a primit, prin intermediul guvernatorului I. I. Câmpineanu, mulţumirile Consiliului general. Urmărind încurajarea scontului, care înregistrase un număr redus de operaţiuni, în timp ce fondurile disponibile pentru acordarea avansurilor erau aproape epuizate, Consiliul general a decis ridicarea taxei lombardului de la 6% la 7%.

În ultima săptămână a anului, Banca a încheiat cu guvernul o convenţie referitoare la transformarea rublelor ruseşti în monedă naţională divizionară. De asemenea, statul a fost împrumutat cu patru milioane de lei pe bonuri de tezaur, profitul fiind de 85.000 lei, ceea ce a acoperit cheltuielile băncii, în valoare de 79.567 lei.

Operaţiune cvasineoficială, pentru că se depăşeau prevederile potrivit cărora nu se puteau sconta bonuri de tezaur pentru mai mult de 20% din capital (2.400.000 lei), acest împrumut a asigurat nu numai un beneficiu important, dar a ferit banca de a păstra suma în numerar într-un local impropriu. În Bilanţul încheiat după o lună de funcţionare, la 31 decembrie 1880, s-a consemnat subscrierea aproape integrală a capitalului de 12.000.000 lei.

1916: S-a născut Magda Isanos, poetă română

Magda Isanos a fost o avocată, poetă, prozatoare și publicistă română. S-a născut în anul 1916, aprilie, 17, la Iași, într-o familie de medici. Se îmbolnăvește la un an și șase luni de poliomielită, salvându-se numai prin grijă neistovită a mamei sale, dar rămânând cu o sensibilitate a sănătății și o dificultate vizibilă la mers.

Urmează Liceul Eparhial din Chișinău, dovedind o mare pasiune pentru limba română, istorie și filosofie. în clasa a șasea a liceului, în 1932, publică primele poezii într-o revista școlară, dar adevăratul debut este marcat de publicarea, în 3 martie 1934, în „Viața Basarabiei", a poeziei Ploaie.

Din toamna aceluiași an începe la Iași studiile universitare; se înscrie inițial la Facultatea de Litere și Filosofie, urmând în același timp și cursurile Facultății de Drept. Se consacră apoi definitiv acestei din urmă facultăți, pe care o încheie în 1938. în toată această perioada a studenției publică mult în „Viața Basarabiei", „însemnări ieșene", „Cuget moldovenesc", „Pagini basarabene", mai ales poezie, dar și cronici literare.

Magda Isanos FOPTO: Wikipedia

În anul 1939 se înscrie în Baroul de Iași ca avocat stagiar. Rămâne legată de poezie, de activitatea culturală și artistică în general, numele ei fiind ades întâlnit în paginile diferitelor reviste, participând chiar nemijlocit la apariția, la Iași, a ziarului de informații „Voința", în 1941.

Este și anul când suferința poetei se agravează: la început certificatele medicale constată o boală de plămâni, pentru ca, mai târziu, să fie specificată și o afectare cardiacă. Poeta își continuă totuși cu febrilitate activitatea, concretizată și prin apariția primului volum, intitulat simplu Poezii, în 1943, la Iași.

Se stinge din viață în București, la 17 noiembrie 1944. În 1945 Editura Fundațiilor oferă Premiul pentru Dramaturgie acordat scriitorilor tineri cuplului Magda Isanos- Eusebiu Camilar pentru drama „Focurile”.

Într-o fulgurantă viață de om Magda Isanos a încercat împlinirea prin poezie, proză scurtă, tablete, critică literară, drama, traduceri. Poezia ei, parte dominantă și rezistență a operei, este un permanent pariu cu timpul, pe care, inexorabil știindu-l, îl provoacă mereu.

Cu o conștiința a destinului asumată, ea încearcă să-l depășească prin poezie, și de aici se naște nota cea mai acută, cea mai gravă și mai înălțător-umană a liricii sale.

Este în poezia ei marea taină care trebuie mereu spusă, mereu rescrisă, spre împărtășire, adresându-se celor din jurul ei. Notele dramatice ale suferinței sunt mereu estompate, căci poeta și-a asumat responsabilitatea de a învața oamenii să privească mereu în sus. Este o voce lirică distinctă, feminină, care deschide o direcție a liricii moderne în acest sens.

1935: S-a înfiinţat Academia de Ştiinţe Medicale din România

Academia de Științe Medicale a fost înființată în anul 1935 prin Legea nr.91, aprobată de Senat și Camera Deputaților iar apoi promulgată prin Decretul Regal nr. 176/1935. Acest fapt a fost posibil datorită eforturilor făcute de Academician Daniel Danielopolu, care a devenit Secretar Permanent al Academiei până în anul 1948, când a fost desființată de regimul comunist, notează site-ul oficial al instituției.

În anul 1969, prin Decret al Consiliului de Stat nr. 590, a fost reînființată de către regimul comunist, având atribuții scăzute în comparație cu legea promulgată de Acad. Daniel Danielopolu.

După 1989 Academia de Științe Medicale a fost reorganizată de Academician Stefan Milcu, în calitate de Președinte al acesteia, iar în anul 2004 prin Legea nr. 264 s-a restabilit situația din anul 1935 și actualmente funcționează pe baza acestei legi și a Statutului aprobat prin H.G.nr.1665/2004.

Academia de Științe Medicale

Academia are un număr fix de 190 membri titulari, 41 de membri corespondenți și membri de onoare din țară și străinătate. În tot timpul existenței sale, Academia de Științe Medicale a constituit un for de consacrare și de activitate în domeniul cercetării medicale, neprimind niciodată în rândul membrilor săi personalități politice ale diferitelor timpuri.

Academia de Științe Medicale, ca for științific național, împreună cu universitățile și instituțiile de cercetare, au un rol activ în viața publică a țării, prin potențialul lor de cunoaștere științifică din domeniile biomedicinei, medicinei clinice, medicinei fundamentale, medicinei preventive, sănătății publice și științelor farmaceutice, în scopul îmbunătățirii stării de sănătate a populației.

1945: A murit Ion Pillat, poet, eseist, traducător

S-a născut la data de 31 martie, în casa închiriată de părinţii săi în Bucureşti, strada Dorobanţi nr. 6. Tatăl Ion N. Pillat, a fost rentier, moşier şi parlamentar. Are obârşie răzeşească, cu vatra satului de baştină la Drăceni, pe malul Prutului, în judetul Fălciu. Mama, Maria, este născută Brătianu, a doua fiică, în ordinea vârstei, a lui Ion C. Brătianu. Poetul și-a petrecut copilăria la moşiile Florica, pe Argeş şi la Miorcani, pe râul Prut, potrivit biografiei sale.

A studiat la şcoala primară nr. 1 din Piteşti, la liceu la Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti. Călătoreşte la Paris pentru desăvârşirea studiilor pe care le urmează ca elev extern la Liceul „Henry IV”. Cu prilejul unei excursii, vizitează catedrala din Chartres și compune prima sa poezie „În catedrală”. În 1909 întrerupe un an şederea la Paris, pentru a presta în ţară serviciul militar, la Regimentul 2 artilerie grea. Se întoarce, un an mai târziu, ca student la Sorbona, unde urmează, în principal, Istoria şi Geografia, făcând în paralel şi Dreptul.

Ion Pilat, poet

Titu Maiorescu, îi publică câteva dintre poezii în „Convorbiri literare”, în anul 1911. Îl cunoaşte pe Alexandru Macedonski, al cărui cenaclu îl va frecventa mai târziu, devenind unul dintre discipolii favoriţi ai maestrului. Publică primul volum „Visări păgâne”. În 1922 scoate, împreună cu Tudor Arghezi, revista „Cugetul românesc”. Ulterior, publică volumul de versuri „Pe Argeş în sus”.

La 6 septembrie 1915 se căsătoreşte cu Maria Procopie-Dumitrescu, care îşi făcuse debutul de pictor, sub pseudonimul Brateş. Vor avea un fiu, Dinu Pillat (născut 19 noiembrie 1921), devenit critic şi romancier şi o fiică, Pia Pillat (născută 18 octombrie 1916), şi ea scriitoare.

În 1936 este ales membru corespondent al Academiei Române. Primeşte Premiul Naţional pentru Literatură, odată cu Gib I. Mihaescu, laureat postum.

În după-amiaza zilei de 17 aprilie 1945, are o congestie cerebrală în plină stradă. Este transportat acasă în stare de inconştienţă şi moare la ora 22:00.

1996: Inaugurarea oficială, la Cernavodă, a primului reactor al Centralei nucleare

La 17 aprilie 1996 a fost inaugurată oficial Centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă, prin punerea în funcţiune a primului reactor, fiind prima centrală de acest fel din Europa de Est. România a intrat astfel în clubul ţărilor producătoare de energie nucleară.

Unitatea 1 utilizează tehnologie de tip CANDU (Canadian Deuterium Uranium), de concepţie canadiană. Reactorul, care utilizează apa grea drept moderator şi agent de răcire, iar drept combustibil - uraniul natural, a atins prima criticitate (iniţierea reacţiei de fisiune în lanţ) la 16 aprilie 1996, potrivit site-ului www.nuclearelectrica.ro.

2013: A murit fizicianul şi inginerul Paul Dan Cristea

S-a născut la Bucureşti. A absolvit ca şef de promoţie cursurile Liceului „Sf.Sava”, după care a urmat Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, Secţia Fizică Teoretică a Politehnicii şi Facultatea de Fizică, Secţia de fi zică teoretică a Universităţii bucureştene, potrivit site-ului https://acad.ro.

Şi-a început cariera didactică în 1962, ca preparator, apoi a urcat toate treptele ierarhiei universitare, ajungând profesor. A desfăşurat şi o bogată şi rodnică activitate de cercetare. A fost director al Centrului de Inginerie Biomedicală a Universităţii Politehnica din Bucureşti, consilier al ministrului secretar de stat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, director de studii la Departamentul de Ştiinţe Inginereşti, în prezent Facultatea de Inginerie în Limbi Străine din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti. A fost coordonator de masterat şi doctorat în inginerie electrică, electronică şi tehnologii informatice.

Spirit inovator, a abordat un larg evantai de specialităţi, ca bioinformatica, semnalele genomice, prelucrarea numerică a semnalelor şi imaginilor, bazele electrotehnicii, teoria şi proiectarea circuitelor electrice şi electronice, reţele neuronale, agenţi inteligenţi evolutivi, aparatură medicală computerizată ş.a.

Rezultatele acestor cercetări sunt expuse în peste 280 de lucrări publicate în volumele unor conferinţe ştiinţifi ce din ţară şi de peste hotare, peste 280 de contribuţii în lucrări şi manuale de specialitate.

Totodată, este deţinătorul a 11 patente. Este iniţiatorul domeniului semnalelor genomice nucleotidice, în care a elaborat lucrări publicate în ţară şi în străinătate, precum: „Conversion of the Nucleotides Sequences into Genomic Signals”, „Representation and Analysis of DNA sequences”.

A fost profesor invitat la universităţi din Marea Britanie, Australia, Belgia, SUA, India, Finlanda, organizator şi coordonator a numeroase conferinţe internaţionale şi a participat la numeroase manifestări ştiinţifi ce de specialitate.

A fost editor al mai multor reviste de specialitate, membru al mai multor societăţi profesionale, deţinător a două premii ale Academiei Române - „Constantin Miclescu” şi „Traian Vuia”, precum şi al premiului pentru cea mai bună lucrare specială a Fundaţiei pentru medicina celulară şi moleculară.

Membru corespondent (2006), apoi membru titular (2011) al Academiei Române. A încetat din viaţă la 17 aprilie 2013.

2014: A murit scriitorul columbian Gabriel García Márquez, laureat Nobel 

Scriitorul Gabriel García Márquez s-a născut la data de 6 martie 1927, în municipiul Aracataca, aflat în regiunea tropicală din nordul Columbiei. În 1947, ajunge în Bogotá cu intenţia de a studia Dreptul şi Ştiinţele Politice la Universitatea Naţională din Columbia, carieră pe care o abandonează pentru a pleca să lucreze ca reporter la ziarul El Universal. În 1960, după triumful revoluţiei din Cuba, pleacă în Havana şi lucrează pentru agenţia de presă creată de guvernul cubanez. Un an mai târziu, se instalează în New York, fiind corespondent la Prensa Latina. Din 1981, se stabileşte în Mexic.

În 1967, acesta publică cea mai cunoscută opera a sa: „Cien ańos de soledad” (Un veac de singurătate). Capodoperă a stilului literar realismul magic, lucrarea înfăţişează povestea mai multor generaţii ale familiei Buendia din localitatea fictivă Macondo, potrivit Agerpres.

Gabriel García Márquez

Printre lucrările sale se numără: „Ochi de câine albastru” (1950); „Furtuna de frunze (1955), Povestea unui naufragiat (1955); „Toamna patriarhului” (1975); „Cronica unei morţi anunţate” (1981); Dragostea în vremea holerei (1985) etc. A colaborat la realizarea scenariilor pentru filme precum „Juego pelogroso” (Mexic, 1967); „El ano de la peste” (Mexic, 1979); „Tiempo de Morir'' (Columbia, 1985); „Milagro en Roma” (Columbia, 1988); „Edipo alcalde” (Columbia, 1996).

A fost răsplătit cu mai multe premii pentru activitatea sa literară, iar la 8 decembrie 1982 a primit Premiul Nobel pentru Literatură, pentru „romanele şi povestirile sale, în care fantasticul şi realismul alcătuiesc o bogată lume imaginară ce reflectă viaţa şi conflictele unui întreg continent”. Discursul său de acceptare s-a numit „Singurătatea Americii Latine”.

Gabriel Garcia Márquez a fost primul autor columbian şi cel de-al patrulea din America Latină care a obţinut prestigiosul premiu pentru literatură.

Gabriel Garcia Marquez a încetat din viaţă la vârsta de 87 de ani, pe 17 aprilie 2014, la Ciudad de Mexico. În aceeaşi zi, preşedintele columbian Juan Manuel Santos a scris pe contul său de Twitter (actual X): „Un veac de singurătate şi tristeţe pentru moartea celui mai mare columbian din toate timpurile", decretând trei zile de doliu naţional.