16 ianuarie: Ziua în care s-a născut marele actor Radu Gheorghe
0Pe 16 ianuarie s-au născut regizorul Virgil Calotescu, în anul 1928, iar în anul 1951 actorul de teatru și film Radu Gheorghe, unul dintre cei mai remarcabili promotori ai genului stand-up comedy. Tot în această zi, în anul 1945 s-a semnat Convenția economică româno-sovietică privind despăgubirile de război.

1605: A fost publicată prima ediție a romanului „Don Quijote” de Miguel de Cervantes
Scriitorul spaniol Miguel de Cervantes s-a născut pe 29 septembrie 1547 în oraşul castilian Alcalá de Henares și a murit la 22 aprilie 1616, fiind înmormântat în cimitirul Trinitarienilor, din Madrid.
Opera sa, „Don Quijote de la Mancha“, este considerată primul roman modern din literatură. Povestea a fost tradusă în 140 de limbi, ecranizată de peste 50 de ori, a inspirat un musical, „Man of La Mancha“, şi un balet şi a dat lumii expresia „Cerul e limita“.
Don Quijote a fost publicat în două volume, primul în 1605 şi cel de al doilea în 1615. Romanul e emblematic pentru ceea ce va rămâne în istroia ca Epoca de Aur a Literaturii spaniole. Titlul original este „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”. Romanul s-a bucurat de un mare succes în epocă, având numeroase ediţii.
1928: S-a născut regizorul Virgil Calotescu
Virgil Calotescu s-a născut la Dobrogostea, judeţul Argeş. Absolvent al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti (1950), a fost realizator de fi lm documentar (din 1952) şi de ficţiune (din 1965), potrivit volumului „1234 cineaşti români” (Ed. Ştiinţifi că, Bucureşti, 1996).
Din filmografia sa amintim documentarele „Daruri smulse naturii” (1952), „Aurul alb” (1954), „Pe urmele lui 1907” (1957), „Imagini potrivite” (1960), „Reconstituire” (1960), „Ochii oraşului meu” (1963), „Eroii nu mor niciodată” (1970), „Doftana” (1974), „Transfăgărăşanul” (1975), „Portretul unei generaţii” (1980), precum şi fi lmele de fi cţiune „Afacerea Splaiul” (1963),„Subteranul” (1967), „Trei scrisori secrete” (1974), „Ultima noapte a singurătăţii” (1976), „Buletin de Bucureşti” (1982), „Căsătorie cu repetiţie” (1985), „Păstreazămă doar pentru tine” (1987). A obţinut Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România (1983, 1984, 1987). A murit pe 6 mai 1991, la Bucureşti.
1945: S-a semnat Convenția economică româno-sovietică privind despăgubirile de război
La 16 ianuarie 1945, a avut loc întrevederea între primul ministru Nicolae Rădescu şi mareşalul sovietic R. Malinovski, în cadrul căreia a fost semnată convenţia de executare de către partea română a clauzelor Convenţiei de Armistiţiu (semnată la Moscova, la 12 septembrie 1944).
România urma să livreze Uniunii Sovietice, până la 12 septembrie 1950, produse petroliere, cereale, vite, material lemnos, vase maritime şi fluviale, locomotive, vagoane, alte materiale de cale ferată, diverse maşini industriale, în valoare de 300 milioane dolari, conform Agerpres .
1948: S-a născut regizorul John Carpenter, supranumit „zeul filmelor horror”
John Carpenter s-a născut în localitatea Carthage, statul New York, în familia unui muzician. A fost atras de lumea filmului din copilărie, preferând western-urile, filmele horror şi science-fiction. A câştigat un Premiu al Academiei pentru cel mai bun subiect scurt (acţiune live) în 1970, cu „The Resurrection of Bronco Billy”. Carpenter a format o trupă la mijlocul anilor ’70, numită „The Coupe de Villes”. Din 1970, a avut nenumărate roluri în industria filmului, inclusiv de scriitor, actor, compozitor, producător şi regizor. Dintre filmele cu care s-a impus, amintim: „Halloween” (1978), „The Fog” (1980), „Escape from New York” (1981) şi „They Live” (1988), potrivit www.imdb.com. A jucat propriul rol în „Going to Pieces: The Rise and Fall of the Slasher Film” (2006).
Numele lui John Carpenter este legat de genul filmului horror, aducând această artă aproape de perfecţiune. De aceea, este supranumit „zeul filmelor horror”. John Carpenter s-a inspirat, după cum a declarat de nenumărate ori, din lucrările unor regizori renumiţi ai genului horror, precum Howard Hawks, Alfred Hitchcock, Nigel Kneale. A lansat patru albume de studio, intitulate „Lost Themes” (2015), „Lost Themes II” (2016), „Anthology: Movie Themes 1974-1998” (2017) şi „Lost Themes III: Alive After Death” (2021). Universitatea „Western Kentucky” i-a acordat un doctorat onorific în 2007. Locuieşte la Hollywood, California, împreună cu soţia sa, Sandy King, colaboratorul său frecvent, după cum se menţionează pe site-ul personal.

1951: S-a născut actorul Radu Gheorghe
Actorul român de teatru și film Radu Gheorghe s-a născut pe 16 ianuarie 1951, în Tulcea, devenind unul dintre cei mai remarcabili promotori ai genului stand-up comedy. A studiat vioara la şcoala de muzică, timp de 12 ani.
A absolvit Institutul de artă teatrală și cinematografică I. L. Caragiale din București, în 1975, la clasa prof. Sanda Manu și Octavian Cotescu. Diplomat în Arte, cu specializarea actorie teatru și film. Suplimentar, a absolvit cursurile de pantomimă și music-hall, ale aceluiași institut.
Debutează încă înainte de a termina facultatea, în spectacole la modă în vremea aceea, de muzică și poezie. Din 1975, Radu Gheorghe a jucat la unul dintre cele mai bune teatre din tara, Teatrul Lucia Sturdza Bulandra, iar activitatea sa teatrală a fost și este completată din plin cu numeroase apariții pe micul și marele ecran. Au rămas memorabile rolurile din filme ca: „Mireasa din tren”, „Căsătorie cu repetiție”, „Grăbește-te încet”, „Alegerea”, „Căruța cu mere”, și ultimul din filmul lui Ion Cărmăzan, „Lotus”. Sau, în televiziune, piesele, „Nunta lui Figaro”, „Institutorii” și „Actorul” care l-a jucat pe Hamlet, filmul „Trenul de noapte”, serialul „Un trio formidabil” și numeroase emisiuni de varietați, potrivit https://m.cinemagia.ro/.
1977: A murit astronomul, astrofizicianul şi geodezul Călin Popovici
Călin Popovici s-a născut pe 4 octombrie 1910, la Galați. Astronom, astrofizician și geodez, el a conceput „metoda cercului de simultaneitate pentru determinarea coordonatelor geocentrice ale unui satelit şi ale staţiilor de observare, a afectuat studii asuprameteorilor, precum șia mișcării soarelui în spațiu.
Academicianul Călin Popovici şi-a desfăşurat activitatea la Observatorul Astronomic din Bucureşti , numit în cinstea sa, și a ocupat o poziţie specială printre oamenii de ştiinţă din generaţia sa, fiind caracterizat de pasiunea sa extraordinară pentru astronomie. În tinereţe, mai precis în anul 1924 Călin Popovici, împreună cu fratele său şi câţiva prieteni, au înfiinţat la Galaţi Asociaţia Astronomilor Români, cu ajutorul profesorului Constantin Pârvulescu.
A publicat numeroase lucrări de popularizare a astronomiei și a coordonat editarea „Dicţionarului de astronomie şi astronautică”. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române din 1990.

2005: Românca Adriana Iliescu devine cea mai vârstnică femeie din lume care dă naștere unui copil
Adriana Iliescu, în vârstă de 66 de ani, din Craiova a rămas însărcinată în 2005, și până în decembrie 2006 a deținut titlul de cea mai vârstnică femeie din lume care a dat naştere unui copil.
Lectorul universitar român nu a putut să conceapă un copil în mod natural şi s-a supus unui tratament de fertilitate timp de nouă ani înainte să rămână, în sfârşit, însărcinată cu tripleţi. Din păcate, doi dintre fetuşi au murit în pântece, iar fiica ei Eliza s-a născut mai devreme, cântărind doar 1,3 kilograme, şi a trebuit să fie ţinută la terapie intensivă. Din fericire, micuţa s-a recuperat şi a crescut sănătoasă. Adriana a vorbit despre decizia ei de a rămâne gravidă atât de târziu în viaţă: „Eliza este energică şi amuzantă - un copil foarte fericit. Ea este totul pentru mine şi nimic altceva nu contează. Copilul este al meu şi asta e tot ce contează, dar din punct de vedere medical nu este imposibil să am un alt copil. Nu fumez şi nu beau. Dacă trăiesc cât au trăit părinţii mei, Eliza va avea 20 de ani când voi muri. Cred că mai am multe să-i ofer.“
