14 decembrie. Ziua în care soprana română Hariclea Darclée a debutat pe scena Operei Mari din Paris. Sărăcia cruntă în care avea să sfârșească
0Pe 14 decembrie, în 1280, a avut loc prima atestare documentară a orașului Sighișoara, iar în 1907 s-a înființat Spitalul Clinic Colțea din Capitală. În 1918 s-a născut Radu Beligan, iar în 2013 a murit Peter O'Toole. 14 decembrie este și ziua în care soprana română Hariclea Darclée, supranumită „privighetoarea Carpaților”, a debutat pe scena internațională.
1280: Prima atestare documentară a orașului Sighișoara
Prima atestare a Sighișoarei, orașul unic în România, cu o atmosferă medievală autentică, care atrage anual peste 250.000 de vizitatori, datează din 1280.
În decursul anilor, cetatea Sighișoara nu a fost scutită de vicisitudini, prima fiind marea năvălire tătară din 1241, pe când cetatea încă nu era fortificată., potrivit Wikipedia. Construcția zidului cetății, care are o lungime de 950 m, a început în 1350. A avut 14 turnuri (care aparțineau fiecare câte unei bresle) și 4 bastioane. În prezent mai există 9 turnuri și trei bastioane, dintre care cel mai reprezentativ este Turnul cu Ceas (Turnul Orelor).
Între1431 și 1435, Vlad Dracul a stat la Sighișoara, așteptând momentul prielnic de a urca pe tronul Țării Românești. Totodată stăpânea aceste regiuni în numele lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. Se pare că în această perioadă (în 1431) s-a născut la Sighișoara Vlad Țepeș.
La 1600 cetatea este atacată de trupele conduse de Mihai Viteazul și mai târziu este atacată și prădată de trupele conduse de generalul Basta, dar oamenii scapă cu viață din cauza plății unei răscumpărări de 50.000 de florini, „bani împrumutați”, cum menționează cronicarul Krauss. Mai târziu, în anul 1603 cetatea este atacată de Moise Székely cu trupele turcești, în anul 1605 este atacată de trupele condusă de Ștefan Bocskai și în anul 1662 este atacată de trupele conduse de Ioan Kemény.
În anul 1646, 2.000 de locuitori mor din cauza ciumei, iar în 1709 numărul victimelor este de 4.000, iar 1676 orașul este aproape distrus de un puternic incendiu (624 de case, 7 turnuri de apărare, Biserica Mânăstirii,). În anul 1788 este din nou conflagrație.
Între 1703-1711, are loc mișcarea anti-habsburgică din Ungaria și Transilvania.
În anul 1849 orașul este ocupat de trupele conduse de Generarul Forró și mai târziu din nou este ocupat de trupele conduse de Józef Bem.
Prin bătălia între trupele țariste intervenționiste și armata revoluționară ungară de pe câmpia dintre Sighișoara și Albești din 31 iulie 1849, Sighișoara a intrat în istoria luptelor revoluționare din secolul al XIX-lea. În această bătălie a murit, printre alții, poetul maghiar Sándor Petőfi.
În perioada interbelică, Sighișoara a fost reședința județului Târnava Mare.
Azi, Sighișoara este un oraș medieval bine păstrat, cu un farmec aparte.
1542 - Prințesa Maria Stuart a devenit Regina Maria I a Scoției
Maria Stuart, cunoscută în literatura engleză de specialitate sub numele de Mary I of Scotland (Mary I a Scoției; n. 8 decembrie 1542, Linlithgow, Regatul Unit – d. 8 februarie 1587, Fotheringhay Castle, Regatul Unit) (n. 8 decembrie 1542 — d. 8 februarie 1587), a devenit regină a Scoției în 1542, pe când avea doar o săptămână.
Mary a decedat prin decapitare în Anglia, după o lungă încarcerare în Turnul Londrei, fiind acuzată de conspirație și trădare împotriva verișoarei sale Regina Elisabeta I a Angliei. Datorită acuzațiilor, judecății și condamnării sale, respectiv a sfârșitului său, a ajuns să fie cunoscută ca una dintre monarhii cu cel mai tragic destin din istorie.
Tatăl ei, Iacob al V-lea (engleză James) era nepot a lui Henric al VIII-lea, ceea ce a încurajat-o pe catolica Maria să emită pretenții la tronul Angliei. Mary fusese educată în Franța și se căsătorise cu moștenitorul tronului Franței în 1558. După moartea acestuia, în 1560, Maria s-a întors în Scoția, unde nu a fost agreată de popor.
S-a căsătorit cu Henric Stuart, Lord Darnley. Darnley, însă, a fost ucis, probabil de bărbatul cu care Maria s-a remăritat după un timp, James Hepburn Bothwell. În 1568 a abdicat în favoarea fiului ei Iacob al VI-lea, și s-a refugiat în Anglia.
1704 - S-a înființat Spitalul Colțea din Capitală
A fost primul spital din Bucureşti, construit la 14 decembrie 1704, din iniţiativa spătarului Mihai Cantucuzino, pentru a fi un spital pentru săraci. Organizarea şi funcţionarea spitalului s-a făcut după modelul Ospedale di S. Lazzaro e Medicanti din Veneţia. În anul 1716 este menționat ca farmacist la Spitalul Colțea Johann Stanislaus Gratovsky.
Unitate medicală cu tradiție și una din primele baze de învățământ medical din România, Spitalul Colțea a fost locul în care au profesat mari nume românești în domeniul medical precum Nicolae Crețulescu, cel care a pus aici bazele școlii de microchirurgie.
1799 - A murit George Washington, primul președinte al Statelor Unite ale Americii
General și om de stat american, George Washington (n. 22 februarie 1732, Westmoreland, Virginia Virginia — d. 14 decembrie 1799, Mount Vernon, Virginia), a fost primul președinte al Statelor Unite ale Americii.
George Washington a fost militant și factor esențial în obținerea independenței față de Regatul Marii Britanii (numele țării între 1707 și 1800) a unora din coloniilor sale din America de Nord.
1888: Hariclea Darclée debutează pe scena Operei Mari din Paris
Numită de-a lungul timpului, de presa naţională şi internaţională, „privighetoarea Carpaţilor'', „privighetoarea adorată'', „măiastra pasăre de basm'', „vocea începutului de secol'', „cea mai mare cântăreaţă a zilelor noastre'', iar Enciclopedia dello Spettacolo, „cea mai mare cântăreaţă a lumii timp de 25 de ani'', potrivit „Dicţionarului personalităţilor feminine din România'' (Editura Meronia, 2009), cântăreață română de operă Hariclea Darclée, s-a născut la Brăila, la 10 iunie 1860, fiind fiica moşierului de origine greacă Ion Haricli şi a Mariei Aslan, nepoata domniţei Mavrocordat.
Hariclea Darclée. FOTO Wikipedia
A studiat pianul în particular şi a luat lecţii de canto la pensionul Lobkovitz din Viena cu profesoara Marchesi, la Bucureşti cu profesoara de origine franceză Madame La Kerre şi la Paris cu E. Duvernois de la Conservator.
Debutul internaţional a avut loc pe scena Operei Mari din Paris, la 14 decembrie 1888, cu rolul Margareta din „Faust'', încredinţat de marele Charles Gounod. Vocea deosebită şi interpretarea sopranei românce i-au adus consacrarea artistică în întreaga lume. Succesul uriaş pe care l-a înregistrat la Paris i-a adus contractul unui turneu pe care l-a început în vara anului următor prin marile săli de operă ale Europei.
Activitatea desfăşurată în perioada 1893-1910 a făcut-o cunoscută în întreaga lume.
A fost considerată vreme de 25 de ani cea mai bună cântăreaţă de operă din lume. Perioada sa de glorie a durat din 1893 până în 1910. A cântat pe cele mai celebre scene din Paris, Berlin, Florenţa, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Monte Carlo, New York.
Pe scenă la Teatrul Scala din Milano a urcat de nu mai puțin de 116 ori. Puccini i-a dedicat opera ”Tosca” şi i-a cerut să interpreteze rolul principal. Cântăreaţa Hariclea Darclee a pus o condiţie: a cerut ca partitura să fie completată cu o arie în plus, pentru soprană, „Vissi d'arte, vissi d'amore''. Românca a fost distribuită în spectacolul de premieră ce a avut loc la Teatro Constanzi din Roma la 14 ianuarie 1900, alături de tenorul Emilio de Marchi şi baritonul Eugenio Giraldoni, conform aceluiaşi volum amintit.
O primadonă a operei din vremurile acelea câştiga suficient încât să îşi poată asigura un trai îmbelşugat. Cheltuielile unei dive erau însă pe măsura statutului social spre care aspira: hoteluri de lux, apartamente confortabile, trăsură proprie, îmbrăcăminte şi nenumărate atenţii faţă de fani şi ziarişti.
Artista s-a confrunta în mod regulat cu lipsa de numerar, datorii şi poliţe neplătite, iar statutul de femeie măritată a obligat-o până la divorţul din 1897 să obţină de fiecare dată consimţământul soţului pentru tranzacţiile financiare.
Chiar şi după desfacerea căsătoriei, Darclée obişnuia să-i dea socoteală soţului pentru fiecare bănuţ încasat şi cheltuit, intrând uneori şi în detalii intime pentru a-şi justifica costurile vieţii de fiecare zi.
Hariclea Darclée a renunțat la scenă la vârsta de 58 de ani, în 1918. Pentru meritele sale deosebite şi pentru succesul internaţional, românca a fost premiată cu medalia „Bene merenti" acordata de regele Carol I.
A revenit în România în septembrie 1936. Și-a dorit să înfiinţeze o şcoală românească de canto sau să obţină un post la conservator pentru a putea preda canto. Demersurile sale nu au avut succes, pentru că nu a primit nicun sprijin din partea statului român.
A murit în România, în 1939, atât de săracă încât cheltuielile de înmormântare au fost suportate de Ambasada Italiei la Bucureşti.
1910 - A avut loc primul zbor experimental din lume al unui avion cu reacție, inventat și pilotat de Henri Coandă
Primul zbor experimental din lume al unui avion cu reacție, inventat și pilotat de Henri Coandă, a avut loc la Ussy-les-Moulineaux, lângă Paris.
Henri Marie Coandă (n. 7 iunie 1886, București, România – d. 25 noiembrie 1972, București, România) a fost un academician și inginer aeronautic român, pionier al aviației, fizician, specialist în aerodinamică și mecanica fluidelor, inovator, inventator și descoperitor al efectului care îi poartă numele.
A fost fiul generalului Constantin Coandă, general de carieră și prim-ministru al României în 1918, și nepot al amiralului Ion Coandă.
1918 - S-a născut actorul român Radu Beligan, membru de onoare al Academiei Române
Pe linie maternă, Radu Beligan (n. 14 decembrie 1918, Galbeni (Filipești), Bacău – d. 20 iulie 2016, București) a fost urmaș al unuia dintre frații lui Ion Creangă.
Radu Beligan a pus bazele Teatrului de Comedie din Bucuresti (1960), al carui director a fost în perioada 1960–1968.
Ăn perioada 1969 – 1989, Radu Beligan a fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, precum și deputat al Marii Adunări Naționale între anii 1961 – 1975. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în 2004. În data de 27 martie 2011 a primit o stea pe Walk of Fame București. Pe 15 decembrie 2013 a fost inclus in Cartea Recordurilor ca fiind cel mai longeviv actor aflat în activitate pe scena unui teatru. (din filmografie „O noapte furtunoasă”, regia Jean Georgescu, „Iancu Jianu haiducul”, regia Dinu Cocea).
1939: Războiul de Iarnă: Uniunea Sovietică este exclusă din Liga Națiunilor pentru invadarea Finlandei
Războiul Sovieto-Finlandez sau Războiul Ruso-Finlandez) a izbucnit în momentul în care Uniunea Sovietică a atacat Finlanda la 30 noiembrie 1939, trei luni după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Drept consecință, Uniunea Sovietică a fost exclusă din Liga Națiunilor la 14 decembrie. Iosif Vissarionovici Stalin, conducătorul statului sovietic, se așteptase să cucerească întreaga țară până la sfârșitul anului, dar rezistența finlandeză a zădărnicit toate planurile sovieticilor, deși aceștia din urmă își depășeau numeric inamicii în proporție de 3 la 1
1972 - S-a încheiat programul spațial american Apollo 17
Apollo 17 este a unsprezecea navă spațială lansată de SUA spre Lună cu echipaj uman, ultima care a făcut parte din programul Apollo. Ultimul echipaj compus din astronauții americani Eugene Cernan și Harrison Schmitt a părăsit Luna, iar de atunci nici un om nu a mai pășit pe suprafața selenară.
La data de 13 august 1971, la scurt timp după lansarea navei spațiale Apollo 15, NASA face cunoscut în presă echipajul misiunii Apollo 17. Acest echipaj era format din comandantul navei Eugene Cernan, pilotul capsulei spațiale Ron Evans și în loc de Joe Engle a fost numit Harrison „Jack“ Schmitt ca pilot al vehiculului selenar, Challenger.
Din echipajul de rezervă a făcut parte David Scott, Alfred Worden și James Irwin iar ca oameni de știință au fost aleși: Robert Parker, Gordon Fullerton și Robert Overmyer.
Nava spațială a fost planificată să fie lansată la data de 7 decembrie1972, ora 5:33 UTC. Countdownul (numărătoarea inversă) a trebuit să fie întrerupt peste 2 ore și 30 minute din cauza unei pene de computer. Aceasta a fost singura întrerupere în cadrul programului spațial Apollo.
Reîntoarcerea lui Apollo-17 a avut loc fără probleme deosebite, capsula navei spațiale a ajuns în Pacific la data de 19 decembrie 1972 ora 19:24 UT, fiind găsită de nava portavion americană, USS Ticonderoga (CV-14).
2013 a murit actorul englez de origine irlandeză Peter O'Toole
Multă vreme, vreme cea mai mare realizare a lui Peter O'Toole (n. 1932) a fost munca depusă pentru filmul „Lawrence of Arabia“, dar actorul inimitabil este cunoscut ca unul dintre cei mai mari oameni ai industriei cinematografice.
O'Toole a primit opt nominalizări la premiile Oscar pentru rolurile din filme care acoperă cinci decenii, stabilind recordul de a primi cele mai multe nominalizări, dar niciun Oscar.
Academia l-a premiat pe actorul irlandez o singură dată, în 2003, cu un Oscar onorific pentru întreaga sa carieră. „Întotdeauna o domnişoară de onoare, niciodată mireasă“, a glumit actorul în momentul în care a primit prestigioasa statuetă.