SUA îşi revizuiesc restricţiile de călătorie impuse Europei din cauza pandemiei

SUA îşi revizuiesc restricţiile de călătorie impuse Europei din cauza pandemiei

FOTO EPA-EFE

Statele Unite analizează când vor putea să ridice restricţii care interzic intrarea europenilor în America, după ce cancelarul german Angela Merkel a ridicat această problemă în cadrul vizitei sale, a anunţat preşedintele american Joe Biden, relatează Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Este în curs”, a declarat Biden.

Şeful statului american a anunţat că urmează să se exprime în acest subiect „în zilele următoare. Aştept ca colaboratorii noştri din Grupul de acţiune cu privire la covid-19 să-mi spună când să facem acest lucru”.

Cancelarul german Angela Merkel a anunţat că a discutat cu Joe Biden despre impactul variantei indiene (delta) a SARS-Cov-2.

„Trebuie să luăm o decize care să fie durabilă”, a subliniat ea.

Companii aeriene au cerut administraţiei americane să ridice restricţiile aplicabile majorităţii cetăţenilor neamericani, care s-au aflat în sejur în Marea Britanie, în cele 26 de state europene membre ale spaţiului Schengen fără control la frontiere, în Irlanda, China, India, Africa de Sud, Iran şi Brazilia.

Numeroase ţări vizate de restricţii de călătorie înregistrează un nivel covid-19 mult mai mare decât numeroase state membre UE, vizate de restricţii impuse în martie 2020.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările