Răzbunarea lui Trump. Fostul preşedinte american susţine rivalul unui republican care a votat în favoarea inculpării sale

Răzbunarea lui Trump. Fostul preşedinte american susţine rivalul unui republican care a votat în favoarea inculpării sale

Donald Trump FOTO Getty Images

Donald Trump şi-a exprimat susţinerea faţă de un candidat rival al unui republican care a votat în favoarea inculpării („impeachment”) sale cu privire la „incitare la insurecţie”, punându-şi astfel în practică ameninţarea de a-i pune în dificultate pe puţinii aleşi din Partidul Republican care s-au ridicat împotriva sa, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fostul preşedinte american a anunţat vineri că-l susţine „total” pe Max Miller, un fost consilier al Casei Albe şi membru al echipei sale de campanie, în alegeri primare împotriva lui Anthony Gonzalez, unul dintre republicanii care a votat în Camera Reprezentanţilor împreună cu democraţii pentru a-l inculpa de incitare la atacul sângeros de la Capitoliu, la 6 ianuarie.

„Max Miller este o persoană minunată, care a făcut o treabă superbă la Casa Albă şi va fi un membru fantastic al Congresului”, a scris el într-un comunicat.

Anthony Gonzalez „nu ar trebui să-i reprezinte” pe locuitorii circumscripţiei sale din Ohio, „pentru că nu le are interesele la suflet”, apreciază magnatul în domeniul imobiliar, referindu-se la acest fost jucător profesionaist de fortbal american, ales pentru prima oară în Camera Reprezentanţilor în 2018.

„Sunt onorat să fiu susţinut de către preşedintele Donald Trump”, i-a răspuns pe Twitter Max Miller.

Donald Trump a fost inculpat în Camera Reprezentanţilor la 13 ianuarie, iar apoi a fost achitat, o lună mai târziu, în procesul în vederea destituirii sale în Senat.

Şapte senatori republicani din cei 50 au votat împreună cu cei 50 de senatori democraţi în favoarea condamnării sale.

Fostul preşedinte rămâne popular în rândul alegătorilor republicani şi s-a declarat pregătit să ajute Partidul Republican să recucerească majoritatea în Congres în 2022.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările