Război mut între Trump şi Pelosi în timpul Discursului privind Starea Naţiunii. Democrata a rupt copia sa, iar preşedintele american nu i-a strâns mâna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În discursul privind Starea Naţiunii, Trump a evitat subiectul procesului de destituire iniţiat de de democraţi, achitarea sa fiind aşteptată miercuri însă şi-a înfruntat adversarii pe mai multe chestiuni sfidându-i mai ales prin referirea la o economie prosperă şi incluzivă. La sfârşit Nancy Pelosi, cu care preşedintele a refuzat să dea mâna, a rupt copia discursului lui Trump.

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a renunţat la introducerea solemnă şi l-a prezentat simplu pe Trump: „Membri ai Congresului, Preşedintele Statelor Unite”.

La sfârşitul discursului lui Trump după ce acesta doar i-a înmânat discursul refuzând să dea mâna cu ea, Pelosi aşezată în spatele preşedintelui american a rupt copia motivând că este un „manifest al neadevărurilor”.

Trump i-a întors spatele lui Pelosi:

Pelosi a rupt copia discursului:

    

„N-am mai văzut un preşedinte care să batjocorească Camera Reprezentanţilor în felul în care a făcut-o Preşedintele azi”, a scris pe Twitter democrata Ali Zaslav citându-l pe senatorul democrat Van Hollen.

Reacţia Secretarului de stat american Mike Pompeo:

Nu cred că este prea potrivit. Când eşti Preşedintele Camerei Reprezentanţilor îi reprezinţi pe toţi nu doar pe democraţi – mai ales în cadrul unui astfel de discurs”, a scris pe Twitter republicanul Kadia Goba.

Republicanii din sală au declamat la unison: „Încă patru ani” şi pe tot parcursul discursului au ovaţionat în picioare, în timp ce Trump a vorbit întors spre republicani, spre consternarea democraţilor. De alfel o parte din ei a boicotat discursul neprezentându-se, unii au ieşit din sală, în timp ce alţii au clătinat din cap sau au arătat prin ridicarea degetelor numărul rezoluţiilor pe care Trump le-a reflectat incorect prin anumite afirmaţii, 

„În doar trei ani am spulberat mentalitatea că America se află în declin şi am respins minimizarea destinului său. Avansăm într-un ritm inimaginabil doar recent şi nu mai facem paşi înapoi”, a spus Trump referindu-se la fostul preşedinte Barack Obama.

Un oaspete-surpriză

Preşedintele Interimar al Venezuelei Juan Guaido a fost prezent la discurs fiind salutat de Trump care a denunţat regimul lui Maduro.

În contextul referinţei la uciderea generalului iranian Qassem Soleimani: „Încercăm să punem capăt războaielor americane în Orientul Mijlociu”.

Despre China

„Acum câteva zile am semnat noul acord cu China care îi va proteja pe muncitorii noştri, va proteja drepturile noastre intelectuale şi ne va aduce miliarde de dolari - de asemenea va deschide pieţe vaste pentru produsele fabricate şi crescute la noi. Decenii de-a rândul China a profitat de SUA - am schimbat asta şi în acelaşi timp avem probabil acum cea mai bună relaţie cu China de până acum, incluzându-l pe preşedintele Xi”.

Nu vom lăsa socialismul să distrugă sistemul de sănătate american”

Trump a denunţat planurile democrate de a introduce sisteme de asigurări de sănătate finanţate de stat prin contrast cu actualul sistem privat în care milioane de americani dispun de asigurare medicală prin intermediul angajatorilor.

El a spus că mişcarea democraţilor este una de acaparare socialistă pentru a elimina „planurile de asigurare socială a 180 de milioane de americani ducând la falimentarea economiei SUA şi la reducerea beneficiilor în schimbul asistenţei oferite imigranţilor ilegali, nişte „aliens”.

Construim cea mai prosperă economie şi cea mai incluzivă societate din lume”

Folosirea cuvântului „Incluziv” nu a fost una întâmplătoare şi de altfel Trump s-a adresat repetat grupurilor minoritare americane - cele care îl privesc cu mult scepticism.

A vorbit despre reforma sistemului de justiţie şi despre finanţarea colegiilor şi universităţilor pentru cei de culoare. A menţionat şomajul redus în rândurile afro-americanilor, hispanico-americanilor şi a americano-asiaticilor.

Menţiunile la grupurile minoritare vin în contextul acuzaţiilor democraţilor că actualul preşedinte dă dovadă de rasism şi xenofobie.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite