Motivul? Puţini sunt cei care nu cunosc detalii despre rolul privilegiat, capacitatea de influenţă şi puterea reală deţinută în Administraţia Trump de amabasadorul John Bolton, până acum unul dintre prietenii cei cei apropiaţi ai lui Trump, susţinătorul său fără rezerve în demersurile poilitice din ce în ce mai dure (Iran, spre exemplu), exponent al conservatorismului pur şi dur. Vine acum să povestească ceea ce a văzut şi a auzit în Biroul Oval, „camera unde s-a petrecut totul”, cum numeşte el Biroul Oval şi unde a avut acces neristricţionat timp de 519 zile, din aprilie 2018 până în septembrie 2019, momentul în care-şi prezintă demisia.  

Născut în Baltimore în 1948, Bolton absolvă „magna cum laude” la Yale, a fost ambasadorul SUA la ONU între 2005-2006, a deţinut multe posturi de mare răspundere în cadrul administraţiilor Reagan, George H.Bush şi George W.Bush. În perioada mai 2001-mai 2005, înainte să fie numit ambasador, a fost subsecretar de stat pentru controlul armamentelor şi securitatea internă. A condus negocierile care au dus la retragerea americană din Tratatul antirachete din 1972, astfel încât Administraţia Bush să poată să se doteze cu un program naţional de apărare antirachetă.

Revelaţiile lui Bolton se pot dovedi cruciale pentru momentul mersul viitor al campaniei lui Trump dar pot determina (poate cu efecte chiar nebănuite) reacţii ulterioare din partea cancelariilor diplomatice ale diferitelor ţări ale lumii.

De unde poate să apară un semn grav de întrebare?

Editorul cărţii (Simon &Schustaer) afirmă că John Bolton îl acuză pe Donald J.Turmp, preşedinte în exerciţiu al SUA şi fostul său şef direct în termeni extrem de rar utilizaţi în lumea politică la nivel foarte înalt, spunând, spre exemplu: „îmi este foarte greu să găsesc o singură decizie importantă a lui Trump, luată în perioada în care am fost în funcţie, care să nu fi fost ghidată de un calcul în vederea realegerii sale”. Iar editorul american dă publicităţii un comunicat de presă intitualt „Haosul de la Casa Albă” în care afirmă că Bolton evocă „modul incoerent şi dezordonat al lui Trump de luare a deciziilor precum şi comportamentul său cu atât cu aliaţii cât şi cu prietenii, cu China şi Rusia, trecând prin Ucraina, Coreea de Nord, Iran, UK, Franţa şi Germania... ceea ce a văzut Bolton l-a stupefiat: singurl lucru care contează pentru preşedinte este realegerea sa, chiar dacă asta presupune punerea în primejdie sau slăbirea naţiuni... Asta este cartea pe care Donald Trump n-a vrut s-o puteţi citi".

Ce poate conţine cartea aflată deja în centrul scandalului provocat de încercarea de suspendare (impeachement) a lui Trump căci, scriau cei de la New York Times, într-oun fragment din cartea respectivă, Bolton ar fi afirmat că Trump personal i-ar fi spus că vrea să continue să blocheze ajutorul militar pentru Ucraina până în momentul când responsabilii ucrainieni nu-l vor fi ajutat cu investigarea lui Joe Biden şi fiului său, Hunter Biden. Iată şi replica lui Trump care pare extrem de deranjat de publicarea cărţii pe care chiar Bolton îl acuză că ar fi dat ordinul personal s-o întârzie folosind orice cale juridică posibilă.

Blocarea cărţii pare-se că nu a reuşit, chiar dacă John Eisberg, consilier juridica adjunct la Casa Albă i-ar fi scris o scrisoare lui Charles Cooper, avocatului lui Bolton (povestea, aici) pentru a-l avertiza că informaţiile conţinute ar putea fi folosite de o "o putere străină" şi, ca atare, să provoace atingere securităţii naţionale a SUA. Este chiar aşa de grav?

Da, spune o sursă pentru AXIOS, deoarece cartea conţine foarte multe citate directe din afirmaţiile unor oficiali americani de rang foarte înalt chemaţi să discute diverse probleme în Biroul Oval, revelaţiile mergând cu mult dincolo de problema ucraineană şi dovedind, după afirmaţiile surse căreia AXIOS i-a garantat anonimatul, probe indubitabile „ale comportamentului greşit al lui Trump şi faţă de alte ţări”.

Corect este să pomenim şi de reacţia furioasă a lui Trump care a dorit să mărturisească lumii întregi cine era de fapt John Bolton, un individ „care m-a implorat să-i dau postul respectiv” şi pe care l-a dat afară deoarece „dacă-l ascultam, eram acum în cel de-al şaselea război mondial... a plecat şi, imediat, a scris o carte falsă şi rea”.

Cartea urmează să apară şi vă veţi putea lămuri singuri cât de importante sunt revelaţiile fostului consilier de securitate al lui Trump. Dar, oricum, se deschide acum un precedent într-un domeniu ultradelicat şi care depăşeşte cu mult nivelul securităţii naţionale, introducând în ecuaţie o imensă vulnerabilitate internaţională. Se prea poate, spun unele surse din mediii de regulă foarte discrete, ca publicarea acestei cărţi să fie un semnal care să arate că a venit timpul în care să poată fi abolite toate regulile cu forţă absolută care garantau confidenţialitatea unor informaţii dobândite în perioada îndeplinirii unor funcţii de importanţă strategică. Dacă apar la lumină toate negocierile super-sensibile posibile doar prin grantarea reciprocă a regulii confidenţialităţii şi păstrării în arhive protejate pentru durate foarte lungi sau chiar interzise a fi date vreodată publicităţii, atunci vor fi puse în pericol structuri esenţiale le lumii în care trăim.

Ceea ce vedem acum arată că vulnerabilitatea asta începe să se deschidă şi că esenţa statului se corodează în climatul unei superpolitizări pătimaşe şi al unei competiţii electorale care depăşeşte limitele admisibile de joc.

Iată deci cum o carte poate deveni un manifest pentru un anume tip de dezordine mondială în care intrăm obosiţi şi indiferenţi, ca după pandemie.