Momentan, tensiunile sunt încă mari peste Ocean, în rândurile celor interesaţi de motivaţiile unor decizii mai puţin clare, luate la Casa Albă, la Departamentul de Stat al SUA şi la Pentagon. 

Astfel, într-un e-mail al şefului de stat major al Oficiul de Informaţii Navale / ONI, li s-a reamintit profesioniştilor militari activi că, în conformitate cu o clauză din Codul uniform de justiţie militară şi directiva Departamentului de Apărare, aceştia nu pot să nu respecte conducerea superioară a guvernului. 

Aceasta include preşedintele, vicepreşedintele, Congresul, secretarul apărării etc.

În e-mail se precizează: 

"Având în vedere atmosfera politică şi socială sporită din jurul Afganistanului, este important să reamintim personalului nostru în uniformă (serviciul activ şi rezerviştii în serviciu activ temporar) şi pensionarilor militari, responsabilităţile şi obligaţiile lor în conformitate cu articolul 88 din Codul uniform de justiţie militară şi Departamentul Apărării Directiva 1344.10. 

Deşi este vital să protejăm dreptul constituţional la libertatea de exprimare pentru aceste grupuri, în concordanţă cu îndeplinirea misiunii, securitatea naţională şi buna ordine şi disciplină, este important să ne amintim anumite limitări. 

Anume, personalului în uniformă şi pensionarilor militari li se interzice nerespectarea conducerii guvernamentale superioare (de exemplu, preşedintele, vicepreşedintele, congresul, secretarul apărării, subsecretarii categoriilor de forţe armate etc.)." 

O precizare cu tâlc, în contextul în care un ofiţer cu verticalitate, precum locotenent-colonelul Stuart Scheller a declarat duminică, 29.08.2021, că a fost demis din postul său de comandă pentru remarcile sale dintr-un videoclip, în care a comentat despre retragerea trupelor americane din Afganistan. 

Stuart a precizat că: "În prezent nu sunt în curs de acţiune în justiţie şi aş putea rămâne în Corpul de Infanterie Marină încă trei ani, dar nu cred că asta este calea pe care o urmez. Renunţ la postul de infanterist marin al Statelor Unite, în vigoare acum", a spus el într-un nou videoclip postat pe conturile sale de pe Facebook şi LinkedIn. 

"Mi-am pierdut pensionarea, toate drepturile, nu vreau niciun dolar." 

Scheller a reamintit, de asemenea, că şeful său l-a întrebat despre ceea ce încearcă să realizeze, postând un videoclip în care critică retragerea din Afganistan. 

"A fost o întrebare foarte grea pentru mine şi răspunsul meu a fost că vreau ca liderii înalţi să îşi accepte responsabilitatea", a spus Scheller. 

"Tot ce am cerut a fost responsabilitatea conducătorilor mei superiori, când au fost făcute greşeli clare şi evidente. Şi dacă ar fi făcut acest lucru, aş fi revenit la post şi aş fi realizat ceea ce îmi doream ".

Nu doar ofiţerul menţionat, ci întreaga opinie publică americană este conştientă de faptul că o reanalizare lucidă a elementelor care au condus la decizii cel puţin surprinzătoare, la nivel înalt, trebuie făcută pentru perceperea obiectivă a modului în care s-a pus capăt la două decenii de implicare militară a SUA în Afganistan. 

Se poate arunca vina şi pe foştii preşedinţi George W. Bush şi Barack Obama, dar problema este nu ce decizii au luat ei, la vremea lor - mai mult sau mai puţin inspirate -, ci cum au determinat afundarea maşinii de război americane în deşertul afgan. 

Sigur că republicanii, din Congresul SUA, nu au ratat ocazia de a îl ataca succesiv, permanent şi cu o ţintă clară pe preşedintele SUA, Joe Biden, care, totuşi, în pofida bombardamentului mediatic la care este supus, nu va pleca de la Casa Albă. 

Cum bine se remarca peste Ocean, în publicaţia The Hill, sunt "şanse zero ca în Camera Reprezentanţilor, condusă de preşedintele Nancy Pelosi, democraţii să-l acuze pe şeful partidului lor, mai ales într-un moment în care încearcă să adopte miliarde de dolari de cheltuieli, în programele interne, pentru a extinde siguranţa socială." 

În plus, republicanii nu şi-ar dori să se pomenească acum, la Casa Albă, pe post de preşedinte, cu Kamala Devi Harris, care cu tot surâsul ei nu poate acoperi lipsa de expertiză, la nivel prezidenţial.

Dar liderii republicani văd în retragerea trupelor SUA din Afganistan, o gafă militară şi o decizie politică eronată care, teoretic, i-ar putea ajuta să câştige multe voturi şi locuri în plus, în Camera Reprezentanţilor şi în Senat, la alegerile intermediare din 2022. 

Curios este faptul că niciun membru al Congresului SUA, din partidul republican, NU se întreabă, cu voce tare, cum cel anunţat iniţial ca noul preşedinte al Emiratului Islamic al Afganistanului, Abdul Ghani Baradar, acum prim vice emir, a fost eliberat, cu trei ani în urmă, la solicitarea SUA, din custodia serviciului secret pakistanez, care îl acuzase că purtase negocieri secrete cu guvernul de la Kabul, fără informarea sa.

După eliberare, Baradar a fost numit adjunct al liderului suprem al talibanilor şi şef al oficiului diplomatic al talibanilor din Doha, Qatar, în ianuarie 2019, la aproximativ trei luni după ce Pakistanul l-a eliberat.

 Asta şi pentru că la Departamentul de Stat al SUA, ca şi la nivelul CIA a fost apreciat spiritul său moderat, tonul lui conciliant, în negocierile cu emisarii guvernului de atunci, de la Kabul. 

Acum, Baradar este unul dintre cei trei adjuncţi ai liderului suprem al talibanilor Hibatullah Akhundzada, ceilalţi doi fiind Sirajuddin Haqqani şi Mohammad Yaqoob. 

În februarie 2020, Baradar a semnat Acordul de la Doha privind retragerea forţelor SUA din Afganistan în numele talibanilor. 

Şi niciun membru al Congresului SUA, din partidul republican, NU se întreabă, cu voce tare, cum se face că noul ministru al apărării de la Kabul, Abdul Qayyum "Zakir" - numele de combatant fiind  Abdullah Ghulam Rasoul - a fost deţinut la Guantanamo, unde i-a convins (!!!) pe americani că el nu este terorist! 

Aşa a ajuns să fie transferat din SUA în închisoarea afgană Pul-e-Charkhi, de unde a fost eliberat ulterior. 

După eliberare, Zakir a condus operaţiuni militare în provinciile Helmand şi Nimro, înainte de a deveni comandantul militar al talibanilor. 

El este considerat drept unul dintre cei mai duri conducători ai mişcării talibane şi se ştie că păstrează legături strânse cu Iranul. 

Cert este că administraţia lui Trump a negociat un acord de pace / plan de retragere cu talibanii în februarie 2020. 

Un acord care devine tot mai evident că a fost şi rodul eforturilor depuse nu numai de Departamentul de Stat, ci şi de Pentagon, dar mai ales de CIA. 

Trump l-a lăudat pe Biden pentru decizia de a concretiza acordul de retragere şi chiar a insistat că trupele americane ar trebui să vină acasă mai devreme. 

Dar retragerea trebuia să fie etapizată, nu intempestivă. 

Însă părăsirea de către militarii americani a bazei de la Bagram, fără anunţarea militarilor afgani constituie un prim şi deloc neglijabil indiciu că la anumite niveluri de decizie se ştia că regimul de la Kabul nu mai are viitor. 

Opţiunea pentru redarea Afganistanului către afgani era salutară, dar inamicala lipsă de notificare a militarilor din armata instruită şi echipată de SUA, în cazul menţionat, cel de la Bagram, ca să ne limităm la acest exemplu, sugerează inapetenţa pentru pierderea timpului cu explicaţii oricum laconice. 

În traducere liberă, Abdul Ghani Baradar era considerat un lider moderat afgan, care se va ţine de cuvânt, Abdul Qayyum "Zakir" un interlocutor care nu ar fi avut intenţii teroriste, iar părăsirea aeroportului de la Bagram o simplă formalitate militară. 

Cu alte cuvinte, până în acel moment, americanii contau pe o ieşire onorabilă din teatrul de război afgan. 

Ce a urmat, din perspectiva Casei Albe se ştie mai puţin, nefiind nici azi clar modul cum a funcţionat tăvălugul taliban, care a dezarmat sau a anihilat unităţile militare ale regimului de la Kabul. 

Din perspectiva CIA, preluarea dotării armatei afgane de către talibani - conform graficului inserat mai jos - pare mai degrabă o operaţiune banală de predare-primire a armamentului din dotarea foştilor apărători ai unei republici islamice, care a devenit azi doar o pagină mohorâtă, în istoria tumultoasă a Afganistanului. 

9d

Interesant cum a apărut brusc mediatizată, pe micul ecran, organizaţia ISIS-K, un context în care talibanii, ce să vezi - minune mare - au devenit frecventabili !!!...

De altfel, un purtător de cuvânt al talibanilor a declarat, pentru Agenţia France Presse, că grupul se aşteaptă ca atacurile Statului Islamic să se încheie odată cu plecarea forţelor străine.

"Sperăm că acei afgani care sunt influenţaţi de Statul Islamic vor renunţa la operaţiunile lor, pentru a vedea formarea unui guvern islamic în absenţa străinilor", a spus Zabihullah Mujahid.

Dacă vor crea o situaţie de război şi vor continua operaţiunile lor, guvernul islamic ... se va ocupa de ei”.

Scurt şi cuprinzător.

Din mozaicul afgan post-conflict nu cred că vedem acum toate piesele implicate în schimbarea la faţă a unei democraţii mimate, într-un emirat unde autocratul Hibatullah Akhundzada, numit şi Amir al-Mu'minin / Comandantul credinţei are idei fixe şi nu dă doi bani pe consultarea populaţiei.

Peste Ocean, oricât de îngăduitor ar rămâne preşedintele Joe Biden este clar că: 

*secretarul Apărării Lloyd Austin a fost doar un yesman bun şi la protocol, doar s-a întâlnit cu preşedintele Ashraf Ghani şi în primăvară la Kabul şi ulterior la Pentagon; 

*secretarul de stat Antony Blinken a optat pentru liniştirea opiniei publice americane, prin susţinerea la diferite posturi de televiziune că finalul prezenţei militare a SUA în Afganistan nu va fi la fel ca în Vietnam - parcă ar fi vorbit la Radio Erevan - , 

*iar consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan s-a dovedit a fi depăşit de situaţie, planul evacuării trupelor americane fiind confruntat cu realitatea dură de pe aeroportul Kabul, unde 13 militari americani au căzut la datorie. 

În Europa, habarnişti din UE şi din unele state care par a dori înlocuirea scutului defensiv american cu propria pretenţie de armată europeană - comandată de francezi şi cu un stat major german - recurg la "ciorba reîncălzită " a organismului multinaţional strict european. 

O structură deloc viabilă, în faţa crivăţului militar din estul Europei, dacă s-ar porni spre vestul teritoriului NATO.

România are noroc cu modernizarea, de către americani, a aeroportului de la Câmpia Turzii, cu extinderea, tot de către yankei, a celui de la Mihail Kogăniceanu şi cu prezenţa interceptoarelor americane la Deveselu. 

Dar rapiditatea prăbuşirii rezistenţei armatei afgane în faţa ofensivei talibane a generat deja numeroase reflecţii privind lecţiile de învăţat, pe plan militar, de către aliaţii SUA. 

După cum observa fostul vicepreşedinte al SUA, Mike Pence: 

"Primele reguli ale politicii externe sunt simple: Stai cu aliaţii tăi. 

Ridică-te în faţa duşmanilor tăi. 

Administraţia Biden a făcut invers. 

Ne-a abandonat aliaţii şi a dat victoria duşmanilor noştri. 

De la începutul retragerii dezastruoase a administraţiei Biden din Afganistan, mulţi se întreabă dacă Statele Unite vor rămâne naţiunea indispensabilă a libertăţii. 

Aceeaşi întrebare a fost pusă acum 77 de ani şi a primit răspuns pe plajele din Normandia. 

Şi la această întrebare au răspuns de atunci generaţiile de americani care au făcut un pas înainte, pentru a servi în uniforma Statelor Unite chiar în această oră. 

Astăzi inimile noastre se întristează pentru curajoşii americani pierduţi şi răniţi în atacul terorist de pe aeroportul internaţional din Kabul. 

Plângem cu cei care plâng şi ne întristăm cu cei care se întristează, dar nu ne întristăm ca aceia care nu au nicio speranţă - pentru că credinţa noastră ne dă speranţă şi eroii ne dau speranţă. 

America este liderul lumii libere, iar forţele armate ale Statelor Unite sunt cea mai mare forţă pentru bine, pe care lumea a cunoscut-o vreodată.

Niciun eşec al acestei administraţii nu ar putea diminua ceea ce forţele noastre armate au realizat în Afganistan, în ultimii 20 de ani, mai mult decât ar putea diminua vitejia soldaţilor americani, care au asaltat plajele Normandiei". 

Deocamdată plâng familiile celor 13 militari americani căzuţi la datorie. 

9a

Şi nu puţini veterani de război americani se întreabă - inclusiv în arena publică - pentru ce au mai luptat în Afganistan? 

Nu este o interogaţie retorică, ci istorică...