George H.W. Bush a murit cu doar o săptămână înainte ca ţara să marcheze a 77-a aniversare a atacului japonez asupra Pearl Harbor - un eveniment care lui personal i-a schimbat viaţa. Pe 7 decembrie 1941, fiind la Academia Phillips din Andover, Massachusetts, Bush a auzit că baza navală americană din Hawaii a fost bombardată. Potrivit biografului/istoricului prezidenţial Jon Meacham, acesta a vrut să se înroleze imediat în forţele armate americane. Iniţial, Bush a decis că doreşte să devină pilot. În scurt timp, el s-a înscris în Forţele Aeriene Regale din Canada, deoarece perioada de obţinere a brevetului era mai scurtă decât în America. Bush a fost însă atras, în acelaşi timp, de grandoarea şi influenţa serviciul naval. Cele două, aviaţia şi marina, au fost de fapt combinaţia care i s-a potrivit perfect lui Bush. În acea iarnă, Bush nu avea încă 18 ani. Se ducea acasă pentru ultimul său Crăciun fără uniformă. La dansul din seara de Crăciun, el a întâlnit-o pe viitoarea sa soţie, Barbara Pierce, care avea 16 ani. La 12 iunie 1942, Bush a împlinit 18 ani şi a absolvit Andover. Aproape un an mai târziu, Bush a devenit ofiţer al U.S. Naval Reserve şi şi-a câştigat brevetul de pilot pentru avioanele marinei SUA. El a primit misiunea să zboare bombardiere dotate cu torpile anti-navă, poziţionate pe portavioanele americane, în teatrul Pacificului.

O zi din viaţa de militar a lui George H.W. Bush

În zori, la 2 septembrie 1944, Bush a primit misiunea să lovească obiective militare de pe Chichi Jima, o insulă japoneză aflată la aproximativ 500 de mile de continent. Insula era o fortăreaţă care adăpostea echipamente pentru comunicaţii şi materiale logistice ale japonezilor. Obiectivul precis al lui Bush era turnul radio pentru comunicaţii. În jurul orei 7:15 dimineaţa, Bush a decolat fiind însoţit de William G. White, cunoscut sub numele de „Ted“ şi John „Del“ Delaney. Doar o oră mai târziu, în apropierea insulei, avionul lor a fost lovit. Meacham a scris că fumul a umplut cabina de pilotaj şi flăcările au înghiţit aripile. „Dumnezeule“, îşi spuse Bush, „acest avion va exploda“. În ciuda situaţiei precare a avionului, Bush a continuat bombardamentul şi a ordonat celor doi conaţionali să sară cu paraşuta. Apoi a făcut acelaşi lucru. Deşi înfăşurat în chingile paraşutei, a reuşit să se elibereze şi să umfle pluta care-i va aduce salvarea. Vântul însă îl purta spre insula Chichi Jima, aşa că Bush începu să vâslească, cu braţele, în direcţia opusă. Orele au trecut greu, el fiind pe pluta în derivă. L-au năpădit amintirile. A început să se gândească la casă, la faptul că şi-a pierdut camarazii şi că nu va mai ajunge niciodată la ţărm. Barbara va primi în curând o scrisoare de la el spunând că „totul era bine“, dar nu avea cum să ştie adevărul. Scrisoarea a fost datată şi trimisă înainte ca avionul să fi fost lovit. La un moment dat, a crezut că a început să delireze. În faţa lui s-a ridicat din adâncuri un submarin al marinei SUA pentru a-l salva. La urcarea pe submarin, un marinar l-a întâmpinat cu salutul: „Welcome aboard, sir“ (Bine ai venit la bord, domnule), iar Bush, viitorul Comandant Suprem a răspuns „Happy to be aboard“ (Fericit să fiu la bord). Pentru curajul şi eroism în lupta cu inamicul Bush a fost decorat cu Distinguished Flying Cross. Dintre cei nouă aviatori care s-au paraşutat în acea zi, potrivit unei ştiri publicate de ziarul britanic The Telegraph, Bush a fost singurul care a supravieţuit, deşi nu credea că o va face.


Actualul şi foştii preşedinţii ai Statelor Unite, la funeraliile lui George H.W. Bush FOTO EPA-EFE

Mesajul lui George H.W. Bush către Bill Clinton

Bill Clinton a fost cel de-al 42-lea preşedinte al Statelor Unite. El spunea: „la 20 ianuarie 1993, am intrat în Biroul Oval pentru prima dată în calitate de preşedinte. Aşa cum era tradiţia am găsit pe birou o scrisoare de la predecesorul meu George Herbert Walker Bush.

«Dragă Bill,

Când am intrat în acest birou, acum patru ani, am avut un sentiment de admiraţie şi de respect. Ştiu că şi tu vei simţi asta. Îţi urez din tot sufletul fericire în acest birou. Eu personal n-am simţit niciodată singurătatea pe care au descris-o unii preşedinţi. Vor fi momente dificile, făcute şi mai dificile de criticile pe care nu le vei considera corecte. Nu sunt foarte bun pentru a da sfaturi; dar nu lăsa criticii să te descurajeze sau să te îndepărteze de la cursul lucrurilor pe care l-ai stabilit. Când vei citi aceste rânduri vie fi preşedintele nostru. Îţi doresc numai bine ţie şi familiei. Succesul tău este, de acum, succesul ţării noastre.  

Sunt de acum înainte suporterul tău.

Mult noroc - George.»

Nici un cuvânt al meu sau al altora nu poate dezvălui mai bine modul lui de a fi decât ceea ce el însuşi a scris. El a fost un om onorabil, milos şi decent care a crezut în Statele Unite, în Constituţia noastră, în instituţiile noastre şi în viitorul nostru comun. Şi a crezut în datoria lui de a le apăra şi ale consolida, atât după victorii şi cât şi după înfrângeri. De asemenea, avea o umanitate naturală, sperând mereu din toată inima că şi călătoriile altora în viaţă vor include o parte din bucuria pe care familia, serviciul şi întâmplările lui i le-au dat-o. Prietenia lui a fost unul dintre marile daruri ale vieţii mele. Având în vedere cum arată politica în America şi lumea de azi, e uşor să suspini şi să spui că George H.W. Bush a aparţinut unei epoci care a dispărut şi nu se mai întoarce niciodată – unde adversarii noştri nu sunt duşmanii noştri, unde suntem deschişi la ideile diferite şi doritori de a schimba mentalitaţile, unde contează faptele şi unde devotamentul nostru faţă de viitorul copiilor duce la compromis şi progres. Ştiu ce va spune fostul preşedinte: «Prostii. Datoria ta este ca America să revină». Ar trebui ca toţi să-i mulţumim lui George H.W. Bush pentru o viaţă lungă şi demnă şi să-l onorăm pentru modul în care el a căutat un viitor bun pentru America.“

A scris Bill Clinton, cel de-al 42-lea preşedinte al SUA - Washington Post, decembrie 2018

Rememorarea

Tindem să uităm cât de periculoasă a fost lumea când George H.W. Bush a devenit preşedinte în 1989, după opt ani petrecuţi în calitate de vicepreşedinte al lui Ronald Reagan. În Moscova, Mihail Gorbaciov a promis deschidere şi reformă (Perestroika), dar exact ceea ce însemna aceasta pentru geopolitica globală era neclar. Schimbările însă au venit rapid şi furtunos. În mai puţin de un an, sovieticii au ieşit din Afganistan, soldaţii chinezi au făcut victime printre protestatarii din Piaţa Tiananmen, guvernele comuniste au căzut pe rînd în Polonia, Ungaria, Germania de Est, Cehoslovacia şi România, iar Zidul Berlinului a rămas doar o amintire pentru colectionarii de suveniruri. Luate individual, fiecare dintre aceste evenimente au fost binevenite pentru Statele Unite şi aliaţii săi. Luate împreună, au ameninţat să dezechilibreze ordinea mondială. Coaliţia globală care s-a alăturat, în cele din urmă, Operaţiunii Desert Storm, se întindea din Nigeria în Noua Zeelandă, din Polonia în Pakistan, fiind un semn de încredere la scară globală faţă de capacitatea lui Bush de a păstra cu grijă hegemonia americană şi de a soluţiona conflictele regionale. Şi decizia sa de a opri operaţiunea lui Hussein în Kuweit a justificat această încredere. Pentru că, spre deosebire de fiul său, preşedintele Bush a înţeles că prudenţa îl sfătuia să nu-l răstoarne pe dictator fără să-şi dea seama cine putea să-i ia locul. La doi ani şi şase săptămâni după ce George H.W. Bush a preluat mandatul, lumea a fost un loc diferit de cel pe care l-a găsit. Bush a demonstrat cât de bine ar putea funcţiona noua lume cărei i se puneau bazele la începutul anilor 90. Este şocant, într-adevăr, să privim înapoi în 1992 şi să vedem cât de puţin această realizare a fost luată în calcul de alegătorii americani. După ce a câştigat 49 de milioane de voturi în competiţia electorală din 1988, Bush a fost trimis acasă după un singur termen cu doar 39 de milioane de votanţi încolonaţi în spatele său. Cu toate acestea, lumea întreagă l-a apreciat pentru ceea ce a realizat într-un mandat de 4 ani la Casa Albă. 


George H.W. Bush şi Mihail Gorbaciov FOTO Guliver/Getty Images

Malta - momente importante ale Summitului

George H.W. Bush scria în memoriile sale după vizitele în Polonia şi Ungaria din anul 1989:

„Am realizat că o amânare a unei întâlniri cu Gorbaciov a devenit periculoasă. Foarte multe lucruri s-au petrecut în estul Europei - le-am văzut personal - dacă nu vom controla aceste evenimente ele vor destabiliza Europa şi relaţiile SUA-URSS.“

Echipa lui Bush care a pregătit reuniunea de la Malta nu a dorit să se întâmple ce s-a întâmplat la Reykjavik. Bush nu dorea o discuţie despre controlul armamentelor şi nici despre abolirea completă a acestora. Secretarul de Stat, James Baker, scria în Memorandumul din 29 noiembrie 1989 adresat preşedintelui SUA: „La Summitul de la Malta trebuie să dăm publicului  un nou sens al înţelegerii dialogului americano-sovietic, care va avea un nou ritm şi un nou scop şi în care atât tu cât şi Gorbaciov o să conduceţi împreună ostilităţile“.

Omul din staff-ul Consilierului de Securitate Natională al Preşedintelui, Philip Zelikow, a prezentat reacţiile internaţionale la anunţul întâlnirii de la Malta, menţionând cât de diplomatic a fost tăiat spectrul unui nou Reykjavik. Poziţia americană cu care s-a mers la Malta a fost ca „întâlnirea să nu devină un Summit despre controlul armamentelor“ pentru că, în opinia administraţiei Bush, administraţia Reagan a mers prea departe în a îmbrăţişa ideile lui Gorbaciov privitoare la reducerea armelor nucleare, ceea ce a nemuţumit aripa conservatoare a militarilor din Pentagon. Aici aş remarca faptul că sovieticii deţineau mai multe arme nucleare decât americanii, dar acestea aveau o precizie scăzută faţă de cele americane, lucru demonstrat de testele desfăşurate în poligoane şi care erau supravegheate de ambele ţări. Toate aceste frământări din anii 1990 au ajuns să implice o poziţie pozitivă a adminsitratiei Bush şi care a dus, în 1991, la semnarea Tratatului START I, dar, în acel moment, nisipul din clepsidră se scursese pentru Gorbaciov, era prea târziu să mai denuclearizeze URSS. El pierduse controlul statului. Analizele CIA arătau că sistemul sovietic era în pragul colapsului.

John Helgerson, adjunctul Directorului CIA, evalua situaţia viitoare a URSS: „aceasta se îndrepta spre un sistem pluralist, deşi haotic, dar un sistem democratic“ (lui Gorbaciov i-a urmat Elţîn). La vremea aceea, America îşi aţintise privirile spre graniţele sale, în special în sud în America Centrală. Bush vedea realităţile Americii Centrale ca locul unde Fidel Castro juca şi exporta revoluţiile comuniste. Castro era considerat un demon al răului, iar sandiniştii erau capul de pod al comuniştilor îndreptat spre Texas, Gorbaciov fiind master mind-ul din spatele acestora. La Malta se va discuta despre toate acestea. Agenda viitoarei întâlniri de la Malta s-a tot modificat înainte de Summit. Generalul în rezervă Ed Rowny, pentru o perioadă lungă de timp negociatorul Tratatului SALT[1], i-a recomandat lui Bush că „dacă Gorbaciov va insista pe discuţiile privind reducerile de arme nucleare să le canalizeze  pe derularea procesului şi nu pe reduceri substanţiale, iar dacă va propune un moratoriu referitor la materialele fisionabile şi la producţia armelor nucleare strategice să reţină ca acestea sunt soluţii pierzătoare pentru America la fel ca şi soluţia controlului armelor de pe echipamentele navale“.

În 23 ianuarie 1989, la o trei zile după inaugurarea preşedinţiei, a avut loc prima convorbire telefonică între Bush şi Gorbaciov (12.33 PM-12.46 PM) în care Bush a stabilit ca acest mod de comunicare trebuie să devină periodic, fapt ce s-a dovedit, ulterior, extrem de benefic pentru relaţiile dintre cele două puteri. De partea cealaltă, Gorbaciov dorea un angajament cu noul preşedinte al SUA, sperând ca după discursul său de la ONU despre reducerile armamentului şi ale forţelor convenţionale din Europa, momentul acesta special va continua în relaţiile SUA-URSS pe linia începută de Reagan. În schimb, americanii au schimbat strategia şi au introdus o „pauză“ în relaţiile americano-sovietice la începutul anul 1989.

În februarie 1989, CIA, care în timpul lui Reagan a produs analize de mare acurateţe ale situaţiei globale şi ale reformelor din URSS, acum, la începutul mandatului lui Bush, au făcut o analiză exactă a situaţiei relaţiilor dintre SUA şi URSS. Era la 4 ani de când Comunitatea de Informaţii realizase o evaluare a politici externe sovietice faţă de SUA. Actualul raport evalua toate problemele în mod curent în discuţie cu Moscova şi explora mişcările tactice al Kremlinului în problema controlului armamentelor, a crizelor regionale cu implicarea URSS şi îngrijorările faţă de relaţiile bilaterale. De asemenea, raportul analiza problemele interne şi economice ale Moscovei, motivaţiile militare şi cadrul ideologic pe care se sprijinea politica externă a URSS. Materialul concluziona că Gorbaciov s-a apropiat de obiectivul propus de a reduce tensiunile dintre Est-Vest. 

În martie 1989, Brent Scowcroft Consilierul de Securitate Naţională al preşedintelui Bush scria un Memorandul cu titlul de mare acurateţe „Getting Ahead of Gorbachev“. În material critica noua administraţie că nu ţine pasul cu realizările din momentul administraţiei Reagan în relaţia cu URSS. De asemenea, spunea despre Gorbaciov a aprins imaginaţia multor europeni din estul continentului şi acest lucru trebuie contracarat. Primul punct din Memorandum prevedea crearea imaginii unei politici externe americane condusă de obiective clare. Nicio menţionare a discursului important a lui Gorbaciov la ONU şi nici ceva despre măsurile luate de acesta pentru reducerea armamentelor în Europa. În contrast cu această lipsă de menţionare era reliefat faptul că trebuie consolidată credibilitatea NATO odată cu modernizarea arsenalului nuclear. Scowcrof era neliniştit de influenţa lui Gorbaciov asupra aliaţilor SUA. Casa Comună a Europei, pe care o lăuda Gorbaciov, era văzută de consilier ca pe o provocare care trebuia combătută, nu ca un semn de gândire inovatoare. El a sugerat ca să fie combătută prin rămânerea SUA în Europa şi acceptarea de noi aliaţi din Estul Europei, fără URSS. În final, Memorandumul propunea să nu se acorde statelor din est ajutoare finaciare şi economice şi nici URSS. Scowcroft spunea: „Europa de Est este veriga slabă în strategia lui GorbaciovVom exploata acest lucru dar cu multă precauţie. Cel mai bun mijloc este asistenţa economică catre Est“.

A urmat discutia dintre Gorbaciov şi Baker la Moscova pe 11 mai 1989. Principalul punct de pe agenda de discuţii a fost descurajarea nucleară în Europa. Beker l-a acuzat pe Gorbaciov de jocuri ascunse cu rachetele nucleare tactice în Europa. Sovietici i-au făcut concesii lui Shutz, fostul Secretar de Stat în 1987, adăugând la lista rachetelor care vor fi retrase SS-23, Oka rachetă tactică cu rază scurtă de acţiune, în schimbul promisiunii că astfel de rachete americane nu vor fi instalate in Europa. Baker a apărat decizia SUA de a moderniza rachetele Lance, denunţând poziţia lui Gorbaciov ca fiind în dezavantajul Washington-ului. Gorbaciov a încheiat spunând:

Negocierile privind descreşterea radicală a posibilităţii confruntării în Europa sunt acum pornite. În acest context modernizarea acestui tip de rachete ridică o serie de întrebări. Repet, negocierile au început, hai să vedem cum le introducem într-un cadru de discuţii.“

În 21 iulie, Bush îi scrie lui Gorbaciov după vizita sa în Polonia şi Ungaria o scrisoare al cărei conţinut care era cunoscut doar de anturajul restrâns din jurul lui Bush (Baker, generalul Brent Scowcroft, şeful staff-ului John Sununu). El i-a transmis lui Gorbaciov ca se vor întâlni, dar fără o agendă prestabilită şi îi va remite numai unele posibile arii de discuţie. Gorbaciov era în acel moment la apogeul relaţiilor sale cu Europa Occidentală care îl presa pe Bush să se întâlnească cu liderul sovietic.

În 22 noiembrie, Bush îi scrie lui Gorbaciov şi îi transmite punctele pe care le consideră a fi discutate: (1) Europa de Est; (2) Despre diferenţele regionale - America Centrală, Angola, Afganistan, Asia (Cambogia), Orientul Mijlociu; (3) Cheltuielile militare ale celor două ţări-transparenţă; (4) Viziunea ta şi a mea asupra următorilor 10 ani în lume; Care sunt diferenţele atunci cand tu spui o Casă Comună Europeană şi eu spun o Europă Întreagă&Liberă?; (5) Drepturile omului; (6) Controlul armamentelor-filozofie şi obiective - tratatele discutate în sens general. Bush lasă însă o portiţă pentru discuţii scriindu-i liderului de la Kremlin că are posibilitate să adauge teme de interes pentru el înclusiv date şi detalii despre Perestroika.  

Pe 1 decembrie, în drum spre Malta, Gorbaciov s-a oprit la Vatican pentru o întâlnire cu Papa Ioan Paul al II-lea. Întâlnirea a reprezentat un al doilea moment când un lider rus s-a întâlnit cu un Papă. Prima dată a fost atunci când ţarul Nicolae I s-a întâlnit cu Papa Grigore al XVI-lea în 1845. Gorbaciov l-a informat pe Papa Ioan Paul al II-lea despre viitoarele discuţii de la Malta. 


Mihail Gorbaciov şi George G.W. Bush

Pe 29 noiembrie 1989, Baker, prietenul de încredere a lui Bush şi cel mai bun consilier al lui, îi pregăteşte preşedintelui un Memorandum referitor la întâlnirea de la Malta cu Gorbaciov. Materialul avea 5 pagini şi se va constitui în baza pentru discuţiile dintre cei doi lideri. Acest Memorandum prezintă aşteptările limitate ale americanilor care nu doresc altceva decât o înţelegere clară asupra gândirii lui Gorbaciov. Memorandumul este structurat pe capitole astfel: (1) agenda pentru discuţiile cu Gorbaciov; (2) obiectivele SUA (Perestroika şi problemele economice, elementele de pe agenda Summitului ce urma să aibă loc în 1990, schimbările din Europa); (3) strategia SUA şi problema Perestroika, dar şi problematica referitoare la Ţările Baltice; (4) noi concepte de acţiune şi conflictele regionale. Un obiectiv cheie pentru americani este să înţeleagă gândirea lui Gorbaciov faţă de Europa de Est şi redefinirea intereselor URSS faţă de această zonă care afectează fiecare ţară cu excepţia României, care încă era condusă de Ceauşescu.

2 decembrie 1989, ora 10 am-11.15 am - discuţia între cei doi lideri pe crucişătorul Maxim Gorki, ancorat într-o dană a portului La Valetta din cauza vremii potrivnice de pe mare. Bush şi-a prezentat „non-agenda“ sa, după care Gorbaciov şi-a deschis carneţelul său cu coperţi portocalii şi s-a lansat într-o discuţie filozofică argumentând că metodele Războiului Rece au fost învinse şi că SUA şi URSS sunt condamnate să coopereze de acum înainte pentru mult timp. Gorbaciov i-a mulţumit lui Bush că nu foloseşte agenda tipică Razboiului Rece şi nu profită de situaţia din Europa de Est. Gorbaciov a fost de acord cu poziţiile lui Bush faţă de armele chimice, forţele convenţionale, propunerile pentru viitorul summit, cererea privind exercitarea de presiuni asupra lui Castro ca să nu mai exporte revoluţiile comuniste în America Centrală. Gorbaciov face o radiografie a situaţiei internaţionale:

„Este o regrupare în lumea actuală. Ne îndreptăm de la o lume bipolară la o lume multipolară. Amândoi vom avea de a face cu o Europă într-o continuă integrare. Japonia este un alt factor major. Îmi amintesc de China şi de referirile la ea, China care a devenit o altă nouă realitate pe care nu trebuie să o folosim unul împotriva celuilalt. India devine dinamică şi sunt mulţumit de poziţia echilibrată a lui Ghandi. Apreciem faptul că Ghandi vrea relaţii bune atât cu SUA, cât şi cu URSSCare va fi rolul nostru în această lume? Această regrupare poate fi acompaniată de orientări îngrijorătoare. Spre exemplu, Europa de Est, care nu contează în economia globală, dar iată cum lumea se uită cu interes la ce se întâmplă acolo.“

2 decembrie 1989 ora 12.00-1.00 pm - o întâlnire definită ca one-on-one, dar la care au mai participat Anatoli Cherniacov şi Ben Scowcroft, pe lângă cei doi translatori. S-a vorbit despre Cuba şi Nicaragua, Panama şi Filipine. Gorbaciov a avertizat că în URSS se vorbeşte despre înlocuirea Doctrinei Breznev cu Doctrina Bush. De asemenea, Gorbaciov s-a plâns că Cancelarul Kohl vrea să urgenteze problema reunificării şi a declarat că aliaţii lui Thatcher şi Mitterand i-au spus lui personal că au unele rezerve asupra reunificării. Referitor la Europa de Est, Gorbaciov a spus că are trei propuneri: „(1) schimbarea poziţiei lor în relaţia cu est-europenii pentru a se apropia mai mult; (2) ceea ce nu-mi place este atunci când politicienii occidentali vor o Europă unită având ca bază conceptul de «valorile occidentale». Am fost mult timp acuzaţi de faptul că am exportat ideologia comunistă. Tocmai acest export se practică acuma nu de tine (Bush). Spre exemplu o Germanie reunificată va fi sau nu în NATO?“ La final s-a propus ca temă viitoare o discuţie despre Afganistan.

2 decembrie 1989 ora 1.30 pm-2.45 pm - discuţia s-a axat pe problemele economice ale URSS.

3 decembrie ora 11.45 am-12.45 pm - Gorbaciov a făcut o trecere în revistă a etnicilor ruşi desfăşuraţi de-a lungul continentului Asiatic şi European cu predilecţie în Ţările Baltice. S-a discutat despre reducerea numărului de militari dislocaţi în Europa iar Bush a promis un răspuns după ce va discuta cu aliaţii din NATO. 

3 decembrie 1989 ora 16.35 pm-18.45 pm - întâlnirea a avut loc pe crucişătorul US Belknop. La baza discuţiilor a stat Memorandumul pregătit de Condoleeza Rice, membru în stafful Consiliului de Securitate Naţională. Discuţia a început cu o glumă a lui Gorbaciov: „Iată acum sunt oaspetele tău!“ Bush i-a răspuns: „Îţi place nava mea?“ Între stenogramele sovieticilor şi cele americane există diferenţe importante de nuanţe referitoare la această întâlnire. În vreme ce Cherniacov scrie că Gorbaciov spune: să ne unim eforturile pentru a asigura securitatea mutuală, Rice scrie: să ne unim eforturile pentru verificarea limitărilor armelor nucleare. Cherniacov scrie că Gorbaciov a spus: SUA continuă să fie ghidată de reacţii rapide concept care a fost adoptat acum 20 de ani în contrast cu doctrina sovietică defensivă iar Rice scrie: „un răspuns flexibil al SUA“, nu „o reacţie rapidă“. În timpul acestor discuţii Bush a declarat că este „surprins de rapiditatea cu care se fac schimbările în Europa, iar voi sovieticii sunteţi mai aproape de ele şi sunt convins că ştiţi mai multe“. Gorbaciov a spus că: „atât SUA, cât şi URSS sunt aproape de Europa şi în mod egal implicaţi“. Bush a răspuns: Ceea ce am vrut să spun este că noi nu am fost aşa de aproape de Europa de Est, dar am dori să devenim mai apropiaţi, fără să dăunăm interesului sovietic“. Gorbaciov a apelat la Bush să susţină un Summit Helsinki II care să discute un cadru pentru schimbările revoluţionare în cadrul Casei Comune al Europei, ceea ce ar permite Tratatului de la Varşovia şi NATO să dezvolte relaţii mai mult politice decât militare. Cei doi au avut o dezbatere serioasă asupra conceptului de valori occidentale (cele pe care Vladimir Putin le respinge acum) pe care sovieticii nu-l agrează. La finele discuţiei au căzut de acord ca acest concept să fie redefinit ca „valori democratice“. S-a discutat apoi despre Siria şi Afganistan discuţie la care au achiesat şi Baker şi Severdnaze. Cherniacov consilierul pe probleme de politică externă scrie în jurnalul său la o lună după Summitul de la Malta: „În Malta, Gorbaciov şi Bush au dat o speranţă umanităţii“.


George H.W. Bush şi soţia sa Barbara FOTO Guliver/Getty Images

CV-ul lui George H.W. Bush

George H.W. Bush, al 41-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, are un CV impresionant: a fost, conform biografului său, cel mai tânăr pilot din aviaţia americană şi a activat în zeci de misiuni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost ambasador al Statelor Unite la ONU, diplomat în China în timpul lui Mao Zedong, director al CIA şi vicepreşedintele lui Ronald Reagan pe perioada ambelor mandate ale acestuia. Şi-a început cariera politică în 1964, când a candidat pentru un loc în Senat şi a pierdut din cauza unui discurs cu nuanţe de extremă dreaptă. Doi ani mai târziu, a candidat din partea republicanilor pentru Congres şi a câştigat un loc în districtul Houston, un loc ocupat de peste 80 de ani de Democraţi. În 1989 candidează şi câştigă preşedinţia Statelor Unite. În timpul mandatului său a luat sfârşit Războiul Rece, URSS s-a prăbuşit, în Europa de Est regimurile comuniste s-au destămat. Imediat după începutul mandatului, în octombrie 1989 a căzut Zidul Berlinului şi s-a intrat în linie dreptă în ceea ce priveşte reunificarea Germaniei, al cărei susţinător a fost. Aliaţii arabi au fost protejati între 1990-1991 în războiul împotriva lui Saddam Hussein. Relaţiile permanente cu oficialii guvernului de la Moscova, în special cu Gorbaciov, ultimul secretar general al Partidului Comunist al URSS, au adus schimbări radicale în Europa şi au dus la detensionarea relaţiilor dintre cele două ţări. Astfel, la începutul anului 1990, preşedintele Bush s-a adresat Congresului, anunţând că în urma înţelegerii pe care a făcut-o cu Moscova se vor diminua efectivele militare desfăşurate de URSS în Europa Centrală şi de Est şi cele americane din Occident. De asemenea, a reuşit să convingă Moscova să lase fostele state comuniste din Europa de Est să-şi decidă singure viitorul politic. Mandatul lui George H.W. Bush este unul din cele mai importante, alături de cel a lui Donald Reagan, pentru rolul pe care America îl joacă în lume. Încheierea Războiului Rece, odată cu reunificarea Germaniei şi destrămarea Tratatului de la Varsovia, cu toate implicaţiile acestuia privitoare la fostele state comuniste, au fost motivele pentru care George H.W. Bush trebuie menţionat în toate tratatele de istorie ale secolului XX. 

Post scriptum: Să-i păstrăm o amintire frumoasă preşedintelui George H W Bush pentru ceea ce a realizat, sprijinind încheierea Războiului Rece şi pregătind lumea pentru secolul XXI!


[1]Tratatul START I - Strategic Arms Reduction Talks - a fost semnat la 31 iulie 1991 la Moscova de Mihail Gorbaciov, în perioada respectivă preşedinte al Uniunii Sovietice, şi de omologul său american, George Bush. Acesta a înlocuit acordul SALT-Strategic Arms Limitation Talks - Negocieri pentru limitarea armelor strategice, semnat în 1972 şi 1979 de Statele Unite şi Uniunea Sovietică care prevedea limitarea dezvoltării armamentului.