În cazul de faţă, omul care redeschide porţile scandalului este senatorul democrat Ron Wyden care, într-o scrisoare din 16 iunie 2020 adresată lui John Ratcliffe, director în cadrul CIA, îi cere informaţii asupra a ceea ce numeşte „problemele extinse de securitate cibernetică în cadrul comunităţii de informaţii“.  

Despre ce ar fi vorba? Pur şi simplu, spune Wyder, despre faptul că nu au fost rezolvate nici până azi problemele ultra-grave devenite publice în primăvara anului 2017 când cei de la Wikileaks au publicat tot ceea ce conţinea o bază de date secretă a CIA, acolo unde se aflau „uneltele specifice“ pentru hackeri care urmau să penetreze diverse obiective şi, la ordin, să declanşeze atacuri distrugătoare.

Incidentul a fost investigat de o echipă specială de la CIA Wikileaks Task Force“ care - spune senatorul american -, a realizat un raport pe care l-a transmis directorului CIA. În acest an, Departamentul de Justiţie a dat publicităţii un fragment din acest raport...datele din Wikileaks au adus la lumină multiple eşecuri ale CIA“ ceea a ce a permis funcţionarului CIA să fure cel puţin 180 gigabiţi“ de informaţie, cea mai mare pierdere de date din istoria CIA“.

Centrul CIA pentru spionaj cibernetic CCI, a pus pe primul loc activitatea de a construi arme cibernetice în defavoarea securităţii propriilor lo sistem. Practicile cotidiene de securitate au devenit extrem de laxe... Multe dintre armele noastre cibernetice cele mai importante nu erau compartimentate, diverşii utilizatori împărţeau între ei parole de nivelul unui administrator, nu existau controale media eficiente şi istoricul datelor era disponibil pentru utilizatori în mod indefinit. Mai mult decât atât, CCI s-a concentrata supra construirii unor arme cibernetice şi a neglijat să pregătească soluţii de rezervă în cazul în care aceste „unelte“ ar fi fost compromise. Aceste probleme erau emblematice pentru o cultură care a evoluat în decursul anilor şi care adesea a pus pe primul loc creativitatea şi colaborarea în dauna securităţii“.

Scandal? Da, într-o anumită măsură deoarece părea evident că după asemenea semnal de alarmă, aveau să urmeze transformări capitale. Nu a fost cazul, spune acum senatorul american în scrisoarea sa din 16 ianuarie, enumerând câteva breşe de securitate asupra cărora cere lămuriri urgente, până pe 14 iulie. 

Găsiţi în finalul acestui text scrisoarea integrală a senatorului american şi judecaţi dvs - în cazul în care datele se confirmă - care este posibilul nivel de vulnerabilitate al sistemelor de super-protecţie care apără secretele CIA.

Pentru a înţelege pe deplin contextul, aveţi şi Raportul final din 2017 al Wikileaks Task Force, un Intelligence Brief unde se spune că „Am eşuat în a recunoaşte sau a acţiona într-un mod coordonat la apariţia semnalelor că una sau mai multe persoane care posedă acces la informaţia clasificată CIA reprezentau un risc inacceptabil la securitatea naţională

Document „sanitizat“ din greu şi totuşi exploziv, aşa cum au spus experţii de securitate, fie şi numai datorită faptul că se confirma oficial faptul că au ieşit la iveal cel puţin 35 de unelte specializate pentru uzul hackerilor profesionişti, precum şi documentele CIA asociate cu acestea.

În total, Wikileaks a publicat 8761 de documente, secrete, ultra-secrete şi confidenţiale legate de uneltele de înaltă tehnologie create special pentru activităţi de hacking şi supraveghere electronică, folosite pentru „spargerea“ telefoanelor, aplicaţiilor de telefonie. Sunt 34 terabiţi de date, echivalentul a 2,2 miliarde pagini de text.

Surse multiple au prezentat, de atunci şi până azi, „cutiile de scule“ respective şi, firesc, este imposibil ca cineva să poată gera veridicitatea totală a informaţiilor. Puteţi găsi aici una dintre cele mai complete asemenea prezentări, puteţi s-o lecturaţi ca pe un roman de spionaj spionaj-high tech. Sau, dimpotrivă, să luaţi foarte în serios ce scrie acolo.

În orice caz, sursa generală (denumită „VAULT 7“ de către cei de la WikiLeaks, a putut identifica multiple breşe de securitate în sistemele de protecţie ale agenţiilor de informaţii americane şi în serverele armatei americane.

De ce acest scandal poate face nespus de mult rău? Deoarece, începând din 2017, revelaţiile acestea nu au încetat să otrăvească relaţiile din spaţiul euro-atlantic, începând, dacă vă mai amintiţi, cu apariţia acuzaţiilor privind spionarea de către americani a reţelelor telefonice din diverse ţări aliate din NATO.

Dar mai există un aspect şi s-ar putea ca evoluţia de ultimă oră a vulnerabilităţilor create de ceea ce se afla în „cutiile de scule“ respective ajunse pe diverse mâini, actori statali şi non statali, să fie generat un început de reacţii înspăimântate. Nu uitaţi că atunci, în 2017, diverse servicii de informaţii au afirmat că fuseseră literalmente golite cutiile de scule cibernetice. Lucru foarte serios, dar agravat, cum spuneam, de faptul că fiecare „armă“ construită era desemnată pentru a ataca o vulnerabilitate aparte a sistemelor informatice ale duşmanilor. Dar şi a aliaţilor (unii răuvoitori spun că asta ar fi fost rolul lor iniţial). Se mai spune că unele dintre aceste arme ar fi încă active sau se tranzacţionează pe Dark Net. Oricum, încercarea celor de la CIA de a obţine inculparea fostului lor funcţionar Joshua Schulte (acuzat de a fi transmis Wikileaks documentele) a eşuat şi marle juriu din New York nu a putut ajunge la o decizie tocmai pentru că devenise evident că la documentele super-clasificate în cauză avuseseră acces atâtea persoane...

Ce se petrece cu adevărat? Loviturile aceste devin din ce în ce mai dure şi nimeni nu poate să spună ce costuri vor produce la nivelul securităţii planetare.