La modul serios, nimeni nu mai are vreo speranţă că în acest cadru s-ar putea găsi sau s-ar putea impune soluţii  pentru rezolvarea unor situaţii cu înalt potenţial conflictual implicând prezenţa sau interesele ţărilor cu statut de membru permanent în Consiliul de Securitate. Mai mult chiar, nimeni nu pare să mai ia în serios tratate negociate şi parafate de majoritatea covârşitoare a Statelor Membre ale ONU. Un eemplu este ce se întâmplă acum cu cel puţin două documente programatice ce ar fi putut influenţa soarta lumii: Tratatul privind interzicerea armelor nucleare sau Pactul asupra migraţiei. Şi de ce n-ar fi aşa dacă superputerile ştiu că nu sunt (sau nu mai sunt) în niciun fel obligate să respecte regulile. Uite, spre exemplu Rezoluţia supusă votului pe 1 noiembrie din Adunarea Generală a ONU prin care, cu o largă majoritate (189 de voturi pentru, două împotrivă - SUA şi Israel - şi nici o abţinere) prin care se cerea ca SUA să ridice embargoul economic, comercial şi financiar împotriva Cubei. Absolut degeaba deoarece americanii nu vor nici să audă de aşa ceva. Punct. 

Ridicolul tragic al situaţiei este dat că problema a fost dezbătută timp de două zile în condiţiile în care se ştia foarte bine care va fi rezultatul din moment ce, din 1992 încoace, o asemenea Rezoluţie este pusă anual pe agenda Adunării Generale a ONU. Şi, de fiecare dată, tot nu se întămplă nimic. Singurul rezultat tangibil în sensul că posibil de realizat este decizia de a repune subiectul pe agenda de anul viitor.

În consecinţă, fiind atât de limpede că sistemul global nu mai funcţionează la acest nive, Donald Trump a declanşat acum împtriva Iranului întreg complexul sancţiunilor globale, cel mai dure impuse vreodată în istorie de SUA, în scopul „de a priva regimul (iranian n.n.) de veniturile pe care le foloseşte pentru a răspândi moartea şi distrugerea în întreaga lume“ , după cum se exprima Mike Pompeo, şeful diplomaţiei americane. Sancţiunile respective vor deveni efective de luni dimineaţă şi vizează sectoarele energiei, finanţelor, construcţiilor navale şi transportul maritim.

Pe lista sancţiunilor se vor mai afla şi peste 700 de persoane fizice, entităţi diverse, dar şi principalele instituţii financiare iraniene alături de Banca Centrală a ţării.

În acelaşi moment, pe contul său de Twitter, Preşedintele Trump afişa o fotografie a sa neobişnuit de sobră, pe un fundal de cer de furtună, însoţită de anunţul „Sanctions Are Coming“ („Vin sancţiunile“), aluzie la de acum binecunoscutul titlu al primului episod din Games of Thrones: „Winter is Coming“.

Extrem de serioase, cel puţin teoretic, ar putea fi efectele globale ale sancţiunilor respective căci Statele Unite au indicat extrem de clar că orice ţară din lume care va încerca într-un fel sau altul să conturneze măsurile americane vor suferi de pe urma unor retorsiuni severe. Ce înseamnă asta exact, încă nu se ştie nimic în afara promisiunii făcute de Pompeo care a spus că SUA „vor aplica în mod agresiv“  sancţiunile respective, ceea ce lasă loc deschis la orice fel de interpretări posibile şi la orice tip de scenariu, inclusiv la cel în care americanii ar putea încerca impunerea unei blocade totale sau chiar a unei zone de interdicţie a accesului înspre Iran cu ajutorul forţelor impresionante de care dispun în bazele din Orientul Apropiat sau de pe grupurile de luptă din Flota din Oceanul Indian.

Totodată, ca element extrem de interesant, marţi, pe 5 noiembrie, vom afla şi lista celor 8 ţări prietene pe care SUA le-a exceptat de pe lista globală a naţiunilor care nu au voie să importe petrol iranian. Aşa cum era de aşteptat, singura precizare făcută de Pompeo a fost că ţările aliate din Uniunea Europeană nu vor beneficia de acest regim de excepţii. Ceea ce a provocat imediat un răspuns dur (dar fără consecinţe) al celor mai apropaţi aliaţi europeni ai SUA, adică UK, Germania şi Franţa, ţări care au declarat că „regretă profund“ decizia americană.

Care sunt cele opt ţări care vor putea importa petrol american deoarece, cum adăuga Mike Pompeo, „deoarece au făcut dovada că au făcut eforturi importante de a a-şi scădea importurile până la nivel zero“ şi, aşa cum e normal, „cooperează cu SUA pe numeroase alte fronturi“?. Până marţi, bursa zvonurilor e deschisă: ministrul turc al Energiei confirmă că ţara sa se află pe listă, poate alături de Irak, Japonia, India sau Coreea de Sud.  

Asta este situaţia din acest moment dar nu există vreo îndoială că va evolua rapid, potenţând dramatic nu numai starea conflictual-explozivă din Orientul Apropiat ci ridicând semne de întrebare dramatic pentru ceea ce mai înseamnă spaţiul odinioară considerat a fi indestructibil al cooperării euroatlantice. Asta pentru că vor exista retorsiuni (sau încercări de replică) din partea unor ţări sau grupuri de ţări ale căror interese comerciale sunt lezate şi ale căror economii, fără îndoială, vor avea de suferit direct şi indirect de pe urma deciziilor americane.

Sistemul imaginat de europeni, acel „Special Purpose Vehicle“ pe care vi l-am descris în urmă cu ceva timp, un fel de troc sofisticat, va putea funcţiona oare? Este posibil, aşa că Steven T. Mnuchin, Secretarul pentru Trezorerie, avertiza foarte clar că SUA, într-o asemenea eventualitate, „vor continua în mod agresiv să urmărească aplicarea soluţiilor lor“ , iar Mike Pompeo dădea asigurări că, deja, cea mai mare parte a companiilor europene care operau în Iran au părăsit deja ţara.

E atât de simplu? Poate da, în cazul în care ameninţarea americană mai are puterea de descurajare din trecut. Dar trebuie să aşteptăm să vedem ce se va întâmpla în această săptămână. Deocamdată, rapoartele agenţiilor de informaţii vorbesc despre o activitate super-intensă a petrolierelor în zona Golfului, nave care încearcă să scoată acum cât mai mult petrol din zonă şi care şi-au stins stimele de geolocalizare (AIS) „în scopul de a introduce cât mai multă confuzie înainte de intrarea în funcţie a sancţiunilor americane“, după cum afirmă cei de la TanckerTracker.

Un element interesant şi care vine cumva, cel puţin acum, împotriva previziunilor americane, este scăderea importantă a cursului barilului BRENT (-9% faţă de valoarea de luna trecută). Cu titlu informativ, iată opinia lui Kamel Mohab, şeful de la Magma Oil după care promisiunea făcută de Preşedintele Trump privind reducerea la zero a exporturilor iraniene este irealizabilă:

În momentul episodului precedent de sancţiuni împotriva Iranului, ruşii şi chinezii susţineau SUA şi, în aceste condiţii, americanii nu au reşit să reducă producţia iraniană decât la 2,8 milioane de barili pe zi. Adică cu un milion sub baremul normal. Numai că acum americanii vor fi singuri.“

Aşa este, dar americanii îşi anunţă intenţia de a lovi în capacitatea unui mare număr de instituţii financiare şi bancare iraniene de a folosi sistemul SWIFT, adică platforma prin care se operează ce mai mare parte a transferurilor financiare (aproximativ 18 milioane de plăţi pe zi), legând între ele bănci şi instituţii financiare din 210 ţări. Problema este că SWIFT (Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication) este o compaie din Belgia şi, în cosecinţă, fincţionează după legislaţia UE. Dacă se deschide un conflict de amploare, Statele Membre UE ar putea să nu urmeze dorinţele americane şi să lase deschis sistemul SWIFT atâta timp cât iranienii nu încalcă legislaţia europeană.

Foarte complicate perspective, dar nu sunt deloc teoretice, de mâine se deschide ceea ce ar putea fi un coflict comercial global cu consecinţe economice evidente dar şi cu unele politice absolut deloc neglijabile.

Lumea abandonează cadrul global de joc şi înţelegerile de odinioară. Se revine la formula „care pe care“, iar Donald Trump este convins că va reuşi să arate că ştie şi poate să impună tuturor răspunsul de forţă american. Şi avertismentul său trebuie luat absolut în serios: „Winter is coming!“.

Eu cred că deja a sosit.