Rusia închide şi interzice Deutsche Welle, ca răspuns la interzicerea RT în Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deutsche Welle. FOTO Shutterstock
Deutsche Welle. FOTO Shutterstock

Rusia a ordonat închiderea biroului local al radioteleviziunii internaţionale germane Deutsche Welle (DW) şi a interzis programele acesteia, ca represalii faţă de interzicerea postului rus RT de a difuza în Germania, relatează AFP.

Ministerul rus de Externe enumeră joi într-un comunicat ”măsurile de retorsiune adoptate de Moscova”, şi anume ”închiderea biroului” local al Deutsche Welle, ”retragerea acreditărilor tuturor angajaţilor” acestui birou şi ”întreruperea emisiunilor” acestuia pe teritoriul rus.

Ministerul anunţă, de asemenea, lansarea unei proceduri vizând recunoaşterea Deutsche Welle drept ”agent străin”, o etichetă infamantă şi controversată aplicată mai multor instituţii de presă ruseşti care critică puterea.

Potrivit diplomaţiei ruse, sancţiuni sunt de asemenea prevăzute împotriva unor ”reprezentanţi ai structurilor de stat şi publice germane implicate în restrângerea difuzări RT”.

Ministerul precizează că aceste măsuri reprezintă doar o ”primă etapă” a represaliilor Moscovei şi ameninţă cu alt răspuns ”în timp util”.

Aceste sancţiuni sunt impuse în urma interzicerii - de către autoritatea germană de reglementare ZAK - a postului rus RT să difuzeze în limba germană pe site şi pe o aplicaţie mobilă.

Difuzarea prin satelit a RT a fost întreruptă în decembrie, la solicitarea autortăţilor germane.

ZAK a precizat că ”autorizarea necesară” difuzării RT nu a fost ”nici cerută şi nici acordată”, însă Moscova consideră că aceste măsuri sunt ”motivate de consideraţii politice”.

Inaugurat în 2005 sub numele de ”Russia Today”, postul RT - finaţat de statul rus - s-a dezvoltat prin difuzori şi site-uri în mai multe limbi - engleză, franceză, spaniolă, germană şi arabă.

Considerat un instrument de propagandă al Kremlinului în lume, postul a creat controverse în mai multe ţări.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite