Ziua Z în Israel: Magicianul Netanyahu a rămas fără trucuri?
0
Miercuri, 2 iunie, este ziua Z în Israel. După 15 ani ca prim-ministru, ultimii 12 neîntrerupt, cel mai longeviv premier al statului din istorie, ajuns la 71 de ani, Benjamin Netanyahu este pe punctul de a pierde guvernarea.
Este ultima zi în care Coaliţia Schimbării a lui Yair Lapid şi Naftali Bennett, o coaliţie de 7 partide, poate veni cu Guvernul prezentându-l Preşedintelui Reuven Rivlin. Până la miezul nopţii vom şti dacă avem un guvern al Opoziţiei sau dacă mandatul pleacă pentru nominalizare în Knesset, gata să fie preluat, din nou, de către Netanyahu.
Luni, marele anunţ a fost făcut: Naftali Bennett, liderul partidului Yamina, considerat de extremă dreapta, situat chiar mai la dreapta decât Likud-ul lui Netanyahu, a anunţat că a ajuns la un acord cu Yair Lapid, preşedintele celui mai important partid al opoziţiei, Yesh Atid. Astfel, coaliţia ar atinge o masă critică în care doar voturile partidului islamist arab Ra’am al lui Mansour Abbas ar urma să valideze diferenţa de voturi. Dacă acordul – care presupune o primă jumătate de mandat a lui Bennett, primii doi ani, urmat de alţi doi ani ca premier ai lui Yair Lapid – va fi semnat, iar majoritatea va avea şi sprijinul partidului arab, totul până la miezul nopţii, putem spune că Israelul are guvern.
Există, fireşte, şi posibilitatea ca acest acord şi majoritatea să nu fie atinse. Magicianul Netanyahu, cel care a făcut posibile până astăzi amânarea şi prelungirea unei guvernări proprii, sub diferite forme – în pragul celei de-a cincea runde de alegeri anticipate – pare să fi rămas fără trucuri, dacă jocul politic se închide astăzi. Situaţia sa este cu atât mai complicată cu cât îl pândeşte nu numai pierzania politică şi înlocuirea din fruntea Likud, dar chiar, în lipsa imunităţii, desfăşurarea celor 4 procese penale în care este implicat, din care două sunt deja în instanţă. În această perspectivă, preocuparea liderului israelian e cu atât mai importantă.
Totuşi, Netanyahu este cunoscut pentru capacitatea sa de adaptare şi de funcţionare în mijlocul crizelor, fiind capabil să întoarcă în favoarea sa jocuri şi procese care, altfel, ar părea definitiv pierdute. A făcut-o la ultimele alegeri, acum un an şi aproape jumătate, când a format o coaliţie cu oponentul Alb Albastru, Benny Gantz, care l-a ţinut la guvernare şi a prăbuşit guvernul până la votarea bugetului. Astfel, pe această înţelegere, Netanyahu pierde oricum guvernarea în toamnă, dacă până în septembrie nu are alegeri şi un guvern legitim pe care să-l conducă, în funcţie. Guvernul interimar va fi preluat de Gantz, fostul şef al statului major al Tsahal, Armata israeliană. Dar dacă votul din Knesset al unei formule de Coaliţii a Schimbării încheiată până la miezul nopţii nu consemnează victoria noii coaliţii şi instalarea noului guvern, toate manevrele sunt deschise.
De remarcat însă un alt element important: în ciuda rivalităţilor interne, a ciocnirilor din faţa Moscheii al Aqsa şi de pe esplanada Moscheilor de Ramadan, în Estul Ierusalimului, a evacuării arabilor din zona Ierusalimului de Est în plin Ramadan, prin hotărâri judecătoreşti, a ciocnirilor de acolo şi din întreg Israelul, apoi a războiului din Gaza, declanşat de tirurile cu rachete ale Hamas, totuşi formarea majorităţii cu participarea unui partid arab e un semnal pozitiv. Participarea partidelor arabe la viaţa internă din Israel devine obligatorie, atât timp cât ele reprezintă 20% din populaţie, iar această perspectivă e cu atât mai importantă pentru că ar putea deschide punţi de comunicare mai solide cu palestinienii şi chiar să permită perspectiva abordărilor constructive ale procesului de pace, pe noi baze de înţelegere.
Nu e simplu, blocaje sunt multiple, jucătorii nu sunt neapărat înclinaţi să se angajeze în soluţionarea unui conflict lung şi cu multe piedici, dar e o deschidere fără precedent, care marchează şi un trend în Israel şi în regiune: în viitor va conta şi minoritatea arabă, şi relaţiile sale în teritorii, cu precădere în Cisiordania. Iar această perspectivă ar putea fi îmbucurătoare pentru aranjamentele de aplicare a unei soluţii a Celor Două State, aprobate şi susţinute la nivel politic şi oficial, dar într-o realitate care seamănă mult mai mult în situaţia de pe teren cu cea a unui singur stat, cu drepturi extinse pentru palestinieni. Şi cu tendinţa ca, demografic, această componentă arabă să domine în viitor politicile statului reunit. Sau, per a contrario, să ofere argumente solide înfiinţării unui Stat Palestinian, cel puţin în Cisiordania.
Se încarcă comentariile...
