Turcia. Un teleevanghelist a fost condamnat la peste 1.000 de ani de închisoare pentru abuz sexual şi spionaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teleevanghelistul Adnan Oktar a fost condamnat luni la peste 1.075 de ani şi trei luni de închisoare, fiind găsit vinovat de abuz sexual asupra unor minori, spionaj şi criminalitate organizată.

Adnan Oktar, în vârstă de 64 de ani, a ajuns în colimatorul regimului Erdogan pe motivul că ar fi susţinut o organizaţie teroristă.

Cunoscut pentru că era înconjurat de femei pe care le numea „pisoiaşi” şi cu care juca şi dansa pe postul său de televiziune, teleevanghelistul a fost arestat în 2018.

Zeci de adepţi ai săi au fost, de asemenea, reţinuţi de poliţie şi mulţi au primit sentinţe grele luni, transmite agenţia de presă DPA, preluată de Agerpres în pagina electronică.

Potrivit agenţiei de presă Anadolu, 236 de persoane sunt inculpate în dosarul Oktar, dintre care doar 78 sunt arestate.

Adnan Oktar a atras numeroşi urmăritori cu dezbaterile religioase pe care le organiza pe postul său de televiziune A9. Acesta din urmă a fost amendat în februarie 2108 de RTUK, autoritatea de reglementare în domeniul audiovizualului din Turcia, pentru difuzarea de emisiuni abuzive la adresa femeilor.

Oktar a negat toate acuzaţiile formulate împotriva sa, susţinând că este victima unui complot.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite