Mişcările sunt extrem de rapide, se lucrează în contratimp,  deoarece e clar pentru toată lumea că viitoare Administraţie Biden va fi obligată să ia nişte măsuri dificile şi de mare amploare pentru a ieşi treptat din izolarea la care Trump şi politica sa au condamnat America, sporind nivelul inamiciţiilor la un nivel niciodată văzut sau posibil de prognozat, fie şi numai în atât de agitatul spaţiu euro-atlantic şi relaţia instabilă cu aliaţii europeni.

În contextul scandalurilor parcă nesfârşite care vin de la Washington şi al certurilor politice care cresc mereu în intensitate şi acoperă o din ce în ce mai mare suprafaţă a vieţii sociale, nimeni nu mai este foarte atent la mişcările de profunzime care tind să completeze definitiv un segment al unei relaţii strategice gândite, în cazul în care vorbim, pentru a asigura Germaniei şi unei părţi din UE acces direct, prin conductă submarină Nord Stream 2, la gazul rusesc, garanţie inestimabilă ca valoare civilă şi militară, ocolind şi, în acelaşi timp, scoţând din circuitul de primă utilitate vechile reţele de conducte din Ucraina şi Polonia. Desigur, pentru moment, din considerente politice pe termen mediu, ruşii vor mai lăsa ceva să treacă prin vechile conducte, pentru a nu fi acuzaţi că folosesc "politica energetică" drept "armă de şantaj energetic". Şi, în aceeaşi idee, ruşi au fost de acord să livreze şi R. Moldova gaz la un preţ pe care ţara să şi-l poată permite fără a intra în faliment.

În cazul relaţiei gigantice pe care o presupune Nord Stream 2, din punct de vedere american, aceasta a devenit cea mai mare problemă pe care Trump a pus-o foarte dur în faţa partenerilor săi europeni pe care tot a sperat că-i va vedea aliniindu-se să cumpere gaz lichefiat (şi arme) din SUA. Prea puţini şi-au ignorat interesele economice pentru a face plăcere aliatului strategic american (mai ales în contextul pandemiei) şi aşa se face că a crescut dimensiunea sancţiunilor americane la adresa participanţilor la proiectul Nord Stream 2. E vorba despre cele mai dure sancţiuni americane, mai stricte decât cele (şi acelea cu puţine efecte reale) împotriva iranienilor. Politicienii de la Washington au sperat la modul cel mai sincer că Uniunea Europeană va susţine pe lungime procesul acesta de sancţiuni, dar asta nu s-a întâmplat din cauză că decidenţii politici de la Burxelles au măsurat efectul acestora asupra economiei în general şi în special asupra intereselor companiilor implicate dar şi intereselor pe termen lung şi foarte lung ale consumatorilor europeni. GAZPROM şi-a reluat acum operaţiunile şi a terminat instalarea conductelor în sectorul german, rămânând de amplasat doar conductele din zona economică exclusivă daneză. Chiar în condiţiile sancţiunilor americane, constructorii au anunţat că proiectul va fi încheiat în 3-4 luni.

Soluţia germană pentru a ocoli efectele sancţiunilor americane

Vest europenii, aliaţii noştri din UE şi NATO, s-au întrecut în soluţii pentru a evita în mod legat efectele sancţiunilor americane care ameninţau să producă efecte directe la nivelul tranzacţiilor comerciale dar şi, extensiv, asupra companiilor ţărilor care colaborau în orice fel cu ţara-ţintă pentru programul de sancţiuni. Astfel a fost conceput, pentru a conturna sancţiunile americane privind Iranul, o adevărată arhitectură financiară, o găselniţă pentru a scoate schimburile comerciale din zona plăţii în dolari americani. În cazul Nord Stream 2, ameninţările americane făcuseră ca diverse companii deţinătoare de utilaje specializate pentru aşezarea conductelor să se retragă de teamă că vor fi interzise în alte proiecte ulterioare din zona de influenţă americană. Ruşii au rămas doar cu propriile lor nave care, nefiind iniţial proiectate pentru asemenea lucrări de mare amplitudine, au trebuit modificate, ceea ce ce a implicat costuri mari şi, evident, a dus la întârzierea lucrărilor.

De unde bani? Răspunsul a venit în aceste zile: statul german Mecklenburg-Pomerania occidentală - land federal situat în nordul Germaniei, pe ţărmul Mării Baltice - a creat, cum spun cei de la BILD, "un fond special care sprijină şi promovează acţiunile de protecţie a climatului în statul respectiv prin intermediul unui mare număr de organizaţii şi instituţii, prin acţiuni ale societăţii civile şi care, în acelaşi timp, să contribuie la încheierea proiectului Nord Stream 2...noile sancţiuni americane fac necesară urgentarea creării acestui fond". Într-un comunicat de presă al Parlamentului statului (îl puteţi accesa aici) adaugă, ca explicaţie suplimentară, că sprijinul pentru încheierea proiectului respectiv este absolut necesar în cadrul procesului tranziţiei naţionale de la dependenţa de energie nucleară şi de cărbune în favoarea unor soluţii energetice alternative. Consorţiul Nord Stream 2 a oferit fundaţiei suma de 20 milioane euro. În plus, ca lucrurile să fie foarte clare, doamna Manuela Schwesig, premierul statului Mecklenburg, a precizat că Fundaţia va susţine companiile naţionale implicate în procesul de construcţie, dar şi în operarea viitoarei conducte Nord Stream 2.

În acelaşi timp, ieri, danezii au anunţat că au primit programul oficial de construcţiei al conductei care, aşa cum precizau oficialii de la Copenhaga, începe în EZZ daneză (zona economică exclusivă) pe 15 ianuarie, adică în momentul în care nava Fortuna părăseşte apele teritoriale germane.

În paralel, aproximativ în acelaşi stadiu de finalizare se află şi Turk Stream, cealaltă conductă care închide într-un cleşte strategic interesele de securitate pe termen lung şi foarte lung ale Europei Centrale şi de est. Noi nu discutăm despre asta deoarece, după ce am ieşit şi din ecuaţia cu Kazahstan, rămâne să ne exploatăm (sub presiunea urgenţei şi a unor foarte ferme angajamente de cooperare luate pe vremea Administraţiei Trump) propriile zăcăminte din Marea Neagră. Până atunci, cum am făcut-o şi până acum, vom importa de la ruşi sau, eventual, la mâna a doua, poate de la bulgari, sârbi şi unguri, marii beneficiari din zona noastră ai Turk Stream.

Dar, politic vorbind, opţiunea Europei o vedem din ce în ce mai clar, aşteptăm pe cea a Administraţiei Biden şi viziunea sa asupra securităţii de aprovizionare energetică a Europei, cu dependenţele într-o direcţie sau alta. Linia Germania-Franţa se desprinde cu prima demonstraţie concretă despre ce s-ar putea face. Şi, dacă ceea ce am auzit se va confirma, soluţia germană cu înfiinţarea de fundaţii, ar putea fi o soluţie la care să se apele din ce în ce mai des în spaţiul Marea Neagră-Marea Mediterană - pentru rezolvarea dilemelor similare din domeniul energetic.