Suveranitatea israeliană asupra Înălţimilor Golan: schimbare de politică sau sprijin electoral pentru Netanyahu

Preşedintele american Donald Trump şi premierul israelian Benjamin Netanyahu au semnat un act care recunoaşte Înălţimile Golan drept teritoriu israelian FOTO EPA-EFE / Shawn Thew

După celebra afirmaţie privind retragerea trupelor americane din Siria, iată că o nouă afirmaţie a Preşedintelui american Donald Trump stârneşte nedumerire şi preocupare în Orientul Mijlociu: anunţul privind perspectiva Washingtonului de a recunoaşte suveranitatea israeliană asupra Înălţimilor Golan.

Şi cum Secretarul de Stat Mike Pompeo este în turneu în Orientul Mijlociu, în Israel şi Liban, cu doar o săptămână înainte de vizita oficială a Premierului israelian Benjamin Netanyahu la Casa Albă, afirmaţiile au stârnit controverse şi comentarii multiple.

Încălcarea Rezoluţiei 242 a Consiliului de Securitate al ONU

Este clar că, dacă Preşedintele american şi-a dorit Premiul Nobel pentru Pace, aşa cum a primit predecesorul său, Barack Obama, chiar la început de mandat, pentru politica sa zero arme nucleare, afirmaţia sa faţă de suveranitatea israeliană asupra Înălţimilor Golan tocmai l-au lăsat fără această perspectivă. Recunoaşterea capitalei Israelului la Ierusalim a fost un gest care nu a încurajat pacea, dar nu periclita legislaţia internaţională ce prevedea că Vestul Ierusalimului e israelian, iar Estul arab.

De data aceasta, afirmaţia privind Înălţimile Golan se referă strict la încălcarea Rezoluţiei 242 a Consiliului de Securitate al ONU – deci cu vot American - ce prevedea frontierele din 1967 cu Înălţimile Golan şi Cisiordania - teritorii palestiniene. Ca să nu vorbim de rezoluţii ulterioare sau baza Procesului de Pace din Orientul Mijlociu şi pacea care a dat 3 premii Nobel – Itzak Rabin, Shimon Perez şi Yasser Arafat – înainte de relansarea conflictului cu a Doua Intifadă.

Ei bine ce a determinat această reacţie? E vorba despre o schimbare fundamentală de politică a SUA în Orientul Mijlociu sau de un sprijin electoral pentru Premierul Netanyahu, aflat în campanie electorală? E greu de spus şi vom vedea paşii următori.

Dumnezeu l-a ridicat pe Donald Trump preşedinte ca să apere Israelul de Iran

Dar Donald Trump ne-a obişnuit cu imprevizibilitatea sa şi cu susţinerea cauzei israeliene în Orientul Mijlociu. Până într-acolo încât Secretarul de Stat Mike Pompeo a anunţat că Dumnezeu l-a trimis pe Trump ca să salveze/să apere Israelul de Iran. O convingere personală, pronunţată într-o publicaţie creştină, dar cu costuri relevante. Nu că Mike Pompeo nu ar fi recidivist, el a declarat că Dumnezeu a vrut ca Trump să fie preşedinte.

Dacă realizarea acestui deziderat – ca şi retragerea trupelor americane din Siria – o vom vedea în timp, putem deja să ne uităm cu atenţie la consecinţele şi reacţiile la o asemenea afirmaţie. Astfel, deşi statele arabe au fost rezervate iar Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite au lăsat Consiliului Golfului sarcina de a califica afirmaţia, făcând-o indirect pentru a nu leza relaţiile cu aliatul american, Turcia lui Erdogan a reacţionat deopotrivă cu Rusia lui Putin, remarcând că gestul nu e în măsură să favorizeze pacea, ba chiar poate relansa violenţa.

În subsidiar, Rusia nu a ezitat să lege afirmaţia de perspectiva recunoaşterii anexării Crimeei, dacă se poate suveranitatea israeliană asupra Înălţimilor Golan şi recunoaşterea liderului opoziţiei venezuelene Juan Guaido ca preşedinte în locul lui Maduro.

Însă, în mod ciudat, chiar dacă o mână de protestatari l-au aşteptat pe Pompeo fluturând pancarte în faţa Ambasadei americane în Beirut, reacţiile populaţiei arabe au fost reduse, în egală măsură cu cele ale autorităţilor, care se simt, totuşi inconfortabil cu aceste evoluţii.

Iranul şiit – duşmanul comun al momentului, opturează aspiraţiile palestiniene

Practic, cetăţenii statelor din Orientul Mijlociu fie s-au obişnuit cu evoluţiile din regiune pe baza politicilor administraţiei Trump, fie se aşteaptă la orice, fie sunt mai preocupate de propriile probleme interne pentru a acorda atât de mare atenţie acţiunilor regionale. În plus, duşmanul iranian şiit e mai important pentru statele arabe sunnite şi sprijinul american e mai necesar pentru a nu disputa direct şi vocal această situaţie, la acest moment, când e vorba despre un simplu anunţ şi o virtualitate.

Totuşi, e de remarcat că abordarea creează probleme majore SUA şi Occidentului în general, deoarece afirmaţiile lui Pompeo combinate cu cele ale Preşedintelui Trump susţin naraţiunea criticilor care vorbesc despre cruciaţii occidentali care martirizează populaţia musulmană din Orientul Mijlociu şi-i impun soluţii ilegale şi discriminatorii. În plus, pentru Bashar al Assad, acesta a fost reinventat de asemenea afirmaţii şi poate să galvanizeze şi unitatea siriană pe o asemenea temă teritorială ce implică duşmanul istoric israelian.

Nu mai vorbim de efectele afirmaţiei asupra dreptului internaţional, a ordinii bazate pe reguli şi a precedentelor, sau a validării criticilor intervenţionismului american. În plus, nu avem încă o reacţie a Uniunii Europene, dar acesta pare a fi un nou subiect ce divide Occidentul pe linia transatlantică.

Mike Pompeo FOTO AFP

Politica externă a lui Dumnezeu

Simpla referire la Dumnezeu în teme de politică externă ridică probleme foarte serioase în lumea democratică. Dincolo de înclinaţia conservatoare de dreapta, apropiată de religie, afirmaţiile lui Mike Pompeo, oricât de conjuncturale ar fi ele, încurajează comentarii critice, chiar răutăcioase ce merg până la a chestiona separarea bisericii de politică în SUA sau mesianismul din abordările americane de politică externă, fiind vorba aici despre cel mai mare şi puternic actor global care se raportează în motivarea politicilor sale la Dumnezeu.

Harul divin sau inspiraţia divină, rolul mesianic sau perspectiva realizării vrerii Domnului, respectiv a alianţei cu Dumnezeu, teme pe care le critică întreaga şcoală a studiilor despre radicalizare islamică. O alunecare pe o pantă cel puţin nepotrivită.

Pe de altă parte, s-ar putea, într-adevăr, ca explicaţiile cele mai simple să fie şi cele mai bune. Poate că unele nuanţări, relativizări şi condiţionalităţi legate de această recunoaştere să ţină exact de perspectiva anunţării planului american de pace pentru Orientul Mijlociu a lui Jared Kushner, imediat după alegeri. Şi ca aici să apară contra-serviciul pe care Israelul va trebui să-l facă pentru a aduce planul de pace american pentru Orientul Mijlociu în faza de a funcţiona şi de a fi acceptat de către lumea arabă. Cu costurile aferente. Vom vedea.