Siria: peste 40.000 de refugiaţi au fost evacuaţi din tabere din cauza inundaţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tabără din Idlib aflată sub ape FOTO Twitter @SyriaCivilDef
Tabără din Idlib aflată sub ape FOTO Twitter @SyriaCivilDef

Peste 40.000 de refugiaţi interni din nord-vestul Siriei au fost nevoiţi să-şi părăsească taberele din cauza unor inundaţii puternice provocate de ploile torenţiale care curg neîncetat de trei zile încoace, a declarat un purtător de cuvânt al ONU, citat de AFP.

Aproximativ 14 tabere au fost evacuate în regiunea Idlib, a anunţat pentru AFP David Swanson, purtătorul de cuvânt al Biroului ONU pentru Afaceri Umanitare (OCHA).

Potrivit Căştilor Albe, situaţia este „catastrofală“ în această regiune din nord-vestul Siriei care găzduieşte peste trei milioane de refugiaţi interni.

Apa ajunge până la genunchi în unele tabere de refugiaţi. De asemenea, mai multe terenuri agricole sunt inundate. În provincia vecină Alep, un spital nu mai este funcţional după de a fost devastat de ape.

Cel puţin 370.000 de persoane au fost ucise în cei opt ani de război în Siria, în timp ce alte câteva milioane sunt strămutate atât în ţară, cât şi în străinătate.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite