Rusia a început să furnizeze Indiei sisteme de rachete de apărare antiaeriană S-400, în pofida riscului de sancţiuni

Rusia a început să furnizeze Indiei sisteme de rachete de apărare antiaeriană S-400, în pofida riscului de sancţiuni

FOTO: EPA-EFE (arhivă)

Rusia a început să furnizeze Indiei sisteme de rachete de apărare antiaeriană S-400, au informat duminică agenţiile de presă ruse, citându-l pe Dmitri Şugaiev, şeful agenţiei ruse de cooperare militară, în pofida riscului ca India să fie sancţionată de SUA, transmite Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Livrările expun India riscului de a fi sancţionate de Statele Unite în temeiul unei legi americane din 2017, menită să descurajeze ţările să cumpere echipamente militare ruseşti.

„Primele livrări au fost deja începute”, a declarat Şugaiev, duminică, citat de Interfax, la un târg comercial din Dubai.

El a spus că prima unitate a unui sistem S-400 va ajunge în India până la sfârşitul acestui an.Acordul de 5,5 miliarde de dolar, pentru cinci sisteme de rachete sol-aer cu rază lungă de acţiune, despre care India spune că are nevoie pentru a contracara o ameninţare din partea Chinei, a fost semnat în 2018.

India se confruntă cu o serie de sancţiuni financiare din partea Statelor Unite în temeiul legii Countering America's Adversaries Through Sanctions (CAATSA), care numeşte Rusia un adversar, alături de Coreea de Nord şi Iran, pentru acţiunile sale împotriva Ucrainei, imixtiunea în alegerile din SUA din 2016 şi ajutorul acordat Siriei.

New Delhi a declarat că are un parteneriat strategic atât cu Statele Unite, cât şi cu Rusia, în timp ce Washingtonul a spus Indiei că este puţin probabil să primească o derogare de la CAATSA.

Anul trecut, Statele Unite au impus sancţiuni invocând CAATSA aliatului NATO Turcia, pentru achiziţionarea de rachete S-400 din Rusia.

Sancţiunile au vizat principalul organism turc de achiziţii şi dezvoltare pentru apărare, Preşedinţia Industriilor de Apărare.

De asemenea, Washingtonul a scos Turcia dintr-un program de avioane de luptă stealth F-35, cea mai avansată aeronavă din arsenalul SUA, folosită de membrii NATO şi de alţi aliaţi ai SUA.

Rusia a declarat că a oferit Turciei ajutor în dezvoltarea avioanelor de luptă avansate, dar până acum nu s-a ajuns la un acord.

„Suntem încă într-un stadiu al negocierilor pentru acest proiect”, a declarat duminică Şugaiev, citat de agenţia de presă RIA.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările