Atât de puternic a fost şocul, încât a generat şi alimentează în continuare acuzaţii multiple şi foarte grave privind incompetenţa personală a unor lideri care au început prin a nega evidenţele, refuzând să admită urgenţa unor măsuri naţionale de limitare a efectelor pandemiei i ridiculizând oamenii de ştiinţă, încât protestele s-au transformat în proteste populare, acum preluate ca argument politic de campanie sau generând sprijin pentru alte tipuri de evoluţii. Este clar că, în cazul SUA, exemplul Trump este bine-cunoscut şi vom vedea care va fi reacţia electoratului care mult timp va simţi pe propria piele urmările "simplei mici răceli". Boris Johnson a recunsocut că " în primele săptpmâni şi luni, nu am înţeles virusul în modul în care l-am fi dorit şi, probabil , ceea ce nu am văzut la început a fost gradul în care virusul se transmite asimptomatic de la o persoană la alta". Asta după ce apar semnale care indică dimensiunea pierderilor provocate care se asociază cu cele provocate de BREXIT, spaima fiind că, de data asta, ar fi vorba despre tot atâtea argumente care ar putea să motiveze electoral succesul unui al doilea referendum pentru independenţa Scoţiei.

În fine, se produce acum un fapt cu totul nou în jocurile politice mondiale: o coaliţie formată din peste 60 de sindicate şi organizaţii profesionale diverse din domeniul sănătăţii din Brazilia şi care reprezintă peste 1 milion de membri, au depus la grefa Tribunalului Internaţional de la Haga, pe 26 iulie, o plângere prin care-l acuză pe preşedintele Bolsonaro de crime împotriva umanităţii prin acţiunile şi deciziile sale oficiale care ar fi favorizat răspândirea virusului şi prin refuzul său de a aproba decizii privind protecţia minorităţilor, dar şi deoarece "a dovedit o neglijenţă criminală în gestionarea pandemiei de Covid-19, riscând viaţa profesioniştilor din domeniul sănătăţii şi a populaţiei braziliene...a pereptuat riscurile de contaminare cu Covid-19, favorizând mitingurile partizanilor săi, alăturându-se lor fără a purta mască şi făcând publicitate unui tratament extrem de discutabil, aşa cum este cel pe bază de hidroxyclorochină". În documentul de 64 de pagini trimis la Haga, sunt denunţate "greşelile grave şi mortale" în gestionarea poandemiei, dar şi faptul că preşedintele brazilian "nu a ţinut niciodată cont de recomandările tehnice făcute de specialiştii din propriul său minister al Sănătăţii". Al doilea grup de acuzaţii vizează deciziile lui Bolsonaro în ce priveşte protecţia minorităţilor, reamintind faptul că, la începutul acestei lui, Bolsonaro a blocat prin veto o lege federală care garanta accesul la apă potabilă pentru populaţiile indigene pe perioada crizei sanitare. Plângerea depusă la Haga conţine acuzaţia că acest tip de decizii sunt o dovadă a "politicii de excluziune a minorităţilor după de preşedintele brazilian" care a luat "măsuri care aduc atingere drepturilor omului şi nu protejează populaţia".

Acest demers nu este unic, deoarece, la începutul lunii aprilie, Asociaţia juriştilor brazilieni pentru democraţie depusese şi ea o plăngere la Curtea Internaţională de Justiţie (CPI) împotriva lui Bolsonaro (aveţi aici textul integral) în care se acuză "minimizarea seriozităţii Covid-19 şi încurajarea activităţilor din care poate rezulta doar o rapidă şi necontrolată împrăştiere a acestei boli mortale. Aceste violări ale legislaţiei penale internaţionale merită atenţia Curţii Penale Internaţionale pentru protejarea vieţilor, sănătăţii şi bunăstării a milioane de oameni care trăiesc în Brazilia şi în întreaga lume".

Demerurile respective se bazează pe art. 27.1 din cadrul Statului de la Roma al CPI în care se afirmă că imunitatea unui şef de stat nu îl exceptează de la responsailităţi penale şi nu reprezintă nici un motiv pentru reducerea uni posibile sentinţe care să-l privească. Iar faptul că un preşedinte deţine imunitate nu constituie o piedică pentru ca CPI să-şi poată exercita juristicţia. Iar Brazilia nu numai că a ratificat Statul de la Roma al CPI dar l-a şi inclus în paragraful 4 din art. 5 al Constituţiei Federale din 1988, recunoscând obligaţia ţării de a supune jurisdicţia proprie în raport cu reglementările CPI. Ceea ce, spre exemplu, nu au făcut nici SUA şi nici Israelul.

 Chestiunea este foarte serioasă şi deja stârneşte dezbateri înverşunate, chiar dacă, în acest moment, suntem în aşteptarea deciziei CPI care trebuie să se pronunţe asupra valabilităţii dosarului care, astfel, să poată să fie sau nu trimis Procurorului General pentru declanşarea unei cercetări penale. Problema care se discută acum este că, urmându-se acest tip de demers, ar fi extrem de posibil să vedem cum plângeri similare, pentru "crimă împotriva umanităţii" să înceapă să fie depuse împotriva unor şefi de state şi de guverne sau a unor organizaţii interanţionale de specialitate care ar fi subestimat gravitatea epidemiei cu COVID-19 sau ar fi întârziat s-o anunţe oficial.

Dacă CPI decide declanşarea procedurilor pentru o acuzare pe aceste motive, tocmai din cauza dimensiunii globale a crizei, s-ar putea să se creeze un precedent pe care să vină apoi numeroase (sau foarte numeroase) acuzaţii similare, transformând cvasi-instantaneu întreaga politică a lumii într-un circ mondial fără precedent.

Atunci să vedeţi cum ar putea să arate pandemia de după pandemie, un haos total în care să înceapă să plouă cu reclamaţii de acest justificate sau justificabile legal, combinate cu nenumărat teorii ale conspiraţiei pe care vor trebui să le descâlcească tehnicienii jurişti de la CPI, blocându-se astfel poate definitiv toate celalte activităţi ale instituţiei, unele extrem de neplăcute pentr ţări care se prezintă modele democraţiei mondiale.

Dar dacă se adeveresc acuzaţiile împotriva liderilor care nu au ştiut să-şi facă meseria, atunci cum vor fi făcuţi răspunzători? Se poate ca soluţia recursului la CPI să fie necesară deoarece sistemele de justiţie naţionale, hiper-politizate şi din această cauză transformate în mecanisme inerte, nu mai pot acţiona. Dar, dacă suntem de acord că CPI este singura soluţie rămasă, atunci deja constatăm că pandemia a mai făcut o victimă: sistemul devenit anacronic al fostelor instituţii democratice reduse la neant. În consecinţă, iată cum poate începe, în bine sau în rău, pe bază de reacţie populară extinsă de refuz, sistemul democraţiei globale post-pandemie.