Ca atare, ne întoarcem la clasici, adică la explicarea marilor doctrine geopolitice care au motivat intrarea în război a naţiunilor lumii antrenate în conflictul devastator care a marcat mijlocul secolului trecut, el însuşi succedând altuia, la fel de cumplit, bazat în principiu pe aceeaşi logică determinării, revendicării şi cuceririi de spaţii vitale.

Explicaţiile ţin de ştiinţa geopoliticii – termen construit pe baza cuvintelor greceşti γη (« pământ ») şi πολιτική (« politică ») — şi care apare pentru prima oară în 1899 într-un articol scris de profesorul suedez Rudolf Kjellen, reluat apoi în cartea sa Stormakterna (Marile Puteri). Defineşte geopolitica drept “ştiinţa Statului ca organism geografic, ca entitate în spaţiu”.

Noţiunea serveşte imediat la elaborarea unui întreg sistem ideologic în Germania, die Geopolitik fiind definită de Friedrich Ratzel în 1897 în sa Geografie politică (1897) apoi în cartea celebră Despre legile expansiunii spaţiale a Statelor (1901), ideile sale fiind preluate de cei care aveau să devină ideologii necontestaţi ai celui de-al Treilea Reich, în principal de generalul bavarez Karl Haushofer, cel care a determinat într-un mod hotărâtor modul de gândire şi convingerile lui Hitler.

Ratzel: Cele 7 legi universale de expansiune spaţială a Statelor

-       o creştere spaţială paralelă cu dezvoltarea lor culturală

-       o expansiune paralelă cu întărirea puterii lor economice, comerciale sau ideologice

-       o extensie prin absorbţia sau asimilarea unor entităţi mai mici

-       frontierele reprezintă un organism viu,  concretizând o stare de fapt la un moment dat al istoriei, fiind deci un factor modicabil

-       logica demografică prevalează pentru a motiva absorbţia unor regiuni şi controlul viabilităţii teritoriului, prin cucerirea de zone de câmpie, bazine fliviale, regiuni de coastă

-       extensia este favorizată de prezenţa la periferia propriului teritoriu a unei populaţii inferioare

-       tendinţa către expansiune este o mişcare care se auto-alimentează

Karl Haushofer merge cu mult mai departe şi extrem de precis în definirea viitoarelor mişcări privind constituirea a ceea ce cel de-al Treilea Reich (dar şi fascismul italian) aveau să definească drept “spaţiul vital, Lebensraum”. În cartea sa Dai Nihon (1912), el afirmă că lumea viitorului trebuie să fie organizată în 4 mari zone:

-       o zonă paneuropeană condusă de Germania (incluzând Africa)

-       o zonă panamericană dominată de SUA

-       o zonă panrusă, incluzând Asia Centrală şi subcontinentul indian

-       o zonă panasiatică dominată de Japonia. 

Iată cum arăta lumea după Haushofer:

Întâmplător sau nu, şcoala anglo-saxonă produce şi ea, exact în aceeaşi perioadă tulbure, o lucrare esenţială, Pivotul geografic al istoriei (1904) scrisă de Halford Mackinder care dezvoltă teoria unui heartland, pivotul lumii, care, pentru el, este EURASIA, mai precis Rusia înconjurată de un şir protector de obstacole naturale (Siberia, Himalaya sau deşerul Gobi) în jurul căreia se află teritoriile cu ieşire la mare (Europa occidentală, Orientul Mijlociu, Asia de sud-est), apoi un inel exterior de sisteme insulare (SUA, Marea Britanie, Japonia, Oceania). În viziunea lui Mackinder, cine stăpâneşte Europa de est deţine şi Europa centrală, iar cine controlează Europa centrală domină insula mondială, iar cine reuşeşte asta devine stăpânul lumii. În consecinţă, spune autorul, trebuie împiedicată o alianţă între Rusia şi Germania şi favorizată o alianţă între sistemele insulare şi teritoriile cu ieşire la mare, de unde necesitatea unei puteri maritime, în cazul acesta pledoarie pentru menţinerea Marii Britanii ca forţă navală cu veleităţi globale de acţiune.  

Iată cum arată lumea după Mackinder:

Îl contrazice Nicholas Spykman în cartea sa Geografie şi politică externă din 1938 în care, bazându-se de învăţămintele Primului Război Mondial, unde afirmă existenţa unui rimland, regiune intermediară între heartland şi mările riverane, consecinţa fiind un şoc inevitabil între puterile maritime şi terestre: cine domină peste rimland conduce Europa, iar cel care domină Eurasia va stăpâni lumea. În consecinţă, este imperativ să se împiedice cu orice preţ unificarea spaţiului euro-asiatic, controlul mărilor şi spaţiilor periferice ale acestui ansamblu. Mulţi dintre comentori afirmă că aceste teorii se regăsesc în primele construcţii teoretice ale NATO, dar au servit şi la argumentarea eforturilor americane de a limita apropierea Rusiei de Europa şi de Iran precum, dar şi argument politic pentru acţiunile din Afganistan, susţinerea pentru Georgia precum şi interesul pentru zona strategică a Mării Caspice.

SUA trebuie să recunoască din nou, şi la modul permanent, că ceea ce înseamnă constelaţia puterii din Europa şi Asia trebuie să rămână o preocupare permenentă, atât pe timp de război cât şi pe timp de pace.

Nicholas Spykman, The Geography of the Peace

Americanii aveau să ducă mult mai departe şcoala geopolitică prin cele două mari tendinţe, prima reprezentată de teoria confrontaţională elaborată de Samuel Huntington în Şocul civilizaţiilor, a doua de curentul raţionalist al lui Kenneth Waltz (Teoria politicii internaţionale) şi Zbigniew Brzezinski (Marea tablă de şah). Pentru Huntington, lumea este divizată în mari zone distincte: blocul confucinaist dominat de China, blocul ortodox condus de Rusia şi lumea islamică fără o putere dominantă...

Şocurile între civilizaţii sunt o serie de fronturi de luptă deschise între aceste blocuri, primejdia esenţială fiind reprezentată de voinţa expansionistă a Islamului împotriva blocurilor occidental, ortodox, african şi confucianist.

De partea cealaltă, exponenţii şcolii raţionaliste afirmă că statele nu acţionează în funcţie de ideologie, ci pentru supravieţuire şi extinderea zonelor lor de influenţă. Democraţia nu este o garanţie a păcii, riscul major pentru SUA fiind o o alianţă a Europei sau a Japoniei cu Rusia. Pentru Brzezinski, este esenţială izolarea Rusiei pentru a se evita trei pericole strategice: reconstituirea unui nou imperiu rus, o dezordine incontrolabilă în Asia Centrală şi apariţia unei coaliţii de state teroriste. Iată propunerea de suprapunere posibilă a mapamondurilor de putere (cu centrele posibile de crize) imaginate de Mackinder şi Brzezinski.

Cum îşi defineşte Rusia doctrinele geopolitice? Dacă tendinţele sale imperiale nu au constituit niciodată un secret, momentul actual repune în plină lumină un tip de viziune care confirmă tentaţia liderilor politici ruşi de a reface un spaţiu de putere, cu anexele sale necesare de spaţii de influenţă, cele care dispăruseră sau se atomizaseră sau, pur şi simplu, se diminuaseră semnificativ după prăbuşirea URSS.

Fapt semnificativ, în noua doctrină rusă de apărare (semnată de Preşedintele Dimitri Medvedev pe 5 februarie 2010, posibil de regăsit pe site-ul kremlin.ru, NATO figurează pe locul I pe lista ameninţărilor externe, cu mult înainte de proliferarea nucleară (ameninţarea nr. 6) sau terorismul (ameninţarea nr. 10). De urmărit, acum, mişcările de repoziţionare ale Rusiei în raport cu zonele principale de putere şi control definite în hărţile pe care le-am prezentat mai sus, sesizând punctele de congruenţă şi semnificaţia lor pentru cel care ar dori să securizeze zone strategice de influenţă. Ascultând însă şi opinia prof. Alexander Melnik, fost diplomat rus de rang înalt, acum profesor de ştiinţe geopolitice la ICN Business School din Nancy (Atlantico, 4 martie 2014):

„Lui Putin nu îi este teamă de Occident deoarece softul său mental, care datează de pe vremea Războiului Rece, este formatat exclusiv pe baza raporturilor de forţă. El crede azi că forţa este de partea ţării sale, cu o creştere economică dopată de exporturile de gaz şi petrol, asta în timp ce principalele componente ale lumii occidentale se află în plină criză: SUA sunt ruinate din cauza foarte costisitoarelor aventuri în Irak şi Afganistan şi, la un mod general, pivotează” de la Atlantic la Pacific şi UE, epuizată, este incapabilă să gereze propriul său “hard power”. În acest context, nemaivând nici un fel de limită externă (şi fără nici un fel de opoziţie internă) crede că îi este permis totul, permiţându-şi acţiuni unilaterale pe care le construieşte metodic, aproape în deplină solitudine, după un mod de gândire şi scheme geopolitice ale anilor 1970 şi începutului anilor 1980. ..Constată, şi pe bună dreptate, că Statele Unite, sub conducerea lui Obama, operează un reflux din toate direcţiile pe scena internaţională sub acoperirea noii lor doctrine “leadership from behind”. În ochii lui Putin, această inovaţie geopolitică nu este decât un simulacru lamentabil destinat să acopere golul conceptual existent acum la Washington şi, mai ales, lipsa de pârghii de care dispun acum americanii pentru a se impune pe scena mondială devenită din ce în ce mai multipolară şi policentrică. Măsurându-se doar şi numai cu americanii într-un imaginar “mano a mano”, Putin nu încetează să exploateze ceea ce el consideră drept slăbiciunile adversarului său, ca un boxer în ring, năvălind fără ezitare în breşele existente pentru a-şi mişca pionii pe scena mondială de şah, oricând se iveşte ocazia – în Siria, în Egipt şi, acum, în Ucraina...

Ameninţările strategice actuale la adresa Rusiei sunt următoarele, în concepţia teoreticienilor de la Moscova:

-       Confruntat cu spectrul propriului declin, Occidentul încearcă să impună întregii planete “o nouă ordine mondială” care, în ciuda aparenţelor sale democratice liberale, seamănă mai degrabă cu o dictatură anonimă

-       Acest nou “proiect civilizaţional” al Occidentului anulează complet creştinismul ca sistem de valori, distrugând noţiunile de bine şi rău ale condiţiei umane.

-       Instituirea “noii ordini mondiale” presupune anularea completă a Stelor-naţiune şi  dispariţia suveranităţii teritoriale, totul într-o arhitectură geostrategică în devenire, sub conducerea unui guvern mondial.

-       Familia – aşa cum a fost ea modelată timp de secole (“celula fundamentală a omenirii” cum spunea Karl Marx, va fi curând pe cale de dispariţie, chiar şi termenii “tată”, “mamă”, “bărbat”, “femeie” începând să fie interzişi prin lege. Dovada, spun ideologii de la Moscova, este că o mare parte dintre ţările UE practică deja “tehnici juridice care urmăresc să priveze părinţii biologici de copiii lor” şi să ridice la standard de valoare morală căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi să încurajeze alte de astfel de “perversiuni sexuale”.

-       Noua ordine mondială” prevede apariţia unui alt tip de individ, născut prin aplicarea tehnologiilor numerice şi reţelelor sociale, cele pe care le manipulează şi supraveghează în permanenţă, lipsindu-l de raţionament autonom.

Misiunea istorică a Rusiei este să înlocuiască un Occident al filozofiei consumului, individualist, depravat, adâncit în vicii şi devorat de o criză economică fără precedent ”.

Un mesaj mult prea dur? Dar dacă tocmai despre asta este vorba în actuala mişcare de redesenare a hărţii mondiale de putere care trebuie explicată cumva în rezumat celor care ar trebui convinşi să participe la următoarele conflicte care ar putea să însoţească o mişcare de o amploare enormă? Mai priviţi odată la hărţile prezentate şi este cazul să aveţi un fior rece. Ceva se pregăteşte şi nimeni nu ştie care vor fi costurile...