Oraşul cu cea mai lungă carantină din lume va relaxa restricţiile, după ce aproape 70% din populaţie s-a vaccinat

Oraşul cu cea mai lungă carantină din lume va relaxa restricţiile, după ce aproape 70% din populaţie s-a vaccinat

Potrivit presei australiene, aceasta este cea mai lungă carantină din lume, depăşind-o pe cea de 234 de zile din oraşul Buenos Aires. FOTO: EPA-EFE

Locuitorii oraşului australian Melbourne se pregătesc să scape de o parte dintre restricţii, după 262 de zile petrecute în carantină. Oficialii australieni au anunţat duminică renunţarea la unele măsuri, în condiţiile în care în cursul acestei săptămâni va fi atins pragul de vaccinare completă anti-COVID a 70% din populaţie, relatează Reuters. Melbourne este oraşul în care a fost cea mai lungă carantină din lume.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ridicarea măsurilor restrictive are loc în contextul în care în statului australian Victoria, a cărui capitală este Melbourne, se înregistrează o creştere a numărului de infectări. Vaccinarea cu schema completă a aproape trei sferturi dintre locuitori permite însă relaxarea.

Printre măsurile anunţate pentru această săptămână se numără redeschiderea sectorului ospitalităţii. Totuşi, localurile nu vor funcţiona încă la capacitate maximă. În acelaşi timp, autorităţile mai pregătesc o nouă etapă de relaxare, care va include redeschiderea multor magazine, pentru momentul în care se va atinge ţinta de vaccinare a 80% din populaţie, estimată în jurul datei de 5 noiembrie.

„Este o zi minunată”, a declarat premierul de stat Daniel Andrews. „Astăzi este ziua în care cetăţenii statului Victoria pot fi mândri de ce au realizat.” Când locaţiile din sectorul ospitalităţii se vor redeschide, capacitatea de funcţionare va rămâne limitată. Noi relaxări, printre care şi redeschiderea a numeroase magazine, vor avea loc după ce 80% dintre australienii eligibili vor fi vaccinaţi – dată estimată pentru cel târziu 5 noiembrie.

Duminică, Victoria a înregistrat 1.838 de cazuri noi de coronavirus şi şapte decese. Statul vecin, New South Wales, care a ieşit săptămâna trecută dintr-o carantină de 100 de zile, a declarat 301 cazuri şi 10 decese. 80% din populaţia statului a fost complet vaccinată, potrivit G4Media.

Australia, odată o campioană a strategiei COVID-zero în lupta cu pandemia, a trecut la a trăi cu virusul prin vaccinarea masivă, după ce varianta Delta s-a dovedit prea contagioasă pentru a fi oprită.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările