Directiva Gaze: echilibrarea pieţei pe bani germani

Între timp, negocierea Directivei Gaze şi un set de negocieri franco-germane, germano-americane şi ruso-germane au calmat spiritele: Germania şi-a asumat o parte din costuri, construind terminale LNG şi cumpărând gaz lichefiat de la SUA, Rusia şi Gazprom au trebuit să accepte că statutul conductelor care intră în UE e egal cu al celor de pe teritoriul european - deci se supun pachetului 3 energetic european, cu accesul terţului la conductă şi separarea transportului de distribuţie - în timp ce restul statelor europene au trebuit să accepte că această conductă se construieşte.

Acordul franco-german, tradus ulterior în Directiva Gaze - negociată sub preşedinţia română a Consiliului UE - a dus la deblocarea situaţiei şi pare echitabilă, în condiţiile în care Germania a făcut din conducta Nord Stream 2 un caz de interes naţional. Eliminarea combustibilului pe cărbune – din cauza poluării şi emisiilor de carbon - şi închiderea centralelor atomoelectrice au făcut Germania dependentă, în creşterea sa economică, de gazul şi petrolul rus. SUA a remarcat o depăşire substanţială a procentelor acestei dependenţe şi au sesizat şi NATO privind această dependenţă care afectează securitatea energetică, dar Germania a fost fermă pe poziţie şi a acceptat toate costurile colaterale.

De data aceasta, sancţiunile propuse în proiectul de lege vizează creşterea presiunii asupra celei mai importante mărfi de export a Rusiei, petrolul şi gazele. De altfel, tema gazoductului Nord Stream 1 şi 2 a divizat subtanţial UE între statele ce-şi doreau conducta, cu precădere Germania, şi cele din Centrul şi Estul Europei ocolite de conducta cu pricina, cu precădere Polonia şi Ţările Baltice.

Vasele şi armatorii, în prim planul sancţiunilor

Ţinta sancţiunilor, potrivit proiectului de lege, devin vasele care ajută la construirea conductei, cele care lucrează la scufundarea şi amplasarea pe fundul Mării Baltice a conductei. Apoi proprietarii, armatorii de vase şi şefii companiilor implicate şi legate de vase şi construcţia conductei vor fi vizaţi de blocarea vizelor pentru intrarea în SUA. Vor fi blocate toate proprietăţile, tranzacţiile şi bunurile din SUA ale acestor persoane fizice şi juridice şi vor fi sancţionate, în egală măsură, firmele de asigurări implicate în proiect, dar şi cele ce asigură vasele ce intră sub sancţiuni.

Acţionarii europeni ai conductei Nord Stream 2 sunt Uniper SE, Engie SA, Royal Dutch Shell Plc, OMV AG şi Wintershall BASF SE, alături de Gazprom. Proiectul vizează transportul altor 55 miliarde metri cubi pe lângă cele 55 asigurate déjà de către Nord Stream 1. O cantitate enormă de gaz care face Germania şi Europa dependente de gazul rusesc, dar conducta ocoleşte şi statele de tranzit din Europa Centrală şi de Est pe unde treceau coridoarele anterioare de gaz.

Principala vizată e Ucraina, acolo unde tranzitul de gaz poate fi întrerupt cu totul, iar sud-estul Europei poate fi izolat complet. Alternativ, Bulgaria, Serbia şi Balcanii de Vest, chiar şi Ungaria şi-ar procura gaze din Turkish Stream, conducta pe sub Marea Neagră Rusia-Turcia, sau din transportul şi interconexiunile cu Coridorul Sudic energetic European prin Baku Tbilisi Erzerun care foloseşte gaz azer.

România, vizată de întreruperea tranzitului de gaze prin Ucraina

Până la realizarea proiectelor de gaze din Marea Neagră, de la mare adâncime, proiecte ce stagnează, România pare cea mai vitregită în cazul întreruperii tranzitului de gaz prin Ucraina. Contractul de tranzit expiră la finalul anului iar negocierile tripartite sunt afectate de alegerile europarlamentare şi de votarea noii Comisii. Una din promisiunile Rusiei, smulsă de Germania pentru a putea încheia acordul pe Directiva gaze, a fost continuarea aprovizionării cu gaz prin Ucraina.

Însă relaţiile dintre cele două părţi, Rusia şi Ucraina, respectiv Naftohaz Ukraina şi Gazprom, sunt complicate după procesul pierdut de Gazprom la Curtea de Arbitraj din Stockholm. Moscova doreşte să folosească subiectul pentru a constrânge Kievul să renunţe la pretenţiile şi sumele stabilite la Stockholm, în timp ce preşedintele Gazprom, Alexei Miller, a vorbit despre continuarea tranzitului doar dacă se justifică financiar. De altfel, din sursele noastre, Gazprom a notificat deja unii beneficiari să-şi găsească surse alternative pentru că tranzitul prin Ucraina urmează să fie închis.

Nu ştim încă cât timp e necesar pentru ca legea să treacă în Congres. Nici măcar dacă va fi susţinută de către administraţie. Cert este că apariţia proiectului de lege reprezintă o ameninţare credibilă şi un element de descurajare a celor implicaţi în proiect. Deja companiile europene au comunicat informal că vor reunţa la partea lor de acţiuni şi finanţare din proiect dacă se confruntă cu sancţiuni americane sau interdicţia de a opera sau face afaceri cu firmele americane.

În acest caz, Gazprom este decisă să finanţeze şi să încheie ea singură proiectul. În cazul său, cooperarea de orice fel cu SUA e inutilă, Gazprom e autosuficientă şi neinteresată în orice formă de presiune. Ca monopolist, existenţa acestei companii de producţie, transport şi ditribuţie, în acelaşi timp, contravine regulilor pachetului 3 energetic european, de aceea va fi necesară decentralizarea acestei proprietăţi şi crearea de entităţi juridice distincte pentru fiecare componentă în parte, iar aceste entităţi să nu aibă nici o legătură cu Gazprom.

Nu e un lucru foarte greu, dar presupune ceva timp şi, mai ales, introduce în Rusia aceste noi companii care pot, în timp, sparge monopolul Gazprom. Între timp, Germania investeşte 500 miliare de euro în închiderea furnizorilor de energie din cărbune, din energie atomoelectrică şi compensarea cu petrol şi gaze ruseşti.

Revenirea proiectului AGRI în prim plan

Cea mai rapidă posibilitate a României de a-şi asigura acoperirea necesarului de gaze din altă sursă decât cea rusească rămâne AGRI – Azerbaidjan-Georgia-România interconector. Un proiect mai vechi, ce conţine varianta lichefierii în Georgia şi tranzitului peste Marea Neagră la Vest, în România, cu o staţie de delichefiere la Constanţa-Sud şi introducerea gazului în conducte. Proiectul are valoare de întrebuinţare strategică în multiple direcţii, şi merită revizuit.

Astfel, e cel mai simplu şi mai rapid de construit cele două componente, de lichefiere şi de-lichefiere, pentru a aduce gaz azer în România, fără a utiliza intrarea prin strâmtori. Proiectul permite traficul Est-Vest pe Marea Neagră şi reclama asigurarea necesarei securităţi interne. Un asemenea proiect, mai ales dacă staţia de lichefiere ar fi amplasată în viitorul port de mare adâncime al Georgiei, la Anaklia, are valoare strategică şi prin conturarea traficului liber est-vest pe Marea Neagră, şi prin delimitarea tranzitului între cele două cele mai nordice porturi georgiene şi româneşti. O linie de ferry Constanţa-Anaklia pentru LNG şi alte mărfuri poate fi interesantă şi pentru One Belt One Road, şi pentru transportul de mărfuri din Asia Centrală spre Europa.

Acestea sunt adevărate proiecte strategice şi formule ca România să poată asuma statutul de lider regional, atrăgând şi interesele partenerilor europeni şi partenerului strategic american în materie de Securitate energetică.

Deja avem un acord de coridor şi transport intermodal pentru bunuri pe coridorul Marea Neagră-Marea Caspică. E o realizare a MAE român. Şi lucrurile merg înainte, dincolo de acordul politic. O asemenea perspectivă de tranzit pe drumul cel mai direct între Turkmenistan – Azerbaidjan-Georgia şi România este excelentă, dacă şi în materie de acorduri vamale şi cele de taxe se pot găsi acomodări şi acorduri.

O a doua valoare de întrebuinţare strategică a acestui coridor şi a proiectului AGRI este faptul că reprezintă cazul test de fezabilitate pentru posibilitatea tranzitului gazului Est-Vest pe această variantă de lichefiere-de-lichefiere a gazului din Asia Centrală. Dacă proiectul pe Marea Neagră e viabil, replicarea lui în Marea Caspică e doar un exerciţiu de imitaţie şi voinţă politică.

Într-adevăr, viabilitatea AGRI permite aducerea gazului din Turkmenistan peste Caspică şi introducerea în conducte fie pe varianta BTE – Baku Tbilisi Erzerun, în Turcia, fie pe varianta Baku – Anaklia, cu lichefierea şi de-lichefierea pe Marea Neagră. Un proiect în care România ar putea investi, ca şi în portul Anaklia. Acestea sunt adevărate proiecte strategice şi formule ca România să poată asuma statutul de lider regional, atrăgând şi interesele partenerilor europeni şi partenerului strategic american în materie de Securitate energetică.