Este greu de presupus cum se va desfăşura anul 2016 pe glob.

NATO se află într-un plin proces de întărire a capacităţilor de apărare colectivă, cel mai important din ultimele decenii. Vrem să trimitem un semnal puternic şi să descurajăm orice agresiune sau intimidare. Nu vrem să declanşăm un război, ci să prevenim războiul”, mesaj adresat Rusiei de Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, la Conferinţa de Securitate de la Munchen.

Cert este că Europa a devenit centrul de gravitaţie al geopolitici mondiale. În fiecare săptămână apare ceva nou care vântură apele politicii europene. Anunţul referitor la noul gazoductul Nord Stream 2[1] care va transporta gaze naturale din ţara condusă de Vladimir Putin către statul al carui cancelar este Angela Merkel prin Marea Baltică a stârnit vii controverse în cancelariile europene. Estul se simte părăsit de Germania, iar Ucraina pierde peste 2 miliarde de euro numai din taxele de tranzit al gazului din Rusia spre Europa fiind şi aşa în pragul intrării în incapacitate de plată.

Din când în când „Ciocnirea civilizaţiilor” cartea lui Samuel Huntington revine în prim planul atenţiei analiştilor. Huntington spunea: „În Islam, Dumnezeu e Cezar, în China şi Japonia, cezarul este Dumnezeu, în Ortodoxie Dumnezeu este asociatul Cezarului”. Religia[2] are un rol esenţial în Europa şi nu numai, iar cele două biserici Catolică şi Ortodoxă influenţează politicile interne şi externe în fucţie de interese proprii sau guvernamentale. Biserica a avut, are, şi va continua să aibă o influenţă extrem de puternică asupra vieţilor enoriaşilor. De când există, biserica a avut grijă să-şi facă simţită prezenţa, în aşa fel încât să fie imposibil de ignorat. Şi-a lăsat amprenta pe istoria omenirii, reuşind să stârnească reacţii din cele mai puternice şi concentrându-se mereu pe transmiterea cât mai clară a unui mesaj. Preşedintelui Vladimir Putin îi convine de minune ca Biserica Ortodoxă Rusă să se subordoneze proiectului politic al Kremlinului. De fapt a fost plăcut impresionat când Patriarhul Chiril al Moscovei şi al întregii Rusii declara înainte de alegerile prezidenţiale din 2012 că prosperitatea şi stabilitatea Rusiei se datorează preşedintelui Putin şi este un miracol a lui Dumnezeu. De ce acest sprijin din partea Patriarhului Chiril? Preşedintele Putin a contribuit, prin mijloace specifice, la crearea unităţii bisericii ruse în 2007 cănd a intermediat reunificare Bisericii Ortodoxe Ruse cu Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei cu locaţia la New York ai cărei membri sunt descendenţii nobililor şi intelectualilor care au părăsit Rusia în anii de început ai bolşevismului (1917), mărindu-şi astfel sfera de influenţă externă.   

Biserica şi geopolitica

De faptul că biserica se implică în viaţa de zi cu zi a cetăţeanului eram conştienţi, de faptul că Vaticanul are un serviciu de informaţii extrem de bun ştiam, de faptul că Biserica Rusă se implică în zona proiectelor politice ale Kremlinului am aflat de curând, dar despre relaţia dintre Biserica Ortodoxă Rusă şi Biserica Catolică erau numai zvonuri. Odată cu venirea Papei Francisc dialogul dintre ortodocşi şi catolici a continuat pe diferite canale şi la diferite nivele, şeful Vaticanului şi Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol continuând tradiţia întâlnirilor începută de Papa Ioan Paul al II-lea şi continuată de Benedict al XVI-lea.  De mulţi ani se vorbeşte despre posibilitatea ca Papa de la Roma şi Patriarhul de Moscova să se întâlnească. O călătorie la Moscova era printre visele nerealizate de Ioan Paul al II-lea. 

În pofida deschiderilor ecumenice ale Papei Wojtila, care în enciclica Ut unum sint s-a declarat disponibil să discute formele de exercitare a primatului lui Petru, multe porţi au rămas închise. Nu trebuie să se uite că pentru ortodocşii ruşi originea poloneză a Pontifului era percepută ca o piedică: între ruşi şi polonezi relaţiile n-au fost niciodată foarte bune de-a lungul istoriei, iar Episcopul de Roma originar din Wadowice era portretizat ca un conchistador catolic. Raporturile au devenit şi mai tensionate ca urmare a deciziei lui Ioan Paul al II-lea de a întemeia adevărate dieceze catolice în Rusia. Odată cu alegerea teologului Benedict al XVI-lea, ipoteza a devenit mai probabilă (întâlnire la Minsk sau în Austria), dar nu s-a realizat. Între timp, după moartea lui Alexei al II-lea, la Moscova vine patriarhul Chiril şi lucrurile devin fluide. Patriarhul rus are jurisdicţie asupra a două treimi din cei două sute de milioane de ortodocşi în lume.

Biserica Ortodoxă şi Sintaxa

Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe se va reuni în anul 2016, pentru prima dată după 1.100 de ani, întâlnirea urmând, iniţial, să se desfăşoare la Biserica Sfânta Irina din Istanbul, unde a avut loc cel de-al doilea Sinod Ecumenic, din anul 381. Decizia a fost luată la întâlnirea Întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe (Sinaxa), organizată la Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, din cartierul Fanar (din Istanbul), în perioada 5-9 martie 2015. Pregătirea Sinodului Panortodox a început de la şedinţa panortodoxă de la Rodos, din anul 1961, fiind continuată în 1963 şi 1964, când s-au stabilit temele care urmau să fie discutate. Conform ultimelor detalii stabilite la întâlnirea din ianuarie 2016, de la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice din Chambésy, Elveţia, unde au avut loc lucrările Sinaxei Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe, s-a decis că Sfântul şi Marele Sinod Panortodox se va întruni în Creta (Grecia) şi nu la Istanbul. Sanctitatea Sa Bartolomeu a spus, cu această ocazie, că Sinaxa Panortodoxă are o importanţă vitală, în contextul schimbărilor neaşteptate din societatea ultimilor ani. Noua locaţie a fost confirmată de declaraţia făcută de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe 24 ianuarie 2016, în timpul vizitei efectuate la Paraclisul comunităţii româneşti din Geneva.

Cât de important este acest sinod Panortodox?

Este important din mai multe motive: atmosfera din şi dintre Bisericile Ortodoxe era şi este departe de a fi una irenică, a păcii. Războiul civil din Ucraina a creat clivaje puternice şi între creştin-ortodocşii supuşi Patriarhiei Moscovei şi creştinii-ortodocşii din diverse Biserici, cu pretenţii autocefale, din Ucraina. În Basarabia este un conflict îngheţat între două Mitropolii: una subordonată canonic Patriarhiei Române şi alta subordonată canonic Patriarhiei Moscovei, dar care îşi împart, împotriva principiilor canonice străvechi, acelaşi teritoriu de pastoraţie. Chiar în momentul Sinaxei Întâistătătorilor Ortodocşi din 2014, Patriarhia Antiohiei era în conflict deschis cu Patriarhia Ierusalimului. Mai mult decât atât, soarta Patriarhiilor tradiţionale ale Antiohiei şi Alexandriei, supuse unei presiuni fără precedent din partea Islamului radicalizat, poate fi pusă chiar sub semnul întrebării, depinzând de evoluţiile politice şi militare din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii. Apoi agenda sinodală este destul de complexă cele zece teme care au fost stabilite la prima Conferinţă Panortodoxă Presinodală din anul 1976 fiind: Diaspora ortodoxă; Autocefalia şi modul declarării acesteia; Autonomia şi modul declarării acesteia; Dipticele; Calendarul comun; Impedimente la căsătorie; Rânduielile bisericeşti privind postul; Relaţiile Bisericilor Ortodoxe cu restul lumii creştine; Ortodoxia şi mişcarea ecumenică; Contribuţia Bisericilor Ortodoxe locale la promovarea idealurilor creştine ale păcii, libertăţii, frăţietăţii şi dragostei între popoare. Temele principale, care nu au fost agreate, sunt reaşezarea ordinii canonice între Bisericile autocefale care care alături de tema Autocefalia şi modul declarării acesteia nu se vor discuta.

Aşa-numita Pentarhie (denumirea actuală este de Diptice[3]), stabilită la Constantinopol în 381, în Biserica Sfânta Irina), introducea Constantinopolul pe listă, imediat după Roma, invocându-se statutul imperial al oraşului şi, automat, importanţa sa în relaţia cu autoritatea imperială. Însă acum, la 1635 de ani de la acel Sinod Ecumenic, aceleaşi argumente care au ridicat Biserica Constantinopolului în fruntea Bisericilor creştine, pot fi aduse pentru a schimba cu totul rânduiala stabilită la 381 a Pentarhiei. Se va discuta ierahia? Probabil că nu se va discuta.

Care este atunci importanţa întâlnirii dintre Papa Francisc şi Patriarhul Chiril în acest context?

Întâlnirea de la Havana nu face altceva decât să-l propulseze pe Patriarhul Chiril, neoficial, pe primul loc al dialogului dintre Biserica Ortodoxă şi cea Catolică. De asemenea interesul Rusiei este imens în a explica poziţia ei şi a căuta susţinători pentru politica Kremlinului. Relaţiile pe care Papa Francisc le are la Washington sunt de notorietate, iar acest fapt poate deveni un vehicul pentru o nouă resetarea a relaţiei dintre Moscova şi Washington, după anexarea Crimeei în condiţiile în care conflictul din Ucraina se îndreaptă spre unul îngheţat, iar cel din Siria spre o nouă împărţirea geografică a Orientului Mijlociu. În acelaşi ton şi cu agendă similară, Henry Kissinger, fostul secretar de stat al SUA s-a deplasat la Moscova pentru a purta discuţii particulare cu preşedintele Vladimir Putin. 

Biserica şi societatea trebuie să facă tot posibilul pentru a schimba radical relaţiile dintre Rusia şi SUA şi a împiedica astfel o posibilă confruntare majoră”, a declarat patriarhul rus Chiril, într-un interviu acordat canalului rus de televiziune RT după întâlnirea avută în Cuba cu papa Francisc. 

Acest subiect, a precizat Patriarhul Chiril, a fost una dintre temele discutate cu Papa Francisc, subliniind că întâlnirea de la Havana a avut loc „chiar în momentul în care norii se adună deasupra Siriei şi când există pericolul unei posibile confruntări între state ce dispun de un potenţial distructiv enorm”Patriarhul Chiril a justifica intrarea trupelor ruseşti în Siria ca pe un ajutor dat creştinilor care fac parte din Biserica din Antiohia[4], fondată de Petru şi Pavel şi care are sediul actual la Damasc. De remarcat că realizarea întâlnirii dintre papă şi patriarhul rus s-a lovit de situaţia din Ucraina, în special cea legată de retrocedarea lăcaşelor de cult care au aparţinut Bisericii Catolice înainte de preluarea lor de către bolşevici după 1917. Acum în Ucraina, rebelii separatişti sunt în majoritate ortodocşi aparţinând de Patriarhia Moscovei, în vreme ce de partea cealaltă se află atât ortodocşi cât şi greco-catolici (uniţi cu Roma). Într-o vizită în Polonia, primatul Bisericii Greco-Catolice din Ucraina, Monseniorul Sviatoslav Sevciuk, a declarat că speră ca Papa Francisc să fie vocea celor oprimaţi.

De ce a fost aleasă Cuba?

Explicaţia dată de cele două cancelarii este: datorită agendelor comune în zona Americii de Sud şi Centrale ale celor doi participanţi sau cum s-a mai declarat a unei „coincidenţă providenţială de escale aeriene a patriarhului” către Paraguay şi Brazilia, şi a papei către Mexic. Aceasta explică şi locul de întâlnire aeroportul din Havana, care doar formal e o zonă neutră. Odată realizată această întâlnire în străinătate, s-a încheiat şi odiseea unei posibile vizite a Papei în Rusia, vizită care i-ar fi adus dividende politice lui Vladimir Putin (mai ales pe plan extern), dar i-ar fi şifonat imaginea patriarului Chiril în faţa turmei sale destul de conservatoare şi anti-ecumeniste (mai ales în Ucraina şi Moldova).

Să reţinem că acum, din cauza unei situaţii politice speciale prin care trece Rusia, întâlnirea celor doi prelaţi nu doar că a avut loc, ci şi a fost intens mediatizată atât de Patriarhia rusă, cât mai ales de Kremlin. În sprijinul acestei întâlniri au fost antrenaţi numeroşi formatorii de opinie din toată lumea, care au vorbit de o întâlnirea epocalăevenimentul secolului sau chiar al mileniului etc.

Pentru cine este benefică această întâlnire?

Să clarificăm lucrurile. Pentru papă, ca lider spiritual al catolicilor, întâlnirea cu patriarhul Chiril este o rutină zilnicăiar ca şef al statului Vatican ea nu are nicio valoare, mai ales după vizita lui Vladimir Putin la Roma. Este adevărat că patriarhul Moscovei reprezintă cea mai numeroasă comunitate ortodoxă (cca 200 de milioane de ortodocşi din aproape 20 de ţări ale lumii, adică mai puţin de 1/6 din ce reprezintă papa de la Roma), cu toate acestea, el nu este liderul tuturor ortodocşilor (cum pretinde a fi patriarhul Constantinopolului), ci doar unul din cei 14 întâi-stătători autocefali. Miza pentru Moscova este întârirea poziţiei Patriarhiei Moscovei în lumea ortodoxă odată cu semnarea unei declarţii comune. Maskirova nu o aplică numai generalii! 

Papa Francisc s-a întâlnit deja de nenumărate ori cu primul dintre patriarhii ortodocşi – Bartolomeu I al Constantinopolului (inclusiv la Mormântului Domnului din Ierusalim, care-i cu totul altceva decât un aeroport insular), iar astfel de întâlniri dintre papii de la Roma şi patriarhii ortodocşi au loc cu regularitate începând cu anul 1964. Să nu uităm că la acest capitol şi Bucureştiul a luat-o înaintea Moscovei. Cât priveşte Moscova, preşedintele Putin, care se prezintă ca un ortodox fervent, a fost primit de două ori de Papă pe 25 noiembrie 2013 şi în iunie 2015 în calitate de şef de stat. Vizita din iunie 2015, în timpul sancţiunilor aplicate Moscovei de UE şi de SUA, a avut în fundal un peisaj geopolitic total schimbat. Din 2013 şi până în 2015 s-au schimbat multe: războiul civil din Siria a încăput pe mâinile ISIS şi Al-Qaida, ISIS a cunoscut o exapansiune uluitoare şi nimeni nu pare a găsi soluţia de a o opri şi a izbucnit conflictul din Ucraina, urmat de anexarea Crimeei. În mod semnificativ, la ultima vizită din 2015, suveranul pontif i-a dăruit lui Vladimir Putin, odată cu schimbul de atenţii, un medalion cu îngerul păcii

Relaţia cu Vaticanul, o piatră de încercare pentru Moscova

Preşedintele Mihail Gorbaciov a dorit să strângă relaţiile cu Vaticanul condus de Ioan Paul al II-lea, dar acestea au rămas reci. Rusia sub Boris Elţin a aprobat, în 1997, o legislaţie care clasifica drept legale ca religii în ţară ortodoxia, budismul, iudaismul şi islamismul acuzând Biserica Catolică de faptul că îşi face prozeliţi prin finanţarea orfelinatelor din Rusia în anii 1990. Sentimentul anticatolic generat de legislaţie a crescut sub conducerea lui Vladimir Putin. Unificarea bisericilor din interiorul şi din afara Rusiei, după 80 de ani de separare, a dus la creşterea influenţei Moscovei în teritoriile străine la care s-au adugat poziţiile luate de biserică de la Moscova în problemele economice sau militare ale administraţiei de la Kremlin. 

Relaţiile dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă Rusă au fost reluate după 2009, dar abia odată cu venirea papei Francisc s-au încălzit. Rusia a profitat de relaţia cu Vaticanul pentru a-şi reface imaginea în lumea catolică. Ambasadorul rus la Sfântul Scaun declara că întâlnirea a fost o confirmare a rolului important al Rusiei în creştinătate.  Această declaraţie a venit după ce patriarhul Chiril a spus că războiul din Siria este dus pentru a apăra creştinii de acoloDin nou Maskirova! Discuţia de la Havana s-a încheiat cu o declaraţie comună scrisă de Moscova şi adnotată de Vatican, miza ei fiind una politică şi nu una religioasă. A fost de fapt prima întâlnire între cele două biserici de la Marea Schismă din 1054. În acel an ortodocşii şi catolicii s-au despărţit urmând ca apoi să apară separaţia din cadrul Bisericii Ortodoxe fiecare biserică naţională alegându-şi propriul patriarh (Rusia, România, Bulgaria, Grecia şi Serbia). Similar, în Occident, Biserica Catolică s-a despărţit de Biserica Protestantă.

Îmbrăţişarea lui Chiril cu Francisc, la Havana, este un pas important spre dezgheţare, destinată să aibă consecinţe care ţin nu numai de raporturile dintre catolicism şi ortodoxie, ci şi pentru soluţionarea unor probleme politice globale presante.

Dialogul dintre patriarhul ecumenic şi cel ortodox rus nu este însă lipsită de asperităţi — unele istorice, din perioada fostului regim comunist, şi altele mai recente, generate de conflictul din Ucraina. În ciuda aparenţelor, vechile rivalităţi şi neîncrederea rămân. După întâlnirea cu Papa Francisc patriarhul Chiril va putea merge la consiliul Panortodox din Creta ca un învingător. O singură întâlnire însă nu poate şterge amintirea a 1000 de ani de rivalităţi între biserici. Se va schimba ceva după Havana? Nimic nu se va schimba nici în bine, nici în rău. În schimb, s-au deschis canale noi de comunicare între lideri lumii şi s-au transmis mesaje care altfel nu puteau fi livrate. Faptul că cei doi Întâistătători s-au îmbrăţişat şi au discutat, nu-i un lucru rău însă deocamdată catolicii spun pe 27 martie 2016 - Hristos a înviat!, iar ortodocşii pe 1 mai 2016.

 


[1] Compania ruseasca Gazprom detine 50 la suta din gazoduct, iar restul actiunilor sunt împartite în mod egal între Royal Dutch Shell, E.ON, BASF, OMV şi Engie.

[2] Cele patru puncte florentine, cele patru deosebiri formulate la Sinodul de la Ferarra - Florenţa, care s-a ţinut între anii 1437-1439, unde s-a pus întrebarea: "Ce cerem noi, catolicii, ortodocsilor care ar vrea sã devinã catolici?". Ce mărturisiri de credintã trebuie sã facã ortodocsii pentru a deveni catolici? Problema aceasta s-a pus în înţelesul că se dorea şi se insista ca biserica să redevină una, ca înainte de despărţirea de la 1054. Care sunt aceste puncte:(1) Papa de la Roma este considerat drept urmaşul direct al Sfântului Apostol Petru-catolicii susţin că Sfântul Apostol Petru a avut o situaţie specială între apostoli, că a fost pus de Domnul Hristos peste toţi ceilalţi apostoli, deci cine îi urmeazã în Scaunul episcopal lui Petru nu este un episcop de rând, ci este mai mare peste toţi episcopii/nu este vorba de "Primus inter pares", de primul între egali, ci de unul mai mare decât toţi ceilalţi, care sunt sub stăpânirea lui; (2) purcederea Duhului Sfânt, "filioque" - Catolicii sustin că Duhul Sfânt nu-şi are originea numai în Tatăl, ci şi în Fiul, adică Tatăl şi Fiul îl purced pe Duhul Sfânt. În Sfânta Evanghelie de la Ioan avem cuvântul "Care de la Tatăl purcede" (Ioan 15, 26) referitor la Duhul Sfânt, iar Sinodul de la Niceea a consfintit acest adevăr, că Duhul Sfânt purcede numai de la Tatăl/nu s-a explicat nici atunci, nici de atunci încoace, care este deosebirea între "naştere" şi "purcedere"-biserica ortodoxă zice că Fiul e născut de Tatăl, şi că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl/unii zic că purcederea este ceva continuu însă biserica nu a venit cu nici o explicaţie, dar are formulat adevărul că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, iar catolicii au introdus că şi de la Fiul, care în latină se zice filioque;(3) existenta unui loc intermediar între rai şi iad, adică a purgatoriului-purgo, purgare, în limba latinã, înseamnã "a curăti", "purgatoriu" înseamnã "loc curãtitor" în care ortodocşii cred (ortodocşii cred în posibilitatea de a se trece sufletele de la iad la rai prin intervenţia bisericii, nu prin ispăşire, până la cea de-a doua venire a Domnul nostru Iisus Hristos în timp ce catolicii cred într-o ispăşire, adică te duci în iad, faci stagiul de ispăşire, te chinui acolo, iar după ce ţi-ai plătit păcatele, te primeşte Dumnezeu în rai, pentru că eşti curăţit;(4) azima ca element pentru săvârşirea Sfintei Împãrtãşanii-catolicii şi protestantii folosesc azimă (pâine nedospită), ortodocşii folosesc pâine dospită.

[3] În terminologia bisericească înseamnă pomelnic cu numele fondatorilor, episcopilor ş.a.

[4] Biserica Antiohiei a fost în primul mileniu creştin una din cele cinci patriarhii ale creştinătăţii, alături de Roma, Constantinopol, Alexandria şi Ierusalim. Biserica Antiohiei se intitulează Patriarhia Ortodoxă Romană (a Romeilor) a Antiohiei şi a întregului Răsărit (conform împărţirii teritoriilor otomane după sistemul millet-urilor, ortodocşii aparţineau toţi de Rum millet - miletul romanilor/romeilor). Biserica Antiohiei este continuatoarea comunităţii creştine fondate în Antiohia de către apostolii Petru (considerat ca primul său episcop) şi Pavel, care sunt ocrotitorii săi. În diptice Biserica Antiohiei este în scrisă pe locul al treilea între Bisericile Ortodoxe, după Constantinopol şi Alexandria.