Liderul palestinian responsabil de negocierea păcii cu Israelul a murit după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19

Liderul palestinian responsabil de negocierea păcii cu Israelul a murit după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19

Saeb Erakat FOTO EPA-EFE

Secretarul general al Organizaţiei Eliberării Palestinei (OLP) Saeb Erakat, una dintre cele mai cunoscute personalităţi palestiniene în lume, a decedat marţi, la vârsta de 65 de ani, după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19, a declarat preşedinţia palestiniană pentru AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Afectat de o fibroză pulmonară, în urma unui transplant de plămân, „Saeb Erakat a murit în urmă cu puţin timp la Spitalul Hadassah” la Ierusalim, unde a fost internat la 18 octombrie, a precizat preşedinţia palestiniană.

Spitalul, unde a fost internat la cererea reprezentanţilor Autorităţii Palestiniene, a catalogat la acel moment o „provocare” îngrijirea lui Erakat, din cauza problemelor pulmonare de care suferea.

„El a venit într-o stare gravă, necesitând o asistenţă şi doze puternice de oxigen”, a anunţat instituţia la sosirea acestuia.

Erakat, una dintre personalităţile palestiniene cele mai cunoscute în străinătate, locuia la Ierihon, în Cisiordania ocupată de Israel, unde trăiesc aproximativ 2,8 milioane de plaestinieni.

Acest apropiat al preşedintelui Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas a participat, în calitate de negociator-şef palestinian, la negocieri de pace cu Israelul, aflate în impas de ani de zile.

El a criticat recenta normalizare a relaţiilor diplomatice ale Israelului cu ţări arabe ca Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Bahrain, care a avut loc înaintea încheierii unei păci între palestineieni şi israelieni.

Într-o întâlnire video, în august, cu jurnalişti AFP, el a denunţat această normalizare.

Ea „subminează posibilitatea păcii” israeliano-palestiniene şi „consolidează extremiştii” atât în rândul israelienilor, cât şi palestinienilor, primii considerând că nu mai au nevoie să negocieze cu palestinienii, iar aceştia din urmă că nu se mai aşteaptă la nimic din partea israelienilor, declara el.

În Cisiordania ocupată s-au înregistrat peste 50.000 de contaminări cu noul coronavirus şi 480 de morţi din cauza COVID-19.

În Fâşia Gaza, alt teritoriu palestinian, aflat sub controlul mişcării islamiste Hamas şi sub o blocadă israeliană, aproximativ 8.740 de cazuri au fost înregistrate oficial şi aproape 40 de decese, la o populaţie de aproximativ două milioane de palestinieni.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările