Cine forţează războiul SUA cu Iranul? Inconştienţă calificată la Teheran sau provocări ale terţilor interesaţi?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentele din Golful Persic par a împinge lumea spre un război major între SUA şi Iran, în urma unui set de atacuri la adresa unor tancuri petroliere în largul Golfului Oman, care s-au soldat cu pagube majore la nave dar care au lăsat echipajele intacte, fără pierderi, şi cu navele plutind. O situaţie paradoxală de război hibrid, pusă pe seama Iranului, după ce tensiunile între Washington şi Teheran au crescut dramatic.

Probe circumstanţiale şi filmul desprinderii minei neexplodate, pentru a nu lăsa urme

Şi toate vin după ce toate personalităţile din Administraţia Trump care s-au opus pe parcurs abordării contondente a relaţiei cu Iranul au dispărut din administraţie, de la fostul Secretar al Pentagonului generalul (r) James Mattis, la ultimul secretar interimar al Apărării, Patrick Shanahan, retras miercuri de la nominalizare.

Datele pe care le avem provin din surse anglo-americane, care includ şi un film dat publicităţii. Două petroliere, unul norvegian – Front Altair şi unul japonez, Kokuga Courageous, au înregistrat explozii la coca navei la primele ore ale dimineţii de 13 iunie. Într-un caz, a fost văzută o mină neexplodată, lipită pe navă – recuperată de un echipaj iranian, iar în altul, un magnet care ţinea mina a fost identificat.

Echipajele au fost evacuate în siguranţă, într-un caz ele relatând că ar fi observat o lovitură venită de la un dispozitiv zburător care a lovit nava. Cele două nave transportau nafta din Emiratele Arabe Unite în Taiwan respectiv metanol din Arabia Saudită în Singapore, produse petroliere foarte inflamabile.

Ceea ce ştim public provin din probe indirecte: Secretarul de stat Pompeo a afirmat că evaluarea SUA este că Iranul e responsabil de atacuri, pe baza intelligence-ului, a armelor utilizate, a nivelului de expertiză necesar pentru a executa o asemenea operaţiune, a atacurilor anterioare, acum o lună, puse tot pe seama Iranului, dar şi a faptului că grupurile ce ţin de Iran şi operează în regiune nu au resursele, profesionalismul şi gradul de sofisticare necesare pentru o asemenea operaţiune.

Aceste comandouri au făcut numeroase exerciţii pentru a se antrena în asemenea operaţiuni acoperite şi atacuri simulate, inclusiv în proximitatea navelor americane.

Şi ministrul de Externe britanic, Jeremy Hunt, merge pe aceeaşi variantă – responsabilitatea atacurilor este aproape sigur a Iranului. Hunt susţine că o ramură a Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice a atacat cele două petroliere la 13 iunie. Iranul a negat orice responsabilitate.

Cea mai convingătoare probă pare să fie înregistrarea echipajului iranian care desprindea mina neexplodată de una dintre nave, cel mai probabil pentru a evita ca să rămână probe pe coca vasului. Vasul celor care au intervenit este unul al Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice, care e mult mai dezvoltată decât marina iraniană clasică, o forţă bazată pe o flotilă de vase mici, de viteză mare, greu de detectat, vase de atac înarmate cu mine, torpile şi drone.

Peste toate, a fost identificat faptul că aceste comandouri au făcut numeroase exerciţii pentru a se antrena în asemenea operaţiuni acoperite şi atacuri simulate, inclusiv în proximitatea navelor americane.

Sancţiunile americane funcţionează neaşteptat de bine împotriva Iranului

Trebuie spus că nemulţumirea majoră a SUA în legătură cu Iranul - care a determinat şi retragerea Washingtonului în perioada Trump din JCPOA, acordul nuclear iranian semnat în 2015 de Barack Obama - vine din absenţa în acord a angajamentelor Iranului pentru celelalte componente supărătoare ale activităţilor sale în regiune, care au devenit tot mai deranjante: rachete balistice testate şi dezvoltate, implicarea în Regiunea Orientului Mijlociu în mai toate statele, de la Siria, Yemen la susţinerea Hezbollah şi Hamas sau dezvoltări în terţe state şi vânzări de arme, cu precădere rachete, către grupările ce vizează Israelul, susţinerea războiului sectar sunnit-şiit, dominaţia în Irak, menţinerea lui Al Assad în Siria cu proprii soldaţi carne de tun şi coloana vertebrală a actualei Armate şi securităţi siriene, susţinerea Hezbollahului libanez.

Practic, azi Iranul a ajuns cu influenţa la Mediterana, iar instrumentele şi dependenţii de el au încercuit Israelul. Nu întâmplător, Tel Avivul lansează atacuri periodice în Siria şi distruge centre de comandă iraniene sau livrări de arme, depozite sau transfer de rachete Iran-Hezbollah.

Pe acest fond, Administraţia Trump a dorit un acord mai puternic, care să rezolve toate aceste teme pendinte. Cum Iranul nu a dorit să negocieze, s-a ajuns la sancţiunile care s-au dovedit un instrument atât de puternic încât din luna mai, nu mai există posibilităţi şi excepţii în livrarea de petrol şi gaze iraniene, cu excepţia Armeniei.

Iranul e sufocat până într-atât încât preşedintele Rouhani invocă genocidul şi atacuri împotriva umanităţii prin blocarea de către SUA a principalelor surse de hrană către populaţie, ca urmare a sancţiunilor. Dar de aici la inconştienţa atacurilor directe este un drum suficient de lung.


FOTO Shutterstock

Rachete cu steag Iran pe fundal FOTO Shutterstock

Ipotezele de lucru: Teheranul, un grup radical autonom, un terţ interest de războiul Americii contra Iranului

Este greu de negat, dar şi greu de probat responsabilitatea iraniană, dincolo de orice dubiu. Datele sunt convingătoare, dar totuşi ceva pare să nu se lege. E prea ostentativ, prea direct, prea necugetat, prea provocator. Da, poate pe asta a mizat Iranul şi a sacrificat orice capacitate de a nega expunându-se public cu aceste atacuri. Dar cred că trebuie luate în considerare alte două ipoteze.

Mai întâi, că nu statul iranian, ci o anumită grupare radicală şi relativ autonomă să fi determinat atacul, ca efect al rivalităţii între moderaţi şi conservatori la Teheran, rivalitate amplificată de actuala criză economică iraniană determinată de sancţiuni şi aplicarea lor strictă şi generală. Iranul e suficient de încăpăţânat să nu negocieze cu SUA, gest pe care-l interpretează ca fiind o abdicare, o cedare definitivă, predarea sa. În lipsă de dialog, orice neînţelegere poate duce la conflict.

Este greu de negat, dar şi greu de probat responsabilitatea iraniană, dincolo de orice dubiu.

Pe de altă parte, trebuie să ne gândim şi la ipoteza terţului implicat, un terţ interesat de războiul SUA-Iran. Un terţ care ar trebui să fie stat, puternic, sofisticat, cu puternice influenţe în Iran pentru a-şi procura echipa de atac sub steag fals, iranian, echipă care să reacţioneze la doleanţa terţului, nu a statului iranian. Emiratele Arabe Unite au vorbit despre o entitate statală implicată, nenumită.

Dar în regiune ar putea fi profesionişti, sofisticaţi şi pregătiţi care să joace scena atacului iranian, inclusiv cu episodul îndepărtării minei în faţa camerelor, tocmai pentru a crea aparenţa credibilă. A determina confuzia. A furniza proba. Şi a antrena America în Război în Golf. Cu scopul de a creşte preţul petrolului şi a-şi rezolva rivalităţile cu Iranul.

Ucenicii vrăjitori şi joaca cu focul în operaţiuni acoperite sub steag fals

Fireşte că proba reală vine doar din ancheta şi studierea amănunţită a datelor, inclusiv a înregistrării, a elementelor de intelligence strict coordonate cu terţi actori din Golf. Şi, cel mai probabil, această analiză chiar are loc în această perioadă. Dar, până la aflarea rezultatelor, lucrurile sunt încă neclare.

Neclare sunt probele şi pentru europeni, care nu s-au grăbit să-şi susţină aliatul american – dar o vor face sigur dacă Teheranul începe îmbogăţirea uraniului; neclare, în mod poate interesat, pentru Rusia şi China; neclare, poate, chiar şi pentru administraţia Trump, motiv pentru care nu a avut loc o reacţie direct şi virulentă nici la primul atac de acum mai bine de o lună, când au fost vizate 4 petroliere, nici acum.

Aici se cere o dovadă dincolo de orice dubiu pentru a canaliza oprobiul comunităţii internaţionale şi alierea tuturor împotriva regimului Ayatollahilor. Dacă, însă, se dovedeşte că altcineva se joacă cu focul, lucrurile s-ar putea să se dovedească extrem de costisitoare.

Neclare sunt probele şi pentru europeni, care nu s-au grăbit să-şi susţină aliatul american – dar o vor face sigur dacă Teheranul începe îmbogăţirea uraniului.

Putem, teoretic, să avem de-a face cu o operaţie acoperită a Rusiei, Israelului, Arabiei Saudite sau a oricărui terţ - sau chiar o operaţiune de tip green on blue, a vreunui aliat sau un grup de interese chiar din SUA - cu calcule sofisticate vizând Orientul Mijlociu, Zona Golfului, preţul petrolului, schimbarea de regim în Iran sau înglodarea Americii lui Trump într-un război în Iran, după lansarea campaniei electorale pentru un nou mandat de preşedinte a lui Donald Trump din postura de a şasea opţiune, după 5 democraţi, în ordinea susţinerilor din sondajele de opinie de astăzi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite