Aproape 99% din voturi pentru independenţa Sudanului de Sud

Aproape 99% din sudanezii de sud au votat pentru independenţă, conform rezultatelor parţiale ale referendumului publicate vineri, după numărarea a peste 80% din voturi.

Din cele 3.197.038 de buletine deja numărate, 98,6% sunt în favoarea independenţei Sudanului de Sud, conform rezultatelor postate vineri pe internet de comisia care a organizat referendumul între 9 şi 15 ianuarie.

Comisia a precizat că a numărat 83,4% din voturile exprimate în Sudanul de Sud, toate buletinele din Nord şi din străinătate, informează Reuters.

Rezultatele parţiale din statele Jonglei şi Ecuatorul occidental, ultimele două state din cele zece care nu publicaseră parţiale, au confirmat vineri victoria masivă a opţiunii secesioniste.

"Muncim din greu pentru a finaliza rezultatele", a subliniat Aleu Garang Aleu, purtător de cuvânt al Comisiei pentru referendum, adăugând că "în continuare credem că putem face publice la 31 ianuarie rezultatele privind Sudanul de Sud şi, odată examinate eventualele contestaţii, rezultatul final urmează a fi anunţat la Khartoum la 14 februarie".

Referendumul pentru autodeterminare era punctul cheie al acordului de pace semnat în 2005 între guvernul de la Khartoum şi rebelii din Sudanul de Sud pentru a pune capăt unui război de 20 de ani între Nord, majoritar arab şi musulman, şi Sud, majoritar african şi creştin.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: