În primăvară eram fiii ploii. Totul ne speria, ce atingeam ardea, debaraua se umpluse de hârtie igienică pentru vremurile ce urmau să vină, vizorul uşii devenise viziera prin care priveam suspicioşi la lumea de afară.

Să vedeţi şi voi cum e să fii închis. Când nu ştii ce se întâmplă, de ce, de ce tocmai ţie. Când nu ştii ce să crezi şi pe cine. Şi să te bucuri când, în sfârşit, vine ziua învoirii. Şi să speri că totul nu a fost decât un coşmar care nu are cum să se repete în această viaţă. Acum, gata, hai liberare!

Despre asta aş fi vrut să scriu, despre sentimentul de revenire la normalitate. Dar se va întâmpla acest lucru?

Criza ne-a fragilizat sistemul autoimunitar comun nu numai faţă de un virus care încă mai are multe necunoscute de dezlegat, cât şi faţă de zgomotul zvonistic, propagandistic, scenaristo – conspiraţionist care ne înconjoară.

Deşi epidemii au fost şi vor mai fi, aceasta e, probabil, singura care ni se întâmplă tocmai nouă şi celor care ne conduc, celor care ne vindecă, celor care ne mint.

Finalul nu e chiar adevărat, pentru că dacă epidemia este, totuşi, o noutate, minciuna, conspiraţia, complotul sunt o practică destul de curentă şi de continuă pentru largi categorii de persoane.

Există un procent suficient de semeni, unii teoreticieni ai pescuitului în ape tulburi, alţii practicieni ai dezinformării, care cred că orice e permis dacă există un profit, oricare ar fi acesta. 

Perioadele de criză sunt turnesoli pentru cât de puternici suntem în adevărurile noastre. Şi nu prea suntem.

Realitatea la care avem acces, desigur cu voia noastră, este doar un dreptunghi cu diagonala de la ... la ... inch, cu o telecomandă de control, prea puţin de ajutor când poţi schimba doar problemele, fără a şti care sunt soluţiile la ele.

Aşa că avem liber să credem că alcoolul este un medicament, că vine pedeapsa lui Dumnezeu, că măsurile de izolare ascund ceva suspect, că antenele 5G emit radiaţii electromagnetice care duc la scăderea imunităţii, că suspectul de serviciu Bill Gates dispune de o magazie de microcipuri pentru toată planeta, pe care a frăgezit-o deja cu campaniile sale de vaccinare.

Ştiaţi că sângele african este rezistent la coronavirus? Că vodca e un bun dezinfectant? Da, recunosc, mă repet. Sau că slujbele de tele-evanghelizare te pot vindeca dacă atingi ecranul televizorului în timpul predicii? Că ”Namaste” nu e doar o formulă de salut, ci şi o metodă de a bloca răspândirea virusului? Te saluţi ca la Bollywood - şi doar ca acolo - şi ai salvat planeta. Ca să te vindeci, respiră de şase ori la rând şi tuşeşte. Tratamentul vine din Marea Britanie, o dată cu Harry Potter.

Şi, să nu uit, totul este o exagerare.

Războiul unor lideri politici cu propriii specialişti nu a făcut deloc bine sănătăţii informaţiei, iar gestiunea crizei a demonstrat, cel puţin până acum, că lupta cu virusul nu este un concurs de autoritate.

Este un război cu un final încă neanunţat, cu schimbări rapide, neaşteptate, de situaţie. În martie, China era undeva jos, cu o scădere dramatică a economiei şi exporturilor. În câteva săptămâni a devenit salvatorul lumii, iar SUA a început să se afunde în criza care lua proporţii. După contraofensiva americană, Beijingul a fost pus la colţ ca gestionarul neglijent al declanşării epidemiei. Dar au urmat protestele publice din  oraşele americane, consecinţă a unui incident rasial pe fond de coronavirus. Nici dictaturile nu s-au simţit bine în preajma lui Covid Întâiul, dar şi democraţiile au călcat, unele, câte un pic strâmb, potCovindu-se cu câte o entorsă. Şi totul a fost resetat.

Ce urmează? Sigur va fi ”The Long, Hot Summer” / ”Lunga vară fierbinte”, ca în filmul inspirat după scrierile lui William Faulkner. Chiar meteorologii ne-o spun, deşi vremea de afară nu pare a fi de acord.

Nu va fi virus, va fi altceva, vom continua să fim asediaţi cu scenarii şi conspiraţii, va fi mult zgomot în jur, va fi greu să ştim ce să alegem, pe cine să alegem şi de ce să alegem. 

Remediul este să cercetăm noi înşine această lume devenită din ce în ce mai virtuală, să fim mai puţin creduli, să devenim mai atenţi la ceea ce este important, şi verificabil, în jurul nostru.

”Crede şi nu cerceta” e un dicton care nu se află nici măcar în Biblie, în cartea sfântă scriind, dimpotrivă: Cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. / Matei 7:7.

Europol a considerat, şi el, că e nevoie să ne împrumute o umbrelă pentru soarele fiebinte ce urmează după era lui Covid Întâiul, îndemnându-ne, sub forma unor porunci ad-hoc, să cercetăm realitatea din jurul nostru, chiar dacă ne este transmisă pe ecranul unui laptop sau smartphone:

●  fii precaut, ştirile false sunt puse în ambalajul care îţi place;

verifică site-ul. De încredere? Alte informaţii despre el? Obiective, datele de contact?;

verifică sursele: e aceeaşi informaţie, sunt trimiteri la surse iniţiale?;

cercetează anexele, fotografiile, dacă sunt din aceeaşi naraţiune cu textul. Caută singur online informaţii. Astfel, vei fi informat, nu dezinformat;

verifică data (ştiri vechi sunt deseori recirculate, repromovate) şi dacă faptele se înscriu în calendarul invocat;

●  crede în experţi, în site-uri verificate, oficiale, în instituţii (chiar dacă unele nu-ţi par prietenoase). Vezi dacă informaţia este şi acolo;

nu transfera o informaţie neverificată. Nu o comenta, ajuţi să devină mai cunoscută şi mai populară;

●  fii proactiv când descoperi ştiri false. Avertizează;

●  contribuie cu informaţie verificată.  

Gata, criza se încheie. Am văzut eu la televizor. Dar conspiraţiile continuă. Am văzut tot eu. Tot acolo şi nu numai.