Ştirile trecute cu vederea în 2012 şi care ar putea reveni în forţă ân 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inuiţii, populaţia nativa din Artica
Inuiţii, populaţia nativa din Artica

Zece evenimente şi tendinţe, neluate în seamă de presa internaţională anul trecut , ar putea deveni ştiri de pagina 1 în 2013. Selecţia a fost realizată de prestigioasa revistă americană „Foreign Policy“.

1. India şi Pakistan – apropiere prin comerţ

Conflictul dintre India şi Pakistan are o istorie de multe decenii, iar , până de curând, perspectivele păcii păreau îndepărtate. Dar, în acest an, cei doi vecini au găsit domenii în care s-au înregistrat evoluţii pozitive şi anume în comerţ. Astfel, în ultimii ani, comerţul bilateral a crescut de nouă ori, ajungând la 2,7 miliarde de dolari şi, după semnarea mai multor acorduri comerciale importante în septembrie a.c schimburile vor creşte în continuare.

2. Brazilia devine o destinaţie pentru imigranţi

Pentru prima dată de decenii, datorită creşterii economice explozive din ultimii ani, Brazilia a devenit o destinaţie pentru imigranţi: pe de o parte mii de sud-americani şi asiatici au invadat ţara, pe de altă parte, expatriaţii brazilieni se întorc. La începutul lui 2012, munceau legal în Brazilia  două milioane de străini, iar alţi 600.000 erau imigranţi ilegali. Deoarece ţara mai are nevoie de un număr mare de personal calificat, se prevede o reformă a legii  imigranţilor, destul de restrictivă acum. Ea va prevedea accesul imigranţilor calificaţi.

3. Inuiţii vor să profite de bogăţiile care le aparţin

Zona Arcticii devine din ce în ce mai atractivă pentru investitorii din diferite ţări ale lumii dar, în ultimul timp cei 160.000 de  inuiţii, populaţia nativă din Arctica, fac eforturi să joace un rol mai mare în viitorul regiunii şi să profite de bogăţiile ei. Astfel, inuiţii din Canada au început să caute investitori pentru exploatarea aurului, argintului, zincului, diamantelor, aramei de pe teritoriile pe care le controlează O miză politică serioasă există în Groenlanda unde 90 la sută din populaţie sunt inuiţi. Ei speră că prin exploatarea metalelor rare şi a petrolului, deocamdată realizată de firme străine, să devină pe deplin independenţi politic şi economic de Danemarca, ţară care a acordat teritoriului o independenţă parţială.

4. Hong Kong în conflict cu China continentală

În ultimii ani, conflictul dintre Hong Kong şi China continentală s-a intensificat prin nerespectarea de către Beijing a înţelegerilor semnate în anii 80, la revenirea acestei provincii la China, prin care se recunoaşte statutul special al Hong Kongului. În această toamnă situaţia s-a deteriorat şi mai mult când s-a încercat să se introducă un sistem educaţional apropiat de cel din China. Părinţii au considerat că se încearcă „spălarea creerelor” copiilor lor şi aceasta  ar fi determinat reducerea nivelului şcolilor din provincie, considerate printre cele mai bune din lume În septembrie au avut loc proteste la care au participat 100.000 de persoane. Până la urmă proiectul a fost retras dar nu  se ştie cum vor evolua în continuare lucrurile.

5. Ciprul îi face cu ochiul Moscovei

Criza economică actuală a afectat şi Ciprul dar acesta, în loc să ceară ajutor Bruxelles-ului, s-a adresat Moscovei care, în 2011 a acordat micului stat un împrumut de 3,1 miliarde de dolari şi, în perspectivă încă şase miliarde. În plus, preşedintele Ciprului, Demetris Christofias, membru al Partidului comunist şi educat în Rusia, este un susţinător al Moscovei în politica sa externă şi critică frecvent NATO. Iar ruşii au investit masiv în Cipru. Această politică de avantaje reciproce nu este pe placul U E care consideră Ciprul „ o ţară cu probleme” care nu ar fi trebuit admisă în Uniune.

6. Petrolul din Africa Centrală-intensificarea conflictelor în zonă

În ultimii ani,  într-o serie de ţări africane au izbucnit aşa numitele „conflicte minerale”, violenţe din cauza descoperirii unor importante rezerve subterane necesare ramurilor industriale moderne. Republica Democratică Congo s-a confruntat cu o astfel de problemă din cauza coltan-ului, materie primă folosită în industria electronică, dar unul mai dur este în perspectivă din cauza descoperirii unor imense rezerve de petrol, se pare că de şase miliarde de barili - de 28 de ori valoarea PIB-ului ţării. Această descoperire ar putea avea consecinţe ecologice, rezervele găsindu-se în Parcul Naţional Virunga, în apropiere de graniţa cu Uganda, dar şi geopolitice, o parte aflându-se în provincia Kivu de nord, locul unor conflicte cu rebelii tutsi, violenţele reizbucnind aici în acest an. În plus, există şi o dispută legată de frontiera dintre Uganda şi Congo. Grupul Internaţional de Criză, organizaţie neguvernamentală care încearcă să soluţioneze problemele care determină conflicte, este îngrijorată deoarece orice nouă descoperire de petrol ar putea redefini geopolitica ţării prin încurajarea grupurilor secesioniste şi  prin relansarea unor noi dispute de frontieră.

7. O insulă în Golful Persic- revendicată de Iran şi Emiratele Arabe Unite

Ambele state revendică suveranitatea asupra insulei Abu Musa din Golful Persic cu 2000 de locuitori şi încă două insule nelocuite. Conflictul durează din 1971, s-a ajuns atunci la un acord, suveranitatea a revenit EAU, dar Iranul a căpătat dreptul de a staţiona trupe. Acum Emiratele Arabe Unite susţin că Iranul a violat înţelegerea, sporindu-şi prezenţa militară şi construind infrastructură, inclusiv un aeroport la Abu Musa. Insulele au o valoare strategică deoarece se află lângă câmpurile petrolifere Mubarek şi sunt situate chiar la intrarea în strâmtoarea Hormuz pe unde trec 20 la sută din rezervele mondiale de petrol. Conflictul a izbucnit în aprilie când preşedintele Ahmadinejad s-a dus pe insulă să celebreze ziua naţională a Iranului şi a declarat că dispune de documente istorice privind apartenenţa insulelor. EAU şi-a retras ambasadorul de la Teheran, a trimis o scrisoare oficială de protest şi o plângere la ONU. De asemenea a cerut o decizie din partea Curţii Internaţionale de Justiţie.

8. Eradicarea unei boli pentru care nu există remediu
 
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că în prima jumătate a acestui an s-au înregistrat numai 396 de cazuri ale bolii GWD sau Dracunculiasis în patru ţări din Africa, de două ori mai puţine decât cu un an înainte şi cu milioane mai puţine ca în anii 80 în Africa şi Asia . OMS speră că în scurt timp, GWD va deveni cea de a doua boală cunoscută după rubeolă care va fi complet eradicată. Boala este provocată de un vierme lung şi subţire care se dezvoltă în corpul pacientului, de obicei în extremităţi şi trăieşte în apele contaminate. Nu există nici un remediu, doar să se smulgă viermele prin piele, o operaţie extreme de dureroasă. Boala a afectat oamenii de mii de ani, viermele fiind descoperit chiar şi în mumiile egiptene.

9. Războaiele drepturilor de autor pentru tipăriturile 3-D

Până acum tipăriturile tridimensionale care pot să copieze şi să producă cele mai variate obiecte, nu erau supuse nici unei reglementări, existând posibilitatea  ca ele să intre şi în domenii în care produsul era proprietatea unei firme. De aceea, acum se încearcă găsirea de soluţii pentru a extinde drepturile de autor, copyright-ul şi la tehnologia 3-D. În plus, se pune şi problema distribuirii obiectelor produse în urma copierii tridimensionale, care, la rândul ei ar trebui reglementată.

10. Sfârşitul call-center-urilor indiene

India a fost pricnipala ţară în care se organizau call-center-uri, dar acum au intrat pe piaţă Filipinele, Brazilia, Mexicul, Vietnamul şi mai multe ţări din Europa de est. Se pare că clienţii înţeleg mai bine engleza vorbită de angajaţii din aceste ţări decât cea a hinduşilor, astfel că participarea Indiei în această piaţă s-a redus de la peste 80 la sută la 60 la sută. Mai mult decât atât, SUA mută înapoi  acest domeniu, creind call-center-uri în ţară cu angajaţi americani.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite