Zelenski arată cu degetul spre serviciile secrete ruseşti pentru provocările din Transnistria. Consilier prezidenţial: Se poate rezolva „cât ai pocni din degete”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Volodimir Zelenski FOTO Arhivă
Volodimir Zelenski FOTO Arhivă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski acuză Rusia că încearcă să destabilizeze Transnistria, în timp ce un consilier de-al său spune că Ucraina ar putea rezolva chestiunea transnistreană „cât ai pocni din degete”, doar Republica Moldova să ceară ajutor în acest sens, şi evocă apropierea dintre Chişinău şi Bucureşti, „acelaşi popor”.

Trei explozii au fost constate luni după-amiază şi marţi dimineaţa în Transnistria, un teritoriul separatist prorus din estul Republicii Moldova. În plus, focuri de armă au fost auzite miercuri dimineaţă în jurul depozitului de la Cobasna, care găzduieşte armament încă de pe vremea Uniunii Sovietice. Separatiştii de la Tiraspol susţin că drone au fost observate marţi seara în zonă, iar împuşcăturile ar proveni dinspre teritoriul ucrainean.

„Analizele noastre arată că există tensiuni între diferite forţe în interiorul regiunii, iar acest lucru vulnerabilizează regiunea transnistreană şi afectează Republica Moldova. Condamnăm orice acţiuni şi tentative de a pune în pericol siguranţa Republicii Moldova. Chişinăul insistă asupra reglementării paşnice a regiunii”, a reacţionat preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

La rândul său, liderul administraţiei separatiste de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a sugerat că există „urme” ale Ucrainei în exploziile din Transnistria. „După izbucnirea ostilităţilor din Ucraina, Transnistria şi-a menţinut neutralitatea şi a declarat în mod deschis acest lucru - că nu suntem agresori, că Transnistria nu a plănuit şi nu are de gând să-şi atace vecinii. (...) Presupun că cei care au organizat acest atac au scopul de a atrage Transnistria în conflict. Şi pot spune cu încredere că acest lucru nu se va întâmpla. Transnistria se va putea apăra. Cu siguranţă îi vom găsi pe toţi cei care sunt complici la aceste acte criminale”, a spus Krasnoselski.

De la Kiev, Volodimir Zelenski a declarat că este de acord cu evaluarea făcută de Maia Sandu şi că această situaţie figurează printre subiectele întrevederii sale cu premierul român Nicolae Ciucă, care a efactuat marţi o vizită la Kiev.

„Forţele armate ale Ucrainei sunt pregătite pentru o posibilă escaladare din partea trupelor ruse în teritoriul temporar ocupat al Republicii Moldova”, a adăugat şeful statului ucrainean.

La fel ca şi consilierii săi, Zelenski a pus această situaţie pe seama unei implicări a serviciilor secrete ruseşti.

„Înţelegem clar că acesta este unul dintre paşii Federaţiei Ruse. Serviciile speciale lucrează deja acolo. Nu este vorba doar despre informaţii false. Este evident de ce: pentru a destabiliza situaţia în regiune, pentru a ameninţa Republica Moldova. Le arată că, dacă Republica Moldova sprijină Ucraina, vor exista anumiţi paşi”, a spus el.

Zelenski a mai declarat că ştie că trupele ruse aflate în Transnistria oficial pentru a menţine pacea oferă de fapt sprijin forţelor separatiste transnistrene.

„Noi cunoaştem capacităţile lor, forţele armate ale Ucrainei sunt pregătite pentru asta şi nu se tem”, a subliniat el.

Potrivit lui Zelenski, situaţia din Transnistria arată că obiectivele Rusiei merg dincolo de războiul pe care îl duce împotriva Ucrainei. 

„Scopul final al conducerii Rusiei nu este doar de a cuceri teritoriul Ucrainei, ci de a dezmembra centrul şi estul Europei şi a da o lovitură globală democraţiei”, a declarat preşedintele ucrainean.

Oleksi Arestovici: Republica Moldova şi România, acelaşi popor

Pe de alăt parte, consolierul prezidenţial Oleksi Arestovici a declarat pentru Feigin Live că Ucraina este capabilă să rezolve chestiunea transnistreană „cât ai pocni din degete”, dar autorităţile de la Chişinpu trebuie să-i ceară ajutorul.

„Aici trebuie să spunem că Republica Moldova este un vecin al nostru, care nu ne este indiferent, am fost întotdeauna apropiaţi. Astfel, ei pot veni şi la noi după ajutor. Noi putem interveni doar după o solicitare oficială, pentru că Transnistria e totuşi oficial teritoriu care aparţine Moldovei. Dacă va fi cazul, cât ai pocni din degete noi putem rezolva problema transnistreană”, a spus oficialul ucrainean, fără a da detalii despre modalitatea intervenţiei.

Potrivit lui Arestovici, în afară de Ucraina, o altă ţară care poate ajuta Republica Moldova în cazul unei agresiuni militare dinspre Transnistria este România.

„În Transnistria sunt aproximativ 1.600 de soldaţi ruşi, plus aşa-zisa armată a regiunii, încă vreo 5.000-7.000, să spunem. Republica Moldova poate avea probleme mari dacă ei ar ataca. Şi cel mai bun lucru pe care-l poate face Republica Moldova în acest caz ar fi să se adreseze după ajutor în Ucraina şi România. Da, România, pentru că ei de fapt sunt acelaşi popor. Există şi mulţi moldoveni care nu ar fi de acord cu mine, ei au poziţia că sunt popor separat, dar limba sigur e aceeaşi. E cert că sunt apropiaţi cu românii”, a spus Oleksi Arestovici.

Consilierul prezidenţial ucrainean a comentat şi ameninţările lansate dinspre Moscova la Chişinăului.

„Idioţi! (...) Mai deschid un front când nu se pot lămuri cu cel existent deja. Aşteptăm cu nerăbdare să vedem ce vor face. Noi credem că ei de fapt vor să se mişte către Odesa, pentru a vinde ceva poporului rus”, a declarat Oleksi Arestovici.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite