Vot final în Camera Comunelor, privind Brexitul. Undă verde pentru ieşirea Marii Britanii din UE pe 31 ianuarie

Vot final în Camera Comunelor, privind Brexitul. Undă verde pentru ieşirea Marii Britanii din UE pe 31 ianuarie

Camera Comunelor a dat unda verde pentru iosirea din UE FOTO AFP

Deputaţii britanici au dat undă verde, joi, pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie, informează presa britanică.

Parlamentarii au votat legea Acordului de retragere, la a treia citire, cu 330 de voturi la 231.

Textul traduce în legislaţia britanică acordul de 535 de pagini încheiat cu greu de Boris Johnson cu Cei 27 în toamnă.
 
El urmează să fie validat de Camera Lorzilor, iar apoi promulgat de regina Elizabeth a II-a, ceea ce ar trebui să se dovedească o formalitate. Parlamentului European (PE) îi revine să-l ratifice la rândul său, iar Regatul Unit urmează să devină la 31 ianuarie, la ora locală 23.00 (sâmbătă, 1 februarie, 1.00, ora României) prima ţară membră care părăseşte Uniunea Europeană.
 
În cei peste trei ani care au urmat referendumului privind ieşirea Marii Britanii din UE, de pe 23 iunie 2016, britanicii s-au sfâşiat pe tema Brexitului, iar Parlamentul a respins în trei rânduri acordul încheiat de fostul premier Theresa May, fără să propună alt scenariu, alimentând temeri, până de curând, cu privire la o ieşire brutală sau o renunţare.
 
Instalarea la putere a lui Boris Johnson, un susţinător aprig al Brexitului, şi victoria sa în alegerile legislative au tranşat problema, însă fără să rezolve provocările care se impun.
 
Acordul Brexitului încheiat cu Bruxellesul reglementează în linii mari divorţul, garantând drepturile cetăţenilor şi soluţionând problema dură a frontierei irlandeze. El vizează mai ales să garanteze o trecere blândă către o relaţie viitoare care rămâne de stabilit în totalitate.
 
De la 31 ianuarie de deschide o perioadă de tranziţie până la sfârşitul lui 2020, menită să permită Londrei şi Bruxellesului să se pregătească în acest sens. Britanicii vor continua să aplice reglementările europene şi să beneficieze de ele, însă fără să facă parte din instituţiile europene şi fără să aibă vreun cuvânt de spus în deciziile acestora.
 
După trei amânări ale Brexitului, prevăzut iniţial în martie 2019, acest termen se anunţă foarte scurt în vederea negocierii unor acorduri de liber-schimb sau de securitate care durează, în general, ani de zile să fie încheiate.
 
Boris Johnson exclude o prelungire a tranziţiei dincolo de 2020, o posibilitate prevăzută în acordul Brexitului.
 
El a reiterat acest lucru miercuri preşedintei Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, pe care a primit-o la Londra, îndemnând să se înceapă „cât mai repede” să se negocieze.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: