VIDEO Ucraina: marşuri de comemorare pentru Stepan Bandera

VIDEO Ucraina: marşuri de comemorare pentru Stepan Bandera

Naţionaliştii ucraineni au ieşit pe străzile din Kiev şi Odesa pentru a-l onora pe Stepan Bandera. FOTO Euronews.com

În jur de 1.000 de ucraineni au ieşit aseară pe străzile Kievului pentru a marca 107 ani de la naşterea lui Stepan Bandera, figură naţionalistă controversată din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Evenimente similare au avut loc şi în oraşul port Odesa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şi prima zi din 2016 a fost marcată în Ucraina prin marşuri organizate de naţionalişti în onoarea liderului fascist Stepan Bandera, figură controversată care a colaborat cu naziştii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi a cărui moştenire este invocată periodic de Moscova pentru a justifica agresiunea din Ucraina şi anexarea Peninsulei Crimeea. 
 
Manifestanţii au strigat „Glorie Ucrainei!” şi au arborat steagurile roşu şi negru prin care se identifică ultranaţionaliştii ucraineni, precum şi culorile naţionale galben şi albastru, folosite şi de extrema dreaptă ucraineană. 
 
Bandera a condus Organizaţia Naţionaliştilor Ucraineni în prima parte a secolului XX. În vestul ţării, el este considerat un erou pentru lupta împotriva ocupaţiei sovietice.
 
 

Pe 1 ianuarie s-au împlinit 107 ani de la naşterea lui Bandera. Ca şi anul trecut, naţionaliştii au cerut puterii de la Kiev redeclararea lui Bandera erou naţional, după ce acest titlu i-a fost retras de fostul preşedinte pro-rus Viktor Ianukovici. 

 Rusia l-a declarat oficial pe Bandera colaborator nazist,  iar Vladimir Putin l-a numit „complicele lui Hilter” pentru că luptat împotriva forţelor sovietice în timpul războiului. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările