VIDEO Gafă de protocol. Preşedintele Trump şi soţia sa au fost lăsaţi să aştepte în frig în faţa reşedinţei oficiale a lui Boris Johnson

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii celor 29 de state membre ale NATO, printre care şi preşedintele României, Klaus Iohannis, au participat, aseară, la un dineu oferit de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, la Palatul Buckingham şi de asemenea, la o recepţie informală ce a avut loc la reşedinţa premierului Boris Johnson. Soţii Trump au fost lăsaţi să aştepte în frig în faţa reşedinţei oficiale a lui Boris Johnson, într-o stânjenitoare eroare de protocol.

Preşedintele SUA, Donald Trump şi soţia sa Melania au fost lăsaţi să aştepte în picioare în faţa reşedinţei premierului Boris Johnson, Downing Street 10, ieri, într-o seară rece de iarnă, din cauza unei gafe jenante de protocol, scrie Daily Express. 

Perechea a ieşit prea repede din maşină şi a fost nevoită să aştepte în picioare în frig până i s-a făcut primirea preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, care a sosise la o oră similară. Şeful statului francez a salutat-o pe Prima Doamnă înainte de a intra în reşedinţa premierului britanic, iar preşedintele american şi prima doamnă au rămas apoi în tăcere aşteptându-şi rândul pentru a intra. 

Au putut asculta colinde de Crăciun pentru că un grup de colindători a fost adus pentru a întâmpina oaspeţii de vază. Cuplul prezidenţial american a fost apoi chemat să se apropie şi s-a pozat rapid în faţa intrării reşedinţei oficiale a premierului britanic înainte de a intra în grabă. Jurnalistul Robert Peston a glumit pe seama incidenului pe Twitter-ul său: „Donald Trump a fost lăsat în frig în faţa Downing Street timp de aproximativ cinci minute. Nu sunt sigur că a fost încântat“.

Summitul NATO, care a debutat ieri pentru marca aniversarea a 70 de ani de la înfiinţarea Alianţei, urmează să stabilească, astăzi, bugetul multianual al organizaţiei şi să adopte o declaraţie publică în care să fie recunoscută, pentru prima dată, oficial, ameninţarea reprezentată de China.

Cei 29 de lideri urmează să reconfirme, astăzi, unitatea şi coeziunea celei mai de succes alianţe militare din istoria umanităţii, iar România doreşte să reafirme importanţa Mării Negre pentru securitatea din regiune.

Mai multe sute de persoane au participat, la Londra, aseară, la un miting şi au protestat, în faţa Palatului Buckingham, faţă de prezenţa preşedintelui american, Donald Trump, şi faţă de influenţa sa în politica britanică.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite