Ungaria. Şase partide s-au aliat împotriva lui Viktor Orban: Ce arată sondajele

Ungaria. Şase partide s-au aliat împotriva lui Viktor Orban: Ce arată sondajele

Viktor Orban FOTO Getty Images

Şase partide de opoziţie din Ungaria şi-au unit rândurile într-o alianţă inedit de eterogenă - de la stânga la extrema dreaptă. Scopul lor: să învingă FIDESZ, partidul premierului ultranaţionalist Viktor Orban, la alegerile legislative din 2022.

Ştiri pe aceeaşi temă

Opoziţia faţă de Viktor Orban creşte în Ungaria. Şase partide au decis să treacă peste divergenţele ideologice şi să se alieze în scopul de a pune capăt domniei FIDESZ şi implicit a liderul său la alegerile prevăzute să aibă loc în primăvara anului 2022.

Alianţa cuprinde un spectru larg de partide, printre care Coaliţia Democratică (social-liberală), Partidul Socialist Ungar, formaţiunea ecologistă „Politica poate fi diferită”, partidul liberal Momentum şi Jobbik, de extrema-dreaptă, relevă agenţia de presă DPA.

Aceste partide conveniseră deja în ultimele luni că vor prezenta în comun candidaţi pentru funcţii de vârf, precum şi în circumscripţiile cu un singur mandat de deputat.

Partidele din noua alianţă au declarat că obiectivul lor este „să creeze o Ungarie independentă, mândră, unde să fie plăcut de trăit”. În plus, ele afirmă că îşi doresc reforme democratice după zece ani de conducere autoritară.

Viktor Orban, în vârstă de 57 de ani, este la al treilea mandat consecutiv de premier al Ungariei, funcţie în care activează neîntrerupt din mai 2010.

Potrivit celor mai recente sondaje, lista opoziţiei unite are şanse de reuşită în faţa FIDESZ. Un sondaj realizat săptămâna trecută de Institutul Median arată că alianţa de opoziţie se afla în frunte, cu 41% din sprjinul alegătorilor, cu 2% mai mult decât FIDESZ.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările