Tensiuni majore în Strâmtoarea Ormuz: o navă a fost capturată, iar alta s-a scufundat în urma unui atac
0O navă ancorată în largul Emiratelor Arabe Unite a fost capturată și dusă spre Iran, iar o altă navă cargo s-a scufundat în apropiere de Oman, după ce a fost atacată, au anunțat joi autoritățile, într-o nouă escaladare a tensiunilor în jurul acestei rute maritime, relatează AP.

Deocamdată nu este clar cine se află în spatele atacurilor, însă acestea au avut loc în contextul în care oficiali iranieni au reiterat pretențiile Teheranului asupra controlului strâmtorii și au susținut că Iranul are dreptul de a captura petroliere asociate Statelor Unite.
Instabilitatea din zonă afectează deja economia globală și a dus la creșterea prețurilor la combustibil. Incidentele au avut loc în timp ce președintele american Donald Trump se afla în vizită în China, unde s-a întâlnit cu liderul chinez Xi Jinping. Casa Albă a transmis că cei doi lideri sunt de acord asupra necesității ca Strâmtoarea Ormuz să rămână deschisă.
Situația s-a inflamat și săptămâna trecută, după ce forțele americane au deschis focul asupra unor petroliere iraniene, pe motiv că acestea încercau să spargă blocada impusă porturilor iraniene.
Atacurile în Strâmtoarea Ormuz continuă
Centrul britanic pentru operațiuni comerciale maritime (UKMTO) a anunțat că nava capturată joi a fost preluată de persoane neautorizate în timp ce era ancorată la aproximativ 70 de kilometri nord-est de portul Fujairah din Emiratele Arabe Unite, un terminal strategic pentru exporturile de petrol.
UKMTO nu a specificat numele navei și a transmis că investighează incidentul. Potrivit armatei britanice, vasul se îndreaptă spre apele iraniene.
Într-un alt incident, autoritățile indiene au anunțat că o navă cargo sub pavilion indian s-a scufundat în largul Omanului după ce un atac a provocat un incendiu la bord. Vasul se deplasa din Somalia către Sharjah, în Emiratele Arabe Unite.
Atacul asupra navei „Haji Ali” a avut loc miercuri, potrivit unui oficial din Ministerul Transporturilor din India. Toți cei 14 membri ai echipajului au fost salvați de garda de coastă a Omanului și sunt în afara oricărui pericol.
Ministerul de Externe al Indiei a condamnat atacul, catalogându-l drept „inacceptabil” și criticând continuarea agresiunilor asupra transportului comercial și a marinarilor civili.
Un moment diplomatic tensionat
Agențiile semioficiale iraniene au relatat că nave chineze au început să tranziteze Strâmtoarea Ormuz miercuri noaptea, în baza unor noi protocoale stabilite de Iran. Potrivit acestora, Teheranul ar fi acceptat să faciliteze traversarea mai multor vase chineze după solicitări venite din partea ministrului chinez de Externe și a ambasadorului Chinei în Iran.
Escaladare în Orientul Mijlociu: Marea Britanie trimite avioane și drone în Strâmtoarea OrmuzPe de altă parte, capturarea navei din apropierea Emiratelor Arabe Unite a avut loc la doar câteva ore după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat că a efectuat o vizită discretă în Emirate în timpul conflictului israeliano-american cu Iranul. Emiratele Arabe Unite au negat prompt informația.
Statul din Golf a normalizat relațiile cu Israelul în 2020, însă Iranul a criticat constant acordul și a susținut în repetate rânduri că Israelul are o prezență militară și de informații pe teritoriul Emiratelor.
Analistul israelian Yoel Guzansky consideră că Netanyahu a făcut publică întâlnirea pentru a-și consolida sprijinul politic înaintea alegerilor interne.
„Este cea mai profundă cooperare pe care am avut-o vreodată. În timpul unui război, Israelul apără un stat arab împotriva Iranului. Asta arată cât de complicat este Orientul Mijlociu”, a declarat acesta.
Potrivit lui Guzansky, Emiratele încearcă să mențină cooperarea de securitate cu Israelul, dar să se distanțeze de actualul guvern condus de Netanyahu, pe fondul nemulțumirilor legate de războiul din Gaza.
Iranul impune condiții pentru noi negocieri
Iranul a transmis că nu va relua negocierile cu Statele Unite decât dacă sunt îndeplinite cinci condiții, printre care plata unor despăgubiri pentru război și recunoașterea suveranității iraniene asupra Strâmtorii Ormuz, potrivit agenției Fars.
Este puțin probabil ca SUA să accepte aceste cereri, care ar oficializa practic controlul Iranului asupra unei rute maritime care a fost deschise traficului internațional înainte de război.
Vicepreședintele iranian Mohammadreza Aref a declarat joi că strâmtoarea aparține Iranului și că Teheranul nu o va ceda „cu niciun preț”.
„A fost întotdeauna proprietatea noastră”, a afirmat acesta la televiziunea de stat.
Iranul își apără dreptul de a captura nave
Purtătorul de cuvânt al sistemului judiciar iranian a declarat pentru publicația Iran Daily că Iranul are dreptul legal de a captura petroliere asociate Statelor Unite, acuzând Washingtonul de încălcarea dreptului maritim internațional și de acte de piraterie.
Marele blocaj din Strâmtoarea Ormuz: cine clipește primul?Oficialul nu a făcut referire directă la nava capturată joi.
Săptămâna trecută, Iranul a capturat mai multe nave, inclusiv petrolierul „Ocean Koi”, despre care a susținut că încerca să perturbe exporturile și interesele iraniene. Agenția oficială IRNA a precizat că petrolierul a fost interceptat în Golful Oman și escortat spre coasta sudică a Iranului.
Statele Unite sancționaseră vasul „Ocean Koi” încă din februarie, acuzându-l că face parte dintr-o „flotă fantomă” utilizată pentru transportul petrolului iranian.
Comandant american: amenințările Iranului afectează transportul maritim
Comandantul american responsabil de operațiunile din Orientul Mijlociu, amiralul Brad Cooper, a declarat joi în Congres că, deși capacitățile militare ale Iranului au fost „puternic afectate”, declarațiile liderilor iranieni continuă să afecteze serios traficul comercial din zonă.
„Vocea lor este foarte puternică, iar amenințările sunt auzite clar de industria maritimă și de companiile de asigurări”, a spus acesta.
Oficialul american a subliniat că Statele Unite au capacitatea militară necesară pentru a redeschide permanent Strâmtoarea Ormuz și pentru a escorta navele comerciale, însă deciziile finale aparțin factorilor politici, în contextul unor „negocieri sensibile”.























































