Ultimul dictator al Europei, Aleksandr Lukaşenko, vrea arme nucleare ruseşti în Belarus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rachete ruseşti cu capabilităţi nucleare, Iskander. FOTO EPA
Rachete ruseşti cu capabilităţi nucleare, Iskander. FOTO EPA

Belarus vrea ca sisteme de rachete ruseşti cu capabilităţi nucleare, Iskander, să fie desfăşurate în sudul şi vestul ţării, a declarat preşedintele Aleksandr Lukaşenko într-un interviu pentru o revistă rusească din domeniul apărării, publicat sâmbătă, relatează Reuters.

Rusia este un aliat apropiat al Belarus, care este acuzată de UE că a pus la cale o criză la frontiera sa aducând cu avionul mii de migranţi pe care apoi i-a îndreptat spre frontiera cu Polonia. Bruxellesul se pregăteşte să adopte noi sancţiuni pentru a sancţiona Minskul.

Lukaşenko a declarat revistei că are nevoie de sistemul de rachete balistice mobil Iskander, care are o rază de acţiune de până la 500 km şi poate transporta focoase convenţionale sau nucleare.

"Am nevoie de mai multe divizii în vest şi în sud, lasă-le să stea acolo", a spus el.

Statele membre UE Polonia şi Lituania se află la vest de Belarus, iar la sud ţara se învecinează cu Ucraina, notează AFP.

Aleksandr Lukaşenko nu a dat indicii dacă a avut sau nu discuţii cu Moscova privind primirea sistemelor de rachete. Ministerul Apărării din Rusia nu a răspuns unei solicitări a Reuters de a comenta informaţia.

Belarus a avertizat vineri că va "riposta sever" la orice atac care îl vizează, denunţând desfăşurarea unor importante efective militare de către Polonia la frontiera polono-belarusă, în plină criză a migranţilor, relatează AFP.

"Mi se pare că vecinii noştri din Occident, în special Polonia (...), sunt gata să declanşeze un conflict în care le-ar plăcea să antreneze Europa", a declarat ministrul belarus al apărării, Viktor Hrenin, într-un mesaj video.

"Forţele armate din Belarus sunt gata să riposteze sever la orice atac", a avertizat el.

Mii de migranţi care vor să ajungă în UE sunt blocaţi de mai multe zile la frontiera dintre Belarus şi Polonia.

În contextul afluxului de persoane de la frontiera sa, Polonia, ţară membră a UE şi a spaţiului Schengen, a desfăşurat în zonă 15.000 de militari şi a ridicat un gard supraînălţat cu sârmă ghimpată.

În acest context, Bruxellesul, care acuză Minskul că a orchestrat acest aflux de migranţi pentru a se răzbuna pe sancţiunile occidentale împotriva regimului preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, ameninţă cu noi sancţiuni care ar putea fi anunţate săptămâna viitoare.

"Limbajul ultimatumurilor, ameninţărilor şi şantajului este inacceptabil", a avertizat la rândul său Hrenin.

"Tentativele de a ne intimida sau de a ne acuza fără fundament ne forţează să reacţionăm într-un mod adecvat la această situaţie", a afirmat el, dând asigurări că forţele armate belaruse ar putea "asigura securitatea ţării, inclusiv, dacă va fi necesar, împreună cu principalul nostru aliat strategic, Rusia".

Rusia este principalul aliat al Belarus şi a efectuat vineri manevre militare împreună cu armata belarusă în apropierea frontierei cu Polonia.

Europa, ameninţată cu oprirea gazelor

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a ameninţat joi că va răspunde oricărei noi sancţiuni europene legată de criza migranţilor de la frontiera Belarusului cu Polonia, de care Bruxellesul acuză Minskul, în contextul în care miniştrii de Externe UE se reunesc la 15 noiembrie în vederea discutării unor noi sancţiuni, relatează AFP.

”Dacă ei ne impun noi sancţiuni (...), noi trebuie să răspundem”, a declarat el, citat de agenţia publică de presă Belta, evocând posibilitatea de a suspenda funcţionarea unui gazoduct care traversează Belarusul şi livrează gaze naturale vitale europenilor.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite