Slovacia: Certificatul sanitar va putea fi folosit ca bilet de intrare în magazine şi în alte spaţii

Slovacia: Certificatul sanitar va putea fi folosit ca bilet de intrare în magazine şi în alte spaţii

FOTO Shutterstock

Certificatul sanitar va putea fi folosit în Slovacia ca bilet de intrare în magazine şi în alte spaţii, conform unei legi votate duminică de Parlamentul de la Bratislava.

Ştiri pe aceeaşi temă

Certificatul, care oferă informaţii despre vaccinare, testarea negativă sau o infectare anterioară, va fi folosit în acest scop în interiorul Slovaciei numai dacă un nou val de infectări va determina reimpunerea restricţiilor anti-COVID-19, transmite agenţia de presă DPA, preluată de Agerpres.

Actul normativ votat duminică a provocat proteste vehemente din partea adversarilor vaccinării, care au fost respinşi vineri cu gaze lacrimogene pentru a nu intra în Parlament.

Nici fostul premier Peter Pellegrini nu este de acord cu această lege, susţinând că împarte populaţia în două categorii.

În schimb, ministrul slovac al Sănătăţii, Vladimir Lengvarsky, consideră că măsura este foarte bună, întrucât persoanele vaccinate prezintă un „risc minim” de răspândire a coronavirusului SARS-CoV-2.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările