În timp ce Putin declară că alegerile din Ucraina sunt absurde şi se desfăşoră într-o ţară devastată de un adevărat război civilsprijină insistent ideea unor alegeri prezidenţiale în Siria, prevǎzute pentru luna iunie. Ceea ce li se pare ruşilor ca fiind normal în Siria, ţarǎ distrusǎ în mare parte şi fragmentatǎ din cauza rǎzboiului, li se pare absurd în Ucraina, unde unitatea ţǎrii este deocamdată conservată. Moscova vede în alegerile din Siria soluţia de pace, în timp ce la Kiev o astfel de soluţie nu este pe placul Moscovei şi din cauza faptului că nu mai au niciun candidat care sǎ fie dispus sǎ le facǎ jocul, cum era cazul cu Viktor Ianukovici.

Ucraina nu este un caz închis, chiar după alegerile care au dat un preşedinte legitim. La 5 mai, Rusia a dat publicitǎţii un document privind aşa-zisele încǎlcǎri masive ale drepturilor omului comise în Ucraina de forţele ultranaţionaliste, extremiste şi neonaziste. Pentru ce se pregăteşte Rusia? Probabil pentru a nu recunoaşte regimul de la Kiev? Îşi rezervă Vladimir Putin o opţiune militară dacă puterea de la Kiev nu cedează presiunilor Moscovei şi nu acceptă federalizarea? În schimb, pentru Uniunea Europeanǎ şi pentru Statele Unite, singurul scenariu rezonabil de stabilizare a situaţiei din Ucraina trebuie sǎ treacǎ prin faza legitimǎrii democratice, deci prin etapa urnelor.

Există şi o opţiune militară a Europei? Nu.

Numărul forţelor militare naţionale s-a diminuat, cheltuielile militare au fost reduse la cote de avarii şi aşa s-a ajuns ca Olanda să nu mai dispună de tancuri, nemţii să coboare de la 4.000 de tancuri, în 1990, la aproximativ 800, iar Marea Britanie să se concentreze numai pe aviaţie şi marină, dar şi acolo cu forţe reduse. Şi, cu toate acestea, Germania a devenit în mod discret al treilea exportator de armament din lume (după Statele Unite şi Rusia). Berlinul ştie să profite şi de pe urma succesului submarinelor sale (succes apreciat de Forţele Navale israeliene) şi de pe urma succesului tancurilor (Arabia Saudită şi Algeria speră să achiziţioneze sute de tancuri germane) pentru a juca un rol diplomatic în lumea arabă şi în Orientul Mijlociu. De altfel, Germania nu ezită să exploateze animozitatea anumitor state împotriva Franţei, aşa cum o arată prezenţa sa foarte activă în zona Maghreb. Balanţa Europei este ţinută de Germania împreună cu Federaţia Rusă, nemţii nefiind  prea entuziaşti când vine vorba de sancţiuni de orice natură la adresa Moscovei. Berlinul pendulează între Moscova şi Beijing, dar, în acelaşi timp, păstrează o relaţie deosebită cu SUA. China a devenit al treilea partener comercial al Germaniei (după Franţa şi Olanda) şi, în ultimii zece ani, Germania a avut de şase ori excedent comercial. În acelaşi context de instabilitate şi criză, Berlinul a ştiut, în ultimele luni, să utilizeze legăturile privilegiate cu Washingtonul pentru relansarea, în mod spectaculos, a negocierilor privind încheierea unui tratat de liber-schimb între Uniunea Europeană şi Statele Unite. Germania nu renunţă la abordarea multilaterală, piatra de temelie a propriei diplomaţii. Este Germania soluţia crizei europene? Poate influenţa Berlinul Moscova? Un răspuns pe care-l vom căpăta odată cu alegerea noilor lideri europeni. Fiecare parte joacă la masa de şah a istoriei. Şahul geopolitic jucat de Occident cu Federaţia Rusă devine pe zi ce trece tot mai complicat, cu mutări care transcend Ucraina. Se pare că Moscova are câteva mutări gândite în avans. Una din ele pare să fie Siria.

Fiecare pas pe care îl face Washingtonul este scrutat cu atenţie la Moscova şi la Beijing, dar şi la Teheran sau Islamabad şi contracarat cu o altă mutare. Un fapt excepţional s-a petrecut, recent, la o sediul ONU. Israelul a refuzat sǎ sprijine rezoluţia de condamnare a anexǎrii Crimeei de cǎtre Putin. Generalul israelian Amos Gilad a explicat acest fapt: Politica israelianǎ are propriile sale interese de securitate, care nu pot întotdeauna sǎ coincidǎ cu cele ale Statelor Unite. Şi, cu toate acestea, exerciţiile comune Juniper Cobra s-au derulat în Israel cu participarea a peste 700 de militari americani, dintre care 600 de soldaţi fac parte din trupele Comandamentului european.

Exerciţiile reperezintă o amplă mişcare de trupe a americanilor în regiunea Orientului Mijlociu. Pe parcursul exerciţiilor comune SUA – Israel, au participat şi două nave de luptă americane, echipate cu sistem de luptă Aegis (tehnologie utilizată pentru interceptarea rachetelor), prezente în Marea Mediterană. Desfăşurarea impresionantă de forţe reprezintă o caracteristică a acţiunilor americanilor atunci când aceştia doresc să transmită un mesaj sau să reitereze o poziţie deja cunoscută. În cazul de faţă, este vorba despre întărirea ideii că statul american rămâne pentru Israel acelaşi aliat de nădejde, puternic implicat în asigurarea securităţii sale, pe care regimul de la Tel Aviv se poate baza.

Se pare că în acest joc de şah cel care are un atu important, timpul, este Vladimir Putin. Preşedintele rus mai are 20 de ani de mandat (!) în timp ce toţi ceilalţi lideri occidentali sunt sub presiunea alegerilor care se apropie. În acest timp strategic, Vladimir Putin poate să-şi realizeze ambiţiile de  reconstituire a Uniunii Sovietice sau mǎcar a vechii ei zone de influenţǎ. Atenţia lui se îndreaptă între Kiev, Beijing şi Damasc. Primele două sunt deja rezolvate, rămâne a treia direcţie.

Cum recţionează Moscova la decizia SUA de a permite Turciei şi Arabiei Saudite să accelereze transporturi de armament către forţele de eliberare siriene (inclusiv rachete TOW, utilizate împotriva blidatelor)? În cel mai probabil scenariu, Moscova va creşte sprijinul în echipamente militare pentru regimul de la Damasc (piese de schimb pentru avioane şi transportoare, echipamente radio şi pentru protecţia personalului sau chiar echipamente sofisticate ori muniţii care pot schimba cursul evenimentelor în teren). Putem exemplifica cu muniţie cu sisteme de ghidare de precizie, elicoptere de atac, lansatoare de rachete autopropulsate şi echipament de infanterie evoluat. La toate acestea se vor adăuga instructorii militari. Răspunsul lui Vladimir Putin la programul stabilit la Londra de Grupul de prieteni ai Siriei a fost crearea unui comitet comun ruso-sirian sub îndrumarea vicepremierului rus Dmitri Rogozin şi a ministrului de Finanţe sirian, Ismail Ismail. Dmitri Rogozin, un diplomat rus puţin agreat în exteriorul Rusiei, dar şi în cadrul administraţiei ruse, este bun prieten cu ţarul armamentului din Federaţia Rusă, Serghei Cemezov. El nu este diplomat şi nu participă la negocierile pentru vânzările de armament, de aceea este folosit Rogozin, un om agreat atât la Damasc, cât şi în cercurile complexului militar rusesc.

Siria revine în atenţia opiniei publice internaţionale în următoarele luni şi asta pentru că Moscova intenţionează să mai ofere cancelariilor occidentale un motiv de dispută.

Care va fi mutarea americanilor? Congresul american consideră episodul Crimeea drept un moment periculos al istoriei, cu consecinţe mondiale care necesită măsuri punitive în afara celor deja aplicate. Miliardarul George Soros a sugerat că Statele Unite ar putea lovi serios în interesele Rusiei, dacă ar vinde petrol din uriaşele rezerve acumulate, trăgând astfel preţurile în jos. Arabia Saudită, cel mai mare exportator din lume, ar putea coopera, deoarece se opune rolului jucat de Rusia în conflictul din Siria. Potrivit analistului Philip Verleger, fost consilier în Administraţiile Ford şi Carter, dacă Statele Unite ar vinde 500.000 de barili pe zi din rezerva naţională de petrol, ar provoca deprecierea preţului petrolului cu 12 dolari/baril. O astfel de scădere ar genera pentru Rusia o pierdere de 40 de miliarde de dolari din vânzările de petrol şi gaze naturale, echivalentul a 2% din PIB. Congresmeni influenţi din Comisia pentru Energie şi Resurse Naturale din Senat s-au arătat în favoarea unei astfel de măsuri. Departamentul Energiei a primit peste 20 de cereri din partea companiilor pentru avizarea unor investiţii de miliarde de dolari în uzine de lichefiere a gazului natural, care să poată fi apoi încărcat în tancuri maritime şi exportat. Deocamdată, secretarul pentru Energie din Guvernul american, Ernest Moniz, a respins varianta scoaterii de cantităţi de petrol din rezerva naţională, constituită încă din 1975, odată cu criza petrolului, pentru a proteja securitatea energetică a SUA, dar ea este luată serios în calcul de Congres, conform agenţiei Bloomberg.

Şi totuşi, Casa Albă a anunţat recent că guvernul va vinde 5 milioane de barili din rezerva petrolieră pentru a testa sistemul de distribuţie!

Şahul este continuu şi nu pare să se îndrepte spre remiză!